Dosar nr.10825/302/2008
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI – SECTIA A II-A CIVILA
Sentinta civila nr.1360
Sedinta publica de la 12.02.2009
Pe rol solutionarea cererii de chemare in judecata privind pe reclamanta P I si pe paratul C C si Autoritatea Tutelara, avand ca obiect incredintare minor.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamanta personal personal, martora I M, lipsind paratul si reprezentantul autoritatii tutelare.
Procedura legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca prin compartimentul registratura au fost depuse la dosar relatii de la INEP cu privire la domiciliul paratului, prin care se comunica faptul ca numitul C C figureaza inregistrat cu domiciliul in Bucuresti.
Reclamanta depune la dosar copia certificatului sau de nastere.
Instanta procedeaza la audierea martorei IM, sub prestare de juramant religios, declaratia acesteia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Avand cuvantul in dezbateri asupra fondului, reclamanta, personal, solicita admiterea actiunii, incredintarea minorei C M A spre crestere si educare, obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in functie de venitul minim pe economie, fara cheltuieli de judecata.
INSTANTA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la data de 30.10.2008 sub nr.10824/302/2008, reclamanta P I a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, in contradictoriu cu paratul C Csi cu Autoritatea Tutelara , sa dispuna incredintarea spre crestere si educare catre sine a minorei C M A.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a avut o relatie de concubinaj cu paratul, relatie din care a rezultat minora C M A, recunoscuta de acesta. In prezent minora se afla in intretinere exclusiva a reclamantei, paratul necontribuind la cheltuielile de crestere si educare ale minorei.
In drept, cererea a fost motivata pe dispozitiile din Codul familiei.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 6 lei si timbru judiciar de 1lei.
In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar in copie: certificat de nastere al minorei, cartea sa de identitate si a paratului.
Paratul, desi legal citat, nu s-a prezentat si nici nu a formulat intampinare.
In dovedirea cererii, instanta a incuviintat reclamantei la termenul din data de 04.12.2008 proba cu inscrisuri si 2 martori. In cadrul probei cu inscrisuri, reclamanta a depus la dosar adeverinta privind veniturile realizate de aceasta, copia certificatului sau de nastere si referatul de ancheta sociala, efectuat la domiciliul reclamantei de catre autoritatea tutelara, fiind depus referatul la data de 14.01.2009 (filele 20-21).
La termenul din 12.02.2009 a fost audiata martora I M sub prestare de juramant religios, declaratia acesteia fiind consemnata si atasata la dosar.
La solicitarea instantei, au fost depuse la dosar relatii de la INEP, prin care se comunica faptul ca numitul C C figureaza inregistrat cu domiciliul in B.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Minora CM A, in afara casatoriei, fiind recunoscuta de catre tata, paratul C C.
Asa cum rezulta din raportul de ancheta sociala, coroborat cu declaratia martorei IM, de cresterea si ingrijirea minorei se ocupa, de la despartirea partilor, reclamanta, ajutata de bunica materna, de aproximativ patru ani paratul manifestand un dezinteres total fata de crestere si educarea minorei, in sensul ca nu contribuie la cheltuielile acesteia si nu o viziteaza.
Fata de cele aratate, tinand cont ca si din raportul de ancheta sociala rezulta ca mama prezinta garantii morale si materiale, instanta apreciaza ca este in interesul minorei sa fie incredintata spre crestere si educare mamei, astfel ca va admite cererea si conform art.65 C.fam. rap.la art.42 al.2 C.fam. va incredinta minora spre crestere si educare mamei.
In ceea ce priveste pensia de intretinere, potrivit prevederilor art. 86 alin 3 C. fam. descendentul cat timp este minor are drept la intretinere oricare ar fi pricina nevoii in care se afla. Obligatia de a contribui la cheltuielile privind intretinerea copilului minor reprezinta, asadar, aspectul patrimonial al indatoririlor parintesti legate de cresterea, ingrijirea si educarea acestuia. Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati, astfel cum statueaza art. 94 alin. 1 C. fam.
Conform art.65 C.fam. rap.la art.42 al.3 C.fam. si vazand dispozitiile art.86 si 94 C.Fam., instanta va obliga paratul la plata pensiei de intretinere in suma de 120 lei lunar, reprezentand 1 din veniturile prezumate ale acestuia (egale cu venitul minim la nivelul economiei nationale astfel cum a fost stabilit prin HG 1051/2008), cu incepere de la data introducerii actiunii si pana la majoratul minorei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea formulata de reclamanta P I, impotriva paratului C C citat prin afisare la usa instantei, in contradictoriu cu AUTORITATEA TUTELARA Incredinteaza mamei reclamante spre crestere si educare pe minora C M A.
Obliga paratul la plata catre reclamanta in favoarea minorei a unei pensii de intretinere in suma de 120 lei lunar, cu incepere de la data introducerii actiunii si pana la majoratul acesteia.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
