Curtea retine ca, in raport de dispozitiile art.138 alin.1 si 3, art.140, art.142 din Legea insolventei, cererea de atragere a raspunderii patrimoniale nu poate fi formulata decat pana la inchiderea procedurii ulterior acestui moment fiind posibila doar executarea silita a hotararii pronuntate in temeiul art.138 din lege.
- Art.138, articolul 139, articolul 140 si articolul 142 din Legea nr.85/2006
De la momentul inchiderii procedurii 05.12.2012, judecatorul sindic a fost descarcat de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, asa incat nu mai poate dispune asupra unei cererii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006, iar partile nu mai au dreptul de a sesiza judecatorul sindic cu solutionarea vreunei cereri specifice procedurii de insolventa, dupa inchiderea procedurii.
Fata de dispozitiile art.140 din Legea nr.85/2006 intrata in vigoare la 20.07.2006 , conform carora sumele depuse potrivit art.138 alin.1 vor intra in averea debitoarei si vor fi destinate acoperirii pasivului, Curtea arata ca actiunea avand ca obiect raspunderea patrimoniala a administratorilor societatii debitoare trebuie formulata in cadrul procedurii prevazute de legea insolventei pentru realizarea scopului acestei proceduri si avand in vedere destinatia sumelor de bani ce ar fi obtinute prin exercitarea acestei actiuni.
Nici dispozitiile art.138 alin.5 din lege nu vin in contradictie cu aceasta interpretare , deoarece aceste dispozitii reglementeaza doar judecarea separata a cererii introdusa in temeiul alin.1, dar nu ofera posibilitatea formularii unei asemenea cereri , oricand dupa inchiderea procedurii.
Imprejurarea ca potrivit art.139 din Legea insolventei, actiunea prevazuta la art.138 se prescrie in termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii nu reprezinta un argument legal care sa conduca la concluzia ca aceasta cerere poate fi formulata si dupa inchiderea procedurii.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.285 din 07.02. 2013)
Deliberand asupra recursului civil constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 8585/ 10.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Civila a fost admisa cererea lichidatorului judiciar L.L.R. SPRL impotriva paratilor S. A. si F. G. in calitate de administratori ai SC N. P. E. SRL ; au fost obligati paratii S. A. si F. G. sa suporte din averea personala pasivul debitoarei SC N. P. E. SRL in cuantum de 236.242,72 lei.
Pentru a pronunta aceasta solutie judecatorul sindic a retinut:” Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din lege in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie. Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere.
Din informatiile furnizate de ORC Bucuresti si din inscrisurile de la dosar rezulta ca paratii S. A. si F. G au fost asociati si administratori ai debitorului SC N. P. E. SRL.
In ceea ce priveste societatea debitoare, fata de aceasta, prejudiciul consta in ajungerea sa in stare de insolventa si declansarea procedurii prevazuta de lege.
In cazul creditorilor, prejudiciul consta in diminuarea valorii reale a creantelor pe care acesta le au fata de debitoare.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezulta ca sunt raspunzatori civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si orice alta persoana „care a cauzat” starea de insolventa prin una din faptele enumerate.
Lichidatorul judiciar face o analiza economico financiara profesionista care scoate la iveala modul cum paratii au reusit sa foloseasca averea debitorului pentru sine sau in folosul unui tert.
Astfel, conform datelor inregistrate bilantier rezulta ca administratorul statutar a ridicat sume importante cu titlu de avans spre decontare din casieria societatii, sume ce nu au fost justificate pe parcursul mai multor ani. Astfel, in anul 2007 inregistrarile in casa si conturi la banci care arata disponibilitati banesti ale societatii in suma de 237.115 lei, in anul 2008 lichiditatile erau de 30.986 lei, iar la 31.12.2009 disponibilitatile banesti inregistrau valoarea de 39.895 lei. in realitate, aceste sume sunt evidentiate doar contabil, fara sa se regaseasca fizic in trezoreria societatii. Pana la 31.12.2009 sumele nu au fost recuperate de la titularul avansului spre decontare, aspect esential ce a condus la incapacitatea de plata a societatii.
De asemenea, conform celor inscrise in Raportul asupra cauzelor intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59, cauzele starii de incapacitate de plata ale debitoarei au fost generate de intentia administratorilor statutari, parati in prezenta cauza, de a sustrage de la controlul creditorilor actele si faptele de comert infaptuite, de a se sustrage de la orice fel de raspundere in raport cu prejudiciile create statului prin creditorii inscrisi la masa credala.
Astfel, acestia nu solicitat aplicarea dispozitiilor din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, au data dovada de lipsa de interes pentru incasarea sumelor cuvenite societatii, precum si blocarea unor sume importante in stocuri, actiuni cu impact negativ asupra lichiditatii societatii si implicit asupra capacitatii de plata a acesteia, au angajat cheltuieli peste nivelul veniturilor totale ceea ce a determinat pierderi financiare si implicit diminuarea lichiditatilor banesti, toate imputabile administratorilor statutari parati in prezenta cauza.
In Raportul asupra cauzelor lichidatorul judiciar a indicat drept vinovat de starea de incapacitate de plata a debitoarei pe paratii S. A. si F. G
Raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au cauzat ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Fiind vorba de o raspundere delictuala, inseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa), conditii care capata in aceasta situatie unele conotatii speciale.
Faptele enumerate in dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie sa fi cauzat ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
Lichidatorul a afirmat si dovedit ca paratii se fac vinovati de fapta prevazuta de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, deoarece a utilizat fondurile debitoarei in interesul lor sau sau al unui tert.
Examinand incidenta acestui text de lege, judecatorul sindic apreciaza ca atat timp cat in bilantul semnat de parati exista disponibilitati banesti de 39.895 lei si stocuri de marfuri de 277.969 lei, lipsa lor in fapt, coroborata cu nedovedirea modalitatii iesirii lor din patrimoniu are semnificatia folosirii lor de catre parati in interes personal sau al unui tert.
Lipsa documentelor contabile, ulterior datei de 31.12.2009, cand a fost intocmita ultima raportare contabila coroborata cu imposibilitatea identificarii in fapt a bunurilor, este de natura sa nasca prezumtia folosirii acestora intr-un alt interes decat cel societar.
Potrivit art. 1199 C.civ., „prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut".
Este cunoscut ca in patrimoniul debitoarei erau disponibilitati banesti de 39.895 lei si stocuri de marfuri de 277.969 lei, dupa cum este cunoscut si ca in patrimoniul societatii falite nu au fost identificate bunuri sau sume de bani, iar cele doua autoturisme aflate inca in patrimoniul debitorului la data de 21 iulie 2011, asa cum rezulta din adresa nr.257577/SPC emisa de SPCRPCIV, nu au fost predate lichidatorului judiciar.
Aceste fapte cunoscute, coroborate cu lipsa inregistrarilor contabile ulterior datei de 31.12.2009, referitor la destinatia pe care au avut-o aceste bunuri, in care sa fie expusa modalitatea de iesire din patrimoniu, sunt de natura sa nasca prezumtia folosirii lor in alt interes decat cel societar.
In aceasta ordine de idei, judecatorul sindic subliniaza ca doar paratul ar fi putut proba modalitatea in care sumele de bani au iesit din patrimoniul falitei si ca, din punct de vedere procedural, nu este legal sa se impuna lichidatorului sa administreze o asemenea dovada - aceasta fiind, de altfel, imposibil de administrat, atat timp cat nu se poate face proba faptului negativ, ci doar a celui pozitiv contrar.
Retinand, asadar, ca paratul nu si-a indeplinit obligatia legala de a depune la organul fiscale raportarile contabile ulterior datei de 31.12.2009, dar si ca o asemenea imprejurare, care se coroboreaza cu imposibilitatea identificarii in fapt a bunurilor dobandite cu sumele din conturile debitoarei, naste prezumtia folosirii acestora intr-un alt interes decat cel societar, judecatorul sindic constata ca in sarcina paratilor se intrunesc faptele prevazute de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Aceste fapte au determinat aparitia starii de insolventa, legatura de cauzalitate fiind data de nerespectarea de catre parati a unui plan de afaceri, care presupunea ca in patrimoniul societatii sa se regaseasca principalele sale valori si mijloace pentru a-si putea continua activitatile comerciale curente si sa-si achita obligatiile; doar un astfel de plan, riguros urmarit, ar fi fost de natura sa asigure continuarea unei activitati profitabile.
Ramane in discutie doar nivelul pasivului pana la care urmeaza sa fie angajata raspunderea paratilor care nu poate fi decat cel inscris in tabelul definitiv, adica suma de 236.242,72 lei, datorata catre cinci creditori.
In aceste conditii instanta va admite cererea lichidatorului judiciar L.L. R. SPRL si va obliga paratii S. A. si F. G sa suporte din averea personala pasivul debitoarei SC N. P.E. SRL in cuantum de 236.242,72 lei.”
Impotriva acestei sentinte si impotriva incheierii pronuntata de judecatorul sindic in data de 04.05.2012 au formulat recurs paratii S. A. si F. G. solicitand recalificarea caii de atac ca fiind apel, admiterea cererii, anularea sentintei civile nr. 8585/10.09.2012; anularea incheierii din 04.05.2012 cu admiterea exceptiei inadmisibilitatii cererii de atragere a raspunderii materiale a paratilor; in subsidiar, in cazul respingerii exceptiei inadmisibilitatii, respingerea cererii de atragere a raspunderii ca neintemeiata.
In motivarea caii de atac au aratat in esenta, ca cererea de atragere a raspunderii a fost formulata de catre lichidator ulterior pronuntarii sentintei prin care s-a dispus inchiderea procedurii ceea ce face ca aceasta cerere sa fie inadmisibila.
In ceea ce priveste solutia judecatorului sindic de obligare a paratilor sa suporte pasivul in cuantum de 236.242,72 lei recurentii au aratat ca in cauza nu a fost dovedita existenta cumulativa a celor patru elemente ale raspunderii civile delictuale.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 8 alin.1 , art. 12 din Legea nr. 85/2006, art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 1169 si art. 1999 C.civ., art. 14 alin.2 C.civ., art. 6 coroborat cu art. 136 si art. 140 din Legea nr. 85/2006.
La termenul de judecata din data de 10.01.2013 instanta a respins cererea de recalificare a caii de atac pentru considerentele retinute in incheierea de sedinta de la acel termen de judecata.
Analizand hotararea atacata si incheierea din data de 04.05.2012, prin prisma motivelor invocate, Curtea retine urmatoarele:
Prin incheierea din data de 04.05.2012 a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii cererii de atragere a raspunderii, judecatorul sindic retinand ca in art. 139 din Legea nr. 85/2006 nu se arata daca trebuie introdusa actiunea inainte de inchiderea procedurii si nici daca poate fi promovata in termenul de prescriptie, dupa inchiderea procedurii.Cum legea nu distinge, raportat la momentul inchiderii procedurii, cand poate fi introdusa cererea prevazuta de art. 138, ci prevede doar un termen de prescriptie in care cererea trebuie introdusa, nici judecatorul nu trebuie sa distinga.
Prin sentinta civila nr. 9272/05.12.2012 Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala a dispus inchiderea procedurii debitoarei in temeiul art.131 din Legea insolventei, precum si radierea societatii din Registrul Comertului.
Din analizarea actelor dosarului de faliment se retine ca pe parcursul procedurii de lichidare judiciara judecatorul sindic nu a fost sesizat cu o cerere privind angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere. Tribunalul a fost sesizat de catre lichidatorului judiciar L.L.R. SPRL cu o cerere pentru angajarea raspunderii administratorilor, ulterior inchiderii procedurii de faliment, respectiv la data de 06.12.2012.(f.1 dosar 2693/3/2011/a1), ulterior inchiderii procedurii.
Curtea retine ca, in raport de dispozitiile art.138 alin.1 si 3, art.140, art.142 din Legea insolventei, cererea de atragere a raspunderii patrimoniale nu poate fi formulata decat pana la inchiderea procedurii ulterior acestui moment fiind posibila doar executarea silita a hotararii pronuntate in temeiul art.138 din lege.
De la momentul inchiderii procedurii 05.12.2012, judecatorul sindic a fost descarcat de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, asa incat nu mai poate dispune asupra unei cererii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006, iar partile nu mai au dreptul de a sesiza judecatorul sindic cu solutionarea vreunei cereri specifice procedurii de insolventa, dupa inchiderea procedurii.
Fata de dispozitiile art.140 din Legea nr.85/2006 intrata in vigoare la 20.07.2006 , conform carora sumele depuse potrivit art.138 alin.1 vor intra in averea debitoarei si vor fi destinate acoperirii pasivului, Curtea arata ca actiunea avand ca obiect raspunderea patrimoniala a administratorilor societatii debitoare trebuie formulata in cadrul procedurii prevazute de legea insolventei pentru realizarea scopului acestei proceduri si avand in vedere destinatia sumelor de bani ce ar fi obtinute prin exercitarea acestei actiuni.
Nici dispozitiile art.138 alin.5 din lege nu vin in contradictie cu aceasta interpretare , deoarece aceste dispozitii reglementeaza doar judecarea separata a cererii introdusa in temeiul alin.1, dar nu ofera posibilitatea formularii unei asemenea cereri , oricand dupa inchiderea procedurii.
Imprejurarea ca potrivit art.139 din Legea insolventei, actiunea prevazuta la art.138 se prescrie in termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii nu reprezinta un argument legal care sa conduca la concluzia ca aceasta cerere poate fi formulata si dupa inchiderea procedurii.
Sigur ca in cadrul termenului de prescriptie prevazut de art.139 din Legea insolventei aceasta cerere poate fi formulata oricand, insa conditia care trebuie indeplinita aceea ca procedura sa nu se fi inchis, intrucat, asa cum s-a mentionat, dupa inchiderea procedurii legea prevede doar posibilitatea executarii silite a hotararii obtinute in temeiul art.138 din lege.
Pentru acestea considerente, constata intemeiat recursul formulat impotriva incheierii de sedinta din 04.05.2012; in temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin.1, 3 C.proc.civ. va admite recursul formulat impotriva incheierii de sedinta pronuntata in data de 04.05.2012, va modifica in tot incheierea recurata in sensul ca va admite exceptia inadmisibilitatii cererii.
Pe cale de consecinta a admis recursul formulat impotriva sentintei civila nr. 8585/ 10.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, a modificat in tot in sensul ca a respinge cererea ca inadmisibila.