Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contraventii Sentinta civila nr. 3376 din data de 16.11.2012
pronunțată de Judecatoria Moinesti

JUDECATORIA MOINESTI JUDETUL BACAU
MOTIVAREA SENTINTEI CIVILE NR. 3376/16.11.2012
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul J.M. la data de 16.05.2012, sub numarul 2100/260/2012, petentul S.G.C. a solicitat instantei anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria PA, nr.0765785, incheiat de featre intimatul I.P.J. B. la data de 27.04.2012.
In plangerea formulata, petentul a aratat ca nu se face vinovat de cele retinute in sarcina sa de catre agentul constatator.
Plangerea contraventionala nu a fost intemeiata in drept.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform dispozitiilor art.36 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 raportat la art.15 lit. i) din Legea nr. 146/1997.
Petentul a atasat plangerii formulate originalul procesului-verbal de constatare si sanctionare seria PA, nr. 0765785, din 27.04.2012.
Intimatul Inspectoratul Judetean de Politie B a depus la dosar intampinare, solicitand instantei respingerea plangerii contraventionale ca neintemeiata si aratand ca procesul-verbal este temeinic si legal intocmit.
In acest sens s-a aratat ca, la data de 27.04.2012, lucratorii din cadrul Sectiei 2 Politie Rurala Moinesti au fost sesizati prin apel la Sistemul National pentru Apeluri de Urgenta 112 de catre numitul B.I., care a reclamat ca numitul S.G.-C. provoaca scandal pe drumul public. In urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca petentul, impreuna cu concubina acestuia, au adresat cuvinte jignitoare numitului B.I., sub pretextul ca acesta ar fi aruncat cu o piatra in poarta, provocand daune materiale.
Intimatul a mai precizat ca sanctiunea aplicata petentului este in limitele prevazute de actul normativ si este proportionala cu gradul de pericol al faptei, cu scopul urmarit si cu urmarea produsa.
In drept, intimatul si-a intemeiat sustinerile pe prevederile art. 115-118 C. pr. civ., pe dispozitiile Legii nr. 61/1991 si ale O.G. nr. 2/2001.
in sustinerea apararilor sale, intimatul a propus proba cu inscrisuri si a depus la dosar copia raportului intocmit de agentul constatator.
Instanta a incuviintat ambelor parti proba cu inscrisuri.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie seria PA, nr. 0765785, incheiat la data de 27.04.2012 de catre Inspectoratul Judetean de Politie Bacau - Sectia 2 Politie Rurala M, petentul S.G.-C. a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 400 lei in temeiul dispozitiilor art. 4 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991 republicata pentru
savarsirea faptei prevazute de art. 3 pct. 1 si pct. 24 din acelasi act normativ, retinandu-se ca „in data de 27.04,2012, orele 22 , in corn. Ardeoani, sat Leontinesti, aflandu-se sub influenta bauturilor alcoolice, in drumul comunal din sat Leontinesti, comuna Ardeoani, a adresat injurii si expresii jignitoare lui B.I.. De asemenea a provocat scandal prin tipete si larma in drumul public, in dreptul locuintei sale.
Procesul-verbal nu a fost semnat de catre petent, mentionandu-se ca acesta a nu a fost de fata la intocmirea actului constatator, fapt atestat de martorul asistent P.L., in conditiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001.
impotriva procesului-verbal, petentul a formulat plangere contraventionala la data de 16.05.2012, cu respectarea termenului de 15 zile prevazut de dispozitiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Analizand continutul procesului-verbal de contraventie din perspectiva dispozitiilor art. 17 din O.G. nr.2/2001, instanta constata legalitatea acestuia, procesul-verbal cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii.
De altfel, nici petentul nu a formulat obiectii sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, apararile sale vizand doar temeinicia acestuia, sustinand ca nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa de catre agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr.61/1991 republicata, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei, prevazuta de art. 4 alin. 1 lit b), ,,savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice ".
De asemenea, potrivit art. 3 pct. 24 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei, potrivit art. 4 alin. 1 lit b) „ provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice. "
Situatia de fapt retinuta prin procesul-verbal seria PA, nr. 0765785, incheiat la data de 27.04.2012 de catre intimatul I.P.J. B. intruneste elementele constitutive al acestor contraventii, petentul S.G.-C. nefacand dovada ca aceasta situatie de fapt nu corespunde realitatii.
In acest sens, instanta retine ca desi sarcina probei revenea petentului, potrivit art. 1169 C. civil anterior si art. 129 alin. 1 C proc civ, acesta nu a propus probe in vederea dovedirii unei situatii de fapt contrare celor retinute de catre agentul constatator in cuprinsul procesului-verbal.
Instanta retine ca, asa cum a sustinut si petentul in plangerea formulata, organele de politie au fost sesizate in urma apelului la 112 efectuat de catre numitul B.I.. Din raportul agentului de politie care a intocmit procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei reiese ca, in exercitarea atributiilor de serviciu, a fost prezent la locul savarsirii faptelor contraventionale de catre petent si a perceput direct faptele descrise in cuprinsul actului sanctionator, petentul S.G.C. continuand sa adreseze expresii si cuvinte jignitoare la adresa numitului B.I. chiar si dupa interventia organelor de politie.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca prezumtia de validitate si temeinicie de care se bucura procesul-verbal de contraventie seria PA, nr. 0765785, incheiat la data
de 27.04.2012 de catre agentul constatator din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie-Sectia 2 Politie Rurala nu a fost rasturnata.
Analizand legalitatea sanctiunii aplicate petentului, instanta va retine ca amenda contraventionala stabilita in sarcina petentului indeplineste conditiile impuse de O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, iar conform art.21 alin.3 din acelasi act normativ, la stabilirea acesteia trebuie sa se tina seama si de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
Totodata, potrivit dispozitiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, „Daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie.
Cand contraventiile au fost constatate prin acelasi proces-verbal, sanctiunile contraventionale se cumuleaza fara a putea depasi dublul maximului amenzii prevazut pentru contraventia cea mai grava sau, dupa caz, maximul general stabilit in prezenta ordonanta pentru prestarea unei activitati in folosul comunitatii. "
Petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 400 lei pentru cele doua fapte contraventionale retinute in sarcina sa. Agentul constatator s-a orientat spre minimul de 200 lei prevazut de lege pentru fiecare fapta comisa, astfel incat sanctiunea aplicata respecta dispozitiile art. 10 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, nedepasind dublul maximului amenzii prevazut pentru fiecare dintre cele doua contraventii, sanctionate de lege cu amenda intre aceleasi limite.
Pentru aceste motive, instanta, in baza art.34 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, urmeaza sa respinga plangerea contraventionala formulata, mentinand procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria PA, nr. 0765785, incheiat de catre intimatul I.P.J. B. la data de 27.04.2012 , ca legal si temeinic incheiat.

Sursa: Portal.just.ro