Deliberand asupra cauzei, retine urmatoarele:
La data de 3.08.2012, a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei M., sub nr. 3505/260/2012, contestatia la executare formulata de contestatoarea B. L., in contradictoriu cu intimata C. M. S, impotriva executarii silite insasi din dosarul de executare nr. 184/E/2012 inregistrat la Birou Executor Judecatoresc B. . M.. Contestatoarea a solicitat anularea executarii silite efectuata in acest dosar de executare si suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata.
La termenul de judecata din 21.08.2012 contestatoarea a precizat ca intelege sa solicite si anularea procesului verbal de predare bunuri din 3.08.2012 intocmit de executorul judecatoresc dupa introducerea contestatiei la executare.
In motivarea contestatiei la executare, contestatoarea a aratat in esenta urmatoarele: conform actului de adjudecare nr. 284/2011 a cumparat de la Compania Nationala Cai Ferate CFR SA-Sucursala CREIR CF G, suprafata de teren pe care anterior a stapanit-o in temeiul contractului de inchiriere nr. 81 din 24.02.2010 incheiat cu proprietarul; ca la data de 26.07.2012 a primit de la BEJ B. E. somatia cu nr. 184 prin care i se punea in vedere sa elibereze suprafata de 302 mp si sa achite cheltuielile de executare catre creditoarea CMS, care detine terenul conform actului de adjudecare nr. 284 din 2009 emis de BEJ C G si C C C, fiind surpinsa sa constate astfel ca cel mai probabil proprietarul vanduse aceasta suprafata de teren atat ei cat si intimatei, aspect pe care insa nu a putut sa-1 clarifice pana la data introducerii prezentei contestatii la executare.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 399, art. 274, art.371, art.373, art. 388 si art. 403 C.pr.civ.
Contestatatia la executare a fost legal timbrata cu 194 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.
Intimata a formulat intampinare prin care a aratat in esenta ca este proprietara suprafetei de 302 mp teren pe care a cumparat-o la licitatie conform procesului verbal de licitatie nr. 284 din 9.01.2012, intabulandu-si dreptul de proprietate conform incheierii nr. 1274 din 24.02.2012 emisa de OCPI B-BCPI M, adresandu-se executorului judecatoresc pentru punerea sa in posesia suprafetei de teren adjudecate; ca, contestatoarea, care a sustinut si cu prilejul punerii in posesie de catre executorul judecatoresc ca este proprietara suprafetei de teren pe care ea a fost pusa in posesie, are o alta cale pentru realizarea dreptului sau de proprietate si nu calea contestatiei la executare.Cu privire la cererea contestatoarei de suspendare a executarii silite, intimata a solicitat respingerea acesteia ca ramasa fara obiect avand in vedere ca executarea silita a fost finalizata prin predarea terenului adjudecat de catre executorul judecatoresc.
intampinarea nu a fost intemeiata in drept.
in cauza a fost administrata proba cu inscrisurile depuse de parti la dosarul cauzei. De asemenea, la solicitarea instantei, executorul judecatoresc a inaintat la dosar, in xerocopie conforma cu originalul inscrisurile din dosarul de executare nr.14/E/2012.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: La data de 16.07.2012, intimata C M S s-a adresat executorului judecatoresc B E cu o cerere de executare silita a titlului executoriu-act de adjudecare nr.284 din 30.01.2012 a suprafetei de 302 mp teren situat in M, str. Er. G, km 7, cu vecinii: str. Er. G., teren CFR pe 2 laturi, S E, act de adjudecare emis de BEJ Asociati C G si C C C.
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 20.07.2012 in dosar nr.3166/260/2012 al Judecatoriei M, a fost incuviintata executarea silita a titlului executoriu-act de adjudecare nr.284 din 30.01.2012 emis de BEJ Asociati C G si C C C.
La data de 24.07.2012, prin proces verbal de constatare a cheltuielilor intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 371 al.4 C.pr.civ, executorul judecatoresc a stabilit cheltuielile ocazionate de executarea silita la suma de 2608 lei.
La data de 23.07.2012, executorul judecatoresc a emis somatia de executare nr. 184 prin care contestatoarei B L i se punea in vedere sa lase in linistita si libera posesie suprafata de 302 mp teren situat in Moinesti, str. E G, km 7, zona gara, cu vecinii: str. E G, teren CFR pe 2 laturi, S E, act de adjudecare emis de BEJ C G si C C C si sa achite suma de 2608 lei reprezentand onorariu de executare si cheltuieli de executare.Somatia a fost comunicata contestatoarei la data de 26.07.2012, asa cum rezulta din dovada de comunicare a somatiei aflata la fila 32 dosarul cauzei.
La data de 3.08.2012, in termenul legal de 15 zile, contestatoare a formulat prezenta contestatie la executare, la aceeasi data executorul judecatoresc continuand executarea prin punerea intimatei in posesia terenului adjudecat conform procesului verbal de predare bunuri din 3.08.2012 comunicat contestatoarei la data de 6.08.2012 si care face de asemenea obiectul prezentei contestatii la executare.
Analizand inscrisurile din dosarul de executare precum si cele depuse de parti in probatiune, rezulta urmatoarea situatie de fapt:
La data de 30.01.2012, a fost adjudecata in favoarea intimatei CMS, suprafata de 302 mp teren situat in M, str. E G, km 7, zona gara, cu vecinii: str. E G, teren CFR pe 2 laturi, S E, conform actui de adjudecare nr.284/2009 din 30.01.2012 emis de BEJ A C G si C C C, suprafata pe care intimata a cumparat-o la licitatie la data de 9.01.2012 si care a fost proprietatea debitoarei CNCF-CFR SA-Sucursala CREIR CF G.
Intimata si-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui teren comform incheierii nr. 1274 din 24.02.2012 emisa de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B-Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara M.
Contestatoarea este proprietara suprafetei de 686,75 mp teren situata in M, str. E. G nr. 1, jud. Bacau, cu vecinii: C M S, S E, teren CFR, conform actui de adjudecare nr.284/2011 din 18.04.2012 emis de BEJ Asociati C G si C C C, suprafata pe care contestatoarea a cumparat-o la licitatie la data de 29.03.2012 si care a fost proprietatea debitoarei CNCF-CFR SA-Sucursala CREIR CF G.
Cele 2 suprafete de teren proprietatea contestatoarei si intimatei sunt invecinate asa cum rezulta din actul de adjudecare care constituie titlul de proprietate al contestatoarei si fie se suprapun pe o portiune, fie contestatoarea stapaneste mai mult teren decat detine in proprietate, fie masuratorile efectuate de executorul B E cu prilejul predarii terenului catre intimata nu sunt corecte, acesta fiind si motivul pentru care, asa cum rezulta din procesul verbal de predare intocmit de BEJ B E si din sustinerile contestatoarei. pentru punerea in posesie a intimatei pe terenul proprietatea sa. s-a intrat de catre executor in terenul stapanit de catre contestatoare.
Toate aceste aspecte insa nu pot fi analizate pe calea contestatiei la executare intrucat compararea celor 2 titluri de proprietate detinute de contestatoare si intimata pentru a stabili care dintre ele este preferabil, face obiectul analizei in cadrul unei alte actiuni injustitie specifice.
Instanta retine insa ca fiind intemeiata contestatia la executare intrucat contestatoarea nu are calitatea de debitor al obligatiei de predare a imobilului adjudecat, nascuta din titlul executoriu reprezentat de actul de adjudecare care constituie titlul de proprietate al intimatei.
Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 516 pct.8 C.pr.civ, actul de adjudecare constituie titlu executoriu impotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesiunea acestuia din urma, ori impotriva oricarei persoane care are in posesiune ori detine in fapt, fara niciun titlu, imobilul adjudecat.
Ori, in cauza, contestatoarea este o persoana care opune intimatei propriul sau titlu de proprietate cu privire la terenul solicitat de intimata, neincadrandu-se in categoria persoanelor la care face referire teza a Ii-a a articolului 516 C.pr.civ.
in aceste conditii, intimata nu putea obtine deposedarea contestatoarei de acest teren prin simpla punere in executare a actului de adjudecare ci, fiind opus de catre contestatoare intimatei propriul sau titlu de proprietate, intimata trebuia sa se adreseze instantei pentru a obtine posesia terenului pe calea unei actiuni specifice impotriva" contestatoarei. executorul judecatoresc neavand competenta de a analiza si a decide care titlu este mai preferabil sau de a decide daca contestatoarea stapaneste in fapt mai mult teren decat cel detinut in proprietate conform titlului invocat.
Pe cale de consecinta, actul de adjudecare care constituie titlul de proprietate al intimatei nu poate fi considereat ca reprezentand un titlu executoriu impotriva contestatoarei si prin urmare punerea in posesie a intimatei pe terenul adjudecat nu se putea realiza de executor impotriva contestatoarei, contestatia la executare fiind intemeiata, motiv pentru care instanta va admite contestatia la executare si va anula toate fonnele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 184/E/2012 inregistrat la Birou Executor Judecatoresc B E din M.
Cu privire la cererea de suspendare a executarii silite, instanta s-a pronuntat in sensul anularii ca netimbrata prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 11.12.2012.
Admitand contestatia formulata, instanta, in temeiul dispozitiilor art. 274 C.pr.civ va obliga intimata C M S la plata catre contestatoare a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu aparator ales.
Contestatie la executare
Sentinta civila nr. 596 din data de 19.02.2013
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro