Poprire asiguratorie
Potrivit articolului 952 alin.1 Noul Cod de procedura civila – creditorul care nu are titlu executoriu dar a carui creanta este constatata in scris si exigibila, poate solicita instantei luarea masurii asiguratorii, daca dovedeste ca a intentat actiune.
- Articolul 952 alin. 1 Noul Cod de procedura civila
- Articolele 953- 958 Noul Cod de procedura civila
Curtea a apreciat ca articolul 952 Noul Cod de procedura civila are in vedere existenta unei creante constata in scris si exigibila, dispozitia legala nefacand vorbire de caracterul cert al creantei, caci in lipsa unui titlu executoriu caracterul cert al creantei nu poate fi retinut fata de prevederile articolului 662 alin. 2 Noul Cod de procedura civila.
S-a apreciat ca bonurile de comanda, semnate si stampilate urmate de onorarea comenzii, fac dovada relatiilor contractuale derulate intre parti.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.442 din 03.06.2014)
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Civila la data de 11.02.2014 si sub nr.5041/3/2014, reclamanta SC B. SRL a solicitat instantei infiintarea popririi asiguratorii bancare asupra sumelor de bani datorate in prezent sau in viitor paratei SC S. S. SRL, pana la concurenta sumei de 706.364,53 lei.
Prin incheierea din data de 18.02.2014 tribunalul a admis cererea reclamantei SC B. SRL si a dispus instituirea popririi asiguratorii bancare asupra sumelor de bani datorate in prezent sau in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente, paratei SC S. S. SRL, pana la concurenta sumei de 706.364,53 lei.
De asemenea, a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a unei cautiuni in cuantum de 7.063,64 lei, dovada consemnarii acesteia urmand a fi depusa la dosar de reclamanta in conformitate cu dispozitiile art.1.056 NCPC, cel mai tarziu la data de 03.03.2014, sub sanctiunea desfiintarii de drept a sechestrului. Aceasta obligatie a fost indeplinita de catre reclamanta la data de 26.02.2014, conform copiei recipisei aflata la fila120 vol.III dosar fond (originalul fiind depus la camera de valori a tribunalului – fila 119 vol.III).
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca este competenta cu solutionarea prezentei cereri, conform temeiurilor de drept indicate. Sustinerea paratei in sensul ca prin bonurile de comanda partile ar fi inserat o clauza compromisorie nu este de natura a conduce la o alta concluzie, din moment ce potrivit art.585 NCPC, inaintea sau in timpul arbitrajului, oricare dintre parti poate cere tribunalului sa incuviinteze masuri asiguratorii cu privire la obiectul litigiului.
In ceea ce priveste fondul cererii, tribunalul a apreciat ca toate conditiile prevazute de art.969-970 rap. la art.952-958 NCPC sunt indeplinite.
Astfel, s-a constatat ca reclamanta nu se afla in posesia unui titlu executoriu, avand in vedere ca si-a intemeiat pretentiile pe prevederile conventiilor incheiate intre parti in anul 2012, conventii ce imbraca forma unor bonuri de comanda emise de catre parata, a facturilor fiscale emise in executarea acestei conventii, precum si a dispozitiilor art.1.6.1 din bonurile de comanda, iar aceste inscrisuri nu reprezinta titluri executorii in sensul dispozitiilor art.632 alin.2 NCPC si art.638 NCPC.
In ceea ce priveste conditia referitoare la introducerea unei cereri de chemare in judecata, instanta a constatat-o indeplinita, avand in vedere ca reclamanta a promovat o cerere de emitere a ordonantei de plata privind obligarea paratei la plata sumei de 706.364,53 lei, cererea fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 11.02.2014 si sub nr.4578/3/2014.
Totodata, creanta pretinsa de catre reclamanta reprezinta contravaloarea penalitatilor de intarziere pentru neplata la termen a sumelor mentionate in cuprinsul facturilor fiscale anexate cererii formulate, astfel incat creanta este constatata prin inscris.
De asemenea, s-a retinut existenta aparentei unei creante exigibile a reclamantei, constatata prin act scris, respectiv a facturilor fiscale emise in baza bonurilor de comanda, a caror relevanta probatorie va fi stabilita cu ocazia examinarii fondului.
Tribunalul a avut in vedere si dispozitiile art.970 alin.2 NCPC care scutesc reclamantul de obligatia de a indica tertul poprit cu privire la care se solicita infiintarea popririi asiguratorii, aceasta sarcina revenind executorului judecatoresc.
In consecinta, fata de cele retinute anterior, apreciind aparenta serioasa de temeinicie a creantei reclamantei, aspect care rezulta din continutul actelor scrise constatatoare ale creantei, instanta a apreciat ca sunt indeplinite cerintele prevazute de lege pentru instituirea popririi asiguratorii bancare asupra sumelor de bani datorate in prezent sau in viitor paratei SC S. S. SRL, pana la concurenta sumei de 706.364,53 lei.
Fata de dispozitiile art.952 alin.1 teza a II-a NCPC si pentru a preveni un abuz de drept procesual, a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a unei cautiuni in cuantum de 7.063,64 lei, calculata in conformitate cu dispozitiile art.1.056 alin.2 NCPC la 1% din valoarea sumei solicitate, cautiune ce urma a fi depusa la dosar cel mai tarziu la data de 03.03.2014, sub sanctiunea desfiintarii de drept a sechestrului, conform art.953 alin.2, art.955 si art.1.056 NCPC.
Impotriva acestei incheieri a declarat apel, in termen legal, parata SC S.S . SRL, acesta fiind inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V-a Civila sub acelasi numar unic 5041/3/2014.
In motivarea apelului, legal timbrat, parata a aratat ca incheierea atacata este netemeinica prin neanalizarea corecta, logica si coroborata a probelor adminI. in cauza si nelegala prin incalcarea dispozitiilor art.952 alin.1 si 2 NCPC.
A sustinut apelanta ca societatea intimata-reclamanta nu detine impotriva sa o creanta certa, lichida si exigibila constatata prin inscris, iar actiunea inregistrata de reclamanta la Tribunalul Bucuresti nu indeplineste conditiile art.952 alin.1 NCPC avand in vedere ca instanta competenta este Curtea de Arbitraj, iar nu instanta de drept comun.
Astfel, contrar celor retinute de instanta de fond, pretinsa creanta a intimatei-reclamante nu este constatata prin inscris, apelanta neobligandu-se la plata penalitatilor de intarziere reclamate de intimata. In cursul anului 2012 intimata a livrat apelantei bitum rutier in baza unei intelegeri cadru ce a intervenit intre administratorul societatii apelante si reprezentantul intimatei, insa in niciuna dintre ofertele transmise de intimata (oferte de pret atat pentru marfa livrata, cat si pentru transport) aceasta nu a facut nicio referire cu privire la obligatia Shapir de a plati penalitati de intarziere.
De asemenea, nici facturile emise de intimata catre apelanta nu fac referire la penalitati de intarziere, dupa cum nici corespondenta dintre parti purtata in anul 2012-2013, nici negocierilor purtate atat anterior primei comenzi de bitum, cat si ulterior acestui moment, in vederea formularii unor comenzi viitoare si nici acordul de plata semnat de parti la 06.11.2013 prin care partile au agreat esalonarea debitelor inregI. de apelanta, nu au facut nicio mentiune cu privire la obligatia apelantei cumparatoare de a plati penalitati de intarziere.
Apelanta a precizat ca partile au negociat constant incheierea unui contract cadru amplu care sa acopere toate drepturile si obligatiile lor, dar semnarea acestuia s-a facut la 01.03.2013. Incheierea acestui contract pentru vanzarea si livrarea bitumului rutier nr.16/01.03.2013, in care la art.10 se prevede in mod expres cuantumul penalitatilor de intarziere (diferite de cele din bonurile de comanda), este dovada suficienta asupra faptului ca apelanta nu a incheiat, anterior acestui contract din 2013, niciun alt contract prin care sa fie obligata la plata penalitatilor de intarziere reclamante de intimata.
In ceea priveste bonurile de comanda invocate de intimata-reclamanta, apelanta a aratat ca acestea nu reprezinta un contract incheiat intre cele doua parti in mod valabil, ca acele formulare in forma standard au fost inmanate unor angajati ai apelantei, iar prevederile cuprinse in ele nu au facut niciodata obiectul discutiilor dintre parti, ci au fost impuse de catre intimata angajatilor apelantei. Respectivii angajati ai apelantei nu au avut si nu au puterea de a angaja societatea in raporturi contractuale, ci ei aveau atributii de transmitere a comenzilor efective de bitum catre intimata, adica de a informa reclamanta cu privire la cantitatea de bitum rutier de care parata avea nevoie. Acesti angajati nu aveau mandatul necesar din partea societatii pentru a incheia contracte in numele acesteia si de a se substitui directorului general in perfectarea unor astfel de contracte, iar imprejurarea ca in cuprinsul fiecarui bon de comanda se mentioneaza drept reprezentant al SC S. S. SRL dl A.M., in calitate de director general, ce avea calitatea de a angaja societatea in raporturile comerciale cu intimata in conditiile prevazute in bonurile de comanda, fiind director general si administrator al societatii, nu prezinta relevanta deoarece niciunul dintre bonurile prezentate de intimata nu poarta semnatura acestuia.
Faptul ca partile nu au agreat niciodata asupra aplicarii prevederilor continute in bonurile de comanda este dovedita chiar de faptul ca in situatiile privind debitele apelantei, intocmite de catre intimata, sunt mentionate scadente mai mici de 30 de zile, ceea ce difera de prevederile art.1.6.1 din bonurile de comanda.
A sustinut apelanta ca, avandu-se in vedere ca nu a agreat in niciun moment prevederile art.1.6.1 din bonurile de comanda, este exclusa existenta unei creante certe, lichide si exigibile a intimatei-reclamante care sa intemeieze hotararea instantei de fond.
De altfel, in ipoteza pur teoretica in care s-ar considera ca apelanta este obligata la plata unor penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, calculul efectuat de intimata este gresit deoarece, potrivit art.1.6.1. din conditiile speciale ale bonurilor de comanda, scadenta fiecarei facturi emise de intimata-reclamanta este la 30 de zile de la data emiterii ei, or in cauza intimata a calculat penalitati de intarziere folosind atat scadente de 15 zile de la data emiterii facturii, asa cum este prevazut in cuprinsul facturilor, cat si de 30 de zile, asa cum este prevazut in bonurile de comanda. In plus, potrivit art.2.17, cuantumul total al penalitatilor pentru plata cu intarziere nu trebuie sa depaseasca suma la care se raporteaza.
In ceea ce priveste conditia impusa de art.952 alin.1 NCPC in sensul intentarii de catre intimata-reclamanta a unei actiuni impotriva pretinsei debitoare, apelanta a aratat ca nici aceasta nu era indeplinita.
Astfel, intimata-reclamanta a formulat o cerere de emitere a unei ordonante de plata in contradictoriu cu apelanta, cerere ce a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.578/3/2014. Insa, daca se considera ca prevederile din cuprinsul bonurilor de comanda sunt aplicabile in raporturile dintre parti, trebuie observate prevederile art.2.19 din acestea potrivit carora: „Orice diferend nascut sau in legatura cu acest Contract se solutioneaza amiabil in 15 zile de la notificarea acestuia. In cazul unui esec, diferendul este supus arbitrajului Curtii de Arbitraj a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei din Bucuresti in conformitate cu regulile acesteia."
Chiar daca in finalul art.2.19 se mentioneaza ca prevederile anterioare nu impieteaza recuperarea creantelor pe calea procedurii necontencioase a somatiei de plata la instanta de la sediul vanzatoarei, aceasta mentiune nu produce niciun efect juridic deoarece, la momentul redactarii si semnarii acestor bonuri de comanda, OG nr.5/2001 fusese deja abrogata prin art.83, litera G. din titlul V a Legii nr.76/2012.
Prin urmare, faptul ca intimata-reclamanta a inregistrat o cerere de emitere a unei ordonante de plata pe rolul Tribunalului Bucuresti, in ciuda prevederilor clauzei compromisorii, dovedeste faptul ca nu este indeplinita conditia prevazuta de art.952 alin.1 NCPC.
Fata de motivele invocate, apelanta a solicitat admiterea apelului si schimbarea incheierii apelate in sensul respingerii cererii de instituire a popririi asiguratorii, cu cheltuieli de judecata.
De asemenea, apelanta a solicitat si suspendarea executarii provizorii a incheierii atacate pana la solutionarea apelului.
In cauza intimata-reclamanta S.C. B. S.R.L. a formulat intampinare prin care s-a aparat in fapt si in drept, solicitand respingerea apelului si a cererii de suspendare a executarii provizorii a incheierii atacate, cu cheltuieli de judecata.
Ambele parti au depus la dosar inscrisuri.
Analizand incheierea atacata prin raportare la criticile invocate si la probatoriul administrat in cauza, Curtea retine urmatoarele:
Cererea de infiintare a popririi asiguratorii pana la concurenta sumei de 706.364,53 lei a fost formulata de intimata-reclamanta in baza art.969 si urm. NCPC, articole ce prevad ca poprirea asiguratorie se poate infiinta asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de catre o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in baza unor raporturi juridice existente, in conditiile stabilite de art.952, dispozitiile art.953-958 NCPC referitoare la sechestrului asigurator urmand a fi aplicate in mod corespunzator.
Potrivit art.952 alin.1 NCPC, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a carui creanta este constatata in scris si este exigibila, poate solicita instantei luarea masurii asiguratorii, daca dovedeste ca a intentat actiune.
In speta, intimata-reclamanta a invocat existenta unei creante impotriva apelantei-parate constatata prin act scris, iar instanta de fond a retinut ca fiind indeplinite toate conditiile impuse de art.952 NCPC.
Apelanta-parata a criticat hotararea tribunalului, sustinand atat neindeplinirea conditiei referitoare la existenta unei creante constatata prin inscris, cat si neindeplinirea conditiei referitoare la intentarea de catre intimata-reclamanta a unei actiuni impotriva apelantei pretinsa debitoare.
Referitor la prima categorie de critici invocate de apelanta, Curtea precizeaza ca art.952 NCPC are in vedere existenta unei creante constatata in scris si exigibila, nefacand vorbire de caracterul cert al acestei creante, caci in lipsa unui titlu executoriu caracterul cert al creantei nu poate fi retinut fata de prevederile art.662 alin.2 NCPC.
Prin urmare, prima conditie impusa de art.952 NCPC, in lipsa titlului executoriu, se refera la detinerea de catre creditor, impotriva debitorului, a unei creante ce trebuie sa indeplineasca doua cerinte si anume: creanta sa rezulte din inscris si creanta sa fie exigibila.
Apelanta-parata a sustinut ca nu rezulta dintr-un inscris creanta invocata de intimata-reclamanta deoarece bonurile de comanda avute in vedere atat de intimata, cat si de catre instanta de fond, nu reprezinta contracte incheiate intre cele doua parti, in mod valabil.
Verificand bonurile de comanda atasate cererii introductive si aflate in volumele I-III ale dosarului de fond, Curtea apreciaza ca toate sustinerile apelantei sub acest aspect sunt nefondate. Aceasta deoarece respectivele bonuri de comanda au fost emise de apelanta-parata, fiind semnate si stampilate de aceasta, comenzile au fost onorate de catre intimata-reclamanta, iar marfa comandata a fost achitata de catre apelanta. Prin urmare, bonurile de comanda fac dovada relatiilor contractuale derulate intre parti, relatii in baza carora apelanta a comandat marfa, intimata a onorat comanda si a livrat marfa solicitata, iar ulterior apelanta a achitat contravaloarea acesteia.
Imprejurarea invocata de apelanta potrivit careia bonurile de comanda, desi poarta mentiunea ca apelanta este reprezentata de directorul general A.M., nu ar fi semnate de acesta, nu prezinta relevanta in cauza deoarece aparenta astfel creata, dublata de achitarea contravalorii marfii livrate si de neinvocarea lipsei emiterii comenzilor de catre societatea apelanta, permite recunoasterea valabilitatii si opozabilitatii respectivelor bonuri de comanda.
Nici lipsa mentiunilor referitoare la plata penalitatilor de intarziere din facturi, din corespondenta partilor sau din acordul de plata din 2013 nu conduc la concluzia nevalabilitatii contractului incheiat prin emiterea si acceptarea/executarea bonurilor de comanda. Nementionarea ulterioara, in inscrisurile emise intre parti, a unei obligatii rezultata din contract, nu duce la pierderea valabilitatii ei sau la concluzia ca respectivul contract nu ar fi existat.
De asemenea, nici prevederile cuprinse in facturile emise de intimata-reclamanta in sensul ca termenul scadent ar fi de 15 zile si nicidecum de 30 de zile cum era mentionat in bonurile de comanda nu conduc la concluzia lipsei inscrisului din care rezulta creanta invocata de intimata-reclamanta. Atata timp cat livrarea de marfa s-a efectuat in baza bonurilor de comanda, emise de apelanta si acceptate de intimata, toate prevederile acestor bonuri referitoare la drepturile si obligatiile partilor sunt opozabile acestora, modificarea oricarei clauze din cuprinsul bonurilor de comanda putandu-se face numai prin acordul ambelor parti. Or, eventuala modificare unilaterala a scadentei platii pentru unele facturi nu duce la pierderea valabilitatii clauzei penale sau, si mai mult, la concluzia lipsei inscrisului pentru creanta invocata.
Apelanta a mai sustinut lipsa inscrisului si prin raportare la faptul ca partile au incheiat un contract cadru amplu abia la data de 01.03.2013, insa nici aceasta sustinere nu este intemeiata deoarece partile pot incheia mai multe contracte, fara ca acest aspect sa conduca la concluzia existentei unuia singur (ultimul incheiat) si la lipsa oricarui contract anterior. Imprejurarea ca abia la data de 01.03.2013 partile au incheiat un contract mai amplu care sa acopere toate drepturile si obligatiile lor, nu afecteaza in niciun fel raporturile contractuale anterioare, incheiate intr-o forma mai simplificata, cu drepturi si obligatii mentionate mai sumar.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea constata ca sunt nefondate in intregime sustinerile apelantei referitoare la lipsa inscrisului din care rezulta creanta invocata de intimata-reclamanta.
Considerand indeplinita conditia existentei unui inscris din care rezulta creanta invocata, Curtea constata ca apelanta, in aceasta ipoteza, nu a formulat critici sub aspectul lipsei caracterului exigibil al acesteia, ci doar sub aspectul cuantumului creantei, sustinand ca fiind gresit modul de calcul deoarece s-au folosit nu numai termene scadente de 30 de zile de la emiterea facturilor, ci si termene de 15 zile.
Intr-adevar, verificand modul de calcul al creantei invocate (conform centralizatorului aflat la filele 21-22 vol.I dosar fond) Curtea constata ca intimata-reclamanta a calculat, pentru o parte din facturile achitate cu intarziere de catre apelanta, penalitati de 0,1% pe zi raportate la un termen scadent mai mic de 30 zile calendaristice (ex: factura nr.20120365/01.07.2012, factura nr.20120481/01.08.2012, factura nr.20120718/01.10.2012), desi pct.1.6.1 din bonurile de comanda prevedea un termen scadent de 30 de zile calendaristice da la facturare.
Este adevarat ca modul de calcul al creantei, prin el insusi, nu reprezinta o conditie pentru incuviintarea masurii asiguratorii a popririi, insa aceasta nu inseamna ca un creditor ce detine o creanta determinabila printr-un inscris, poate solicita incuviintarea masurii asiguratorii pana la concurenta unei sume mai mari decat cea datorata de debitor, fara ca instanta de judecata sa poata interveni sub acest aspect.
Mai mult, in speta a fost solutionata actiunea formulata de intimata-reclamanta pe calea ordonantei de plata si s-a dispus obligarea apelantei-parate la plata catre creditoarea-intimata doar a sumei de 560.753,43 lei reprezentand penalitati de intarziere datorate (sentinta civila nr.1793/08.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Civila in dosarul nr.4578/3/2014).
Prin urmare, creanta detinuta de intimata, potrivit dispozitiilor ordonantei de plata mentionate anterior, este in cuantum de 560.753,43 lei, iar caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia, stabilit printr-o hotarare judecatoreasca executorie, nu poate fi pus in discutie de niciuna dintre parti, pe calea prezentului apel.
Cum valoarea creantei stabilita prin hotararea mentionata mai sus este mai mica decat valoarea creantei invocata prin cererea de infiintare a popririi asiguratorii (valoare pana la care s-a si dispus infiintarea masurii prin incheierea atacata), iar eroarea de calcul a penalitatilor la 15 zile a fost constatata si de Curte, in mod direct, Curtea apreciaza ca fiind intemeiata critica apelantei potrivit careia nu se poate dispune infiintarea unei masuri asiguratorii pana la concurenta unei sume mai mari, ce nu rezulta din inscris, caci pentru diferenta dintre suma solicitata de creditoare si suma rezultata din inscris nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art.952 NCPC, respectiv diferenta de suma nu rezulta din inscris.
In ceea ce priveste criticile referitoare la neindeplinirea conditiei de intentare de catre intimata-reclamanta a unei actiuni impotriva apelantei debitoare, Curtea constata ca acestea sunt nefondate. Toate sustinerile apelantei referitoare la existenta clauzei compromisorii in bonurile de comanda si la imprejurarea ca, la momentul emiterii lor, OG nr.5/2001 ce reglementa procedura somatiei de plata fusese deja abrogata prin Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a NCPC, nu prezinta nicio relevanta atat timp cat actiunea formulata in procedura speciala a ordonantei de plata a fost solutionata pe fond de catre Tribunalul Bucuresti, ocazie cu care acea instanta si-a verificat si competenta materiala, respingand prin incheierea de sedinta din data de 01.04.2014 exceptia necompetentei generale a instantei invocata de debitoare.
Avand in vedere toate considerentele expuse mai sus, in limita criticilor gasite intemeiate (cele referitoare la cuantumul creantei rezultata din inscris), in baza art.480 alin.2 NCPC Curtea a admis apelul si a schimbat in parte incheierea atacata in sensul ca a dispus, in baza art.969-970 rap. la art.952 alin.1 NCPC, instituirea masurii popririi asiguratorii bancare asupra conturilor paratei SC S. SRL, pana la concurenta sumei de 560.753,43 lei.
Curtea a pastrat celelalte dispozitii ale incheierii atacate.
In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii provizorii a incheierii atacate, Curtea a respins-o ca ramasa fara obiect avand in vedere solutionarea apelului.