Dosar nr. 3300/302/2009
Sentinta Penala Nr. 653
Sedinta publica de la 14 Aprilie 2009
Ministerul Public-Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti este reprezentat de procuror C P.
Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe petent B M, avand ca obiect contestatie impotriva hotararii judecatorului delegat
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul personal si asistat de aparitor desemnat din oficiu.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza instantei ca a fost depusa la dosar caracterizarea comportamentului petentului in detentie.
Petentul, personal depune la dosar un memoriu.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.
Aparatoarea petentului, avand cuvantul, solicita admiterea contestatiei, urmand sa fie obligat penitenciarul sa-i asigure petentului exercitarea dreptului la vizita.
Reprezentatul Ministerului Public, avand cuvantul, solicita respingerea contestatiei si mentinerea incheierii judecatorului delegat, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Petentul, avand cuvantul, arata ca la acel moment avea vorbitor la cabina, astfel ca sotia sa nu ar fi avut posibilitatea sa ii dea telefonul.A mai aratat ca sotia sa nu a incercat sa ii dea acel telefon si a solicitat sa se dispuna reducerea perioadei de 6 luni la 3 luni si, de asemenea ca i se incalca dreptul la vizita, deoarece el este vizitat doar de sotia sa .
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la data de 27.03.2009, sub nr. 3300/302/2009, petentul B M a formulat contestatie impotriva incheierii nr. 136/9.03.2009, pronuntata de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la PR.
In motivarea contestatiei petentul a aratat ca i se incalca dreptul la vizita, prin faptul ca nu mai poate fi vizitat de catre sotia sa, care a fost acuzata in mod netemeinic ca a incercat sa introduca in penitenciar un telefon mobil la data de 19.02.2009.
La dosarul cauzei a fost atasat dosarul nr. 142/2009 al judecatorului delegat la P R.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine ca, prin plangerea inregistrata lajudecatorul delegat sub nr.142/2009, petentul a aratat ca i se incalca dreptul la vizita.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca la data de 19.02.2009 sotia sa a fost acuzata de administratia penitenciarului ca a incercat sa introduca in penitenciar un telefon mobil, in mod ilegal, cu prilejul vizitei pe care urma sa o faca petentului.A mai aratat ca, intr-adevar, in geanta sotiei sale s-a gasit un telefon mobil , dar ca acesta fusese introdus acolo de soacra sa, iar sotia sa nu avea cunostinta de acest lucru, astfel ca, acesta nu a avut intentia de a introduce ilegal bunul respectiv in penitenciar.
Petentul a mai aratat ca prin interdictia de a intra in penitenbciar timp de 6 luni, aplicata sotiei sale, i se incalca implicit si dreptul sau la vizita, intrucat primea vizite de la persoana respectiva, care nu mai pot fi efectuate in perioada mentionata..
Prin incheierea nr.136/9.03.2009, judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul P R, a respins ca nefondata plangerea formulata de condamnat.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine in fapt ca, la data de 19.02.2009, s-a prezentat la sectorul vizita B F a, sotia petentului.Inainte de desfasurarea vizitei, potrivit procedurii stabilite de OMJ 2714/2008, persoanei respective i s-a cerut sa declare daca are asupra sa vreun bun care nu este permis in penitenciar, dupa ce in prealabil fusese informata cu privire la obiectele cu care nu poate intra la vizita.Cu toate acestea, ulterior, in poseta acesteia s-a gasit un telefon mobil.
In urma acestui incident, directorul P B R a luat decizia interdictiei accesului sotiei petentului la vizita pe o perioada de 6 luni, conform OMJ 2714/2008. art.8 alin.3.( decizia nr.38 din 25.02.2009 ).
Instanta retine ca, potrivit art.48 alin.2 si 3 din Legea nr.275/2006,
(2) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, in spatii special amenajate, sub supravegherea vizuala a personalului administratiei penitenciarului.
(3) Persoanele aflate in vizita sunt supuse controlului specific.
Se mai retine ca, potrivit disp. art.39 alin.5 din HG 1897/2006, (5) Nu este permisa vizita persoanelor care pot avea o influenta negativa asupra comportamentului persoanelor private de libertate, a persoanelor care se afla in stare de ebrietate sau a celor care incearca sa introduca alcool ori obiecte interzise in locul de desfasurare a vizitei. Persoanele despre care se detin date si informatii ca ar putea periclita siguranta locului de detinere nu sunt primite la vizita.
Se retine, de asemenea ca, potrivit disp. art.8 alin.3 din OMJ 2714/2008, Vizitatorii asupra carora s-au descoperit armament, munitie, substante halucinogene, droguri, medicamente ori obiecte interzise, pe care nu le-au declarat inainte de inceperea controlului, cei care pot avea o influenta negativa asupra comportamentului persoanelor private de libertate, cei in stare de ebrietate, precum si cei despre care se detin date si informatii ca ar putea periclita siguranta locului de detinere nu sunt admisi la vizita, pentru o perioada stabilita prin decizia directorului locului de detinere, dar care nu poate fi mai mare de 6 luni, fiind informate, totodata, si organele competente, in situatia in care detinerea acestor bunuri este interzisa de lege.
Avand in vedere cele retinute mai sus, se constata ca, in mod corect s-a luat fata de sotia petentului masura de a nu i se permite accesul in sectorul vizite , in conditiile in care in geanta acesteia a fost gasit un telefon mobil in imprejurarile aratate mai sus, sustinerile petentului in sensul ca aceasta nu ar fi avut intentia de a introduce in mod ilegal acel telefon in penitenciar, nefiind dovedite.Pe de alta perte, se retine ca paersoana vizitatoare, care este informata cu privire la obiectele considerate interzise a fi introduse in penitenciar, are obligatia de a verifica bunurile pe care le are asupra sa atunci cand intra in penitenciar.
In ceea ce priveste perioada pentru care a fost luata aceasta masura, instanta apreciaza ca, fata de ratiunile pentru care a fost prevazuta aceasta dispozitie, ratiuni ce vizeaza siguranta locului de detinere, aceasta a fost corect apreciata.
Totodata, fata de dispozitiile care reglementeaza dreptul la vizita al persoanelor private de libertate, dispozitii care au fost citate mai sus, instanta apreciaza ca dreptul la vizita al petentului nu este incalcat prin faptul ca sotiei acestuia nu ii este permis sa in viziteze o perioada delimitata de timp, intrucat, masura luata fata de aceasta a fost consecinta incalcarii de catre persoana vizitatoare a dispozitiilor ce reglementeaza dreptul la vizita.
Pentru aceste considerente, in baza art.38 alin.7 din Legea nr.275/2006, instanta va respinge contestatia formulata de petentul B M, ca neintemeiata.
In baza art.192 alin.2 cpp., va obliga petentul la 120 lei, cheltuieli judiciare catre stat.
Onorariul aparatorului din oficiu, in cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justitiei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestatia formulata de condamnatul B M (fiul lui N si al luiF , nascut la, detinut in Penitenciarul Rahova), ca neintemeiata.
In baza art.192 al.2 Cpp obliga condamnatul la 120 lei, cheltuieli judiciare catre stat, (se vor achita la oficiile postale in contul RO16TREZ7035032XXX005227,cod fiscal 434063323,deschis la Trezoreria sectorului 3).
Onorariul aparatorului din oficiu, in cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justitiei.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica de la 14 Aprilie 2009.
