JUDECATORIA MOINESTI JUDETUL BACAU
DOSAR NR. 3797/260/2011.
Sentinta civila nr. 3280/12.11.2012.
Prin cererea inregistrata in data de 18.04.2011 pe rolul
Judecatoriei Moinesti sub nr. 3797/260/2011, contestatoarea ........... a
formulat, in contradictoriu cu intimatii ...................., contestatie la executare
impotriva executarii silite pornite in dosarele de executare nr. 181/2011,
642/2011 si 643/2011 ale BEJ ............, solicitand anularea tuturor
procedurii de executare silita ce face obiectul dosarelor sus amintite, suspendarea executarii silite, restabilirea situatiei anterioare si obligarea la cheltuieli de judecata.
Se arata in motivare in esenta ca executarea silita a inceput fara aprobarea unei instante, nerespectandu-se prevederile art. 373 ind. 1 Cod procedura civila, astfel cum a fost modificat prin OUG 42/2009; creanta invocata nu este una certa, lichida si exigibila, ea avand o existenta indoielnica si un cuantum gresit determinat; sumele stabilite trebuiau supuse impozitului pe venituri din salarii; procesele verbale de constatare a cheltuielilor de executare au fost incheiate abuziv si nelegal, se critica in acest sens cuantumul excesiv al onorariului executorului judecatoresc, precum si pe cel al avocatului in procedura de executare.
Cu privire la temeinicia contestatiei, se arata ca executarea silita impotriva contestatoarei a inceput fara aprobarea unei instante judecatoresti, nerespectandu-se prevederile art. 373 ind 1 Cod procedura civila astfel cum a fost modificat prin OUG 42/2009, respectiv, pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor partilor implicate in procedura executarii silite, instanta este competenta a incuviinta inceperea executarii silite si a avea controlul tuturor actelor de executare. In acest sens, executorul are obligatia de a depune cate un exemplar al fiecarui act de executare in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.
Se invoca lipsa caracterului cert si lichid al creantei, ea avand o existenta indoielnica si un cuantum determinat in mod gresit. In speta creanta pusa in executare de creditori nu este determinata in titlul executoriu, ci se stabilesc doar criterii ce urmau a fi utilizate in
procedura de executare a hotararii judecatoresti. Executorul a determinat cuantumul creantei puse in executare cu ajutorul unei expertize
contabile solicitate de catre creditorii intimati in prezenta cauza. Se contesta pe calea prezentei concluziile expertizelor efectuate in dosarele de executare ce fac obiectul prezentei contestatii, urmand ca pe parcursul solutionarii cauzei sa se faca dovezile necesare prin care sa se arate ca expertul a calculat in mod gresit si a marit nejustificat cuantumul creantei. Astfel, bonusurile acordate de instanta trebuiau supuse impozitului pe venituri din salarii potrivit art. 55 alin. 1 din Legea 571/2003.
De asemenea, pentru toate aceste sume atat asiguratul, cat si angajatorul datoreaza contributia la fondul unic de asigurari sociale de sanatate, in temeiul art. 357 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 258 alin. 1 si 2 precum si contributia de asigurari sociale in temeiul art. 18 alin. 1 lit. a si b din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.
In temeiul art. 19 lit. a si b din Legea 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj, si stimularea fortei de munca, atat angajatorii, cat si angajatii au obligatia de a retine si vira, pentru salariatii activi contributia la bugetul asigurarilor de somaj, pentru suplimentele salari ale.
Aceste aspecte nu au fost luate in considerare de expert, suma stabilita fiind astfel, mult mai mare.
Actele de executare intocmite de executorul judecatoresc sunt nelegale pentru nerespectarea formelor prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii, respectiv conform dispozitiilor art. 373 ind. 7 alin. 3 si 4 sumele ce urmeaza sa fie platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, in conditiile legii. Pentru aceste sume, procesul verbal constituie titlu executoriu.
Art. 388 Cod proceduri civila prevede ca „ pentru toate actele de executare pe care le efectueaza executorul judecatoresc este obligat sa incheie procese verbale care vor cuprinde urmatoarele mentiuni: 5, numele si domiciliul, ori dupa caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului urmaritor." Conform art. 388 alin. 1 pct 5, coroborat cu art. 388 alin. 2, lipsa mentiunii domiciliului debitorului sau creditorului din orice proces verbal intocmit de executor, atrage nulitatea actului de executare. Se arata in continuare ca aceasta este o nulitate absoluta, expresa, care opereaza de drept.
Procesele verbale de constatare a cheltuielilor de executare, reprezentand onorariu executor si onorariu avocat au fost incheiate in mod abuziv si nelegal. Se critica cuantumul excesiv al onorariului executorului
judecatoresc fata de activitatea efectiv prestata in dosarele de executare, respectiv 10% din suma executata. Se impune a se avea in vedere prevederile OM 2550/14.11.2006 privind onorariile minimale si dispozitiile art. 371 ind 1, alin. 2 Cod procedura civila, care prevad „ cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sun in sarcina debitorului urmarit, afara de cazul cand creditorul a renuntat la executare sau daca prin lege se prevede altfel.". Astfel, executorul a perceput onorariul maxim pe care il prevede legea, fara nici o justificare in activitatea efectiv desfasurata de executor.
Se arata ca si onorariul avocatului din procedura de executare a fost stabilit in cuantum excesiv, iar executorul judecatoresc avea obligatia legala de a verifica temeinicia si veridicitatea tuturor cheltuielilor, respectiv sa solicite debitorului sa descrie in ce anume a constat activitatea de consultanta si reprezentare, ori care au fost actele intocmite de avocati, si care sa justifice cheltuielile imputate contestatoarei in procedura de executare silita prin poprire.
Se mai arata ca se impune aplicarea de catre instanta a dispozitiilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, potrivit carora „judecatorii au insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori se va constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii, sau de munca indeplinita de avocat.".
Cu privire la temeinicia cererii de suspendare a executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare, se arata ca Masura suspendarii este justificata de situatia de fapt, de prevenirea unui prejudiciu patrimonial de proportii si care nu ar putea fi reparat complet si in timp rezonabil. Asa cum este de notorietate, la momentul actual, contestatoarea a fost obligata printr-o multitudine de hotarari judecatoresti pronuntate de instantele din intreaga tara sa achite sume importante catre salariati si fosti salariati in temeiul contractului colectiv de munca. Sumele totale ce ar trebui achitate sunt extrem de mari, iar pierderea iminenta a acestor sume ar genera lipsirea patrimoniului contestatoarei de importante resurse economice si ar antrena perturbarea pe viitor , cel putin cel apropiat a strategiei stabilite privind proiectele desfasurate de catre contestatoare.
In conditiile in care nu a fost finalizata analiza temeiniciei contestatiei la executare procedura fiind susceptibila de anulare, echitabil este sa se finalizeze aceste demers judiciar, inainte de a se trece la masuri de executare intr-o procedura viciata. Masura suspendarii nu este abuziva, nu prejudiciaza drepturile intimatilor, dat fiind ca aceasta se solicita
numai pana la finalizarea solutionarii prezentei contestatii, si nu exista riscul crearii unei stari de insolvabilitate a contestatoarei.
In cauza au fost depuse de catre contestatoare inscrisuri, respectiv titlul executoriu, somatiile primite.
S-a efectuat adresa la BEJ ........... care a inaintat instantei copia dosarelor de executare si actele intocmite ulterior.
in cauza a fost incuviintata si administrata proba cu expertiza contabila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: Prin sentinta civila 1568/D/2010, Tribunalul Bacau a obligat
contestatoarea din prezenta la plata catre intimatii .............in functie de perioada in care au avut calitatea de salariati, suplimentarea salariala, reprezentand aprovizionarea de toamna - iarna ce se acorda in luna octombrie a fiecarui an, in cuantum de un salariu minim la nivel de ramura, pentru anii 2006, 2007, drepturi banesti ce vor fi actualizate, de la data scadentei la data platii efective.
Prin decizia civila 1310/10.11.2010 Curtea de Apel Bacau a modificat sentinta civila 805/D/2010 a Tribunalului Bacau, in sensul ca a
obligat contestatoarea din prezenta sa achite intimatului.............. cota parte de 5% profit net pe perioada efectiv lucrata in raport de anii 2005, 2006 si 2007, suma reactualizata cu indicele de inflatie la data platii.
In urma cererilor efectuate de catre intimati prin intermediul Cab. Av..........., s-au intocmit de catre executorul judecatoresc....... dosarele de
executare 181/2011, 642/2011 si 643/2011. in fiecare din aceste dosare a fost incuviintata executarea pentru fiecare intimat in parte de catre Judecatoria Moinesti, iar in urma obtinerii acesteia s-au intocmit de catre BEJ procese verbale de actualizare debit, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare si somatie catre debitoare. S-a efectuat de asemenea adresa de infiintare a popririi pe conturile deschise de
debitoare la ........... in cadrul dosarelor de executare a fost intocmita o expertiza contabila, de catre expert ............, cu specialitatea contabilitate, prin care
s-au determinat sumele ce trebuie executate pentru fiecare creditor in parte.
Prin incheierea data de Judecatoria Moinesti in data de 09.01.2012 in prezentul s-a dispus suspendare executarii in dosarele de executare
silita 181/2011,642/2011 si 643/2011 ale BEJ............
Cu privire temeinicia contestatiei in privinta faptului ca executarea silita ar fi inceput fara aprobarea unei instante judecatoresti, nerespectandu-se astfel, prevederile art. 373 ind 1 Cod procedura civila astfel cum a
fost modificat prin OUG 42/2009, respectiv, pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor partilor implicate in procedura executarii silite, instanta este competenta a incuviinta inceperea executarii silite si a avea controlul tuturor actelor de executare, si a obligatiei de a depune cate un exemplar al fiecarui act de executare in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia, instanta apreciaza ca aceasta nulitate este una relativa fiind conditionata in admitere de existenta unei vatamari, care trebuia dovedita de catre contestatoare. In conditiile in care BEJ a solicitat incuviintarea executarii titlului executoriu pentru si exista in fiecare dosar de executare incheierile prin care s-a incuviintat executarea, respectiv incheierea din 28.01.2011 pronuntata de Judecatoria Moinesti in d 1280/260/2011, si incheierea din 04.03.2011, pronuntata de Judecatoria Moinesti in dosarul 2905/260/2011.
Cu privire la lipsa caracterului cert si lichid al creantei, ea avand o existenta indoielnica si un cuantum determinat in mod gresit. In spetele date, creanta pusa in executare de creditori nu este determinata in titlul executoriu, ci se stabilesc doar criterii ce urmau a fi utilizate in procedura de executare a hotararii judecatoresti. Executorul a determinat cuantumul creantei puse in executare in cazul fiecarui titlu executoriu cu ajutorul unei expertize contabile solicitate de catre creditorii intimati in prezenta cauza. Instanta apreciaza ca aceasta era singura modalitate in care se putea determina cuantumul creantei pentru fiecare debitor, astfel ca faptul ca societatea contestatoare nu este de acord cu sumele stabilite de expert, nu poate determina lipsa caracterului cert si lichid al creantei, intrucat a accepta un asemenea punct de vedere, ar duce la situatia imposibila ca o hotarare judecatoreasca ce nu are determinat cuantumul creantei sa nu poata fi pusa in executare niciodata.
Raportat la aceasta situatie, instanta a admis si administrat proba cu expertiza contabila, prin care s-a determinat cuantumul exact al debitului contestatoarei fata de fiecare debitor, in functie de criteriile stabilite in titlul executoriu. Astfel s-a stabilit suma bruta din care au fost scazute contributiile datorate, respectiv CAS, sanatate, somaj si impozit, obtinandu-se astfel sumele nete, in concordanta cu legislatia in vigoare, respectiv dispozitiile art. 55 alin. 1 din Legea 571/2003, art. 357 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 258 alin. 1 si 2, art. 18 alin. 1 lit. a si b din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 19 lit. a si b din Legea 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj, si stimularea fortei de munca.
in aceste conditii, instanta va micsora creantele stabilite in actele de executare, pana la nivelul celor stabilite prin concluziile raportului de
expertiza contabila, in cazul intimatului .............., cu privire la ceilalti,
raportat la situatia ca suma din expertiza este mai mica decat ceea ce a primit fiecare dintre intimati va respinge contestatia.
In concluzie, fata de considerentele sus expuse urmeaza sa admita in parte contestatia la executare formulata de contestatoarea .............in contradictoriu cu intimatul ........... si cu tertul poprit .................
Va anula in parte formele de executare intocmite de Birou Executor
Judecatoresc.................in dosarul de executare silita nr. 181/2011, pe care
le mentine pana la concurenta unui debit de 2735 lei.
Va respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea
...........in contradictoriu cu intimatii .............., si cu tertul poprit ................,
ca nefondata.
Contestatie la executare
Sentinta civila nr. 3280 din data de 12.11.2012
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro