Revendicare imobiliara. Criterii de preferabilitate. Notiunea de bun. Decizie nr. 44R din data de 13.01.2014
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Revendicare imobiliara. Criterii de preferabilitate. Notiunea de bun.
Sediul materiei :art. 480 c civ; art. 21-22 Lg 10/2001
Prin sentinta civila nr.2185/13.03.2012, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a respins ca neintemeiate exceptiile lipsei calitatii procesuale active, lipsei de interes si inadmisibilitatii cererii, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta H. D. in contradictoriu cu paratii Statul Roman prin M. F.P., Municipiul Bucuresti prin Primarul General, G. I, G.C. si G. C. si a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul – apartamentul situat in Bucuresti, sector 4. Prin aceeasi sentinta, judecatoria a respins capetele de cerere avand ca obiect revendicare si plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de paratul G. I. se retine ca paratul a contestat calitatea procesuala a reclamantei sustinand ca nationalizarea imobilului din prezentul litigiu s-a facut pe numele de H.S., iar numele autorului reclamantei este altul, astfel ca nu exista identitate intre persoana autorului reclamantei si autorul supus nationalizarii.
Se retine ca prin sentinta civila nr. 4444/27.06.2008, pronuntata in dosarul nr. 1194/283/2007 de Judecatoria sector 6 Bucuresti, definitiva si irevocabila, s-a constatat calitatea reclamantei de mostenitoare a defunctului H.S., prin retransmiterea mostenirii de la defunctul Hanganu Dan Nicolae.
Asupra exceptiei lipsei de interes referitoare la capatul de cerere privitor la constatarea nevalabilitatii titlului statului invocata de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice instanta a retinut ca interesul este folosul practic urmarit de acela care a pus in miscare actiunea civila, respectiv oricare din formele procedurale ce intra in continutul acesteia. Totodata, interesul, conditie a actiunii civile, trebuie sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.
In cauza de fata paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a invocat lipsa de interes a primului capat de cerere prin raportare la dispozitiile Legii nr.10/2001 modificata, care statueaza ca toate imobilele preluate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au fost preluate in mod abuziv.
Aceasta sustinere nu poate fi primita in prezenta cauza deoarece reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile dreptului comun, art.480 C.civ., investind astfel instanta cu o actiune in revendicare clasica, si nu cu o actiune decurgand din Legea nr.10/2001, act normativ care stabileste ca imobilele preluate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au fost preluate abuziv.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de toti paratii, instanta a constatat ca potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, imobilele - terenuri si constructii - preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii in vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei indreptatite, in natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare. Potrivit art. 22 alin.1 din aceeasi lege, persoana indreptatita va notifica in termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a legii persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului.
Cu toate ca Legea nr. 10/2001 se refera in mod expres si la situatia in care imobilele au fost instrainate unor terti, actiunile in revendicare, intemeiate pe dispozitiile art. 480 C.civ., de catre persoanele indreptatite care se pretind proprietari, in contradictoriu cu tertii dobanditori de la statul pretins neproprietar, nu pot fi considerate inadmisibile, aplicarea legii speciale raporturilor juridice ce intra sub incidenta ei reprezentand o chestiune de fond.
Pe fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca exista identitatea intre imobilul cumparat de autorul reclamantei si cel revendicat in prezent, aspect care de altfel nu a fost contestat in cauza.
Referitor la cererea reclamantei de constatare a nevalabilitatii titlului statului instanta a constatat ca o asemenea cerere este admisibila si recunoscuta in mod expres de art.6 alin.3 din Legea nr.213/199, potrivit caruia "instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului".
Retinand nelegalitatea Decretului nr. 92/1950 prin raportare la dispozitiile Constitutionale, instanta a constatat ca nu se mai impune a analiza daca masura nationalizarii a avut loc cu respectarea dispozitiilor tratatelor internationale la care Romania era parte sau a legilor interne.
Rezulta ca dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 4, str. Principatele Unite, nr. 11, nu a iesit din patrimoniul autorului reclamantei, prin efectul legislatiei adoptate de statul comunist si al actelor de aplicare a acestei legislatii.
S-a retinut astfel ca, in conditiile in care reclamanta nu a cerut in termenul prevazut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, constatarea nulitatii titlului de proprietate al paratilor, in cadrul careia putea incerca sa demonstreze ca acestia au fost de rea-credinta la incheierea contractului, prezumtia de valabilitate a devenit incontestabila. Instanta a apreciat astfel fata de atitudinea pasiva a reclamantei, ca paratii care se afla in posesia bunului sunt persoanele cele mai indreptatite sa ramana cu bunul in natura, reclamanta acceptand prin atitudinea sa despagubirile pentru pierderea bunului. Criteriile de comparare a doua titluri de proprietate care provin de la proprietari diferiti create de doctrina nu isi gasesc aplicarea in speta, atata timp cat imobilul in cauza face parte dintr-o categorie speciala cu o reglementare speciala.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamanta, paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, paratul Municipiul Bucuresti, prin Primar General si paratii Gugu Ion, Gugu Corneliu si Gugu Catalin, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Apelanta-intimata-reclamanta a solicitat schimbarea in parte a sentintei, in sensul admiterii capatului de cerere avand ca obiect revendicarea si a cererii avand ca obiect acordarea cheltuielilor de judecata.
Prin decizia civila nr. 181 A/26.02.2013 Tribunalul Bucuresti- Sectia a V-a Civila a respins ca nefondate apelurile.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti au formulat recurs in termen legal reclamanta H.D. si paratii G.C. ,G.C C si G. I, criticand-o pentru nelegalitate.
Curtea a retinut ca recursurile sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Instantele de judecata au solutionat in mod corect si legal atat exceptia inadmisibilitatii, cat si actiunea in revendicare dedusa judecatii.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare invocata de catre paratii Curtea retine ca atat in acord cu decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cat si cu intreaga jurisprudenta C.E.D.O, nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
In acest sens, sunt si deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, (cauza Faimblat contra Romaniei) si-a marcat evident pozitia privitor la invocarea exceptiei de inadmisibilitate: Limitarile aduse exercitiului unui drept nu ii pot restrictiona unui justitiabil accesul liber intr-un asemenea mod sau intr-o asemenea masura, incat dreptul sau de a se adresa unei instante judecatoresti sa fie afectat in insasi esenta sa. Mai mult chiar, astfel de limitari nu sunt compatibile cu prevederile art. 6 § 1 din Conventie decat daca ele urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit (Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, §§ 22-23, CEDO 2001-XII, si Lungoci impotriva Romaniei nr. 62.710/00, §§ 34-36, 26 ianuarie 2006). In plus, simplul fapt ca partea interesata a avut la dispozitie cai de recurs interne nu satisface exigentele art. 6 § 1: se impune respectarea cerintei ca gradul de acces asigurat de legislatia nationala sa fie suficient pentru a le asigura partilor interesate "dreptul la o instanta", avand in vedere principiul suprematiei dreptului intr-o societate democratica (Yagtzilar, § 26, si Lungoci, § 43, citate anterior). Aceasta se intampla mai ales atunci cand, de exemplu, partea interesata nu a avut acces la o instanta decat pentru a-si vedea actiunea declarata inadmisibila prin efectul legii (ibidem)" (par. 28-29).
Totodata, Curtea de Justitie de la Luxemburg a consacrat la randul sau ca „dreptul de proprietate este garantat in ordinea juridica comunitara in conformitate cu conceptiile constitutiilor statelor membre reflectate totodata in primul protocol aditional la Conventia Europeana Pentru Apararea Drepturilor Omului" si ca „nu pot fi admise in comunitate masuri incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute de constitutiile acestor state" (cauza Hauer c Land Rheinland-Pfalz, CJCE, 44/79, 13.dec. 1979).
Chiar daca statele au dreptul de a limita folosinta bunurilor, aceasta trebuie sa rezulte neechivoc din lege, iar aplicarea respectivelor limitari sa corespunda imperativelor nevoii publice si proportionalitatii si predictibilitatii.
In privinta temeiului juridic al actiunii, Curtea constata ca reclamanta si-a intemeiat actiunea in revendicare pe dispozitiile art. 480 din Codul civil. Actiunea in revendicare reglementata de art.480 si urmatoarele Cod civil este o actiune petitorie, reala si imprescriptibila, iar nu o actiune in despagubiri, in natura sau prin echivalent, care este o actiune personala imobiliara, actiune supusa atat prescriptiei,cat si decaderii, asa cum rezulta din reglementarea Legii nr.18/1991. Natura juridica a acestor actiuni este diferita, chiar daca obiectul material este acelasi. Intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 a permis proprietarilor ale caror imobile au fost preluate abuziv de Statul Roman sa solicite retrocedarea in natura a acestor imobile, sau, in cazul in care nu mai era posibila restituirea in natura, fostii proprietari aveau posibilitatea de a obtine despagubiri cu privire la respectivele bunuri. Nici o dispozitie din Legea nr. 10/2001 nu prevede ca se interzice orice alta cale de a recupera bunul in litigiu. Legea nr. 10/2001 este o lege speciala, dar care nu deroga de la prevederile art.480 Cod civil. Actiunea in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, art.480 si urm. Cod civil, nu poate sa devina inadmisibila pe dreptul comun, art.480 si urm. Cod civil, nu poate sa devina inadmisibila prin aparitia unei legi speciale de reparatie. Exercitarea actiunii in revendicare nu poate fi paralizata prin dispozitii speciale contrare dispozitiilor generale in materia apararii dreptului de proprietate, ea decurgand din dreptul de proprietate si sanctionand incalcarea acestuia.
Faptul ca reclamanta nu a inteles sa beneficieze de prevederile legii speciale - 10/2001 si ca autorul sau a fost despagubit in temeiul Legii nr. 112/1995 nu poate constitui un fine de neprimire a actiunii in revendicare, ci constituie un aspect ce tine de fondul dreptului dedus judecatii, asa cum, in mod legal, au stabilit instantele de judecata.
Dispozitiile Deciziei nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie invocate de reclamanta nu pot fi interpretate in sensul existentei unui „bun” in patrimoniul reclamantei, ci reprezinta un argument pentru admisibilitatea actiunii in revendicare in conditiile in care aceasta nu a uzat de legea speciala de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001.
Asa cum a retinut si instanta de apel, intreaga jurisprudenta a C.E.D.O in materia proprietatii a fost reconsiderata de catre Curtea Europeana odata cu pronuntarea Hotararii Pilot in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei in care se arata ca existenta unui „bun actual” in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii, acestea au dispus in mod expres restituirea bunului. Or, sustinerile recurentei reclamante in sensul ca detine un „bun”, intrucat calitatea de proprietar i-a fost recunoscuta autorului sau prin dispozitia de acordare a despagubirilor, iar in prezenta cauza s-a constatat in mod irevocabil nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului revendicat, nu pot fi retinute de Curte in sensul existentei unui „bun” in patrimoniul reclamantei si ca un criteriu de preferinta in cadrul operatiunii de comparare a titlurilor de proprietate, intrucat reclamanta nu dispune in prezent de o hotarare judecatoreasca prin care nu numai sa i se recunoasca calitatea de proprietar, ci sa se fi dispus in mod expres restituirea imobilului. Numai in acest context, conform cu dispozitiile de principiu ale Hotararii C.E.D.O in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, refuzul administratiei de a se conforma unei asemenea hotarari constituie o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor, care tine deprima fraza a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie.
Ca urmare, se arata in aceeasi hotarare, simpla constatare judiciara a nationalizarii abuzive a imobilului nu atrage, dupa sine, in mod automat un drept la restituire al bunului.
Pe de alta parte, titlul exhibat de catre parati a fost consolidat prin neatacarea in instanta cu o actiune in constatarea nulitatii absolute conform art. 45 din Legea nr. 10/2001 si ca urmare argumentul reclamantei in sensul ca imobilul nu trebuia vandut conform dispozitiilor Legii nr. 112/1995, intrucat imobilul a fost preluat fara titlu nu poate avea relevanta in aprecierea preferabilitatii titlurilor de proprietate.
Ca urmare, din perspectiva argumentelor prezentate mai sus, criticile formulate de reclamanta vizand aplicabilitatea dispozitiilor art. 18 si 20 din Legea nr. 10/2001, aplicarea principiului bunei credinte al subdobanditorului nu prezinta relevanta juridica fata de imprejurarea ca in cauza este analizata o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil si art. 1 Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie si nu o actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare exhibat de parati.
Asadar, in mod legal, instantele de judecata au apreciat in cadrul operatiunii de comparare a titlurilor de proprietate ca reclamanta nu beneficiaza in prezent de un „bun actual” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie in lumina noilor principii enuntate de Curtea Europeana in Cauza Pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei si ca urmare, titlul de proprietate prezentat de parati este preferabil celui al reclamantei, dandu-se eficienta in acest mod si principiului „justului echilibru” in exercitarea unui drept sau a unei libertati recunoscute de Conventie, cat si principiului stabilitatii raporturilor juridice civile, de vreme ce contractul de vanzare-cumparare nu a fost anulat.
Fata de aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin, (1) Cod procedura civila, Curtea a respins recursurile ca fiind nefondate.
( C.A.B. sectia a IV a civila DECIZIA CIVILA NR. 44R/ 13 ianuarie 2014)