Termenul de decadere pentru intentarea cererilor de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada comunista. Decizie nr. 38R din data de 10.01.2014
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Revendicare imobiliara.
Termenul de decadere pentru intentarea cererilor de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada comunista.
Sediul materiei : art. 22 alin. 1 si 5 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea din 22.03.2012, reclamanta B. E. M. l-a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor, solicitand obligarea acestuia la restituirea imobilului situat in sector 1, Bucuresti, precum si la plata sumei de 24.000 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului pentru perioada 1 aprilie 1976-1 ianuarie 2012.
In motivare, a aratat ca antecesorul sau, I. I, unchiul mamei sale M E., a dobandit prin cumparare imobilul situat in sector 1, Bucuresti, care a fost preluat abuziv de catre stat prin decizia nr. 1377/26.09.1975 emisa de Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti.
La data de 25.07.2005 a notificat P. M. B. solicitand retrocedarea imobilului, dar prin adresa din 10.10.2005 Primaria Municipiului Bucuresti a respins solicitarea acesteia. Prin notificarea nr. 496921/05.12.2005 reclamanta a revenit asupra cererii sale, solicitand aplicarea dispozitiilor Legii nr. 247/2005, dar P. M. B. nu a raspuns acestei solicitari. A procedat si la notificarea A.N. R.P., in vederea acordarii de despagubiri aferente imobilului, dar nu i s-a acordat castig de cauza La termenul din data de 26.09.2012, reprezentantul reclamantei a precizat ca a formulat prezenta cerere de chemare in judecata, intrucat nu s-a solutionat notificarea in baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinta civila nr. 16386/26.09.2012, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis exceptia necompetentei sale materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei, in favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia Civila.
In motivare, instanta a retinut ca prin actiunea formulata in prezenta cauza se urmareste valorificarea drepturilor asupra unui imobil preluat de catre stat de la autorul reclamantei si pentru care s-a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001.
In consecinta, competenta de a solutiona cauza in prima instanta apartine tribunalului, in raport de dispozitiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 si tinand seama de Decizia nr. XX/2007 pronuntata in recurs in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de solutionare a celui de-al doilea capat de cerere, accesoriu, se stabileste in functie de obiectul capatului principal de cerere, fata de prevederile art. 17 C.proc.civ.,
Dupa declinare, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila sub nr. 596/3/2013.
Prin sentinta civila nr. 1205/31.05.2013, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a respins actiunea, ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca, reclamanta a facut dovada ca este persoana indreptatita la masuri reparatorii in sensul dispozitiilor art. 4 din acelasi act normativ, cu conditia formularii notificarii prevazute de art. 22 din Legea 10/2001, in termenul de 6 luni de la intrarea in vigoare a acestei legi, termen ce a fost ulterior prelungit prin mai multe acte succesive pana la data de 14.08.2002.
Reclamanta nu a facut dovada ca ar fi declansat procedura administrativa prevazuta de Legea 10/2001, care la art. 22 pct. 5 arata ca nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii, atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie, masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Sustinerea reclamantei ca ar fi formulat notificare prin cererea inregistrata sub nr. 6137/25.07.2005, inauntrul termenului reglementat prin Legea nr. 247/2005, nu poate fi retinuta, intrucat acest act normativ nu dispune repunerea in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001, ci doar arata modalitatea in care urmeaza sa se acorde masurile reparatorii.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, care a sustinut nelegalitatea acesteia sub aspectul gresitei aplicari a dispozitiilor Legii nr. 247/2005, care repune in termen cererile pentru restituirea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada comunista.
De asemenea, gresit instanta a retinut incidenta exceptiei inadmisibilitatii actiunii in raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, imprejurarea instrainarii imobilelor catre fostii chiriasi nefiind de natura sa impieteze asupra dreptului fostului proprietar de a promova actiunea pe calea dreptului comun. De altfel, legea speciala nu contine dispozitii substantiale sau de procedura, prin care sa interzica promovarea actiunii in revendicare.
Statul trebuie sa adopte masuri pentru a inlatura obstacolele care impiedica vechii proprietari sa obtina restituirea bunurilor. Or, Curtea Europeana a stabilit ca Fondul Proprietatea nu functioneaza intr-o maniera susceptibila de a conduce la o despagubire efectiva a fostilor proprietari.
Curtea retine ca recursul nu este intemeiat.
Astfel, in raport de modul in care a fost motivata cererea de chemare in judecata si de precizarea actiunii la termenul din 26.09.2012, corect Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a stabilit temeiul juridic al actiunii constand in dispozitiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 si decizia nr. XX/2007 pronuntata in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Conform art. 26. alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura, poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.
In interpretarea dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, prin decizia nr. XX din 19.03.2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite a stabilit cu putere obligatorie ca, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Tribunalul Bucuresti, prin sentinta pronuntata, verificandu-si competenta, a solutionat cauza tot in temeiul Legii nr. 10/2001 si nu ca instanta de drept comun, in cadrul unei actiuni in revendicare.
Ca urmare, criticile din recurs privind gresita solutionare a actiunii in revendicare si a exceptiei inadmisibilitatii unei astfel de actiuni, sunt lipsite de temei.
Actiunea nu a fost respinsa ca inadmisibila, ci pe considerentul ca reclamanta a fost decazuta din dreptul de a obtine restituirea in natura sau prin echivalent a imobilului, ca urmare a neintentarii notificarii in termenul prevazut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Conform acestui text, persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni (prelungit cu inca 6 luni) de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. Astfel fiind, termenul pentru intentarea notificarii de restituire in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 1945 – 1989, a expirat la data de 14.08.2002, cum just a retinut prima instanta.
Potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Pe buna dreptate, prima instanta a retinut ca reclamanta este decazuta din dreptul de a intenta notificare si de a obtine astfel, o reparatie in baza Legii nr. 10/2001, de vreme ce aceasta nu a introdus notificarea inauntrul termenului prevazut de lege, ci la data de 25.07.2005.
Este eronata sustinerea recurentei precum ca, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, persoanele indreptatite ar fi fost repuse in termenul de formulare a notificarii, caci, din examinarea acestui titlu, rezulta ca prevederile sale vizeaza doar regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, pentru care au fost formulate notificarile in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, statul are dreptul de a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general si de a aduce limitari modului de redobandire a acestora.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, el nu le impune statelor contractante nici o restrictie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta in materie de restituire a bunurilor si de a alege conditiile in care accepta sa restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (a se vedea Slivencko impotriva Letoniei).
Ca urmare, stabilirea prin lege a unui termen de decadere pentru intentarea cererilor de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada comunista, nu incalca prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
In conditiile stabilirii inexistentei dreptului la despagubiri, modul de functionare a Fondului Proprietatea, respectiv a Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor, este irelevant in speta.
Asa fiind, retinand netemeinicia tuturor motivelor de recurs, recursul a fost respins , ca nefundat.
( C.A.B. sectia a IV a civila - DECIZIA CIVILA NR.38R/10.01.2014 )