4.PROCEDURA INSOLVENTEI.ACTIUNE IN RASPUNDERE ADMINISTRATOR. DOVADA INDEPLINIRII CONDITIILOR. ANTRENAREA RASPUNDERII.
Art. 137 lit. "c" si "f" din Legea 64/1995 republicata
In cadrul actiunii intemeiate pe dispozitiile art. 137 din Legea 64/1995 republicata, reclamanta are obligatia de a dovedi intrunirea conditiilor pentru antrenarea raspunderii personale a fostului administrator, aceasta neputand a fi dispusa in baza unor prezumtii.
Curtea de Apel Bacau, Sectia comerciala si de contencios administrativ, Decizia nr. 79/08.02.2007
Prin sentinta civila nr. 565/07 iunie 2006, Tribunalul Bacau a respins ca nefondata actiunea promovata de reclamanta A.V.A.S impotriva paratului S.N., actiune avand ca obiect obligarea paratului la suportarea unei parti din pasivul debitoarei falite.
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut, in esenta, ca reclamanta nu a facut dovada indeplinirii conditiilor impuse de art. 137 lit. "c" si "f" din Legea 64/1995, pentru antrenarea raspunderii personale a paratului, cauzele care au dus la falimentul debitoarei fiind, potrivit raportului lichidatorului, de natura a inlatura raspunderea membrilor organelor de conducere ai societatii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, care a invocat nelegalitatea hotararii, in raport de dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod procedura civila, dezvoltand urmatoarele critici :
- dispozitiile art. 137 lit. "c" din Legea 64/1995 trebuie interpretate ca o sanctiune care trebuie aplicata administratorilor care au incalcat dispozitiile imperative ale legii (art. 32 din Legea 64/1995), care le impun obligatia de a solicita tribunalului stabilirea starii de insolventa imediat ce aceasta a aparut, cu mentiunea ca interesul acestora de a continua activitatea unui debitor aflat in incetare de plati este prezumat, datorita faptului ca mandatul in baza caruia au condus societatea este prezumat a fi oneros. (in conformitate cu dispozitiile art. 72 din Legea 31/1990 si art. 374 Cod comercial).
In speta, sustine recurenta ca paratul a dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vadit debitorul la faliment, deoarece incetarea efectiva de plati era o stare care exista cu mult inainte de deschiderea procedurii, situatie ce rezulta din indicatorii economico - financiari ai debitoarei falite, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor art. 137 lit. "c" si "f" din Legea 64/1995 republicata.
Curtea a apreciat recursul ca nefondat, pentru urmatoarele considerente :
Interpretarea data de recurenta dispozitiilor art. 137 lit. "c" din Legea 64/1995 este gresita, intrucat raspunderea membrilor organelor de conducere ai societatii ajunse in incetare de plati are natura juridica a raspunderii civile delictuale, reglementarile aplicabile fiind cuprinse in dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.
Prin urmare, stabilirea raspunderii materiale a persoanelor prevazute de textul art. 137 presupune o adevarata cercetare judecatoreasca, de natura sa identifice elementele raspunderii civile delictuale, specificul fiind dat de existenta legaturii de cauzalitate intre faptele expres si limitativ prevazute de art. 137 si ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Este adevarat ca art. 31 al. 1 din Legea 64/1995 prevede obligatia debitorului aflat in insolventa de a se adresa tribunalului pentru constatarea acestei stari, dar neindeplinirea acestei obligati nu atrage in mod automat incidenta dispozitiilor art. 137 lit. "c", asa cum sustine recurenta.
Aceasta intrucat pentru atragerea raspunderii prevazuta de art. 137 lit. "c", este necesar sa se dovedeasca indeplinirea conditiilor prevazute de art. 998 - 999 Cod civil, respectiv : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si culpa, la care se adauga elementele specifice impuse de norma speciala.
Nu poate fi vorba de aplicarea dispozitiilor art. 137 lit. "c" ca o sanctiune pentru nerespectarea dispozitiilor art. 32 din Legea 64/1995.
Cum in cauza reclamanta nu a administrat nici o proba din care sa rezulte savarsirea , de catre parat, a unei fapte concrete, de natura celor prevazute de art. 137 lit. "c" si "f", antrenarea raspunderii paratului nu poate avea loc in baza unei prezumtii a interesului personal al paratului, datorita caracterului oneros al mandatului indeplinit (prezumtie care, de altfel, a fost rasturnata in recurs, prin adresa emisa de lichidatorul judiciar, in care se precizeaza ca paratul nu a fost remunerat si nu a primit foloase materiale in virtutea calitatii sale de administrator).
Nefiind indicata de recurenta nici o fapta concreta de natura celor prevazute de art. 137 lit. "f" din Legea nr. 64/1995 si nefiind administrate probe nici sub acest aspect, recursul acesteia a fost respins ca nefondat.