Despagubiri solicitate in baza art.32 indice 4 din OUG nr.82/2007.
Art. 324 din OUG 88/1997 impune repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
-Decizia I.C.C.J. in interesul legii nr.18/2011
-Art. 324 din OUG nr.88/1997
Valoarea despagubirilor acordate in baza art.324 din OUG nr.88/2007 se determina nu prin raportare la valoarea de circulatie a imobilului retrocedat, ci prin raportare la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta era reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 120 din 18.02.2014)
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 21.04.2011, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala ( in prezent Sectia a VI-a Civila in urma reorganizarii potrivit art.225 din Legea nr.71/2011) sub nr. 29618/3/2011, reclamanta S.C. E. S.A. a chemat in judecata parata A.V.A.S. solicitand obligarea paratei la plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentand contravaloarea imobilului situat in comuna Bucov, sat Plesea, judetul Prahova compus din teren in suprafata de 2,5 ha si constructii.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca a fost evinsa de proprietatea asupra imobilului situat in comuna Bucov, sat Pleasa, judetul Prahova, conform sentintei civile nr.458/19.03.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr.2081/105/2006, ramasa irevocabila prin decizia nr.6939/24.06.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.2081/105/2006.
De asemenea, a aratat reclamanta ca a fost privatizata prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.250/15.06.1995 incheiat de fostul F.P.P. Muntenia (actualul SIF IV Muntenia) cu Asociatia de Morarit si Panificatie Prahova si prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr. 495/31.08.1995, incheiat de F.P.S (actualul A.V.A.S.) cu A. M. P.P..
Totodata, a aratat reclamanta ca prin contractele de vanzare-cumparare de actiuni nr. 250/15.06.1995 si nr.495/31.08.1995 a beneficiat de o garantie contra evictiunii cu privire la drepturile transmise, conform art.6.4. din contractul de vanzare-cumparare actiuni nr.250/15.06.1995 potrivit caruia „vanzatorul, in calitate de proprietar al actiunilor ce fac obiectul prezentului contract de vanzare-cumparare, garanteaza cumparatorului ca nu exista drepturi apartinand tertilor asupra acestor actiuni".
A mentionat reclamanta ca imobilul situat in comuna Bucov, sat Pleasa, judetul Prahova a intrat in patrimoniul reclamantei ca aport la capitalul social. Statul Roman a aportat bunul imobil ce face obiectul prezentei la capitalul social al reclamantei in temeiul dispozitiilor Legii nr. 15/1990, dobandind in schimbul proprietatii bunurilor, actiuni pe care ulterior le-a valorificat in procesul de privatizare. Prin contestatia formulata la data de 07.03.2006 si inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2083/2006, contestatorul C. D. a chemat in judecata pe intimata S.C. E. S.A. solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna anularea deciziei nr. 149/16.02.2006, ca neintemeiata si nelegala, obligarea reclamantei sa-i lase in deplina posesie terenul in suprafata de 2,5 ha situat in comuna Bucov, sat Pleasa, judetul Prahova si la despagubiri in echivalent pentru constructiile edificate pe acest teren si demolate - constructii care nu au facut obiectul privatizarii. Ulterior, prin contestatia formulata la data de 17.04.2006 si inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3572/2006, contestatoarele S. M. O. si M. I. G. au chemat in judecata S.C. E. S.A. solicitand instantei sa dispuna admiterea plangerii, anularea deciziei nr. 1539/08.03.2006 emisa de intimata si pe fond, obligarea acesteia sa le restituie in natura imobilul compus teren de 2,5 ha si casa de locuit cu anexe gospodaresti. Intrucat intre cele doua contestatii formulate exista o stransa legatura in sensul ca s-a solicitat restituirea aceluiasi imobil, s-a dispus conexarea dosarului nr. 3572/2006 la dosarul nr.2083/2006.
A mai aratat reclamanta ca prin sentinta civila nr. 458/19.03.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr.2081/ 105/2006, instanta a dispus admiterea contestatiilor conexate formulate de contestatorii C. D., S. M. O. si M. I. G. in contradictoriu cu intimata E. S.A. si in consecinta, anularea deciziei nr.149/16.02.2006 emisa de intimata S.C. E. S.A. A constatat dreptul contestatorului C. D. in calitate de mostenitor al defunctului C. Ion si al contestatoarelor S. M. O. si M. I. G. in calitate de mostenitoare ale defunctului S. G. de a beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001 constand in restituirea in natura in indiviziune, a terenului de 540 m.p. identificat pe schita de plan a raportului de expertiza topo intocmit de expert B. L., notat cu S3 hasurat cu culoare albastra, a terenului de 3.130 m.p. notat pe aceeasi schita de plan cu SI hasurat cu culoare albastra, a terenului de 1.000 m.p. aferent constructiei casa de locuit ce a fost restituita contestatorului C. D., notat cu S3 punctat cu culoare albastra si a terenului de 3.858 m.p. extraincinta hasurat cu culoare rosie si tot in indiviziune, de despagubiri pentru diferenta de teren de 16.442 m.p. imposibil de restituit in natura."
De asemenea, a aratat reclamanta ca sentinta civila nr. 458/19.03.2007 a ramas irevocabila prin respingerea recursului prin decizia civila nr. 6939/24.06.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.2081/105/2006.
Totodata, a aratat reclamanta ca potrivit art. 32 ind.4 din Legea nr. 99/1999:
(1) Institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate
societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
(2) Institutiile publice implicate vor plati societatilor comerciale prevazute la alin. (1) o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
(3) Despagubirea prevazuta la alin. (2) se stabileste de comun acord cu societatile comerciale, iar in caz de divergenta, prin justitie. (...)
(6) Statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul articol.
A mentionat reclamanta ca in cauza este aplicabil art.32 ind.4 din Legea nr.99/1999 in redactarea initiala intrucat, potrivit art. 30 alin.3 din Legea nr.137/2002, aceste prevederi raman aplicabile contractelor de vanzare-cumparare de actiuni incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002.
Cum in speta, reclamanta a fost privatizata prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr. 250/15.06.1995 si prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr. 495/31.08.1995, vor fi aplicabile dispozitiile art. 32 ind. 4 din Legea nr. 99/1999 in redactarea initiala.
A aratat reclamanta ca este indreptatita sa primeasca de la parata, institutia implicata in procesul de privatizare, valoarea de piata a imobilului restituit catre fostii proprietari, intrucat in procesul de privatizare a fost achitata statului valoarea de piata a respectivului imobil la data incheierii contractului de privatizare.
A mentionat reclamanta ca in practica judiciara s-a aratat ca actiunea intemeiata pe dispozitiile art. 32 ind. 4 din Legea nr. 99/1999 reprezinta o aplicatie a garantiei contra evictiunii speciale.
A aratat reclamanta ca prin notificarea nr. 1/15.02.2011 a convocat parata pentru a se prezenta la sediul reprezentantului legal, RVA I.S. SPRL, din Bucuresti, str. T. nr.11 A, etaj 4, sector 3, la data de 15.03.2011, orele 13.00 in vederea concilierii litigiului ivit ca urmare a restituirii in natura catre fostii proprietari a imobilului situat in comuna Bucov, sat P., judetul P., dar parata nu s-a prezentat la conciliere, astfel cum rezulta din procesul-verbal incheiat in data de 15.03.2011.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 32 ind.4 din Legea nr. 99/1999.
Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.77 din Legea nr.85/2006 si a timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
Prin cererea precizatoare depusa la dosar la data de 12.12.2011 reclamanta a aratat ca solicita despagubiri pentru terenul in suprafata de 8528 mp restituit conform sentintei civile nr.458/19.03.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr.2081/105/2006, ramasa irevocabila prin decizia nr.6939/24.06.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.2081/105/2006, teren ce s-a dispus a fi restituit in natura numitilor C. D., S. M. O. si M. I. G..
Prin cererea precizatoare formulata oral, in conditiile art. 132 alin.2 pct.2 din Codul de procedura civila de la 1865, la termenul de judecata din 30.10.2013, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 31227,44 lei, cu titlu de despagubiri, valoare indicata in raportul de expertiza contabila efectuat in cauza astfel cum a fost completat.
Parata A.V.A.S a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia inadmisibilitatii, iar pe fond, respingerea actiunii, ca neintemeiata.
In motivarea in fapt a intampinarii, parata a aratat ca cererea de chemare in judecata este o cerere in despagubiri, iar in cazul neachitarii taxei judiciare de timbru urmeaza a se anula cererea de chemare in judecata ca netimbrata, in temeiul art.20 din Legea nr. 146/1997.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a aratat parata ca potrivit dispozitiilor art.39 din Legea nr. 137/2002 modificata, "Termenul de prescriptie pentru introducerea cererii prin care se ataca o operatiune sau un act prevazut de prezenta lege, de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de celelalte legi speciale din domeniul privatizarii ori se valorifica un drept conferit de acestea este de o luna de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta operatiunii sau actul atacat ori de la data nasterii dreptului. Cum data nasterii dreptului o reprezinta momentul in care a ramas irevocabila hotararea judecatoreasca invocata de reclamanta, actiunea formulata de aceasta este prescrisa.
A aratat parata ca astfel cum reiese din dispozitiile textului normativ susmentionat, termenul special de prescriptie se aplica in cazul in care se valorifica un drept prevazut de actele normative din domeniul privatizarii (in speta O.U.G. nr.88/1997-art.32 ind.4), iar prin cererea de chemare in judecata reclamanta solicita valorificarea unui drept prevazut de acest act normativ, respectiv "repararea prejudiciilor cauzate prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stor", reparare care cade in sarcina institutiei publice implicate in procesul de privatizare.
De asemenea, a aratat parata ca potrivit art.32 ind.28 din O.U.G. nr.88/1999, asa cum a fost modificata si completata prin Titlul I al Legii nr.99/1999 „ termenul de prescriptie pentru introducerea cererii prin care se ataca o operatiune sau un act prevazut in prezenta ordonanta de urgenta ori se valorifica un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta operatiunii sau actul atacat ori de la data nasterii dreptului." Coroborand aceste dispozitii cu cele ale art.32 ind.4 alin.2 din aceeasi ordonanta, care conditioneaza plata despagubirii ce reprezinta echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari de existenta unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, rezulta ca data la care a luat nastere dreptul pe care-l valorifica reclamanta este data la care a ramas definitiva si irevocabila hotararea judecatoreasca in baza careia a fost restituit in natura imobilul pentru care se solicita despagubirile.
A mentionat parata ca dreptul material la actiune in despagubire impotriva institutiei publice implicate in procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificata prin titlul I al Legii nr.99/1999, este prescris.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii a aratat parata ca despagubirile acordate in temeiul dispozitiilor art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 pot fi aplicate numai in situatiile in care imobilele care au iesit din patrimoniul societatii se regasesc valoric si in capitalul social. In acest sens a fost prevazuta aceasta obligatie de despagubire in legea speciala a privatizarii si data in sarcina institutiei publice implicate in privatizare. Valoarea capitalului social este reflectata in numarul de actiuni ce fac obiectul contractelor de privatizare, acesta fiind si motivul pentru care multe din contractele de privatizare, in functie de situatia de fapt si de drept a bunurilor societatii, aveau prevazute clauzele privitoare la "Terenuri" si "Cladiri principale", prin care cumparatorii erau obligati sa faca demersurile necesare in vederea obtinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Ulterior obtinerii acestui certificat, cumparatorii erau obligati sa majoreze capitalul social cu valoarea terenului, actiunile suplimentare rezultate urmand a fi repartizate A.V.A.S. ca aport in natura a statului. Pe cale de consecinta, pachetul de actiuni vandut de A.V.A.S. reprezenta o reflectie fidela a valorii capitalului social existent la momentul privatizarii.
De asemenea, a aratat parata ca nu poate fi retinuta in sarcina institutiei publice vreo obligatie pentru despagubiri cu atat mai mult cu cat prin dosarul de prezentare intocmit in vederea incheierii contractului de privatizare, era prezentata situatia patrimoniala a societatii, atat cu privire la terenuri si cladire, care trebuiau incluse in capitalul social, cat si referitoare la litigiile in care era implicata societatea privatizata.
A mentionat parata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii privind aplicarea dispozitiilor art.32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 a retinut necesitatea unei corespondente in modalitatea de evaluare a patrimoniului societatii comerciale, atat la momentul privatizarii, cat si la momentul iesirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vanzarii actiunilor, in cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societatii comerciale este evaluat conform normelor de evaluare in vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectata in valoarea actiunilor ce urmeaza a fi vandute, respectiv in capitalul social al societatii comerciale ce urmeaza a fi privatizata.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii a aratat parata ca reclamanta nu detinea, la momentul privatizarii, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra respectivului teren, astfel cum reiese chiar din declaratia conducerii societatii intocmita in vederea privatizarii. Pe cale de consecinta, la momentul vanzarii pachetului de actiuni, in valoarea capitalului social nu a fost inclusa valoarea acestui imobil, deoarece reclamanta nu detinea certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra acestuia, astfel incat pachetul de actiuni nu reflecta si valoarea terenului in litigiu, motiv pentru care nu poate solicita despagubiri potrivit art.32 ind. 4 din O.U.G. nr.88/1997 modificata.
In plus, a aratat parata ca reclamanta solicita potrivit art.32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 modificata, despagubiri pentru imobilul in litigiu (2,5 ha), desi prin hotararea judecatoreasca invocata de reclamanta aceasta nu a fost obligata sa restituie in natura intreg imobilul, ci doar suprafata totala de 8.528 mp (540+3130+1000+3858), pentru suprafata de 16.442 mp a fost obligata sa acorde masuri reparatorii (despagubiri) contestatoarei. Astfel, prin sentinta nr.679/01.06.2006 societatea a fost obligata la acordarea de masuri reparatorii (despagubiri), pentru diferenta de teren in suprafata de 16.442 mp (dupa cum rezulta din sentinta nr. 194/2008, sentinta 458/2006 fiind ilizibila).
A aratat parata ca cererea reclamantei nu intra sub incidenta dispozitiilor speciale ale O.U.G. nr.88/1997, ci se impunea o eventuala introducere in cauza a paratei in dosarul nr.2081/105/2006 al Tribunalului Prahova, in calitate de chemat in garantie, nicidecum formularea unei cereri noi, principale, de obligare a institutiei publice la despagubiri fata de societatea privatizata, cerere formulata la un interval de peste 2 ani de la data ramanerii irevocabile a hotararii din dosarul nr.2081/105/2006. Rezulta in mod indubitabil, ca la acest moment, institutia publica nu poate fi obligata la despagubiri pentru imobilul in litigiu, neexistand temei juridic in baza caruia sa poata fi admisibila o astfel de cerere, cu atat mai mult cu cat dispozitiile art.32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 au fost abrogate expres prin art.56 din Legea nr. 137/2002 modificata. De asemenea, nu pot fi aplicabile in speta dispozitiile art.324 din O.U.G. nr.88/1997 deoarece constructiile au fost demolate, urmand regimul despagubirilor acordate de reclamanta in baza Legii nr. 10/2001 modificata.
De asemenea, a aratat parata ca potrivit dispozitiilor sentintei nr.458/2006 completata prin sentinta nr. 194/2008 reclamanta nu este obligata la restituirea in natura a constructiilor de pe teren (acestea fiind demolate), ci la plata de despagubiri catre fostii proprietari si pentru aceste imobile, motiv pentru care nu pot fi incidente in cauza dispozitiile art.32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997.
Pe fond, a aratat parata ca imobilul la care face referire reclamanta nu a facut obiectul contractului de privatizare, deoarece prin acest contract au fost vandute actiuni si nu active. Potrivit atributiilor paratei din domeniul privatizarii societatilor comerciale la care statul a fost/este actionar, respectiv O.U.G. nr.88/1997 aprobata prin Legea nr.99/1999, Titlul I si O.U.G. nr.23/2004, A.V.A.S. administreaza actiunile detinute de stat la societatile comerciale, nu activele care apartin societatii.
A aratat parata ca actiunile reprezinta valori mobiliare emise de o societate comerciala, pe cand activele societatii reprezinta bunuri ce fac parte din patrimoniul societatii comerciale si asupra carora poate dispune numai societatea comerciala in cauza
De asemenea, a aratat parata ca in conformitate cu art. 5 lit. d) din O.U.G. 23/2004 are atributia de a vinde actiunile/partile sociale "detinute de stat la societatile comerciale aflate in portofoliul sau, prin metodele prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Legea nr. 137/2002, cu modificarile si compl tarile ulterioare".
A aratat parata ca in cadrul activitatii sale si in exercitarea atributiilor ce-i revin in procesul de privatizare, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci are calitatea de actionar in numele statului la aceste societati. Neavand drept de proprietate asupra bunurilor societatilor comerciale, A.V.A.S. nu este raspunzatoare nici de miscarile care au loc in interiorul patrimoniului acestora.
Totodata, a aratat parata ca nu a avut niciodata calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul reclamantei deci nu a transmis nici cumparatorului, prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri (nemo ad alinem transfere potest quam ipse habet). Bunurile din patrimoniul societatii au fost si au ramas in continuare in proprietatea acesteia.
A mai aratat parata ca potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 15/1990, initial, capitalul social al societatilor comerciale constituit baza art. 17 din acelasi act normativ, este detinut integral de statul roman sub forma de actiuni sau parti sociale. Acelasi articol, la alin. 2 stabileste expres ca "bunurile din patrimoniul societatilor comerciale sunt proprietatea acestora, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu". Rezulta astfel ca, in cadrul procesului de privatizare, parata (succesor legal al F.P.S.) vinde actiunile detinute de stat la societatile comerciale si nu activele care fac parte din patrimoniul acestora.
A mentionat parata ca actiunile reprezinta valori mobiliare emise de o societate comerciala si este necesar a se face distinctia intre acestea si activele societatii care reprezinta bunuri sau ansambluri de bunuri care fac parte din patrimoniul societatii comerciale si de care poate dispune numai societatea comerciala in cauza.
A aratat parata ca a vandut pachetul de actiuni si nu bunuri imobile, motiv pentru care cererea de chemare este neintemeiata.
De asemenea, a aratat parata ca prejudiciul suferit de reclamanta, urmare a restituirii in natura a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabila a acelor bunuri imobile inregistrate in registrele contabile ale societatii la data cand societatea a fost privatizata si nu la valoarea "de piata". In caz contrar, societatea ce urmeaza a fi despagubita se va imbogati fara justa cauza, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decat cea existenta in registrele contabile ale societatii si avuta in vedere in situatia patrimoniala a societatii la data privatizarii.
Totodata, a aratat parata ca pentru intreg terenul pentru care se solicita despagubiri (2,5 ha) reclamantei nu i-a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate si numai in aceasta situatie, a existentei vreunui titlu de proprietate asupra terenului respectiv, pentru care Statul Roman ar fi aportat la capitalul social acel imobil - ceea ce nu e cazul in speta - s-ar cuveni despagubiri, dar numai limitat la valoarea contabila a imobilului respectiv avuta la momentul privatizarii.
A aratat parata ca prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.495/1995 A.V.A.S. (prin antecesorul sau) a vandut 70% din valoarea capitalului social al reclamantei cu un pret de 16.450.000.000 ROL respectiv 1.645.000 RON si nu este posibil ca pentru un singur activ - imobilului situat in comuna Bucov, sat Pleasa, judetul Prahova, compus din teren in suprafata de 2,5 ha si constructii, sa fie obligata sa plateasca suma de 4.000.00 RON cu caracter de despagubire, suma la care se adauga cheltuielile aferente, fiind evidenta disproportia fata de valoarea pretului incasat. Astfel, pentru intreg contractul, A.V.A.S. a incasat suma de 1.645.000 RON, iar valoarea solicitata de reclamanta numai pentru unul dintre imobilele detinute (pe rolul instantelor de judecata fiind inregistrate mai multe litigii avand ca obiect despagubiri pentru imobilele restituite fostilor proprietari) este de 4.000.000 RON, este evident disproportionata fata de valoarea pretului incasat.
De asemenea, a aratat parata ca din valoarea contabila a imobilului restituit s-ar cuveni despagubiri in proportie de 70%, intrucat prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni, A.V.A.S. (prin antecesorul sau legal) a vandut actiuni reprezentand numai 70% din capitalul social al reclamantei diferenta rezultata urmeaza a fi suportata de ceilalti actionari al societatii.
Totodata, a aratat parata ca repararea prejudiciului creat societatii reclamante trebuie apreciata raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societatii ca urmare a diminuarii patrimoniului, respectiv la valoarea contabila a acestuia, astfel cum aceasta a fost mentionata in dosarul de privatizare al societatii comerciale reclamante.
A mai aratat parata ca efectele hotararilor de retrocedare catre fostii proprietari a bunurilor imobile a caror despagubire este solicitata se reflecta si asupra celorlalti actionari ai reclamantei, actionari care si ei trebuie sa suporte diminuarea patrimoniului acestei societati, la care sunt actionari.
De asemenea, a aratat parata ca potrivit art.3 alin.3 din Legea nr.31/1990 republicata "actionarii... raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris" si nicidecum mai mult.
A mentionat parata ca ratiunea legiuitorului cu privire la obligarea institutiei publice la o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituire, stabilit legal, si deci previzibil, este mentinerea capitalului social la nivelul avut la momentul privatizarii, consemnat in dosarul de privatizare, conform cu principiul fixitatii capitalului social, al corespondentei lui cu bunurile inscrise in bilant la activ. Prin urmare, obligatia de reparare a respectivului prejudiciu este o obligatie comerciala, institutia implicata in privatizare avand calitatea de comerciant, calitate pe care o are, de asemenea, si societatea comerciala reclamanta, obligatia de plata nefiind nici fiscala si nici civila.
A aratat parata ca este adevarat ca obligatia de despagubire este una legala, dar legiuitorul a inteles sa confere acest drept de despagubire societatii in baza raportului comercial prin care institutia publica - comerciant - garanteaza dreptul de proprietate al societatii - care este de asemenea comerciant - insa nu poate face acest lucru decat pentru aportul statului la capitalul social al acestei societati. Astfel, rationamentul legiuitorului de despagubire il reprezinta faptul ca Statul Roman a inteles sa transfere proprietatea asupra imobilelor proprietate de stat (la momentul cand societatea comerciala, in speta reclamanta, era neprivatizata) in sectorul privat, instrumentul prin care dreptul de proprietate asupra actiunilor (ce aveau ca substanta aportul in natura al statului cu valoarea acelui teren) reprezentandu-l contractul de vanzare-cumparare de actiuni. In cauza, putem avea pe de o parte valoarea aportului statului la capitalul social al societatii privatizate cu valoarea terenului, iar pe de alta parte, pretul contractual, fata de care societatea privatizata ar putea solicita respectivele despagubiri.
Astfel, prejudiciul cauzat se raporteaza la proportia intre valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social (reprezentat prin actiuni), la care va aplica procentul de capital vandut, iar rezultatul se va raporta, prin regula de trei simpla, la pretul incasat, iar dispozitiile art.32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 nu contin nicio mentiune privind faptul ca despagubirile se acorda la nivelul valorii de piata al activului, astfel cum sustine reclamanta.
A aratat parata ca este adevarat ca dispozitiile legale susmentionate nu circumstantiaza nivelul despagubirilor la procentul actiunilor vandute, dar fata de caracterul comercial al acesteia, devine operant art.1 Cod comercial, conform caruia unde ea nu dispune se aplica dispozitiile Codul civil, respectiv regulile de drept comun, art. 1084-1086 Cod civil.
Astfel, aceasta reparare priveste numai prejudiciul previzibil la momentul incheierii contractului, fiind reparabil numai prejudiciul direct, in legatura cauzala cu faptul care l-a generat. In consecinta, in cazul in care instanta ar considera aplicabile dispozitiile legale mentionate, repararea prejudiciului creat societatii trebuie apreciata raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societatii ca urmare a diminuarii patrimoniului, respectiv la valoarea contabila a acestuia, astfel cum aceasta a fost mentionata in dosarul de privatizare al societatii comerciale reclamante.
A aratat reclamanta ca dispozitiile art.30 din Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, care modifica cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completata de Legea nr.99/1999, dispozitie prin care se arata ca in toate cazurile valoarea despagubirilor acordate nu va putea depasi cumulat 50% din pretul efectiv platit de cumparator. Pe cale de consecinta, un prejudiciu real suferit nu poate avea in vedere decat valoarea contabila a imobilelor restituite in natura, in cuantumul prevazut de lege, orice alta valoare reprezentand o imbogatire fara justa cauza. Chiar si in situatia in care ar fi indeplinit toate conditiile pentru acordarea de despagubiri, institutia publica implicata nu ar putea fi obligata la o valoare peste limita prevazuta de art. 30 din Legea nr. 137/2002, respectiv 50% din pretul incasat de catre aceasta din vanzarea pachetului de actiuni
A mentionat parata ca dispozitiile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 modificata, sunt de imediata aplicare si au aplicabilitate in cauza, dreptul la prezenta actiune a reclamantei nascandu-se dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ (data la care a ramas irevocabila hotararea de restituire).
A aratat parata ca in ipoteza in care se va aprecia ca fiind intemeiata actiunea urmeaza a se retine cu privire la aplicarea dispozitiilor art.32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 modificata, la data de 06.07.2011, Procurorul General al Romaniei a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu recurs in interesul legii, motivat in principal pe faptul ca in practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept vizand aplicarea dispozitiilor art. 32 ind.4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificata si completata prin Legea nr.99/1999, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, modificata si completata, in referire la criteriile de stabilire a cuantumului despagubirilor acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, urmare retrocedarii unor imobile fostilor proprietari.
In plus, a aratat parata ca unele hotarari ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, contin opinii separate cu privire la obligarea institutiei publice la plata, dar cu respectarea limitei legale prevazute de art. 14 alin.9 din O.U.G. nr.88/1997 modificata, in prezent abrogat si inlocuit de art.30 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 modificata. Prin decizia nr.18/17.10.2011 pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in dosarul nr.16/20112, s-a dispus admiterea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si s-a stabilit in aplicarea dispozitiilor art.32 ind.4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr.44/1998, modificata si completata prin Legea nr99/1999, despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, urmare retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.
In drept, au fost invocate dispozitiile O.U.G. nr.88/1997, astfel cum a fost modificata prin Titlul I al Legii nr.99/1999, art.115-118 din Codul de procedura civila de la 1865.
Parata A.V.A.S. a depus la dosar cerere de chemare in garantie a S.R.- M. F.P., solicitand ca in ipoteza admiterii cererii principale sa fie obligat chematul in garantie la plata catre parata a sumei solicitate de reclamanta (eventual a majorarii acesteia in cazul in care reclamanta va solicita acest lucru)
In motivarea in fapt a cererii de chemare in garantie, a aratat parata ca este justificata a calitatea procesuala a M. F. P.ca reprezentant al Statului Roman, astfel cum prevede alin.6 al art.32 ind.4, avand in vedere dispozitiile art.25 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice, care atesta calitatea de reprezentant al S. R.M. F.P..
A mentionat parata ca obligatia de garantie a chematului in garantie este prevazuta de dispozitiile alin.6 al art.32 ind.4 din OUG nr.88/1997.
A mentionat parata ca legiuitorul, prin introducerea alin.6 la art.32 ind.4 a prevazut o garantie speciala in sarcina Statului Roman (reprezentat de Ministerul F. Publice), pentru repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. Astfel, aceasta dispozitie legala a fost prevazuta de legiuitor pentru a preintampina imposibilitatea repararii acestor prejudicii, Statul Roman fiind garantul acestor reparatii impotriva efectelor create de regimul comunist in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
A aratat parata ca potrivit art.9 din O.U.G. nr.88/1997 modificata, toate sumele pe care le-a incasat din contractele de privatizare se varsa la bugetul statului, motiv pentru care cererea de chemare in garantie formulata de institutia noastra fata de S.R. M.F. P. este admisibila.
In drept, au fost invocate dispozitiile O.U.G. nr.88/1997, astfel cum a fost modificata prin Titlul I al Legii nr.99/1999, art.60 si urm. din Codul de procedura civila de la 1865.
Cererea de chemare in garantie este scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.86 din O.U.G. nr. 51/1998 si a timbrului judiciar comnform art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
Chematul in garantie S. R. prin M. F.P.a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, exceptia inadmisibilitatii si a solicitat respingerea cererii de chemare in garantie formulata de parata A.V.A.S., ca neintemeiata.
In motivarea in fapt a intampinarii, chematul in garantie a aratat ca este de principiu ca legitimarea, calitatea procesuala pasiva presupune intr-o cauza civila existenta unei identitati intre persoana paratului si cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecatii, cu alte cuvinte cu titularul obligatiei deduse judecatii. Din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.112 si art.82 Cod procedura civila, rezulta ca reclamantul, fiind cel care porneste actiunea, trebuie sa justifice inclusiv calitatea procesuala pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa, iar instanta de judecata este obligata sa verifice chiar din oficiu indeplinirea acestei conditii obligatorii.
A aratat chematul in garantie ca opozabilitatea unei hotarari judecatoresti intervine numai dupa ce, in urma analizei raportului juridic obligational dedus judecatii, se constata in mod temeinic si legal legitimitatea procesuala a fiecarui parat, sarcina indicarii calitatii procesuale revenind reclamantului, care, prin cererea de chemare in judecata, trebuie sa expuna imprejurarile din care sa rezulte ca el este indreptatit sa-l cheme in judecata pe parat, instanta sesizata avand obligatia sa verifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva a fiecareia dintre parti. Ratiunea instituirii acestor reguli procedurale este tocmai pentru asigurarea scopului definit de legiuitor prin art.129 alin.5 Cod procedura civila - pronuntarea unei hotarari temeinice si legale.
De asemenea, a aratat chematul in garantie ca prin Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice au fost introduse in O.U.G. nr. 88/1997 dispozitiile art. 324, potrivit carora:
"(1) Institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
(2)Institutiile publice implicate vor plati societatilor comerciale prevazute la alin.1 o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
(3)Despagubirea prevazuta la alin.2 se stabileste de comun acord cu societatile comerciale, iar in caz de divergenta, prin justitie.
(4)Imobilele preluate de stat in baza unor legi, acte administrative sau hotarari judecatoresti de confiscare, constand in terenuri si cladiri evidentiate in patrimoniul societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare, in absenta carora realizarea obiectului de activitate al acestor societati comerciale este impiedicata in asemenea masura incat, ca urmare a acestei restituiri, societatea comerciala nu ar mai putea sa-si continue activitatea si ar urma sa fie supusa dizolvarii si lichidarii, nu vor fi restituite in natura.
(5)In cazul in care prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila societatile comerciale sunt obligate la plata echivalentului banesc al imobilelor, institutiile publice implicate vor plati direct fostului proprietar suma prevazuta in hotarare.
(6) Statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul articol."
A mentionat chematul in garantie ca dispozitii legale mai sus aratate au fost introduse si in prevederile capitolului V din Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, in articolele 27-30.
De asemenea, a aratat chematul in garantie ca in speta cererea de chemare in garantie formulata in contradictoriu cu S. R. este intemeiata pe prevederile art.32 ind.4 alin.6 din O.U.G. nr.88/1997 modificata (text de lege mentinut in vigoare prin art.30 alin.(3) din Legea nr. 137/2002).
Totodata, a aratat chematul in garantie ca in conformitate cu dispozitiile art.32 ind.4 alin.(6) din O.U.G. nr.88/1997 modificata (text de lege mentinut in vigoare prin art.30 alin.(3) din Legea nr. 137/2002) invocate de parata „statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul articol". Astfel, dispozitiile legale citate nu instituie in favoarea autoritatilor publice implicate in procesul de privatizare un drept de regres impotriva statului, avand ca obiect sumele la plata carora sunt obligate cu titlu de despagubiri fata de societatile comerciale.
Unei astfel de interpretari i se opun chiar prevederile art.32 ind.4 alin.1 din O.U.G. nr.88/1997, care coroborate cu regula interpretarii sistematice in sensul a dispozitiilor actului normativ aplicabil in cauza, vin sa fundamenteze rationamentul expus anterior. In acest cadru, prevederile art. 32 ind.4 alin.6 din O.U.G. nr.88/1997, nu fac decat sa reitereze cu titlu de principiu obligatiile ce revin statului conform art.1, art.135, art.136 din Constitutia Romaniei, iar prezenta in cauza a autoritatii implicate, in numele statului, in procedura de privatizare asigura opozabilitatea hotararii ce se pronunta fata de acesta.
In acest sens, a aratat chematul in garantie ca sunt si dispozitiile art.25 din Decretul nr.31/1954, in vigoare la momentul formularii actiunii care in prezent se regasesc in prevederile art.223 din Legea nr.287/2010 privind Codul civil al caror continut este urmatorul: "Statul participa in astfel de raporturi prin Ministerul F. Publice, afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop." Or, in speta, statul nu participa nemijlocit in nume propriu, la raportul juridic invocat de parata, ci chiar prin intermediul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului care a si fost parte in contractele de vanzare-cumparare de actiuni nr.495/1995 si nr. 250/1995.
Prin urmare, daca potrivit art.32 ind. 4 alin.(1) din O.U.G. nr.88/1997, legiuitorul a inteles sa limiteze sfera subiectelor de drept care pot fi obligate la plata de despagubiri, nu poate fi primita de catre instanta interpretarea eronata a paratei potrivit careia in textul urmator, legiuitorul a stabilit un nou debitor, in speta Statul Roman.
Pe de alta parte, a aratat chematul in garantie ca nici nu se poate considera ca art. 32ind.4 alin.(6) din O.U.G. nr.88/1997 instituie pentru autoritatile publice implicate in privatizare un drept de regres impotriva statului, avand ca obiect sumele la plata carora au obligate cu titlu de despagubiri fata de cumparatorii actiunilor in procesul de privatizare. Aceasta dispozitie legala constituie doar un text programatic, care reflecta pozitia S. R. in legatura cu problema platii acestor despagubiri, precum si faptul ca acesta intelege sa instituie mecanismele necesare astfel incat institutiile obligate la plata despagubirilor sa poata onora aceasta obligatie stabilita in sarcina lor prin hotarari judecatoresti. Asadar, intre S.R. prin M.F. P. si A.V.A.S, nu exista un raport juridic obligational, iar dispozitiile 32 ind.4 alin.6 din O.U.G. nr.88/1997 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
A mai aratat chematul in garantie ca in conformitate cu prevederile art.60 alin.1 din Codul de procedura civila „partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubire”. In doctrina s-a afirmat ca institutia chemarii in garantie ofera avantajul ca doua situatii juridice complet deosebite sa poata fi rezolvate prin aceeasi hotarare, iar pe aceasta cale se da posibilitatea chematului in garantie sa contribuie la o aparare completa in actiunea principala, asigurand astfel o mai buna administrare a justitiei. Asadar, cererea de chemare in garantie este considerata ca o adevarata actiune, fiind admisibila ori de cate ori partea in proces are dreptul, in cazul in care ar cadea in pretentii, sa se indrepte impotriva altei persoane cu o cerere in garantie sau in despagubire.
De asemenea, a aratat chematul in garantie ca literatura de specialitate a mai aratat ca nu numai in cazurile propriu-zise de drepturi care sunt garantate, legal sau conventional, cererea este admisibila, dar ori de cate ori ai dreptul sa ceri altuia sa te despagubeasca pentru dreptul ce l-ai pierdut in proces, respectiv pentru obligatiunea la care te-a indatorat hotararea judecatoreasca (I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977, p.305). Asadar, dispozitiile art.60 din Codul de procedura civila justifica utilizarea institutiei procesuale a chemarii in garantie ori de cate ori partea ar putea sa se indrepte, in situatia in care ar pierde procesul, impotriva altei persoane cu o cerere in garantie sau despagubire si dau posibilitatea chematului in garantie, devenit parte in proces sa-si administreze toate probele si sa faca toate apararile in sprijinul partii pe care o garanteaza, astfel incat obligatia de garantie devine activa si se traduce in fapt. Obligatia de garantie poate izvori fie din conventie, fie dintr-o dispozitie legala.
Astfel, a aratat chematul in garantie ca institutia juridica a chemarii in garantie se intemeiaza pe existenta unei obligatii de garantie sau despagubire ce revine, in principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, daca o atare transmisiune se face cu titlu oneros, iar obligatia de garantie este conditionata de existenta unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau drept subiectiv.
De asemenea, a aratat chematul in garantie ca dispozitiile art.30 din Legea nr. 137/2002 potrivit carora „statul garanteaza plata de catre institutiile publice implicate a acestor despagubiri in limita prevazuta la alin. (1), nu pot reprezenta fundamentul unui raport juridic obligational intre S R reprezentat de M. F. P. si A.V.A.S.. Din interpretarea gramaticala a textului de lege, folosirea expresiei „indeplinirea de catre institutiile publice implicate” conduce la concluzia ca obligatia de garantie este instituita in favoarea societatilor comerciale implicate in privatizare (in speta S.C. C. S.A.), iar nu in favoarea institutiilor publice implicate in privatizare (in speta parata), care trebuie sa indeplineasca obligatiile prevazute de art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, text de lege mentinut prin dispozitiile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii.
Pe fondul cauzei, chematul in garantie a solicitat instantei sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:
In interpretarea si aplicarea acestei prevederi legale, a existat o practica neunitara in solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 32 ind.4 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii.
Acest fapt a determinat aparitia unui recurs in interesul legii, in care procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a invederat existenta unei divergente jurisprudentiale determinate de aplicarea dispozitiilor art. 32 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu privire la criteriile de stabilire a cuantumului despagubirilor acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile fostilor proprietari.
Unele instante de judecata, investite cu cereri avand ca obiect acordarea de despagubiri, drept consecinta a iesirii din patrimoniul societatilor comerciale a imobilelor restituite fostilor proprietari, au dispus obligarea institutiilor publice implicate la plata unor despagubiri reprezentand valoarea de circulatie a imobilului retrocedat.
Alte instante au apreciat ca obligatia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comerciala din al carei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limiteaza la valoarea de inventar actualizata, in raport cu indicele de inflatie la momentul predarii efective a bunului sau cu coeficientul de reevaluare a constructiilor si terenurilor.
Intr-o a treia interpretare jurisprudentiala s-a considerat ca prejudiciul societatilor comerciale, creat prin restituirea imobilului fostilor proprietari, nu poate echivala cu valoarea de circulatie a imobilului, deoarece despagubirea trebuie sa reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeasi proportie pe care valoarea activului respectiv o avea in patrimoniul societatii ale carei actiuni au fost cumparate prin contractul de privatizare la momentul cumpararii, prin aplicarea aceleiasi proportii dintre procentul actiunilor vandute din intregul capital social la valoarea pretului incasat si platit.
Recursul in interesul legii a fost solutionat prin Decizia nr. 18/17.10.2011, pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 19/2011, iar instanta a stabilit ca, in aplicarea dispozitiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificata si completata prin Legea nr. 99/1999, despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.
A aratat chematul in garantie ca deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, prin care se solutioneaza recursurile in interesul legii, sunt obligatorii si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, fiind aduse la cunostinta si de Ministerul Justitiei. Interpretarea si aplicarea unitara a chestiunilor de drept se pronunta numai in interesul legii, nu are efect asupra hotararilor judecatoresti care s-au pronuntat diferit in chestiunea judecata si nici cu privire la situatia partilor din proces. Potrivit dispozitiilor art. 329 Cod procedura civila dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.
Au fost incuviintate pentru reclamanta, urmatoarele probe:
- proba cu inscrisuri, sens in care s-au depus la dosar fotocopii de pe: certificatul constatator nr. 77868/14.09.2010 eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, sentinta civila nr. 458/19.03.2007 a Tribunalului Prahova, Sectia Civila, sentinta civila nr. 194/21.01.2008 a a Tribunalului Prahova, Sectia Civila, invitatia la conciliere a paratei, dovada expedierii acesteia si procesul verbal de conciliere din 15.03.2011, cererea de inscriere mentiuni nr.14698/28.11.1995, sentinta civila nr. 2013/19.10.1995 pronuntata de Tribunalul Prahova, Sectia comerciala in dosarul nr. 1874/1995, adresa nr. 7900/22.11.1995 emisa de Fondul Proprietatii Private IV Muntenia, mandat din data de 20.09.1995, contractul de societate autentificat sub nr. 20993/09.10.1995 si anexa 1 la acest contract, statutul reclamantei, statutul Asociatiei de Morarit si Panificatie Prahova, contractele de vanzare-cumparare actiuni nr.250/15.06.1995 si nr. 495/31.08.1995, adeverintele nr. 9536/21.1.1995 si nr. 9609/23.11.1995 si tabel cu actionari reclamantei, sentinta civila nr.73/19.04.1995 A Judecatoriei Ploiesti si ordinul de plata nr. 402/23.01.2013 si
- proba cu expertiza in specialitatea contabilitate, raportul de expertiza intocmit de doamna expert B. M.si completarea la acest raport aflandu-se la filele 290-295, 329-336 vol.1, 27-31 vol.2 dosar.
Prin incheierea de sedinta din 16.01.2013 au fost respinse, ca neintemeiate, exceptia netimbrarii, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale a chematului in garantie pe cererea de chemare in garantie. La acelasi termen de judecata s-a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii invocata de chematul in garantie nu este o veritabila exceptie, ci vizeaza aspectele privind fondul cauzei.
La termenul de judecata din 30.10.2013 tribunalul a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii invocata de parata nu este o veritabila exceptie, ci vizeaza aspecte privind fondul cauzei.
Prin Sentinta civila 6390/30.10.2013 Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a a admis cererea, astfel cum a fost precizata, a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 31.227,44 lei, cu titlu de despagubiri, a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de expert, a respins cererea de chemare in garantie, ca neintemeiata si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de chematul in garantie.
In motivarea sentintei a aratat ca:
„Reclamanta S.C. E. S.A. a detinut imobilul compus din teren in suprafata de 2,5 ha si constructii si a fost privatizata astfel cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.250/15.06.1995 incheiat de fostul F.P.P. Muntenia (actualul SIF IV Muntenia) cu Asociatia de Morarit si Panificatie Prahova si din contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.495/31.08.1995, incheiat de F.P.S (actualul A.V.A.S.) cu Asociatia de M. P.P.
Activul imobil teren in suprafata de 8528mp( pentru care se solicita despagubiri in prezentul litigiu) din comuna Bucov, sat Pleasa, judetul Prahova conform sentintei civile nr.458/19.03.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr.2081/105/2006, ramasa irevocabila prin decizia nr.6939/24.06.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.2081/105/2006, s-a dispus a fi restituit in natura numitilor C.D. , S. M. O. si M. I. G. ( filele 18-20 vol.1 dosar).
Tribunalul apreciaza ca sunt nefondate sustinerile paratei, in sensul ca reclamanta nu detinea la momentul privatizarii certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, astfel incat pachetul de actiuni nu reflecta valoarea terenului in litigiu si ca imobilul pentru care se solicita despagubiri nu a facut obiectul privatizarii.
De asemenea, constata tribunalul ca fata de cererea precizatoare prin care reclamanta a aratat ca solicita despagubiri doar pentru suprafata de 8528 mp, sunt neintemeiate alegatiile paratei in sensul ca reclamanta nu ar putea solicita despagubiri pentru suprafata de 2,5 ha.
Tribunalul retine ca potrivit inscrisurilor aflate la dosar reclamanta a fost infiintata in anul 1991 ca societate comerciala pe actiuni, in baza prevederilor Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat in regii autonome si societati comerciale. Pana la data semnarii actelor de transmitere a capitalul social al societatii, statul avea calitatea de actionar unic al societatii in conformitate cu dispozitiile art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Potrivit considerentelor sentintei civile nr. 458/19.03.2007 a Tribunalului Prahova, Sectia Civila si sentintei civile nr. 194/21.01.2008 a Tribunalului Prahova, Sectia Civila terenul pentru care a solicitat despagubiri a trecut in proprietatea statului in baza Legii 119/1948 si s-a aflat in administrarea reclamantei.
Astfel cum rezulta din certificatul constatator nr. 77868/14.09.2010 emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Prahova reclamanta a fost inregistrata la registrul comertului sub nr.J29/23/1991, iar potrivit mentiunii nr. 83/26.02.1991 aceasta este o intreprindere de stat transformata in societate pe actiuni in temeiul Legii nr. 15/1990 si Legii nr.31/1990.
Prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.250/15.06.1995 Fondul Proprietatii Private IV Muntenia a vandut Asociatiei de Morarit si Panificatie Prahova un numar de 224.607 actiuni, in valoare de 5.615.175.000 lei (ROL) reprezentand 30% din capitalul social al reclamantei.
Prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr. 495/31.08.1995 Fondul Proprietatii de Stat a vandut Asociatiei de Morarit si Panificatie Prahova un numar de 557.329 actiuni, in valoare de 13.933.225.000 lei (ROL) reprezentand 70% din capitalul social al reclamantei.
Potrivit art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 modificata prin Legea nr.99/1999 (alin.1) institutiile publice implicate in procesul de privatizare asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizare sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat; (alin.2) institutiile publice implicate vor plati societatilor comerciale prevazute la alin.1 o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile; (alin.3) despagubirea prevazuta la alin.2 se stabileste de comun acord cu societatile comerciale, iar in caz de divergenta, prin justitie.
In prealabil se vor arata argumentele pentru care dispozitiile legale anterior mentionate sunt aplicabile in cauza.
Desi prin art.56 din Legea nr.137/2002, intrata in vigoare la 28.03.2002, a fost abrogat art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 modificata, iar prin art.29 si 30 din Legea nr. 137/2002 a fost reglementata in mod diferit acordarea de despagubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate cumparatorilor de actiuni in procesul de privatizare prin executarea unor hotarari definitive si irevocabile care obliga la restituirea in natura catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, tot prin art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 s-a precizat expres ca prevederile art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997, aprobata prin Legea nr.44/1998, cu modificarile ulterioare raman aplicabile numai contractelor de vanzare-cumparare actiuni incheiate inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi.
In speta, contractele de vanzare-cumparare actiuni au fost incheiate la data de 15.06.1995 si respectiv data de 31.08.1995, ceea ce atrage aplicarea dispozitiilor legale din O.U.G. nr.88/1997 mai sus citate.
Parata A. V.A.S., preluand atributiile de la A.P.A.P.S. si F.P.S. are calitate de institutie implicata in procesul de privatizare si obligatia legala de a plati societatii comerciale reclamante( initial cu capital integral de stat si apoi privatizata) o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilului.
In ceea ce priveste stabilirea despagubirii ce se cuvine reclamantei tribunalul retine urmatoarele:
Prin decizia nr. 18/17.10.2011 pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite in dosarul nr. 19/2011 s-a stabilit ca in aplicarea dispozitiilor art. 32 ind.4 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificata si completata prin Legea nr. 99/1999, despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.
Potrivit dispozitiilor art. 329 din Codul procedura civila de la 1865 dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.
Prin raportul de expertiza contabila efectuat in cauza s-a stabilit ca valoarea contabila a imobilului teren in suprafata de 8528 mp situat comuna Bucova, sat Pleasa, judetul Prahova astfel cum este reflectata in bilantul societatii la momentul iesirii efective din patrimoniul societatii este de 25.839,84 lei, iar valoarea actualizata la momentul efectuarii expertizei, 30.04.2013, este de 31.227,44 lei.
Prin cererea precizatoare formulata oral, in conditiile art. 132 alin.2 pct.2 din Codul de procedura civila de la 1865, la termenul de judecata din 30.10.2013 reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 31227,44 lei, cu titlu de despagubiri, valoare indicata in raportul de expertiza contabila efectuat in cauza astfel cum a fost completat.
Parata are calitatea de institutie implicata in privatizarea reclamantei, statul a detinut initial calitatea de actionar unic al reclamantei in temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 si in vederea privatizarii reclamantei statul a transmis initial, o cota parte de 30% din capitalul social al reclamantei si ulterior 70% din capitalul social al societatii reclamante, in modalitatile expuse mai sus.
Astfel cum rezulta din art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 modificata prin Legea nr.99/1999, precum si din considerentele deciziei nr. 18/17.10.2011 pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite in dosarul nr. 19/2011 despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii. Prin urmare, despagubirile nu se raporteaza la valoarea actiunilor sau la procentul din capitalul social transmis prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997, modificata prin Legea nr.99/1999, avand in vedere si principiul disponibilitatii reclamanta a solicitat actualizarea cu indicele de inflatie la momentul efectuarii expertizei contabile, 30.04.2013) tribunalul va admite cererea, astfel cum a fost precizata, si va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 31.227,44 lei, cu titlu de despagubiri.
In temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedura civila de la 1865, retinand culpa procesuala a paratei se va obliga aceasta la plata catre reclamanta a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de expert, potrivit ordinului de plata aflat la fila 260 vol.1 dosar.
Cererea de chemare in garantie tribunalul apreciaza ca este neintemeiata, pentru urmatoarele motive:
Prin art.32 ind. 4 alin.(1) din O.U.G. nr.88/1997 legiuitorul a inteles sa limiteze sfera subiectelor de drept care pot fi obligate la plata de despagubiri, astfel ca nu poate fi primita de catre instanta interpretarea paratei potrivit careia in art.32 ind. 4 alin.(6) din O.U.G. nr.88/1997, legiuitorul a stabilit un nou debitor, in speta Statul Roman.
Pe de alta parte, apreciaza tribunalul ca nu se poate considera ca art. 32 ind.4 alin.6 din O.U.G. nr.88/1997 instituie pentru autoritatile publice implicate in privatizare un drept de regres impotriva statului, avand ca obiect sumele la plata carora au obligate cu titlu de despagubiri fata de cumparatorii actiunilor in procesul de privatizare. Aceasta dispozitie legala constituie doar un text programatic, care reflecta pozitia Statului Roman in legatura cu problema platii acestor despagubiri, precum si faptul ca acesta intelege sa instituie mecanismele necesare astfel incat institutiile obligate la plata despagubirilor sa poata onora aceasta obligatie stabilita in sarcina lor prin hotarari judecatoresti. Asadar, intre Statul Roman prin Ministerul F. Publice si A. pentru Valorificarea Activelor Statului, nu exista un raport juridic obligational, iar dispozitiile 32 ind.4 alin.6 din O.U.G. nr.88/1997 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
Conform art.60 alin.1 din Codul de procedura civila de la 1865 „partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubire”. In doctrina s-a afirmat ca institutia chemarii in garantie ofera avantajul ca doua situatii juridice complet deosebite sa poata fi rezolvate prin aceeasi hotarare, iar pe aceasta cale se da posibilitatea chematului in garantie sa contribuie la o aparare completa in actiunea principala, asigurand astfel o mai buna administrare a justitiei. Asadar, cererea de chemare in garantie este considerata ca o adevarata actiune, fiind admisibila ori de cate ori partea in proces are dreptul, in cazul in care ar cadea in pretentii, sa se indrepte impotriva altei persoane cu o cerere in garantie sau in despagubire. Asadar, dispozitiile art.60 din Codul de procedura civila justifica utilizarea institutiei procesuale a chemarii in garantie ori de cate ori partea ar putea sa se indrepte, in situatia in care ar pierde procesul, impotriva altei persoane cu o cerere in garantie sau despagubire si dau posibilitatea chematului in garantie, devenit parte in proces sa-si administreze toate probele si sa faca toate apararile in sprijinul partii pe care o garanteaza, astfel incat obligatia de garantie devine activa si se traduce in fapt. Obligatia de garantie poate izvori fie din conventie, fie dintr-o dispozitie legala.
De asemenea, retine tribunalul ca dispozitiile art.30 din Legea nr. 137/2002 potrivit carora „statul garanteaza plata de catre institutiile publice implicate a acestor despagubiri in limita prevazuta la alin. (1), nu pot reprezenta fundamentul unui raport juridic obligational intre Statul Roman reprezentat de Ministerul F. Publice si A. pentru Valorificarea Activelor Statului. Din interpretarea gramaticala a textului de lege, folosirea expresiei „indeplinirea de catre institutiile publice implicate” conduce la concluzia ca obligatia de garantie este instituita in favoarea societatilor comerciale implicate in privatizare (in speta S.C. E. S.A.), iar nu in favoarea institutiilor publice implicate in privatizare (in speta parata), care trebuie sa indeplineasca obligatiile prevazute de art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, text de lege mentinut prin dispozitiile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 60 din Codul de procedura civila de la 1865 si art. 32 ind.4 din O.U.G. nr.88/1997, modificata prin Legea nr.99/1999, tribunalul va respinge, ca neintemeiata, cererea de chemare in garantie