Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Convocare adunare generala ordinara Decizie nr. 555 din data de 09.07.2014
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Convocare adunare generala ordinara

- Articolul 119 alin. 3 Legea nr. 31/1990 republicata
- Articolul 1361 Legea nr. 31/1990 republicata
- Articolele 527, 531, 534 Noul Cod de procedura civila

In determinarea caracterului contencios sau necontencios ale cererilor, instanta va avea in vedere temeiurile de drept invocate de parti in cererea de chemare in judecata (articolul 119 din Legea nr.31/1990 republicata si articolul 243 alin. 11 din Legea nr.297/2014) cat si in cererea reconventionala cu privire la suspendarea dreptului de vot intemeiata pe dispozitiile articolului 1361 din Legea nr. 31/1990 republicata precum si obiectiunile ridicate de parti.
S-a constatat ca prin obiectiunile ridicate de parti prin cereri, intampinari, raspunsuri la intampinari, cererea a dobandit caracter contencios, astfel incat au devenit aplicabile dispozitiile articolului 531 Cod procedura civila.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.555 din 09.07.2014)

Deliberand asupra apelului de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 13.08.2013, reclamanta S.C. A.G. S.R.L. a chemat in judecata pe paratii S.C. B.O. S.A. si C.A. S.C. B.O. S.A. pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se autorizeze convocarea adunarii generale ordinare a actionarilor S.C. B.O. S.A.
In motivarea cererii (legal timbrata), reclamanta a aratat ca este actionar al S.C. B.O. S.A., calitate in care a convocat, la data de 09.07.2013, in baza art.119 din Legea nr.31/1990 si art.243 alin.11 din Legea nr.297/2004, adunarea generala ordinara a actionarilor, insa administratorii societatii refuza in mod abuziv convocarea adunarii. A invederat reclamanta ca sunt indeplinite in cauza conditiile prevazute de art.119 alin.3 din Legea nr.31/1990 si art.243 alin.11 din Legea nr.297/2004, avand in vedere ca detine un numar de actiuni reprezentand peste 5% din capitalul social al societatii, respectiv 7,82%, formuland cerere scrisa de convocare a adunarii generale, iar consiliul de administratie a refuzat convocarea. S-a precizat totodata ca motivul inexistentei temeiului juridic al cererii de convocare, invocat de administratorii S.C. B.O. S.A. este un simplu pretext, fiind contrar realitatii si prevederilor legale. Nici un text de lege nu impune conditii de forma sau de continut pentru cererea de convocare, fiind suficient ca solicitarea sa fie clara, cu prezentarea punctelor pentru ordinea de zi.
In drept, au fost invocate prevederile art.63, art.119 din Legea nr.31/1990, art.243 alin.11 din Legea nr.297/2004.
La data de 23.09.2013, parata S.C. B.O. S.A. a formulat intampinare si cerere reconventionala.
Prin intampinare, s-au invocat 1.exceptia lipsei calitatii procesuale active, aratandu-se ca potrivit art.23 alin.2 din actul constitutiv, administratorii sunt obligati sa convoace de indata adunarea generala, la cererea actionarilor reprezentand 1/10 din capitalul social, reclamanta reprezentand 7,82%. S-a invocat, de asemenea, exceptia inadmisibilitatii, deoarece cererea prezinta caracter contencios, atragand incidenta art.531 NCPC, respectiv consecinta respingerii actiunii. Norma juridica invocata de reclamanta stabileste in mod clar doua conditii cumulative pentru convocarea adunarii, care nu sunt indeplinite in cauza. Astfel, reclamanta nu detine minimul legal si statutar pentru a face solicitarea de convocare, aratandu-se ca dispozitiile Legii nr.31/1990 nu retroactiveaza pentru a fi aplicabil nivelul de 5%, iar pe de alta parte solicitarile reclamantei nu intra in atributiile adunarii generale ordinare, avand in vedere ca prin actul constitutiv– art.29 alin.9 – s-a stabilit remuneratia administratorilor in procent de 25% din salariul directorului general, fiind astfel necesara modificarea actului constitutiv de catre adunarea generala extraordinara. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii, avand in vedere ca este formulata in cu rea-credinta, in scop sicanatoriu, fiind incalcate dispozitiile art.1361 din Legea nr.31/1990. S-a invederat ca solicitarea reclamantei de convocare a adunarii generale pentru schimbarea administratorilor a aparut in contextul in care au inceput demersurile de punere in aplicare a sentintei penale nr.172/F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/2004, prin care s-a dispus anularea tranzactiilor frauduloase efectuate in perioada noiembrie 1998 – februarie 1999 si reinscrierea ca actionari a unui numar de 1344 de persoane cu 978.948 de actiuni reprezentand 7,3188% din capitalul social al societatii. Aceste demersuri au inceput, iar punerea in aplicare a sentintei penale ar semnifica luarea de actiuni din contul reclamantei si al lui P.L. si, pe cale de consecinta, diminuarea procentului de actiuni al acestora. S-a invederat de asemenea ca refuzul de convocare a adunarii generale nu este nejustificat, avand in vedere temeiul de drept eronat din cuprinsul cererii, publicitatea informatiilor referitoare la calificarea profesionala a persoanelor propuse pentru functia de administrator si incalcarea actului constitutiv al societatii.
Prin cererea reconventionala, S.C. B.O. S.A si CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SC B.O. SA au solicitat in contradictoriu cu reclamanta-parata S.C. A.G. S.R.L. si paratul P.L. suspendarea dreptului de vot al celor doi actionari pana la punerea in aplicare a dispozitiilor sentintei penale nr.172/F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/2004, si stabilirea structurii adevarate a actionariatului, avand in vedere ca un numar de 866.801 de actiuni detinute in prezent de reclamanta si de asociatul acesteia P. L., deci un procent de 6,4804% din capitalul social al S.C. B.O. S.A. au fost achizitionate in perioada 1998-1999, cand au fost tranzactionate in mod fraudulos actiunile societati, care este investita cu cereri de punere in aplicare a sentintei penale.
In drept, au fost invocate prevederile art.205, art.209, art.527 si art.531 NCPC, art.113 lit.m, art.117 alin.3, art.119, art.136 1 din Legea nr.31/1990, art.243 alin.11 din Legea nr.297/2004.
Partile au depus raspunsuri la intampinare, si intampinari la cererea reconventionala.
La data de 12.12.2013, parata-reclamanta S.C. B.O. S.A. a formulat cerere completatoare a cererii reconventionale, prin care a solicitat suspendarea desfa?urarii adunarilor generale ale actionarilor S.C. B.O. S.A. pana la stabilirea structurii corecte a actionariatului societatii prin reinscrierea in registrul actionarilor a celor 1344 de actionari parti civile, conform dispozitiilor sentintei penale nr.172F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucure?ti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/3/2004.
In motivare, s-a aratat ca masura solicitata este necesara in situatia actuala, in care nu este posibil sa se desfasoare in conditii de legalitate adunarile generale ale actionarilor, din cauza faptului ca 1.344 de persoane, desi sunt actionari ai societatii nu inscri?i in registrul actionarilor si, in consecinta, nu pot participa la adunarile generale. Pentru convocarea si desfasurarea legala a adunarilor generale ale actionarilor este necesara intocmirea si eliberarea de catre D. C. S.A. a registrului consolidat al actionarilor societatii la data dedata de referinta si indicata in convocatorul AGA, astfel incat pana la punerea in aplicare a sentintei penale orice registru eliberat de D. C.contine date eronate cu privire la actionari si numarul de actiuni detinute de acestia.
In drept, au fost invocate prevederile art.1361 si art.527 NCPC.
Prin cererea precizatoare depusa la dosar la data de 16.12.2013, reclamanta a solicitat instantei sa dispuna: 1. autorizarea convocarii generale a actionarilor B.O. S.A. cu urmatoarea ordinea de zi: revocarea administratorilor B.O. S.A., alegerea administratorilor B.O. S.A, fixarea remuneratiei membrilor consiliului de administratie al B.O. S.A., mandatarea persoanei care va indeplini acrele si formalitatile de inregistrare in registrul comertului a hotararilor adoptate: 2. stabilirea datei de referinta, conform art.123 alin.2 din Legea nr.31/1990; 3. stabilirea datei tinerii adunarii si desemnarea drept presedinte al acesteia pe dl. P. L.; 4. autorizarea reclamantei ca, pe cheltuiala paratei, sa efectueze demersurile prevazute de art.117 din Legea nr.31/1990; 5. autorizarea reclamantei sa efectueze toate formalitatile cerute de legislatia in vigoare pentru publicarea convocarii si efectuarea raportarilor catre public, respectiv catre BVB/ASF in conformitate cu Regulamentele CNVM nr.1/2006 si nr.6/2009.
La data de 27.01.2014, tertii P.S. R., P. V. V. si P. T. V. au formulat cerere de interventie voluntara principala prin care au solicitat sa se constate ca le sunt incalcate drepturile de actionar prin cererea formulara de reclamanta si suspendarea convocarii si tinerii sedintelor adunarii generale, ca masura de ocrotire a drepturilor lor de actionari, pana la indeplinirea de catre societate si de catre D.C. a obligatiei dispuse prin sentinta penala nr.172F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucure?ti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/3/2004.
In motivare, s-a aratat ca cererea este admisibila in principiu in temeiul art.62 NCPC, avand in vedere calitatea de actionar la S.C. B.O. S.A., conformata prin sentinta penala mentionata, facand parte dintre actionarii deposedati de actiuni prin tranzactiile frauduloase anulate.
In drept s-au invocat dispozitiile art.62, art.194, art.531 NCPC, art.94 alin.1, art.96, art.98 alin.2, art.101 alin.1, art.123 alin.3, art.128 si art.136 1 din Legea nr.31/1990.
La data de 10.02.2014 au formulat cerere de interventie voluntara principala tertii B. I., D. M., I. M. si C. M., prin care au solicitat suspendarea convocarii si tinerii sedintelor adunarii generale pana la indeplinirea de catre societate si de catre D. C. a obligatiei dispuse prin sentinta penala nr.172F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucure?ti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/3/2004 in sensul reinscrierii lor in calitate de actionari in registrul actionarilor.
In motivarea cererii de interventie, tertii au aratat ca fac parte dintre actionarii S.C. B.O. S.A. care au fost deposedati in mod fraudulos de actiuni in urma tranzactiilor nelegale realizate in perioada decembrie 1998 – februarie 1999, astfel incat la acest moment nu este posibila desfasurarea in conditii de legalitate a adunarii actionarilor. Prin reinscrierea celor 1344 de persoane deposedate in mod fraudulos de actiuni rezulta o modificare a actionariatului in sensul diminuarii procentului de actiuni detinute de reclamanta S.C. A.G. S.R.L., astfel ca se impune suspendarea convocarii oricarei adunari generale pana la clarificarea situatiei actionariatului.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.62, art.194, art.531 NCPC, art.94 alin.1, art.96, art.98 alin.2, art.101 alin.1, art.123 alin.3, art.128 si art.136 1 din Legea nr.31/1990.
Prin incheierea nr. 165 din 17.02.2014, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI - a Civila a respins, ca neintemeiate, exceptia inadmisibilitatii, exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocate in raport de cererea principala si cererea principala privind pe reclamanta S.C. A.G. S.R.L., in contradictoriu cu parata S.C. B.O. S.A., a admis exceptia inadmisibilitatii cererii reconventionale, a respins cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta S.C. B.O. S.A., in contradictoriu cu reclamanta-parata S.C. A.G. S.R.L si cu paratul Postovaru Laurentiu, ca inadmisibila si a respins ca neintemeiata cererea paratei-reclamante S.C. B.O. S.A. privind cheltuielile de judecata
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Textul art.119 alin.3 din Legea nr.31/1990 reglementeaza posibilitatea instantei de judecata de a autoriza convocarea si tinerea adunarii generale a actionarilor, in cazul refuzului consiliului de administratie, procedura prevazuta de lege fiind necontencioasa, incadrandu-se in ipoteza art.527 NCPC referitoare la darea autorizatiilor judecatoresti. Aceasta intrucat prin cererea de autorizare a convocarii nu se urmare?te stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana, fiind in discutie o cerere pentru a carei dezlegare este nevoie de mijlocirea instantei. Citarea in cauza a consiliului de administratie potrivit legii nu imprima procedurii caracter contencios, citarea organului de conducere executiva fiind necesara exclusiv pentru opozabilitate.
Instanta a retinut in cauza si prevederile art.531 NCPC, potrivit carora daca cererea, prin insusi continutul ei ori prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezinta caracter contencios, instanta o va respinge.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii, invocata prin intampinare, in raport de dispozitiile art.531 NCPC anterior citate, tribunalul a mai retinut si ca solutia prevazuta de textul legal – de respingere a cererii – presupune analiza continutului cererii introductive, precum si a punctelor de vedere exprimate de persoanele citate in cauza sau care au intervenit. O astfel de analiza excede notiunii de „inadmisibilitate”, care presupune neindeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru exercitarea dreptului la actiune. Aceasta situatie nu se regaseste in cauza, legea conferind posibilitate actionarului/actionarilor reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel, sa sesizeze instanta de judecata in vederea autorizarii convocarii adunarii generale a actionarilor.
Prin urmare, exceptia inadmisibilitatii invocata prin intampinare a fost respinsa ca neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active, tribunalul a constatat, potrivit extraselor de cont emise de Depozitarul Central depuse la dosar, ca reclamanta S.C. A.G. S.R.L. detine peste 5% din capitalul social al S.C. B.O. S.A., ceea ce-i confera calitate procesuala activa.
Asupra cererii de autorizare convocare adunare generala, Tribunalul a retinut dispozitiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 si in raport de aceasta dispozitie legala a apreciat ca, este necesar a se analiza situatia concreta a societatii, avand in vedere ca orice adunare generala trebuie sa se tina cu respectarea formalitatilor prevazute de lege si cu respectarea dreptului fiecarui actionar de a participa la adunare, in virtutea drepturilor conferite de actiunile detinute, in conformitate cu dispozitiile art.101 din Legea nr.31/1990.
Din aceasta perspectiva, tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr.172F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/3/2004 s-a dispus anularea tranzactiilor frauduloase efectuate in baza unor ordinelor de tranzactionare anulate, precum si punerea in dreptul de proprietate asupra actiunilor sustrase si a tuturor celorlalte drepturi ce decurg din detinerea actiunilor emise de catre societatile comerciale unde partile civile sunt actionare (conform tabelului) si de care acestea au fost deposedate prin tranzactii virtuale ilicite, precum si obligarea detinatorului registrului de actiuni, respectiv societatile comerciale unde partile civile in cauza detin actiuni la reinscrierea acestor parti civile (actionari) in registrul actionarilor.
Instanta a retinut astfel, potrivit tabelului ce a stat la baza pronuntarii hotararii judecatoresti (definitive ) mentionate, ca printre partile civile – actionari – in raport de care s-a dispus repunerea in drepturile de actionar se afla si actionari la S.C. B.O. S.A., care detin 978.948 de actiuni, reprezentand 7,3188 % din capitalul social.
Intrucat prin sentinta penala nr.172F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/3/2004 s-a dispus atat anularea tranzactiilor frauduloase cat si punerea in dreptul de proprietate asupra actiunilor sustrase si a tuturor celorlalte drepturi ce decurg din detinerea actiunilor emise de catre societatile comerciale unde partile civile sunt actionare (conform tabelului) si de care acestea au fost deposedate prin tranzactii virtuale ilicite, rezulta ca actionarilor in cauza trebuie sa li se confere dreptul de a participa si de a vota in adunarea generala, conform art.101 din Legea nr.31/1990.
Prin urmare, avand in vedere situatia juridica a societatii in ceea ce priveste structura actionariatului, tribunalul constata ca exista un impediment real pentru autorizarea convocarii adunarii generale, adunare care s-ar tine cu incalcarea drepturilor actionarilor pagubiti avand calitatea de parti civile in cauza penala ce a facut obiectul dosarului nr.12458.01/3/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala.
Asadar, atat obiectiile ridicate de C.A. prin intampinare, cat si cele ridicate prin cererile de interventie depuse la dosar sunt intemeiate, punandu-se totodata in dezbatere, in mod justificat, si verificarea procentului din capitalul social detinut de fiecare dintre actionari, inclusiv de catre societatea reclamanta, urmare a dispozitiei instantei penale privind anularea tranzactiilor frauduloase a actiunilor detinute la S.C. B.O. S.A. Ca atare, nu prezinta relevanta faptul ca societatea reclamanta nu a figurat ca parte in procesul penal, caci efect al dispozitiei instantei penale se pune in discutie structura intregului actionariat, cu consecinte asupra validitatii deciziilor adoptate in adunarea generala. Este necesar a se analiza astfel efectele produse de dispozitiile sentintei penale nr.172F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr.12458.01/3/2004 asupra structurii actionariatului S.C. B.O. S.A., analiza care nu se poate efectua in procedura necontencioasa, prin prisma dispozitiilor art.531 NCPC.
Pe de alta parte, Tribunalul a retinut ca in speta reclamanta a solicitat convocarea adunarii generale ordinare pentru luarea unei decizii ce intra in competenta adunarii generale extraordinare, nefiind indeplinita, in aceasta privinta, una dintre cerintele impusa de art.119 din Legea nr.31/1990, respectiv cerinta ca ordinea de zi propusa de pentru convocarea adunarii generale ordinare sa cuprinda dispozitii care intra in competenta acestei adunari.
In ceea ce priveste cererea reconventionala, tribunalul a retinut ca potrivit art.209 alin.1 NCPC, daca paratul are, in legatura cu cererea reclamantului, pretentii derivand din acelasi raport juridic sau strans legate de aceasta, poate sa formuleze cerere reconventionala. Ca natura juridica, cererea reconventionala este o veritabila cerere de chemare in judecata, prin care se supune dezbaterii contradictorii a partilor o pretentie concreta izvorata dintr-un raport juridic litigios si care presupune stabilirea unui drept potrivnic fata de reclamant ori, in conditiile art.209 alin.2 NCPC, fata de o alta persoana decat reclamantul.
Prin urmare, cererea reconventionala este incompatibila cu procedura necontencioasa, fiind contrara regimului juridic aplicabil acestei din urma proceduri, astfel cum este reglementata de art.527 si urm. NCPC.
Acelasi considerent a fost avut in vedere de catre instanta si in ceea ce priveste inadmisibilitatea formularii unei cereri de interventie principala voluntara in conditiile art.62 NCPC. Cererea de interventie voluntara principala are aceea?i natura juridica, a cererii de chemare in judecata, care presupune stabilirea unui drept protivnic fata de partile din cauza pendinte, intervenientul tinzand sa castige pentru sine procesul. Ca atare, o astfel de cerere este incompatibila cu procedura necontencioasa, fiind inadmisibila, fara a fi necesar a se verifica admisibilitatea in principiu, procedura aplicabila in exclusivitate in cadrul procedurii contencioase, in lipsa unor prevederi legale exprese contrare. Referirea facuta de textul art.531 NCPC la persoanele care „intervin” in procedura necontencioasa nu determina incidenta regulilor procedurii contencioase in materia participarii tertilor la judecata, ci reglementeaza o notiune specifica procedurii contencioase, a carei semnificatie este data chiar de textul mentionat. In acest sens, formularea unei cereri de catre un tert in cadrul procedurii necontencioase poate sta la baza respingerii cererii introductive, daca prin obiectiile ridicate, aceasta dobandeste caracter contencios.
Procedura in fata Curtii de Apel Bucuresti.
Impotriva incheierii nr. 165 din 17.02.2014 au formulat apel, paratii reclamanti SC B.O. SA si C. A. al SC B.O. SA, intervenientii P. S R., P. V. V.-V. si P. T. V. si reclamanta – parata SC A.G. SRL.
In ceea ce priveste apelul declarat de paratele-reclamante SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA, s-a solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a incheierii apelate, in sensul admiterii cheltuielilor de judecata efectuate de S.C. B.O. S.A si a cererii reconventionale.
Cu privire la cheltuielile de judecata, instanta de fond in motivarea respingerii cheltuielilor solicitate se raporteaza in mod gresit la faptul ca apelantei i-a fost respinsa cererea reconventionala, omitand in mod nelegal, faptul ca intimata-reclamanta a cazut in pretentii, fiindu-i respinsa cererea de chemare in judecata in urma aparerilor intemeiate formulate de avocatul apelantei.
Cu privire la cererea reconventionala arata ca:
Din motivarea in fapt si in drept a cererii reconventionale, reiese indubitabil ca apelanta reconvenienta nu urmareste stabilirea unui drept potrivnic fata de alte persoane, ci luarea unor masuri legale de ocrotire ori asigurare a drepturilor tuturor actionarilor S.C. B.O. S.A., ca efect al sentintei penale nr. 172/F din 25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a Penala, in dosarul nr. 12458.01/3/2004.
Pana la reinscrierea in Registrul Actionarilor detinut de S.C. D. C. S.A. a celor 1.344 de parti civile/vatamate mentionate in sentinta penala nr. 172/F/25.02.201 I. actionari care detin impreuna un numar de 978.948 actiuni, reprezentand 7,3188% din capitalul social al S.C. B.O. SA., drepturile acestora trebuiesc ocrotite, singura masura fiind suspendarea temporara a desfasurarii adunarilor generale ale actionarilor S.C. B.O. S.A ., ceea ce confirma inclusiv Tribunalul prin motivarea respingerii cererii principale "(...) exista un impediment real pentru autorizarea convocarii adunarii generale, adunare care s-ar tine cu incalcarea drepturilor actionarilor pagubiti, parti civile in dosarul nr. 12458.01/3/2004."
S.C. B.O. S.A. este obligata sa puna in aplicare sentinta penala 172F/2011 si sa respecte si drepturile celor 1.344 de actionari fraudati, care trebuie reinscrisi in registrul actionarilor si, prin insasi aceasta motivatie de punere in aplicare a sentintei penale si de respectare a drepturilor tuturor actionarilor, rezulta legitimitatea si legalitatea demersului juridic intreprins prin cererea reconventionala.
Nu este un scop ilicit punerea in aplicare a sentintei penale definitive si executorii nr. I72F/2011 si nici impiedicarea abuzului de drept al actionarilor, oricare ar fi acestia, care se opun, dintr-un interes personal punerii in aplicare a acestor dispozitii judecatoresti.
De altfel, atat cauza juridica a cererii principale cat si cea a cererii reconventionale este exercitarea legitima, de catre toti actionarii societatii, inclusiv cei 1.344 de actionari parti civile in dosarul penal, a tuturor drepturilor care decurg din calitatea lor de actionari.
Avand in vedere argumentele expuse mai sus, cererea reconventionala are natura necontencioasa, potrivit art. 527 alin. 1 NCPC, prin aceasta urmarindu-se luarea doar a unor masuri legale de ocrotire ori asigurare pentru toii actionarii S.C. B.O. S.A. Neanalizand cererea reconventionala din perspectiva celor expuse, intrucat aceste elemente pot fi evaluate numai pe fondul cererii si nu pe calea exceptiei invocate de intimata- reclamanta, solutia Tribunalului de admitere a exceptiei de inadmisibilitate este netemeinica si nelegala.
In drept s-au invocat dispozitiile art. art. 209, art. 453 alin. 1, art. 527, 534, 536, NCPC; art. 1361 din Legea nr. 31/1990, republicata.
In ceea ce priveste apelul declarat de intervenientii P., acestia au apreciat ca solutia instantei de fond este contradictorie si neintemeiata fata de dispozitiile art. 62, art. 527, art. 531 si art. 536 Cod procedura civila pentru urmatoarele motive:
Solutia de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie voluntara principala nu este intemeiata in drept.
In primul rand, arata ca prevederea legala expresa contrara solutiei pronuntata de instanta fondului, este art. 536 NCPC, norma procedurala expresa in materia procedurii necontencioase, potrivit careia „Dispozitiile art. 527-535 referitoare la procedura necontencioasa se completeaza cu dispozitiile de procedura contencioasa, in masura in care acestea din urma sunt compatibile cu natura necontencioasa a cererii. "
In al doilea rand, dispozitiile art. 531 NCPC, prevad expres posibilitatea tertilor sa intervina in procedura necontencioasa si, chiar mai mult de atat, instanta de judecata, poate ea insasi, din ofciu, "sa asculte orice persoana care poate aduce lamuriri in cauza, precum si pe acelea ale caror interese ar putea fi afectate de hotarare", potrivit dispozitiilor art. 532 alin. 2 NCPC.
Instanta de fond nu invoca niciun alt temei de drept pentru a inlatura aplicarea in speta a normelor legale invocate mai sus.
Instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile art. 531, art. 536 si art. 62 NCPC, pronuntand astfel o hotarare motivata contradictoriu.
Motivarea contradictorie a solutiei pronuntata de instanta fondului consta in aceea ca, pe de o parte, considera interventia voluntara principala incompatibila cu procedura necontencioasa dar, pe de alta parte, isi intemeiaza solutia de respingere ca neintemeiata a cererii principale pe considerentul ca , formularea unei cereri de catre un tert in cadrul procedurii necontencioase poate sta la baza respingerii cererii introductive, daca prin obiectiile ridicate, aceasta dobandeste caracter contencios. "
Astfel, aplicarea gresita a dispozitiilor art. 531 NCPC conduce instanta de fond la o situatie contradictorie, cel putin sub doua aspecte: a)instanta pronunta o solutie impotriva unor terti care nu sunt parte in proces, calitate pe care ar fi obtinut-o doar daca le-ar fi fost admisa in principiu cererea de interventie voluntara principala; b) instanta retine in considerentele hotararii sale obiectiile intemeiate pe care tertii le-au sustinut prin cererea lor de interventie voluntara principala cu toate ca aceasta cerere este considerata inadmisibila in procedura necontencioasa, deci, in opinia instantei, fara temei procedural.
Instanta fondului a retinut in mod gresit petitul cererii de interventie voluntara principala, apreciind ca acesta „presupune stabilirea unui drept potrivnic fata de partile din cauza pendinte, intervenientul tinzand sa castige pentru sine procesul".
Astfel, instanta de fond a aplicat gresit la situatia de fapt a spetei dispozitiile art. 527 NCPC.
In concret, prin cererea de interventie nu numai ca nu a solicitat sa se stabileasca vreun drept potrivnic fata de partile in proces, ci a solicitat instantei de judecata sa dispuna masuri de ocrotire a drepturilor noastre de actionari pana la momentul la care ne vom putea exercita neingradit aceste drepturi, prin punerea in aplicare a dispozitiilor sentintei penale 172F/25.02.2011.
Masurile solicitate, prin care se asigura legalitatea tinerii adunarii generale a actionarilor si stabilitatea hotararilor luate astfel de AGA, principalul for de conducere al societatii, profita oricarui actionar al B.O. SA, inclusiv reclamantului, si profita si societatii parate B.O. SA care este obligata sa aplice dispozitiile executorii ale sentintei penale 175F/25.02.2011 si este astfel interesata ca la adunarile generale sa participe toti actionarii societatii.
Prin urmare, in conditiile concrete ale spetei si nu in principiu, asa cum a judecat instanta de fond, interesele tertilor care au intervenit in proces sunt similare cu interesele societatii B.O. SA si ale tuturor actionarilor sai de buna-credinta.
La data de 11.04.2014 prin serviciul registratura al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Civila si prin serviciul registratura al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI - a Civila a fost inregistrat apelul declarat de reclamanta parata SC A.G. SRL (inaintat prin posta la 10.04.2014 catre cele doua instante), apel declarat impotriva incheierii nr. 165 din 17.02.2014, pe care a apreciat-o ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
Astfel, sub un prim aspect, instanta este rugata sa observe ca a formulat o cerere de autorizare a convocarii A.G.O.A a societatii B.O. in conformitate cu dispozitiile art. 119 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
In aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri, prima instanta avea obligatia de a cenzura cererea numai in raport de conditiile legale prevazute in art. 119, alin. 3 din Legea nr. 31/1991 respectiv: (i) detinerea de catre subscrisa a cotei de cel putin 5% din capitalul social, (ii) dovada ca solicitarea a fost adresata consiliului de administratie si acesta nu si-a indeplinit obligatia legala si (iii) daca problema inscrisa pe ordinea de zi propusa este de competenta adunarii generale ordinare a actionarilor.
Prin urmare, in cazul convocarii adunarii generale a actionarilor, prin mijlocirea instantei, aceasta va putea autoriza efectuarea convocarii de catre actionarii indreptatiti, sau va respinge cererea daca va aprecia ca nu sunt intrunite cerintele legale prevazute de art. 119, alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
Sub un al doilea aspect, urmeaza sa observati ca instanta de fond a apreciat in mod eronat ca Seni penala nr. 172/F/25.02.2011 ar avea incidenta in cauza iar efectele acesteia ar impiedica tinerea legala a sedintelor adunariii generale a actionarilor.
Astfel, instanta de apel urmeaza sa aiba in vedere dispozitiile legale cuprinse in art. 146, art. 147 din Legea 297/2004 privind piata de capital precum si cele cuprinse in art. 48-50, art. 61, art. 64-65, art. 72, art. 79 si art. 81 din Regulamentul nr. 13/2005 privind autorizarea si functionarea Depozitarului Central, conform carora dovada calitatii de actionar se face, in cazul societatilor cotate pe o piata publica, exclusiv cu inregistrarea emisa de catre societatea de registru, neputand fi primita nicio alta dovada a calitatii de actionar sau a dreptului de proprietate asupra unui anumit numar de actiuni.
De altfel, aceasta a fost pozitia exprimata si de societatea de registru, in speta Depozitarul Central, care a aratat prin intampinarea formulata in dosarul nr. 32628/3/2013 ca, in raport de principiul irevocabilitatii ordinelor de transfer instituit prin norme specifice pietei de capital, un ordin de transfer nu poate fi revocat de catre un participant la sistem sau de catre un tert. Prin instituirea acestui principiul al irevocabilitatii s-a urmarit tocmai conservarea securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, astfel cum rezulta din prevederile legale mai sus aratate, situatia actionarilor inscrisi la un moment dat in Registrul actionarilor este prezumata a releva structura reala a actionariatului la acel moment.
Fata de cele de mai sus, instanta de judecata avea obligatia de a avea in vedere structura actionariatului in raport de aceste elemente, respectiv de inregistrarile din registrul de actionari astfel cum acestea au fost comunicate de Depozitarul Central, fara a putea sa le modifice ori ignora in baza unor elemente extrinseci acestora.
Sub un al treilea aspect, desi nu are nicio incidenta in prezenta cauza, solicita sa se constate ca prin Sentinta penala nr. 172/F/25.02.2011 nu au fost desfiintate si actele translative subsecvente tranzatiilor initiale.
In acest sens, prin dispozitivul sentintei penale nr. 172/F/25.02.2011 s-a dispus anularea tranzactiilor frauduloase identificate numeric, precum si punerea partilor civile in dreptul de proprietate asupra actiunilor sustrase.
Dupa verificarea cererilor de apel (respectiv regularizarea acestora) in conditiile art. 200 Cod procedura civila si art. 471 Cod procedura civila, instanta a dispus comunicarea cererilor de apel.
Dupa primirea cererilor de apel, respectiv a motivelor de apel s-a pus in vedere partilor obligatia de a depune la dosar intampinari, in conditiile legii.
Apelantele-parate reclamante SC B.O. SA si C. A. al SC B.O. SA au depus intampinare la cererile de apel declarate de reclamanta-parata SC A.G. SA si de intervenientii P. .
Prin intampinarea formulata apelantele-parate-reclamante au invocat exceptia nulitatii cererii de apel formulata de SC A.G. SRL in raport de dispozitiile art. 471 alin. 1 Cod procedura civila si exceptia tardivitatii apelului declarat de SC A.G. SRL raportat la dispozitiile art. 534 alin. 3 Cod procedura civila si art. 468 alin. 2 Cod procedura civila pentru urmatoarele motive:
Hotararea apelata a fost pronuntata la data de 17.02.2014 de Tribunalul Bucuresti-Sectia a VI-a Civila in procedura necontencioasa, fiindu-i aplicabile si cu"privire la exercitarea caii de atac, dispozitiile speciale ale acestei proceduri”.
Astfel, incheierea nr. 165 din 17.02.2014 poate fi atacata numai cu apel (art. 534 alin. 2 NCPC) iar termenul de 30 de zile (art. 468 alin. 1 NCPC) pentru exercitarea caii de atac curge de la pronuntare, pentru cei care au fost prezenti la ultima sedinta de judecata si de la comunicare, pentru cei care au lipsit (art. 534 alin. 3 NCPC).
Ultima sedinta de judecata a fost la data de 10.02.2014, cand instanta a solutionat cererile incidentale, a consemnat concluziile tuturor partilor, a declarat inchise dezbaterile si a amanat pronuntarea pentru data de 17.02.2014.
Conform incheierii de sedinta din data de 10.02.2014. la apelul nominal au raspuns reclamanta-parata S.C. A.G. S.R.L., prin administrator si prin reprezentant conventional, parata-reclamanta S.C. B.O. S.A., prin reprezentant conventional, precum si tertii P. R., P. V.-V., P. V., B. I., D. M., I.M. si C. M., prin reprezentanti conventionali.
Reclamanta-parata S.C. A.G. S.R.L., fiind prezenta la ultima sedinta de judecata, ar fi trebuit sa exercite calea de atac impotriva incheierii nr. 165 in termen de 30 de zile de la pronuntarea din 17.02.2014, respectiv pana la data de 20.03.2014.
In fapt, reclamanta-parata a declarat apelul la data de 11.04.2014 si 1-a depus direct la Curtea de Apel Bucuresti, depasind cu 21 de zile termenul legal prevazut de art. 534 alin. 3 NCPC.
Daca reclamanta-parata A.G. S.R.L. nu poate face dovada ca a declarat apel impotriva incheierii nr. 165 din 17.02.2014 pana la data de 20.03.2014, nu se aplica in speta nici termenul prevazut de art. 470 alin. 5 NCPC, respectiv 30 de zile de la comunicarea hotararii, (termen pentru motivarea apelului declarat in 30 de zile de la pronuntare) si nici dispozitiile art. 534 alin. 4 NCPC, care se refera la exercitarea caii de atac de catre tertii interesati si nu de catre partile in proces, prezente la ultima sedinta de judecata a cauzei in fond.
In concluzie, pentru motivele de fapt si de drept invocate mai sus, solicita respingerea ca tardiv declarat la data de 11.04.2014 de catre reclamanta-parata A.G. S.R.L. impotriva incheierii nr. 165 din 17.02.2014.
In subsidiar, a solicitat respingerea apelului formulat de reclamanta-parata SC A.G. SRL ca neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a fost investita de reclamanta-parata sa autorizeze convocarea adunarii generale a actionarilor B.O. S.A., situatie in care procedura de solutionare a cererii ii impunea sa verifice toate aspectele de fapt de drept cu privire la convocarea legala a AGA, chiar daca nu au fost invocate in cererea introductiva, si sa analizeze, chiar si din oficiu, obiectiunile partilor ale caror interese ar putea fi afectate de hotararea pronuntata.
Este eronata afirmatia apelantei ca instanta va respinge cererea doar daca va aprecia ca nu sunt intrunite cerintele legale prevazute de art. 119 alin. 3 din Legea 31/1990.
Potrivit dispozitiilor art. 531 NCPC, text de lege aplicat in speta de instanta fondului, "Daca cererea, prin insusi cuprinsul ei ori prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezinta caracter contencios, instanta o va respinge." . Acesta este cadrul legal prevazut de art. 527-536 NCPC aplicabil spetei, care a fost respectat intocmai de instanta fondului in pronuntarea incheierii 165 din 17.02.2014, si nu doar dispozitiile art. 119 alin. 3 din Legea 31/1990, asa cum sustine neintemeiat apelanta.
Apelanta ignora faptul ca sentinta penala nr. 172F/2011 este un titlu executoriu care cuprinde dispozitii cu privire la 1.344 de actionari ai societatii, carora le confirma calitatea de actionari si toate drepturile care decurg din aceasta calitate, potrivit Legii 31/1990 si Actului Constitutiv al societatii, inclusiv dreptul de a fi reinscrisi in Registrul Actionarilor.
Apelanta ignora faptul ca sentinta penala nr. 172F/2011 ii este opozabila societatii B.O. S.A. pentru ca dispune si stabileste un statut juridic clar pentru mai mult de jumatate din actionarii societatii, astfel ca B.O. S.A. trebuie sa respecte drepturile acestor actionari iar societatea de registru SC D. C. SA trebuie sa execute obligatia de reinscriere in Registrul Actionarilor a celor 1.344 de actionari fraudati.
Sentinta penala nr. 172F/2011, ale carei dispozitii nu au fost executate inca, rastoarna prezumtia ca actionarii inscrisi in acest moment in Registrul Actionarilor releva structura reala a actionariatului, pentru ca, in realitate, mai mult de jumatate dintre actionarii societatii nu sunt inscrisi in Registrul Actionarilor si sunt impiedicati astfel sa participe la sedintele AGA si sa isi exercite drepturile de actionari.
In ceea ce priveste apelul declarat de catre tertii P. R., P. Valeria- V. si P.V., a aratat urmatoarele:
Contrar solutiei pronuntata de instanta fondului, de respingere ca inadmisibile a cererilor de interventie formulate de actionarii P. R., P. V.-V., P. V., B. I., D. M., I. M. si C. M. l., considera ca in procedura necontencioasa este admisibila interventia tertilor in proces, acestia avand posibilitatea fie sa aduca lamuriri in cauza (art. 532 alin.2 NCPC), fie sa ridice obiectiuni care, in functie de continutul lor, pot sa atraga sau nu caracterul contencios al cauzei (art. 531 NCPC).
Apelanta-reclamanta parata SC A.G. SRL a depus raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiilor invocate si apararile formulate de SC B.O. SA, ca neintemeiate pentru urmatoarele considerente astfel: dupa cum rezulta din dovezile de transmitere postala anexate prezentei, a formulat si a depus apelul impotriva hotararii atacate atat la Tribunalul Bucuresti, ca instanta care a pronuntat hotararea, cat si la Curtea de Apel Bucuresti intrucat dosarul cauzei fusese deja trimis de catre prima instanta la instanta de apel.
Sub acest aspect, instanta de judecata este rugata sa observe ca B.O. S.A. sustine ca apelul formulat de subscrisa ar fi tardiv, invocand faptul ca acesta ar fi fost depus cu depasirea termenului de 30 de zile, termen ce ar fi inceput sa curga de la pronuntarea hotararii atacate, respectiv 17.02.2014.
In prezenta cauza termenul de apel a inceput sa curga pentru subscrisa de la momentul comunicarii hotararii Tribunalului Bucuresti, iar nu de la pronuntarea acestei hotarari, astfel cum in mod gresit sustine partea adversa prin intampinare"
Astfel, art. 534 alin. (3) C. proc. civ. prevede ca in cadrul solutionarii cererilor cu caracter necontencios, „termenul de apel va curge de la pronuntare, pentru cei care au fost prezenti la ultima sedinta de judecata, si de la comunicare, pentru cei care au lipsit".
In acest sens, solicita sa se observe ca, in raport de imprejurarea ca nu a fost prezenta la ultima sedinta de judecata din cauza, respectiv sedinta din data de 17.02.2014, termenul de apel curge de la comunicarea hotararii Tribunalului Bucuresti, iar nu de la pronuntarea acesteia, cum in mod eronat sustine partea adversa.
In cazul procedurii necontencioase, art. 534 C. proc. civ. prevede ca termenul de apel curge de la pronuntare doar in situatia in care partile au fost prezente la ultima sedinta de judecata. Or, cu privire la notiunea de ultima sedinta de judecata, textul amintit nu distinge intre sedinta de judecata la care au avut loc dezbaterile si sedinta de judecata la care instanta s-a pronuntat.
Daca legiuitorul a simtit nevoia sa adauge cu privire la curgerea termenului de apel de la pronuntare si cerinta ca partile sa fie prezente la ultima sedinta de judecata, acesta putea sa circumstantieze si faptul ca ultima sedinta de judecata ar fi cea la care au avut loc dezbaterile, iar nu ultima sedinta la care instanta s-a pronuntat.
Insa, dispozitiile legale mai sus mentionate nu fac aceasta distinctie, motiv pentru care este evident faptul ca, in speta, sedinta din data de 10.02.2014 la care partile au fost prezente, nu poate fi in niciun caz apreciata ca „ultima sedinta de judecata" in sensul reglementat de art. 534 alin (3) C. proc.
Pe fond in raspunsul la intampinare se reitereaza cele sustinute prin cererea de apel.
La termenul de judecata fixat de instanta, 11.06.2013, s-a invederat instantei faptul ca intre intervenientii P. si numita T. L. a intervenit contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 421 din 25.04.2011 la SNP Stoica si Visinoiu prin care a preluat de la cedentii actionari P.R., P. T. V. si P. V. V. toate drepturile prezente si viitoare consfintite si confirmate cedentilor prin Sentinta penala nr.172/F/25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 11-a Penala in Dosarul nr. 12458.01/3/2004. inclusiv dreptul de a sta in proces in legatura cu actiunile in cauza si dreptul ca reinscrierea actiunilor in registrul actionarilor S.C. B.O. S.A. sa se realizeze direct pe numele sau.
Fata de obiectul contractului de cesiune de drepturi, instanta sa ia act de faptul ca i s-a transmis calitatea procesuala a apelantilor intervenienti si de faptul ca isi insuseste in intregime cererea de apel formulata de acestia impotriva incheierii din data de 10.04.2014 si a incheierii de dezinvestire nr. 165 din data de 17.02.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a Civila in dosarul nr. 27868/3/2013.
La acelasi termen s-a formulat cerere de imposibilitate de prezentare al aparatorului ales al apelantei SC B.O. SA, cerere dovedita.
Prin incheierea de sedinta din 11.06.2014, instanta a dispus amanarea cauzei pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta de la acea data.
La termenul acordat, din 25.06.2014, s-au depus contractul de cesiune de drepturi incheiat intre intervenientii P. si T. L., sens in care instanta a facut aplicarea dispozitiile art. 39 Cod procedura civila.
La acelasi termen, s-a depus cerere de interventie accesorie formulata de numitii B. I., D. M., I. M. si C. M., cerere incuviintata in principiu in conditiile art. 64 alin. 2 Cod procedura civila.
Cu privire la exceptia nulitatii invocata de apelantele-parate reclamante SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA referitoare la apelul declarat de apelanta reclamanta-parata SC A.G. SRL, s-a invederat instantei de catre aparatorul ales ca intelege sa nu mai sustina aceasta exceptie, intrucat din verificarea inscrisurilor din dosar a constatat ca apelul declarat de SC A.G. SRL a fost depus si inregistrat si la Tribunalul Bucuresti, in conditiile art. 471 alin. 1 Cod procedura civila.
A aratat insa ca sustine in continuare exceptia tardivitatii apelului declarat de SC A.G. SRL, aspect consemnat in incheierea de dezbateri din 25.06.2014.
De asemenea, s-a consemnat si cererea SC A.G. SRL, ca in cazul in care instanta apreciaza tardiv apelul declarat, sa se califice cererea ca fiind apel incident.
In final, toate partile reprezentate prin avocati au pus concluzii asupra tuturor aspectelor, concluzii consemnate in incheierea de dezbateri din sedinta din Camera de Consiliu de la 25.06.2014.
Curtea, analizand actele si lucrarilor dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, al cererilor formulate si al exceptiei tardivitatii, pe care o va analiza cu prioritate retine urmatoarele:
Potrivit art. 534 alin. 3 Cod procedura civila, termenul de apel impotriva incheierilor pronuntate in baza art. 527 Cod procedura civila, va curge de la pronuntare pentru cei care au fost prezenti la ultima sedinta de judecata si de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
Potrivit art. 468 Cod procedura civila termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotararii daca legea nu dispune altfel.
Fata de aceste dispozitii legale, rezulta ca termenul de apel este cel de drept comun, si anume 30 de zile (art. 468 NCPC). Acesta curge: a) de la pronuntare, pentru cei care au fost prezenti la "ultima sedinta de judecata [chiar daca pronuntarea a fost amanata conform art. 396 alin. (1) sau (2) NCPC]; b) de la comunicare, pentru cei care au lipsit la ultima sedinta de judecata; c) de la data la care au luat cunostinta de incheiere, dar nu mai tarziu de un an de la data pronuntarii, in cazul persoanelor interesate, care nu au fost citate la solutionarea cererii.
Alineatul (3) al art. 534 se refera la persoanele care au fost citate in cadrul procedurii, dar stabileste ca termenul curge de la pronuntare, respectiv de la comunicare, dupa cum persoanele au fost prezente sau nu la ultimul termen de judecata.
Ca urmare, termenul curge de la pronuntare pentru cei care au fost prezenti la ultima sedinta de judecata, reclamanta-parata SC A.G. SRL, fiind prezenta la ultima sedinta de judecata din 10.02.2014 prin reprezentant conventional, astfel cum rezulta din incheierea de dezbateri de la acea data.
Pronuntarea a fost amanata pentru data de 17.02.2014 data de la care curge termenul de apel de 30 de zile conform art. 534 alin. 3 Cod procedura civila.
Se constata ca reclamanta-parata SC A.G. SRL a transmis prin posta, la 10.04.2014, cererea de apel (atat la Tribunalul Bucuresti cat si la Curtea de Apel Bucuresti-cererea fiind inregistrata cu data de 11.04.2014).
Fata de dispozitiile art. 183, art. 184 alin. 1, alin. 3, art. 468 alin. 1 si art. 534 alin. 3 Cod procedura civila, se constata ca termenul de apel a fost depasit, apelul fiind declarat la 10.04.2014 peste 30 de zile prevazut de lege de la data pronuntarii hotararii (17.02.2014).
Ca urmare, Curtea urmeaza sa admita exceptia tardivitatii apelului si sa respinga ca tardiv declarat apelul formulat de apelanta-reclamanta parata SC A.G. SRL.
In ceea ce priveste cererea acestei apelante, de a califica apelul declarat c apel incident , cererea formulata in subsidiar si oral in sedinta din 25.06.2014 se constata urmatoarele:
Potrivit art. 477 alin. 1 Cod procedura civila apelul incident (…) se depune de catre intimat odata cu intampinarea la apelul principal.
Legea stabileste in sarcina partii care intentioneaza sa formuleze o cerere de aderare la apel, sub forma apelului incident, obligatia de a formula in scris cererea si de a o depune odata cu intampinarea la apelul principal, in cazul de fata, SC A.G. SRL avea obligatia, potrivit acestor dispozitii legale de a formula in scris apelul incident odata cu intampinarea la apelul declarat de apelantele-parate reclamante SC B.O. SA si C. de A.I al SC B.O. SA, respectiv in termen de 15 zile de la comunicarea motivelor de apel formulate de apelantele parate-reclamante, fata de dispozitiile art. 471 alin. 5 Cod procedura civila.
Rezulta din aceste dispozitiile legale ca in acelasi termen va trebui formulat si apelul incident.
Ca urmare solicitarea orala, in sedinta publica din 25.06.2014, de a se califica apelul declarat de SC A.G. SRL ca apel incident este nelegala.
La fel ca in ipoteza oricarui termen legal, imperativ (peremptoriu) si absolut, declararea apelului incident cu incalcarea dispozitiilor legale (de forma) si cu depasirea termenului, atrage sanctiunea decaderii din dreptul de-al exercita, sanctiune prevazuta de dispozitiile art. 185 alin. 1 Cod procedura civila potrivit cu care , actul de procedura facut peste termen este lovit de nulitate.
Vazand ca cererea de calificare ca apel incident este nelegala, fata de dispozitiile art. 474 alin. 1 Cod procedura civila, art. 471 alin. 5 Cod procedura civila si art. 185 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea va constata nul apelul incident declarat in sedinta publica din 25.06.2014 de catre apelanta reclamanta-parata SC A.G. SRL.
Cu privire la apelul declarat de apelantele-parate SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA, se constata ca in sedinta publica din 25.06.2014 si prin concluziile scrise depuse la dosar apelantele solicitasera, in subsidiar, ca in cazul in care, Curtea va admite exceptia tardivitatii apelului declarat de SC A.G. SRL si va respinge exceptia nulitatii apelului incident, sa se ia act ca inteleg sa-si retraga apelul formulat. Avand in vedere ca nu ne regasim in aceasta situatie (Curtea constatand nul apelul incident), se va analiza pe fond apelul declarat de apelantele-parate reclamante SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA.
Fata de obiectul cererii de chemare in judecata formulat de SC A.G. SRL si fata de obiectul cererii reconventionale formulata de paratele SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA, se constata ca potrivit art. 531 Cod procedura civila, daca cererea, prin insusi cuprinsul ei ori prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezinta caracter contencios, instanta o va respinge.
In determinarea caracterului contencios sau necontencios al cererilor, instanta va avea in vedere temeiurile de drept invocate de partile citate in cererea de chemare in judecata (art. 119 din Legea nr. 31/1990 rep. cu privire la autorizarea convocare AGA si art.243 alin. 11 din Legea nr.297/2014), cat si in cererea reconventionala completata cu privire la suspendarea dreptului de vot, intemeiata pe dispozitiile art. 1361 din Legea nr. 36/1990 rep., precum si obiectiile ridicate de parti.
Se constata ca prin obiectiile ridicate de parti prin cereri, intampinari, raspunsuri la intampinari si fata de situatia juridica a societatii, cererea a dobandit caracter contencios astfel incat au devenind incidente dispozitiile art. 531 Cod procedura civila, aspect corect retinut de instanta de fond.
Ca urmare pentru aceste motive, apelul declarat de apelantele SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA va fi respins ca nefondat, dupa cum neintemeiat este si motivul referitor la cheltuielile de judecata, fata de solutia pronuntata.
In ceea ce priveste apelurile declarate de intervenientii P., cu privire la cererea de interventie formulata, sediul materiei il regasim la dispozitiile art. 531 si art. 523 alin. 2 Cod procedura civila care se refera la persoanele citate ori care intervin la persoanele care pot aduce lamuriri ori cele ale caror interese ar putea fi afectate.
Se constata ca acestea au formulat cerere de interventie principala voluntara in conditiile art. 531 Cod procedura civila, intr-o procedura care s-a constatat ca prezinta caracter contencios astfel incat pentru considerentele pentru care s-a respins apelul declarat de SC B.O. SA si C. de A.al SC B.O. SA se va respinge si apelul declarat de intervenientii P., solutia pronuntata cu privire la acestia producand efecte de drept si asupra numitei T. L. in conditiile art. 39 alin. 3 Cod procedura civila.
Cu privire la cererea acesteia de renuntare la judecata apelului, in subsidiar, se constata ca si in cazul apelantelor parate ca nu ne regasim in situatia admiterii apelului incident.
In ceea ce priveste cererea de interventie accesorie in interesul SC B.O. SA formulate in apel, in conditiile art. 63 Cod procedura civila, avand in vedere solutia pronuntata in cauza, fata de apelul declarat de parate, raportat la obiectiile ridicate de parti, Curtea va respinge ca nefondate cererea de interventie accesorie (aflata la filele 130-138 dosar C.A.B.) formulate de intervenientii accesorii B. I., B. M., D. M., I. M. si C. M..
Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis exceptia tardivitatii apelului declarat de apelanta reclamanta parata SC A.G. SRL, a respins ca tardiv declarat apelul formulat de apelanta reclamanta parata SC A.G. SRL, a constatat nul apelul incident declarat in sedinta publica de la 25.06.2014 de catre apelanta reclamanta parata SC A.G. SRL; va respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantii parati reclamanti SC B.O. SA si C. de A. al SC B.O. SA., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantii intervenienti P. S R., P. V. V. V. si P. T V., cu efect asupra numitei T. L. conform art.39 al.3 C.pr.civ. si a respins cererile de interventie accesorie formulate de intervenientii accesorii B. I., B. M., D. M., I. M. si C.M..

Sursa: Portal.just.ro