clauze abuzive; in cazul in care intre institutia de credit si client exista mai multe raporturi juridice sau mai multe conturi , este posibila compensarea soldurilor de activ si pasiv, afara de cazul in care partile au convenit altfel. Sentinta civila nr. 5253 din data de 19.03.2015
pronunțată de Judecatoria Sectorului 1

Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 30.06.2013 sub nr…., reclamantul A. I.D. a chemat in judecata pe parata R B S.A solicitand constatarea nulitatii absolute a clauzelor art. 3.11, 3.12, 3.13 , art. 4.5, art. 4.6, art. 8.1, art. 8.2 din Contractul de credit nr…….., a clauzelor art. 2, 2.1, 2.2, 2.10, 2.15 din Actul aditional la contractul de credit nr………..; obligarea paratei la recalcularea debitului principal si a dobanzilor ca urmare a radierii obligatiei de plata a sumelor reprezentand comisioane nelegale; obligarea paratei la renegocierea contractului de credit si la reesalonarea debitului si refacerea graficului de rambursare anexat acestuia in conditiile unei dobanzi rezonabile, raportata la cheltuielile reale ale bancii legate de acordarea creditului si o marja de profit rezonabila; obligarea paratei la restituirea sumelor incasate ca urmare a executarii clauzelor considerate abuzive de catre instanta si compensarea datoriilor reciproce, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca are calitatea de imprumutat conform contractului de credit nr………. incheiat cu parata.
La data de 04.04.2008 reclamantul a incheiat cu parata Actul aditional din data de 09.04.2008 pentru reesalonarea ratelor de credit, ca urmare a fenomenului de “criza”.
Cu privire la caracterul abuziv al prevederilor contractuale, subliniaza reclamantul faptul ca acestea nu au fost negociate direct cu clientul, in calitate de consumator, banca neoferindu-i posibilitatea efectiva de a influenta continutul si numarul clauzelor si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
S-a mentionat ca, potrivit clauzei 3.12 din contract „pentru procesarea cererii de credit, imprumutatul datoreaza bancii un comision de procesare de 2,2%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului mentionata la art.1.1 lit.1, comisionul se va plati integral, la data tragerii creditului, imprumutatul autorizand banca sa retina automat contravaloarea comisionului de procesare”.
In raport de acest continut, reclamantul a apreciat ca perceperea acestui comision creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor contractante, in detrimentul consumatorului, acest comision nefiind un echivalent al folosintei sumei imprumutate. De asemenea a mai precizat reclamantul ca acest comision de procesare are un cuantum exagerat, de 2132,22 lei , fiind in realitate o dobanda mascata, ceea ce echivaleaza cu un veritabil dol, fiind totodata interzis in mod expres de legislatia in vigoare, respectiv Legea nr.190/1999.
Art. 3.13 care fixeaza un comision de plata anticipata de 3% din valoarea sumei de credit rambursata in avans determina o imobgatire fara justa cauza, conform art. 1345 Cod civ.
Prin art. 2.15 din Actul aditional la contractual de imprumut se fixeaza un comision unic de 90 euro/serviciu prestat de catre banca in legatura cu contractul de credit si garantiile aferente, cu incalcarea art. 35 din OUG 50/2010, intrucat a fost impus in cadrul actului additional si nu in cadrul contractului de credit initial.
Invedereaza reclamantul totodata ca, neavand stabilit clar procentul de dobanda aplicat soldului creditului, nu poate verifica veridicitatea sumelor inscrise in graficul de rambursare; dobanda are de asemenea un caracter excesiv pentru reclamant si creeaza un dezechilibru contractual, Banca avand posibilitatea obtinerii unui profit nejustificat si nerezonabil.
Prin art. 2.1 si 2.2 din Actul aditional s-a trecut de la dobanda fixa la o dobanda variabila, ceea ce transforma conventia intr-un contract aleatoriu, fapt nepermis de art. 9 ind. 3 din OG 21/1992.
Art. 3.11 din contract fixeaza o dobanda majorata acumulata zilnic la valoarea sumelor restante pana in ziua acoperirii acestora, dobanda mentinuta si in Actul aditional, prin art. 2.10.
Art. 4.5, 4.6 din Contract, referitoare la posibilitatea bancii de a incasa , fara acordul prealabil al clientului, orice sume datorate de acesta in baza contractului, prin debitarea automata, la scadente a contului current sau, in caz de lipsa de disponibilitati, a oricarui alt cont de disponibilitati sau de depozit al imprumutatului, includ o clauza care reprezinta o veritabila restrangere a dreptului, a capacitatii manifestarii de vointa a clientului, respectiv a capacitatii de execrcitiu ocrotitte de lege.
Reclamantul subliniaza ca prin art. 2 din Actul aditional a fost obligat sa renunte la dreptul de a opta la fiecare data de aniversare a creditului pentru una dintre variantele de dobanda aniversara prevezute in art. 3.1 alin. 2 din contract.
Potrivit art. 8.1, 8.2 din contractul de credit, care prevad scadenta anticipata a creditului in cazul aparitiei unuia dintre cazurile de culpa specificate la art. 7, banca are un drept discretionar de a retine din conturile imprumutatului, fara acordul prealabil al acestuia, orice sume restante; reclamantul sustine ca nu este prevazut numarul de zile de intarziere la expirarea carora debitorul se considera a fi in culpa, termenul in care se va realiza notificarea scrisa si nici de cate ori aceasta va fi efectuata inainte de exercitarea dreptului discretionar al bancii de sustragere a sumelor restante din oricare dintre conturile debitorului; de asemenea, banca nu a luat in considerare respectarea prevederilor legale privind exonerarea culpei in conditiile interventiei unei cauze de forta majora, conform art. 1082, 1083 Cod civ.
Aminteste reclamantul faptul ca, clauzele contractuale sunt contrare cerintelor bunei-credinte, precum si faptul ca, prin mentionarea unui numar excesiv de comisioane s-a realizat o majorare mascata a ratei dobanzii, fiindu-I astfel incalcat dreptul la o informare precisa, transparenta si corecta, ce ii revine in calitate de consumator.
In drept, au fost invocate dispozi?iile art. 969, 966, 968, 970, 1345 Cod civ, Legii 190/1999, Legii nr.193/2000, Legii nr. 296/2004, OUG 50/2010, OG 21/1992.
In dovedire, s-au depus inscrisuri ( filele 13-72).
Parata a formulat intampinare- fila 101prin care a invocat exceptia netimbrarii cu privire la capetele 4, 5 de cerere, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la sumele solicitate prin capatul 5 de cerere, exceptia inadmisibilitatii capatului 4 de cerere, fata de faptul ca instanta nu este indreptatita sa stabileasca un alt cost al imprumutului. Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii.
In motivarea apararii, parata a invederat ca negocierea contractului a avut loc, contrar sustinerilor reclamantului si ca, chiar in lipsa negocierii, nu se poate concluziona, de plano, ca suntem in prezenta unui abuz.
Cu privire la fiecare dintre clauzele considerate de catre reclamant a fi abusive, parata a invederat urmatoarele: art. 3.11 referitor la dobanda majorata- acesta reprezinta o transpunere, la nivelul contractului, a prevederilor art. 1066, 1069 din Vechiul Cod civ, dobanda majorata reprezentand o sanctiune contractuala pentru neexecutarea la termen a obligatiilor de plata ale imprumutatului si este exceptata de la controlul caracterului abuziv reglementat de art. 1 alin.3 art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; comisionul de procesare prevazut de art. 3.12 din contract nu este un comision pentru transferul banilor in contul imprumutatului, ci pentru operatiuni ce constau in analizarea cererii de credit si luarea deciziei acordarii imprumutului; comisionul de plata anticipata prevazut de art. 3.13 din contract nu determina o imbogatire fara justa cauza, iar pentru sumele rambursate anticipat nu se datoreaza si dobanda, asa cum eronat sustine reclamantul, ci este perceput ca despagubire pentru lipsirea creditorului de un profit prefigurat, necumulandu-se cu dobanda si fiind stabilit de lege; art. 4.5 , art. 4.6 din contract care prevad mandatul acordat bancii de a incasa, la scadenta, din contul de rambursare sau din orice cont al imprumutatului, suma aferenta ratei lunare, are ca suport compensatia legala; declararea anticipata a scadentei creditului –art. 8.1- nu este la discretia bancii, ci ea poate fi declansata numai de neexecutarea culpabila de catre imprumutat a obligatiilor sale contractuale; clauza inclusa de art. 8.2 din contract contine, suplimentar fata de art. 8.1, ordinea de realizare a creantelor bancii, respectiv ca, dintre creantele scadente, banca alege sa isi realizeze ma intai creanta rezultata din contractul de credit; art. 2 din Actul aditional referitor la renuntarea imprumutatului la dreptul de optiune anuala cu privire la felul dobanzii este in favoarea consumatorului, dobanda fixa avand un cuantum mai mare decat cea variabila; art. 2.1 din Actul aditional contine modul elementar de calcul al dobanzii asupra caruia banca nu poate interveni, fiind exclusa ideea de abuz; art. 2.2 din Actul aditional este conform legii, dobanda variabila fiind exprimata sub forma unui indice verificabil si marja fixa.; comisionul unic de 90 euro prevazut de art. 2.15 din Actul aditional este in conformitate cu art. 36 alin.1, 2 din OUG 50/2010.
In drept, parata a invocate prevederile art. 205 Cod proc.civ.
Reclamantul a depus raspuns la intampinare-fila 118 prin care a solicitat respingerea exceptiei netimbrarii avand in vedere lipsa unei obligatii stabilite de instanta in acest sens, a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, fata de faptul ca invocarea nulitatii absolute este imprescriptibila, precum si a exceptiei inadmisibilitatii capatului 4 de cerere, avand in vedere imposibilitatea reclamantului de verificare a veridicitatii sumelor inscrise in graficul de rambursare.
La termenul din data de 20.03.2014 instanta a respins ca neintemeiata exceptia netimbrarii si a unit cu fondul exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si a inadmisibilitatii.
Au fost administrate probele cu inscrisuri, interogatoriile reciproce si cu expertiza contabila.
La data de 11.11.2014 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiza contabila efectuat de d-na expert Anton Stela –filele 219-300 vol I ;1-56 vol II, astfel cum a fost completat prin suplimentul la raport-filele 74-130 vol II.
Instanta va analiza cu prioritate execptiile unite cu fondul, fata de dispozitiile art. 248 Cod proc civ.
Astfel, in ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta apreciaza ca finalitatea constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, astfel incat, dand eficienta principiului potrivit caruia quod nullum est, nullum producit effectum, dreptul la restituirea prestatiilor/sumelor incasate in baza unor clauze abuzive, este imprescriptibil (adica sumele respective pot fi solicitate oricand).
Referitor la exceptia inadmisibilitatii cererii privind stabilirea unei dobanzi rezonabile, raportata la cheltuielile reale ale bancii legate de acordarea creditului si o marja de profit rezonabila, instanta apreciaza ca inadmisibilitatea vizeaza fie un fine de neprimire, fie neindeplinirea in cauza a unor conditii prealabile exercitarii actiunii, ceea ce nu este indeplinit in cauza, aspectele invocate de catre parata in sustinerea acestei exceptii fiind in realitate aparari de fond.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge exceptiile invocate, ca neintemeiate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, cu privire la fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Intre partile din prezenta cauza s-a incheiat contractul de credit nr. ……., prin care parata a acordat reclamantului A I D, in calitate de imprumutat, un credit pentru nevoi personale in valoare de 98633,22 euro, pentru o perioada de 480 luni.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate din Legea nr.193/2000 stabilesc asadar criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- caracterul transparent;
- caracterul negociat;
- existenta dezechilibrului semnificativ.
Imprejurarea ca articolele in discutie nu au fost negociate direct cu reclamantii - consumatori nu constituie, prin ea insasi, un motiv de nulitate a clauzelor si de apreciere a lor ca fiind abuzive. Legea prevede o asemenea sanctiune numai in cazul in care consumatorul este vatamat in derularea raporturilor comerciale.
Pentru a determina daca o anumita prevedere contractuala reprezinta o clauza abuziva, trebuie verificata indeplinirea conditiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr 193/2000.
O prima conditie ce trebuie indeplinita este ca aceasta sa nu fi fost negociata direct cu partea contractanta. Alineatul 2 al art.4 din Legea nr.193/2000 define?te notiunea de clauza ce nu a fost direct negociata, in sensul ca aceasta este inserata in contract fara a da posibilitate consumatorului sa influen?eze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condi?ie esen?iala ce trebuie constatata se refera la crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor, prin aceasta in?elegandu-se ca unul din contractan?i dobande?te un avantaj nejustificat fa?a de situa?ia celeilalte par?i.
De esen?a raporturilor juridice izvorand din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor ?i obliga?iilor, respectiv faptul ca o parte se obliga sa dea, sa faca sau sa se ab?ina de la ceva ?tiind ca ?i cealalta parte va efectua o contrapresta?ie. Daca unei par?i ii incumba numai obliga?ii fara a beneficia in schimb ?i de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie sa domine raporturile juridice, par?ile nemaiaflandu-se pe pozi?ii de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales in situa?ia in care unul din contractan?i este persoana juridica, iar celalalt persoana fizica.
In ipoteza in care o clauza apare inechitabila ?i imorala, trebuie analizat daca se ofera o explica?ie rezonabila de catre comerciant, in concordan?a cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauza.
In fine, cu privire la cea de-a treia cerin?a, aceasta se refera la caracterul contrar bunei credin?e al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerin?a vizeaza comportamentul neloaial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute in vedere ?i dispozi?iile art.4 alin.5 ?i 6 din Legea nr.193/2000, potrivit carora natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza ?i in functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia, de toate imprejurarile care au determinat incheierea contractului precum ?i de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul pre?-calitate, de produsele ?i serviciile oferite in schimb.
Referitor la dobanda majorata prevazuta de art. 3.11 din Contract, instanta are in vedere prevederile art.38 din OUG 50/2010 potrivit carora „(2)Dobanda penalizatoare se aplica la suma ce reprezinta credit restant ?i,dupa caz, la sumele restante prevazute in contract, altele decat cele aferente creditului. (3) Rata dobanzii aplicabila in cazul creditelor restante nu poate depa?i cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobanzii aplicata atunci cand creditul nu inregistreaza restan?e, in cazul in care consumatorul sau so?ul/so?ia acestuia se afla in una dintre urmatoarele situa?ii: ?omaj, sufera o reducere drastica a salariului, concediu de boala prelungit, divor?,deces. Prin reducerea drastica a salariului se in?elege o reducere de cel pu?in 15% din valoarea acestuia.” Nu se poate sustine ca aceasta majorare se realizeaza fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevazuta in contractul dintre parti si, deci, asumata de parti prin semnarea contractului. Pe de alta parte, prin semnarea contractului imprumutatul reclamantul si-a dat acordul cu privire la modificarile ce pot fi aduse procentului de dobanda, ca urmare a intarzierii la plata nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterala, abuziva, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.
Conform art.3.12. din contract, “pentru procesarea cererii de credit, imprumutatul datoreaza bancii un comision de procesare de 2,2% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditorului men?ionata la art.1.1. lit.a,c. Comisionul se va plati integral, la data tragerii creditului, imprumutatul autorizand Banca sa re?ina automat contravaloarea comisionului de procesare”.
In ceea ce prive?te comisionul de procesare, instan?a re?ine ca Banca percepe acest comision in procent de 2,2% din valoarea creditului acordat, o singura data, la data tragerii creditului, potrivit art.3.12. din contract.
Legat de solicitarea de constatare ca fiind abuziva a clauzei prevazute la art.3.12. privind comisionul de procesare (acordare) a creditului, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al acestei clauze, se impune o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere in dreptul na?ional a cerin?elor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? ?i de plata, pe de o parte, nici cu produsele ?i serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil".
Acest text de lege transpune in legisla?ia na?ionala dispozi?ia comunitara prevazuta la art.4 alin.2 conform careia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului ?i impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept na?ionale ?i comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau remunera?iei in raport cu serviciul furnizat, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar ?i inteligibil exprimate.
Dobanda anuala, comisioanele etc., intra in sfera no?iunii de pre? a contractului de credit, de vreme ce reprezinta contrapresta?ii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit defini?iilor cuprinse la art.3 lit.g ?i i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori ?i de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
In cauza dedusa judecatii, comisionul perceput constituie un element al pre?ului, iar prevederea art.3.12. din contract cu privire la comisionul de procesare a fost clara ?i redactata fara echivoc, fiind insu?ita de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va re?ine totodata ca acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de catre reclamant la data incheierii conven?iei de credit, astfel incat nu se poate sus?ine impiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Aceasta cu atat mai mult cu cat din reclamantul are pregatire in finante banci, astfel ca avea cuno?tin?e de specialitate, fiind familiarizat cu termeni de acest gen ?i calcule matematice, iar acest fapt este un argument suficient pentru ca instan?a sa prezume, conform prev. art.329 din NCPC, ca reclamantului ii erau cunoscute toate aspectele la contractarea creditului, chiar mai mult decat unui om obi?nuit.
Prin urmare, comisionul, ca ?i componenta a pre?ului creditului, este exceptat, in spe?a de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al conven?iei de credit, respectiv pre?ul serviciului de finan?are, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in a?a fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de voin?a, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conven?iei, iar termenii utiliza?i pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili ?i ap?i de a fi in?ele?i cu ajutorul gandirii logice.
A?adar, potrivit celor mai sus re?inu?e, fiind incidenta in spe?a excep?ia prevazuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevazute la art.3.12. din contractul incheiat de parti, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar daca s-ar verifica indeplinirea condi?iilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instan?a considera ca acest comision nu poate fi considerat abuziv pentru urmatoarele argumente:
Cat prive?te prima condi?ie prevazuta de lege, instan?a apreciaza ca, intr-adevar, fa?a de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera ca prevederea inserata la art.3.12 din contract a fost supusa negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de o clauza care a fost impusa reclamantei in forma respectiva, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, in opinia instan?ei, inserarea unei asemenea clauze, in sensul stipularii obliga?iei de plata (o singura data) a unui comision de 2,2% din valoarea creditului, nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor.
Astfel, desi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, in sensul dispozitiilor Legii nr.193/2000, avand in vedere ca, asa cum afirma insasi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanta constata ca nu sunt incidente in cauza prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 si 2 si art.1 lit. a din Anexa la lege, cata vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Or, dispozi?ia amintita nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de procesare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care parata le suporta prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica ?i servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfa?urare a activita?ii Bancii.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa lipseasca ori sa fie extrem de redusa, contraprestatia pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti. In situatia dedusa judecatii, reclamanta invoca tocmai lipsa unei obligatii/prestatii corelative a paratei fata de obligatiile acesteia de a achita comisionul de administrare, astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de parti.
Dezechilibrul trebuie sa fie analizat intotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti, cauzat de existenta clauzelor analizate, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractelor.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia consta in punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.
Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce reclamanta numeste dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioada de 40 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor.
Or, contractul de credit incheiat cu reclamanta, prevede nu numai dreptul bancii de a beneficia de o clauza de natura celei inserate la art.3.12., dar si obligatia acesteia de a pune de indata la dispozitia consumatorului o suma importanta, ce urmeaza a fi restituita intr-un interval extrem de lung (40 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorului de a primi de indata suma importanta ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp.
In plus, pe langa obligatiile directe asumate de parti prin conventiile de credit, exista si o serie intreaga de obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la o banca mai importanta, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.
Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti, iar in cauza de fata, raportat la obligatiile ce incumba Bancii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispozitia reclamantei si intervalul de timp indelungat acordat debitoarei pentru restituirea imprumutului (456 luni), instanta apreciaza ca dispozitiile art.3.12. inserate in conventia de credit nu sunt de natura sa dea nastere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor, si in consecinta, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de alta parte, dupa cum s-a aratat mai sus, instan?a apreciaza ca prevederea inserata la art. 3.12. din contract este redactata de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirma?iilor reclamantului, fiind de asemenea men?ionat ?i motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicata ?i de instan?a in paragrafele anterioare.
Nu pot fi primite nici sus?inerile reclamantei in sensul ca acest comision era interzis in mod expres de legisla?ia in vigoare la data acordarii creditului, intrucat Legea nr.190/1999, invocata in cauza, nu este aplicabila raporturilor juridice de genul celui nascut prin incheierea contractului de credit nr. ……..
Legea nr.190/1999 prive?te creditele pentru investi?ii imobiliare, respectiv acele imprumuturi contractate pentru edificarea/extinderea unor imobile construc?ii, nu ?i creditele de nevoi personale, cum este cel acordat reclamantului, iar dispozi?ia art.15 din lege a fost justificata de inten?ia legiuitorului de a sprijini dezvoltarea industriei construc?iilor imobiliare ?i de a asigura fondul locativ necesar pentru popula?ie, astfel ca aceasta prevedere nu poate fi aplicata prin extindere la cazul de fa?a.
Mai mult, un asemenea comision este permis in mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevazandu-se ca „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Pentru considerentele anterior expuse, instanta va respinge capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al comisionului de procesare, prevazut la art.3.12. din contractul de credit nr……….
In ceea ce priveste comisionul de plata anticipata prevazut de art. 3.13, instanta retine ca potrivit art. 68 din OUG 50/2010, “Nu se solicita o compensatie pentru rambursare anticipata in niciunul dintre urmatoarele cazuri: a) rambursarea a fost realizata ca urmare a executarii unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplata; b) contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont"; c) rambursarea anticipata intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului nu este fixa. Din continutul art. 3.13 reiese ca imprumutatul datoreaza bancii un comision de plata anticipata de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei din credit rambursata in avans si datorat integral, la data efectuarii rambursarii anticipate.
Instanta constata ca potrivit contractului, pana la data primei anivarsari a creditului rata dobanzii a fost una fixa, urmand ca ulterior, imprumutatul sa opteze fie pentru continuarea contractului cu dobanda fixa, fie pentru transormarea dobanzii fixe intr-una revizuibila. Ca atare, retinand ca art. 3.13 din contract nu face o distinctie intre perioada contractuala cu dobanda fixa si cea cu dobanda variabila, comisionul de plata anticipata fiind prevazut in ambele cazuri, instanta constata ca art. 3.13 constituie clauza abuziva in masura in care nu stabileste expres ca imprumutatul datoreaza comisionul de rambursare anticipata numai in cazul in care dobanda este fixa, fata de lit. c a art. 68 din OUG 50/2010 care permite perceperea acestui comision numai in perioada in care dobanda este fixa, nu si cand este variabila.
Apararile paratei in sensul ca de la data intrarii in vigoare a OUG 50/2010, in perioada cu dobanda variabila, imprumutatul nu a datorat comision de rambursare anticipata nu pot fi retinute, cata vreme constatarea caracterului abuziv al clauzei are in vedere momentul semnarii contractului, parata nefacand dovada ca respectiva clauza nu mai este in vigoare in forma initala.
In conformitate cu art. 4.5, art.4.6 din contract, “in scopul rambursarii creditului, imprumutatul autorizeaza banca sa incaseze, fara acordul sau prealabil, orice sume datorate de aceasta in baza prezentului contract, prin debitarea automata, la scadente, a contului curent mentionat in art. 2.1”, iar “daca in contul curent nu exista disponibil suficient pentru stingerea obligatiei de plata, Banca, la libera sa apreciere, are dreptul, dar nu si obligatia, de a debita cu sma corespunzatoare orice alt cont de disponibilitati sau de depozit (chiar neajuns la termen) al imprumutatului, in scopul efectuarii platilor datorate”.
Aceste clauze nu pot fi considerate abuzive, fata de dispozitiile art.1143 si urmatoarele din Vechiul Cod civil ( art. 2185 din Noul Cod) care reglementeaza compensatia legala, art. 4.5 , 4.6 fiind o aplicare a acestei institutii-compensatia. Se constata ca scopul si tendinta legiuitorului este in acest sens, permitand in cazul in care intre institutia de credit si client exista mai multe raporturi juridice sau mai multe conturi , compensarea soldurilor de activ si pasiv, afara de cazul in care partile au convenit altfel.
Pe de alta parte, in raport cu redactarea clauzelor mentionate instanta apreciaza ca nu este incident pct.1 lit. i din Anexa la Legea nr.193/2000, neputandu-se prezuma ca debitarea conturilor consumatorului in scopul platii sumelor datorate va determina plata unor sume disproportionat de mari comparativ cu eventualele urmari ale neplatii sumelor datorate.
Referitor la posibilitatea bancii de a declara scadent anticipat creditul la aparitia oricarui caz de culpa, precum si pentru incalcarea oricaror altor obligatii contractuale si , in mod special, in situatia prevazuta la art. 2.6 , posibilitatea prevazuta de art. 8.1, in raport de specificul si riscurile activitatii bancare este evidenta necesitatea controlului bancar si impunerea unor norme prudentiale in vederea limitarii riscurilor, insa disp. pct. 1 lit.a din Anexa la Legea nr. 193/2000 arata ca sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Or, cata vreme se prevede in mod concret ca scadenta intervine in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale si pentru aparitia oricarui caz de culpa, instanta apreciaza ca motivele intemeiate sunt prevazute in contract, nefiind deci in prezenta unei clauze abuzive.
Din continutul art. 8.2 din contract reiese ca, incepand cu data declararii scadentei anticipate a creditului, Banca are dreptul de a retine dn conturile imprumutatului, fara acordul prealabil al acestuia, toate sumele datorate in virutea prezentului contract, cu prioritate fata de alte datorii ale imprumutatului. Aceste prevederi se circumscriu compensatiei legale, permisa de lege, astfel cum a aratat instanta in paragrafele anterioare.
In ceea ce priveste Actul aditional la contract, din data de 27.11.2011, instanta apreciaza ca art. 2.15 care stipuleaza perceperea comisionului suplimentar unic in valoare de 90 euro, acesta este in concordanta cu exceptia prevazuta de art. 35 lit b din OUG 50/2010 : “se interzic introducerea si perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricaror alte speze bancare, cu exceptia costurilor specifice unor produse si servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator, neprevazute in contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data incheierii acestuia. Aceste costuri neprevazute vor fi percepute numai pe baza unor acte aditionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislatie. Comisionul a fost prevazut prin Act aditional insusit de reclamant prin semnatura –fila 165 vol I si are in vedere tocmai situatia prestarii unor servicii de catre banca la cererea imprumutatului.
De asemenea, trecerea de la dobanda fixa la dobanda variabila, potrivit art. 2.1, 2.2 din Actul aditional a fost facuta cu acordul reclamantului care a solicitat incheierea unui act aditional si si-a insusit conditiile prevazute de acesta. Modalitatea de calcul a dobanzii specificata in articolele mentionate este in concordanta cu OUG 50/2010 care obliga la exprimarea dobanzii variabile sub forma unui indice verificabil la care se adauga marja fixa a bancii, aspecte ce nu contin, in opinia instantei clauze cu caracter abuziv.
Capetele de cerere referitoare la obligarea paratei la recalcularea debitului principal si a dobanzilor, ca urmare a radierii obligatiei de plata a comisioanelor nelegale fiind un capat de cerere accesoriu urmeaza soarta principalului si deci, va fi de asemenea respins.
Referitor la cererea privind obligarea paratei la renegocierea contractului la credit si deci, la reesalonarea debitului, precum si la refacerea graficului de rambursare in conditiile unei dobanzi rezonabile, instanta aminteste ca modificarea contractului nu poate fi realizata decat prin acordul partilor, prin negocierea clauzelor contractuale, instanta neputandu-se substitui vointei partilor; stabilirea unei noi rate a dobanzii, la un nivel rezonabil, nu este atributul instantei de judecata, aceasta solicitare urmand a fi respinsa ca neintemeiata. Potrivit art. 969 C.civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante principiu din care rezulta obligativitatea contractului legal incheiat, de la care partile nu se pot sustrage si faptul ca obligativitatea priveste in primul rand partile contractante. A considera altfel ar aduce atingere dispozitiilor art. 969 C.civ.
Cu privire la cererea reclamantei de restituire a tuturor sumelor achitate in baza clauzelor considerate abuzive, instanta apreciaza ca este neintemeiata in lumina considerentelor expuse mai sus, urmand a fi respinsa, fa?a de caracterul accesoriu al acestui capat de cerere si solu?ia adoptata cu privire la primul petit. Totodata, in raport de precizarile paratei, necontestate de catre reclamant, referitoare la neachitarea de catre reclamant a vreunui comision de rambursare anticipata pe perioada in care conrtactul a fost cu dobanda variabila, parata nu poate fi obligata la restituirea vreunei sume cu acest titlu.
Fata de toate cele retinute mai sus, instanta va admite in parte cererea de chemare in judecata, urmand a constata abuziva prevederea continuta de art. 3.13, insa numai in masura in care nu stabileste expres ca se datoreaza comision de rambursare anticipata numai in cazul in care dobanda este fixa si a respinge, in rest actiunea, ca neintemeiata.
In conformitate cu art. 453 Cod proc.civ.instanta urmeaza a respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata fata de admiterea in parte a actiunii, doar pentru unul dintre articolele considerate abuzive din contract.