Inexistenta posibilitatii autoritatii/institutiei publice de a opta intre formularea unei cereri de chemare in judecata avand ca obiect pretentii si emiterea unei decizii sau ordin de imputare pentru recuperarea unei creante rezultand dintr-un raport de serviciu, in conditiile in care debitorul obligatiei corelative nu mai are calitatea de functionar public la momentul recuperarii.
(Domeniu: FUNCTIONAR PUBLIC)
Din analiza prevederilor Legii nr. 188/1999, rezulta, fara echivoc, ca raportul de serviciu este cel care sta la baza raspunderii civile a functionarului public in conditiile art. 84 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999 rep. Dispozitiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 reglementeaza modalitatea de reparare a pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatia de la art. 84 alin. a lit. b) care nu constituie in esenta altceva decat o aplicare particulara in materia raportului de functie publica, similar reglementarii din materia raportului de munca (art.256 din Legea nr. 53/2003, republicata), a principiilor institutiei platii nedatorate, astfel cum erau reglementate ca drept comun de art. 992 si urm. din Codul civil (1864), in vigoare la data faptelor.
Prin urmare, interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 109, 84 si 85 din Legea nr. 188/1999, rep., conduce, fara echivoc, la concluzia inadmisibilitatii actiunii in pretentii intemeiata pe plata nedatorata, revenind autoritatii obligatia de a recurge la mecanismul ordinului sau deciziei de imputare, in masura in care aprecia ca intimatul beneficiase, atunci cand era incadrat ca functionar public, de sume acordate necuvenit si nu accepta restituirea lor benevola.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 28/07.01.2013)
Asupra recursului din prezenta cauza, examinand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 409/09.05.2012, pronuntata de Tribunalul Teleorman – Sectia CMASCAF in dosarul nr. 1523/87/2012, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata din oficiu, si s-a respins actiunea formulata de reclamanta P. O. Z., cu sediul in Zimnicea, str ……… , judetul Teleorman, in contradictoriu cu paratul R. M. S. cu domiciliul in Zimnicea, str ………….., judetul Teleorman, ca fiind prescris dreptul material la actiune.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 19.04.2012, si inregistrata sub nr. 1523/87/2012, reclamanta P. O. Z. a chemat in judecata pe paratul R. M. S. si a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata sumei de 1650 lei, reprezentand contravaloarea normei de hrana incasata de catre parat pentru perioada august 2008-martie 2009.
In sustinerea actiunii, reclamanta a aratat ca in perioada 1 iunie -15 iulie 2011, Curtea de Conturi a exercitat un control asupra contului de executie bugetara pe anul 2010, in cadrul Primariei Orasului Zimnicea.
Cu ocazia controlului s-a constatat ca in perioada august 2008-martie 2009, angajatii Primariei Orasului Zimnicea, personalul contractual si functionarii publici au beneficiat de norma de hrana in cuantum de 10 lei /zi lucrata.
In acest sens a fost emis Raportul de audit financiar nr. 45(862)/18.07.2011 si Decizia nr. 37/2011, prin care au fost stabilite o serie de masuri privind recuperarea prejudiciului cauzat institutiei.
Au fost intocmite angajamente de plata prin care salariatii se obliga sa restituie lunar , pana la concurenta prejudiciului, suma datorata.
Prin angajamentul de plata nr. 6347/14.03.2012, paratul a fost instiintat de suma datorata solicitandu-i-se acordul privind plata acestuia.
Parata a refuzat sa-si insuseasca angajamentul de plata.
In drept, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 266, 268, 269, 256 din Codul Muncii si art. 82 din Codul de procedura civila.
La data de 03.05.2012, paratul a depus intampinare si a solicitat instantei respingerea actiunii formulata de reclamant ca nefondata, aratand ca in cazul personalului contractual prevederile cuprinse in codul muncii sunt completate cu cele ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si cu reglementarile de drept comun civile administrative in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.
A aratat ca potrivit legii 130/1996, art. 12 alin 1 si art. 3 alin 3 din Contractul Colectiv de Munca unic la Nivel national, contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
Acordarea drepturilor salariale nu este nelegala, nu exista nici un text de lege care sa o interzica.
Prevederile contestate de Camera de Conturi Teleorman si cuprinse in contractul colectiv se circumscriu chiar notiunii de ,,imbunatatire a conditiilor de munca,, partile angajate in negociere au fost de acord ca masa calda era necesara pentru imbunatatirea conditiilor de munca.
Drepturile de hrana nu fac parte din categoria veniturilor de natura salariala supuse impozitarii in temeiul art. 58 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit art. 55 alin 4 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal dreptul de hrana acordat de angajator angajatilor in conformitate cu legislatia in vigoare nu sunt venituri salariale si nu sunt impozabile.
Norma de hrana prevazuta la art. 21 alin 4 din acordul colectiv de munca este inclusa la capitolul ,,sanatatea si securitatea in munca; conditiile de munca; protectia muncii si protectia sociala”, clauza care face obiectul negocierilor colective prevazute de art. 37 si art. 72 din Legea nr. 188/1999 si titlul VIII din Legea nr. 53/2003.
La termenul de judecata din data de 09.05.2012, in procedura prevazuta de dispozitiile art. 137 Cod procedura civila, instanta, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantului si a solutionat cauza pe aceasta exceptie.
Potrivit dispozitiilor art. 268 alin 1 lit. c , cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
Reclamanta P. O. Z. a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata sumei de 1650 lei, reprezentand contravaloarea normei de hrana incasata de catre parata pentru perioada august 2008-martie 2009.
Actiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost inregistrata de catre reclamanta la data de 19.04.2012, iar data nasterii dreptului la actiune se calculeaza in raport de luna in care au fost incasate drepturile salariale.
Pentru perioada august 2008-martie 2009, dreptul la actiune s-a stins, trecand o perioada mai mare de 3 ani, termen in care acesta poate fi exercitat.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, reclamanta P. O. Z. a formulat recurs, solicitand admiterea acestuia, modificarea sentintei civile recurate si pe cale de consecinta sa fie obligat paratul la plata sumei de 1650 de lei reprezentand contravaloare norma de hrana incasata nelegal in perioada august 2008-martie 2009.
Arata ca si-a intemeiat recursul pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, apreciind ca sentinta atacata este lipsita de temei legal si pronuntata cu aplicarea gresita a legii, iar motivele pe care se sprijina sunt contradictorii.
In motivare releva ca sentinta civila nr. 409/09.05.2012 este nelegala si netemeinica din urmatoarele considerente:
- Termenul prescriptie de 3 ani prevazut de art. 268 alin. 1 lit. c, Codul Muncii, republicat cu modificarile si completarile ulterioare jncepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune.
- In situatia dedusa judecatii, dreptul la actiune s-a nascut la data emiterii Deciziei nr.37/2011de catre Curtea de Conturi a Romaniei, Camera de Conturi Teleorman, respectiv 18.07.2011.
- Prejudiciul a fost descoperit odata cu actiunea de control exercitata in perioada 1 iunie - 15 iulie 2011 asupra contului de executie bugetara pe anul 2010 in cadrul Primariei oras Zimnicea.
- Primaria oras Zimnicea nu putea sa solicite recuperarea prejudiciului in termen de 3 ani de la data platii efective a acestor drepturi, deoarece nu institutia recurenta a considerat nelegala plata acestora.
In drept, si-a intemeiat recursul pe dispozitiile art. 299 Cod procedura civila.
A solicitat judecarea cauzei si in lipsa, in conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 Cod procedura civila.
Intimatul parat R. M. S. a formulat intampinare la recursul promovat de recurenta reclamanta P. O. Z., prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic si nelegal si pe cale de consecinta mentinerea in totalitate a sentintei civile nr. 409/09.05.2012, pronuntata in dosarul civil 1523/87/2012.
In motivare arata ca instanta de fond in mod temeinic si legal a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune avand in vedere faptul ca termenul de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune a fost depasit.
S-a avut in vedere faptul ca recurenta solicita recuperarea prejudiciului cauzat in perioada august 2008 - martie 2009.
De asemenea, releva ca in Monitorul Oficial nr. 401/15.06.2012, a fost publicata Legea nr. 84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, lege sub incidenta careia se afla si partea intimata, avand in vedere ca art. 1 din lege prevede ca: „Prezenta lege se aplica personalului din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului ale carui venituri de natura salariala au fost stabilite pana la intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare, in baza: a) contractelor sau acordurilor colective de munca incheiate, inregistrate la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale sau, dupa caz, la inspectoratele teritoriale de munca si necontestate la instantele judecatoresti competente(...)”, iar art. 2 alin.1 din acelasi act normativ stabileste ca „Se aproba exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala stabilite in conditiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie sa le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi a unor prejudicii”.
In drept, si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art. 299 Cod procedura civila.
A solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art. 242 alin. 2 Cod procedura civila.
In recurs, nu s-a administrat proba cu inscrisuri noi, conform art.305 Cod procedura civila, partile neformuland propuneri concrete in acest sens.
Curtea de Apel Bucuresti s-a constatat legal sesizata si competenta material sa solutioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 si art. 299 Cod de procedura civila, precum si ale art. 20 din Legea nr.554/2004..
Examinand in continuare, sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, in limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedura civila in referire la art. 295 din acelasi act normativ, dar si in raport de motivul de ordine publica invocat din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedura civila , precum si sub toate aspectele de drept si de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza recursul promovat, ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel, Curtea constata ca prin cererea de chemare in judecata asupra careia s-a pronuntat instanta de fond, recurenta P. O. Z. a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligat intimatul parat R. M. S. la plata sumei de 1650 lei, reprezentand contravaloarea normei de hrana incasata de catre parat pentru perioada august 2008-martie 2009, perioada in care intimatul parat a detinut functia de referent (state viramente drepturi banesti, filele 16- 33 dosar instanta de fond).
Or, in conformitate cu dispozitiile art.84 lit. b) din Legea nr. 188/1999, rep., „raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: … b) pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”, iar art. 85 din acelasi act normativ prevede ca „(1) Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. (2) Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ. (3) Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Din analiza acestor prevederi, rezulta, fara echivoc, ca raportul de serviciu este cel care sta la baza raspunderii civile a functionarului public in conditiile art. 84 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999 rep. Or, cata vreme partea recurent – reclamanta accepta incidenta in cadrul actiunii sale a art. 84 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999 rep., intrucat a introdus actiunea la instanta de contencios administrativ, atunci trebuie sa accepte si aplicabilitatea imediata a dispozitiilor art. 85 din aceeasi lege, deoarece acest din urma text reglementeaza modalitatea de reparare a pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatia de la art. 84 alin. a lit. b) care nu constituie in esenta altceva decat o aplicare particulara in materia raportului de functie publica, similar reglementarii din materia raportului de munca (art.256 din Legea nr. 53/2003, republicata), a principiilor institutiei platii nedatorate, astfel cum erau reglementate ca drept comun de art. 992 si urm. din Codul civil (1864), in vigoare la data faptelor.
Prin urmare, interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 109, 84 si 85 din Legea nr. 188/1999, rep., conduce, fara echivoc, la concluzia inadmisibilitatii actiunii in pretentii intemeiata pe plata nedatorata, caci revenea autoritatii obligatia de a recurge la mecanismul ordinului sau deciziei de imputare, in masura in care aprecia ca intimatul beneficiase, atunci cand era incadrat ca functionar public, de sume acordate necuvenit si nu accepta restituirea lor benevola.
In consecinta, fata de prevederile art.312 alin.1, 2 si 3, pentru motivul de ordine publica, invocat din oficiu, in conditiile art.306 alin.2 Cod procedura civila, luand in considerare si faptul ca exceptia inadmisibilitatii are caracter prioritar in raport cu exceptia prescrierii dreptului la actiune, potrivit ordinii instituite de dispozitiile art.137 alin.1 Cod procedura civila, se va admite recursul declarat de catre recurenta-reclamanta P. O. Z., se va modifica sentinta civila recurata in sensul ca se va admite exceptia inadmisibilitatii si se va respinge actiunea ca inadmisibila.
In ceea ce priveste criticile formulate de partea recurenta, Curtea urmeaza a le inlatura, intrucat considerentele care au condus la aprecierea cererii introductive ca fiind inadmisibila fac inutila cercetarea criticilor invocate.