Plingere penala directa. Lipsa partii vatamate la doua termene de judecata consecutive. Incetarea procesului penal.
Prin plangerea penala depusa la politie in data de 1.09.20004 partea vatamata P.A. a solicitat tragerea la raspundere penala a inculpatei, P.E. aratand ca a fost agresat fizic de aceasta in data de 31.08.2004, pe fondul discutiilor dintre parti privind divortul acestora. Cauza a fost inregistrata pe rolul instantei la 13.01.2005
Partea vatamata nu s-a prezentat in instanta la termenele din 07.02.2005 si 21.02.2005, desi aceasta fusese legal citata, si nu a facut dovada imposibilitatii de prezentare. Fata de aceasta imprejurare, instanta a apreciat lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene de judecata consecutive, drept o retragere tacita a plangerii prealabile, in conditiile art. 2841 Cod procedura penala. In consecinta, in baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedura penala raportat. la art. 10 lit. h Cod procedura penala, a dispus incetarea procesului penal pornit la plangerea prealabila a partii vatamate P.A. impotriva inculpatei P.E. pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 180 al.1 Cod penal, retragerea plangerii prealabile inlaturand raspunderea penala in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei astfel de plangeri (art. 131 al. 2 cod penal). In baza art. 192 pct. 2 lit. c Cod procedura penala, instanta a obligat partea vatamata la cheltuieli judiciare catre stat.
