Insolventa. Indeplinirea conditiilor pentru admiterea cererii de atragere a raspunderii.
- Art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Trebuie observat ca art.138 lit.din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a tinut o contabilitate fictiva, s-a facut sa dispara unele documente contabile sau nu s-a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
In cauza nu s-a facut dovada ca s-ar fi tinut o contabilitate fictiva sau ca s-a facut sa dispara unele documente contabile.
In lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitate in conformitate cu legea cu imprejurarea ca nu au fost depuse la dosar toate actele prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006 in termenul prevazut de art.35 din lege, ori ca nu au fost depuse toate raportarile contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, pentru aceasta fapta, respectiv nedepunerea actelor prevazute de art.28, Legea nr.85/2006 stabileste sanctionarea administratorului in conditiile art.147 si nu in conditiile art.138, deci fapta nu poate fi incadrata ca o cauza a starii de insolventa.
In ceea ce priveste obligatia administratorilor de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Asadar, imprejurarea ca nu s-ar fi tinut contabilitatea potrivit legii, nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa.
Or, recurenta nu a facut dovada acestei legaturi de cauzalitate.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 1149 din 29.05.2013)
Prin Sentinta civila nr.10989/30.10.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII a Civila in dosarul nr.60086/3/2010/a1 s-a respins ca neintemeiata cererea privind atragerea raspunderii formulata de reclamanta DGFPI in contradictoriu cu paratii P M si BG.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
„Societatea debitoare a fost infiintata in anul 2006, avand ca obiect de activiatate recuperarea deseurilor si resturilor metalice reciclabile, paratii avand calitatea de asociati si administratori.
Prin sentinta nr. 8047/25.05.2009 a Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala, pronuntata in dosarul nr. 15783/3/2009 s-a dispus dizolvarea de drept a societatii debitoare, iar dupa deschiderea procedurii de insolventa lichidatorul judiciar nu a mai intrat in posesia actelor contabile. Singurul bilant depus de catre societate a fost pentru anul 2006 , cand era inregistrat profit.
Singurul creditori inscris la masa credala este DGFPI. Analizandu-se structura creantei acestuia se constata ca are la baza declaratii depuse in anii 2006-2007, cuprinzand debite cu un cuantum redus, pentru ca la 05.11.2009 , dupa dizolvarea societatii, sa fie emisa decizia de impunere nr. 585/05.11.2009 prin care au fost recalculate obligatiile catre bugetul de stat, care reprezinta mai mult de 90% din totalul creantei.
Din coroborarea acestor date se poate retine ca, in fapt , societatea a functionat in perioada 2006/2007, pentru ca ulterior, in anul 2009 sa fie dizolvata de drept ca urmare a nedepunerii bilanturilor contabile.
Pentru a putea fi atrasa o raspundere a membrilor organelor de conducere, in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi fost savarsite anumite fapte prevazute expres de lege si care sa fi condus la ajungerea societatii in incetare de plati.
In aceste conditii, lipsa de diligenta manifestata de catre administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activitatii nu este de natura a conducere la transferarea obligatiilor societatii asupra membrilor organelor de conducere.
In esenta, raspunderea organelor de conducere are o natura juridica delictuala generata de savarsirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activitatii societatii de la realizarea scopului pentru care a luat fiinta si au in vedere satisfacerea unui interes personal al acestuia sau al unui tert.
Astfel, raspunderea membrilor organelor de conducere reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este circumscrisa conditiilor generale ale raspunderii delictuale prevazute de art. 998-999 Cod civil. In aceste conditii, faptele care sunt de natura a atrage raspunderea membrilor de conducere sunt exclusiv cele prevazute expres de art. 138 din lege, prejudiciul este reprezentat de existenta unui pasiv al societatii debitoare care nu a putut fi acoperit cu sumele de bani disponibile si care a determinat intrarea in incetare de plati, intre fapta si prejudiciu trebuind insa sa existe o legatura de cauzalitate.
In speta, este invocata incidenta dispozitiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, care presupune savarsirea de catre membrii organelor de conducere a unora dintre urmatoarele fapte: au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara acte contabile sau nu au tinut o contabilitate in conformitate cu legea.
Imprejurarea ca paratii, in calitate de administrator statutar, nu a depus la dosar actele prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006 sau ca a incetat sa depuna raportari contabile poate fi considerata un indiciu in ceea ce priveste disparitia unor evidente contabile, dar in lipsa oricaror alte elemente nu poate fi retinuta existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta si prejudiciul reprezentat de ajungerea societatii in incetare de plati, pentru a putea fi atrasa raspunderea membrilor organelor de conducere in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu atat mai mult cu cat debitele au fost stabilite de catre organele fiscale tocmai in baza documentelor contabile.
Fata de aceste considerente, cererea urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata”.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs lichidatorul ACSIS SOLV IPURL, solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
In motivarea recursului s-a aratat ca prima instanta a retinut faptul ca nu s-a dovedit legatura de cauzalitate dintre fapta savarsita si ajungerea societatii in stare de insolventa.
S-a sustinut ca solutia instantei de fond este gresita intrucat legea instituie obligatia de tinere a contabilitatii si de depunere a situatiilor financiare in sarcina administratorului statutar al societatii comerciale, acesta fiind si tinut raspunzator pentru neindeplinirea acestei obligatii.
S-a indicat ca simpla nedepunere a situatiilor financiare conduce la instituirea unei prezumtii de frauda in sensul ascunderii situatiei patrimoniului debitoarei aflate in incapacitate de plata.
S-a mentionat ca societatea debitoare nu a depus bilanturile contabile din anul 2006 si pana in prezent.
S-a invederat ca intimatii – parati, in calitate de administratori statutari, au incalcat art.35 al.1 din Legea nr.82/1991 si art.185 din Legea nr.31/1990.
S-a mai precizat ca, desi societatea debitoare a inregistrat pierderi, nu s-a solicitat deschiderea procedurii insolventei, ci a continuat activitatea in interes personal.
S-a aratat ca dezinteresul administratorului fata de buna desfasurare a activitatii economice a societatii este evident avand in vedere ca s-a declansat procedura de dizolvare la ORC, iar in final a crescut pasivul societatii.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.8, art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
In faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizand recursul declarat, raportat la dispozitiile art.304 si 3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Este neintemeiata critica recurentei ACSIS SOLV IPURL potrivit careia ar fi indeplinite conditiile art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat ca raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe langa conditiile generale, art.138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul Cod civil (aplicabil in cauza), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
Faptele ilicite care pot atrage raspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Prin cererea formulata reclamanta DGFPI a solicitat ca pasivul debitorului SC GMI SRL ramas neacoperit sa fie suportat de catre intimatii - parati P M si B G, invocand incidenta art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, in mod corect prima instanta a retinut ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor acestei dispozitii legale.
Trebuie observat ca art.138 lit.din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a tinut o contabilitate fictiva, s-a facut sa dispara unele documente contabile sau nu s-a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
In cauza nu s-a facut dovada ca s-ar fi tinut o contabilitate fictiva sau ca s-a facut sa dispara unele documente contabile.
In lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitate in conformitate cu legea cu imprejurarea ca nu au fost depuse la dosar toate actele prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006 in termenul prevazut de art.35 din lege, ori ca nu au fost depuse toate raportarile contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, pentru aceasta fapta, respectiv nedepunerea actelor prevazute de art.28, Legea nr.85/2006 stabileste sanctionarea administratorului in conditiile art.147 si nu in conditiile art.138, deci fapta nu poate fi incadrata ca o cauza a starii de insolventa.
In ceea ce priveste obligatia administratorilor de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Asadar, imprejurarea ca nu s-ar fi tinut contabilitatea potrivit legii, nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa.
Or, recurenta nu a facut dovada acestei legaturi de cauzalitate.
Mai trebuie observat ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.
Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta de art.138 lit.d si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Curtea retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Totodata, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.d si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Pentru aceste considerente, intrucat nu exista in cauza niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 Cpc, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art.312 al.1 Cpc, a respins recursul ca nefondat.