Actiunea in revendicare.
Admiterea actiunii in revendicare. Admiterea actiunii in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare, incheiat in temeiul Legii nr.112/1995. Dreptul proprietarilor de a obtine contravaloarea lipsei de folosinta pentru imobilul ocupat abuziv de cumparatorii,a caror contracte de vanzare-cumparare au fost anulate.
Art.998-999 din Codul civil din 1864
De la data pronuntarii deciziei, prin care s-a dispus restituirea in natura a apartamentului si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare, cumparatorii se afla in culpa si au savarsit o fapta ilicita, prin ocuparea fara titlu a apartamentului, intrucat chiar in lipsa existentei unei cereri de executare silita la acea data, trebuiau sa execute de buna voie si cu buna credinta hotararea judecatoreasca irevocabila.
Ca urmare cumparatorii evinsi ocupa imobilul inca din acest an fara titlu, lucrarile de modernizare fiind facute pe riscul acestora.
Actiunea formulata de fostii proprietari, care si-au recuperat dreptul de proprietate, este o actiune patrimoniala si nu personala, si ca urmare, dreptul de a solicita contravaloarea lipsei de folosinta s-a transmis in patrimoniul reclamantilor in momentul acceptarii succesiunii.
(Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a-IV-a Civila, decizia civila nr.1901/11.11.2013, in dosarul nr. 4266/299/2010)
Prin sentinta civila nr. 12984 din 01.07.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosarul nr. 4266/299/2010, a fost admisa cererea precizata formulate de reclamantii NAM, si PD in contradictoriu cu paratii IG si INV, fiind obligati paratii la plata catre reclamanti la plata sumei de 34.790 Euro, in echivalentul in lei la data platii, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a apartamentului nr. 2 din imobilul situate in Bucuresti, str. F, sector 1, aferenta perioadei 2.02.2007-2.02.2010 si a sumei de 5205 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de expertiza.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Fapta ilicita ca element al raspunderii delictuale reprezinta acea fapta prin care incalcandu-se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane sau intereselor acestuia.
In cauza, fapta ilicita a paratului consta in ocuparea fara titlu a imobilului situat in Bucuresti, str. F, sector 1, apartament 2, proprietatea reclamantilor pe perioada 2.02.2007 – 2.02.2010, desi prin Decizia civila 594/17.12.2003 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila pronuntata in dosarul nr. 2742/2003, decizie ramasa irevocabila prin decizia nr. 5969/16.06.2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a dispus restituirea in natura a apartamentului nr. situat in Bucuresti, str. Fsector 1, catre NGS. De asemenea, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 118/28027/18.10.1996 prin care paratii din prezenta cauza au dobandit apartamentul in cauza, iar paratii au fost obligati sa lase lui NGS in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul si dependintele aferente.
Prejudiciul creat reclamantilor consta in lipsirea acestora de exercitiul concret al dreptului de folosinta pentru imobilul restituit in natura inca din anul 2003 si nerestituit in fapt pana la data de 20.04.2010. Acest prejudiciu a fost evaluat prin raportul de expertiza la suma de 34.790 Euro.
Instanta a retinut ca exista si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs. Ocuparea fara titlu de catre parati a imobilului proprietatea reclamantilor pe perioada de timp mentionata mai sus a generat lipsirea acestora din urma de exercitiul folosintei asupra bunurilor, inclusiv de posibilitatea de a inchiria bunul unui tert contra unei chirii negociate pe piata libera.
Paratii IG si INV au formulat, la data de 26.07.2011, recurs impotriva acestei hotarari, ce a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III – a Civila la data de 23.08.2011 iar motivele de recurs au fost depuse la data de 22.08.2011.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentii au criticat sentinta civila recurata, invocand urmatoarele motive:
1. Instanta si-a depasit atributiile, deoarece in analiza materialului probator a modificat actiunea atat in ceea ce priveste situatia de fapt si de drept, avand in vedere ca reclamantii si-au modificat actiunea numai in ceea ce priveste valoarea pretentiilor.
2. Instanta a acordat mai mult decat s-a cerut incalcind principiul disponibilitatii, retinand in mod eronat ca in virtutea rolului activ poate sa dea o calificare juridica actiunii.
3.Instanta a analizat alte motive straine de natura pricinii.
4.Hotararea este lipsita de temei legal. Actiunea este una personala care nu poate fi exercitata decat de cel prejudiciat si cum aceasta obligatie s-a nascut in patrimoniul defunctului, mostenitorii sai nu mai pot cere aceste despagubiri.
In sedinta publica din data de 29.06.2012, instanta a calificat calea de atac incidenta in cauza ca fiind apelul.
Prin decizia civila nr. 122 A/08.02.2013 Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins apelul ca nefondat.
S-a retinut, in esenta, ca in cauza s-a facut dovada indeplinirii dispozitiilor art. 998 si art. 999 Cod civil.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti au formulat recurs in termen legal paratii IG si INV, invocand dispozitiile art. 304 pct. 4,6,7 si 9 Cod procedura civila.
Se sustine ca reclamantii-intimati nu pot face dovada ca au fost lipsiti de folosinta bunului ce a apartinut autorului lor, intrucat acest imobil a fost predat de buna voie la data de 22.04.2010 in momentul in care acestia si-au anuntat dreptul de proprietate prin intermediul executorului judecatoresc.
Instantele de judecata au retinut caracterul ilicit al faptei in planul raspunderii civile delictuale, desi reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 1073 Cod civil ce reglementeaza raspunderea civila contractuala. Or, intre parti nu au existat niciodata raporturi contractuale, iar defunctul Nicolaescu Gheorghe nu a solicitat chirie pentru imobil. Ca urmare, pana la decesul sau, recurentii arata ca au efectuat lucrari de modernizare pentru imobil, respectiv bransamentele de alimentare cu gaze si instalarea centralelor termice individuale.
Recurentii parati considera ca nici la data introducerii actiunii si nici in prezent, reclamantii-intimati in calitate de mostenitori nu au calitate procesuala sa solicite lipsa de folosinta, intrucat proprietarul initial nu a facut acest lucru in timpul vietii sale.
Se mai sustine ca hotararea recurata este lipsita de temei legal, intrucat prin succesiune mostenitorii pot culege numai bunurile mobile si imobile ce se gasesc in patrimoniul defunctului la data decesului. Actiunea de fata fiind o actiune personala, iar obligatia neexistand in patrimoniul defunctului, aceasta actiune nu mai putea fi exercitata de mostenitori.
Se arata ca in cauza, nu s-a facut dovada culpei izvorata dintr-un delict sau cvasidelict in raport de temeiul juridic invocat, respectiv dispozitiile art. 1073 Cod civil.
Reclamantii intimati au formulat intampinare solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civila nr.1901/11.11.2013 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a-IV-a Civila,a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei in raport de criticile formulate, cat si de dispozitiile legale incidente in materie, Curtea retine ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste critica vizand calificarea juridica a cererii de chemare in judecata, Curtea retine ca instanta de fond a procedat in mod legal calificand cererea de chemare in judecata in raport de motivele de fapt si de drept invocate de reclamanti, stabilind ca fiind aplicabile in speta dispozitiile art. 998 si 999 Cod civil si nu dispozitiile art. 1073 Cod civil, exercitandu-si rolul activ in temeiul dispozitiilor art. 129 alin. (4) Cod procedura civila.
Se retine ca obiectul cererii de chemare in judecata nu a fost modificat sau depasit, fiind respectate dispozitiile art. 129 alin (6) Cod procedura civila.
In ceea ce priveste imprejurarea ca recurentii parati nu au cunoscut pe mostenitorii defunctului NG si nu au nici un fel de culpa in ceea ce priveste folosinta spatiului in litigiu, Curtea retine ca mostenitorii au fost cunoscuti inca din data de 29.09.2008 cand prin incheierea de sedinta data in dosarul nr. 1796/1/2008, s-a dispus introducerea in cauza a celor doi mostenitori ai defunctului si anume PD si NAM. Cererea de revizuire formulata de catre recurentii din cauza de fata IG si INV s-a judecat in contradictoriu cu mostenitorii susmentionati – decizia nr. /22.06.2009; atat proprietarul NGS, cat si mostenitorii acestuia au fost in imposibilitate de punere in executare a titlului de proprietate, decizia nr. 594/17.12.2003 a Curtii de Apel Bucuresti, dat fiind faptul ca recurentii au exercitat caile extraordinare de atac; recurs, contestatie in anulare, revizuire, deciziile ICCJ nr. 8344/11.11.2007, nr. 6849/22.06.2009 au fost depuse in apel. Din aceasta cauza nu s-a putut legaliza, investi si executa Decizia 594/17.12.2003, dosarul 2742/2003 fiind restituit Curtii de Apel de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 05.09.2009 si Tribunalului Bucuresti la data de 15.10.2009, adresele de inaintare fiind depuse in apel.
Intrarea in posesia imobilului s-a facut pe calea executarii silite ce a format obiectul dosarului nr. 42857/299/2009 al Judecatoriei Sector 1. Somatia emisa de catre Biroul executor SD nr. /2009 a fost depusa in apel. Impotriva executarii silite recurentii au formulat contestatie la executare ce a format obiectul dosarului nr. 10522/299/2010.
Aspectele relevate mai sus si actele mentionate demonstreaza cu certitudine atat faptul ca mostenitorii au fost introdusi in cauza, ca au exercitat un rol activ in realizarea drepturilor dobandite prin mostenire si ca nu au renuntat la dreptul de a pretinde contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului.
Recurentii mai sustin ca reclamantii intimati nu aveau calitatea procesuala de a solicita contravaloarea lipsei de folosinta, intrucat autorul acestora nu a efectuat demersuri in acest sens.
Curtea retine ca, in mod legal, tribunalul a retinut ca dat fiind faptul ca NGS a decedat la data de 10.02.2008 si imprejurarea ca s-au emis certificatele de mostenitor nr. /21.07.2008 si nr. /18.12.2009 de la data decesului autorului, reclamantii au devenit proprietarii imobilului iar pentru perioada anterioara anului 2008 au calitate procesuala activa in calitate de mostenitori.
Imprejurarea ca defunctul nu a initiat nici o actiune pentru a solicita contravaloarea lipsei de folosinta nu poate conduce la concluzia ca acesta si-a dat acordul pentru ca paratii sa foloseasca apartamentul, de vreme ce intre parti au existat pana la data decesului numeroase litigii in care autorul NGS a solicitat lasarea in deplina proprietate si linistita posesie a imobilului.
Asadar, Curtea retine ca actiunea formulata de reclamanti este o actiune patrimoniala si nu personala, si ca urmare, dreptul de a solicita contravaloarea lipsei de folosinta s-a transmis in patrimoniul reclamantilor in momentul acceptarii succesiunii.
In ceea ce priveste culpa paratilor recurenti, ambele instante au retinut in mod corect ca inca din anul 2003 contractul de vanzare-cumparare al recurentilor a fost anulat, litigiul avand acest obiect finalizandu-se in anul 2006 in mod irevocabil.
Ca urmare, paratii ocupa imobilul inca din acest an fara titlu, lucrarile de modernizare fiind facute pe riscul acestora in conditiile date.
De asemenea, Curtea va retine ca de la data pronuntarii deciziei nr. 5969/16.06.2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-a dispus restituirea in natura a apartamentului si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. /18.10.1996, recurentii parati se afla in culpa si au savarsit o fapta ilicita, prin ocuparea fara titlu a apartamentului, intrucat chiar in lipsa existentei unei cereri de executare silita la acea data, recurentii trebuiau sa execute de buna voie si cu buna credinta hotararea judecatoreasca irevocabila.
Fata de aceste aspecte, Curtea retine ca hotararea judecatoreasca pronuntata in cauza este legala, nefiind afectata de vreunul din motivele de modificare sau casare prev. de dispozitiile art. 304 Cod procedura civila.
Asadar, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1) Cod procedura civila recursul va fi respins ca nefondat.