4. Acordare termen de gratie conform O.G. nr. 22/2002
In cauza, Curtea apreciaza ca in mod corect Tribunalul a decis ca cererea de acordare a unui termen de gratie nu este intemeiata, fata de faptul ca executarea silita mobiliara demarata nu este de natura sa impiedice indeplinirea de catre AVAS a atributiilor stabilite de lege, astfel cum are in vedere art. 6 din actul normativ (de altfel, sa cum arata recurenta, conturile sale erau deja blocate de popririle deja efectuate, fiind astfel ilogic sa i se solicite unui anumit creditor esalonarea titlului sau executoriu, desi ceilalti continuau sa se indestuleze sau sa incerce sa o faca).
- Articolul 6 din O.G. nr. 22/2002
Sub aspectele indicate, simpla lipsa a fondurilor alocate, evocata si repetata insistent de recurenta, nu poate reprezenta o aparare pertinenta pentru obtinerea termenului de gratie intrucat, prin reducere la absurd, daca aceasta ar fi o aparare pertinenta, cum alocarea fondurilor tine de vointa statului, iar debitorul AAAS nu este decat un debitor „interfata” al acestuia (reprezentant legal, pentru anumite tipuri de raporturi juridice), atunci prin simpla vointa a adevaratului debitor se poate ajunge la plata sau neplata creditorilor sai; aceasta ar insemna ca, de fapt, acest debitor nu se va afla in situatia de a plati decat de bunavoie, niciodata silit, din moment ce poate bloca orice executare silita prin nerepartizarea de fonduri catre satisfacerea creantelor; or, executarea silita ar trebui sa se aplice oricarui debitor, indiferent de calitatea sa; de asemenea, daca, in caz contrar, in contra principiului aplicarii generale a executarii silite prin vointa sa, statul poate bloca orice executare in contra AVAS (AAAS), atunci in mod concret n-ar avea nevoie de un termen de gratie pentru a avea timpul necesar sa faca si prezinte un grafic de plata.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.523 din 12.03.2013)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Civila la data de 05.05.2011, sub nr.32731/3/2011, reclamanta AVAS a solicitat in contradictoriu cu parata SC A SA si tertul poprit DGFP, ATCP si EB SA acordarea unui termen de gratie de 1 luna incepand cu data admiterii prezentei actiuni in vederea prezentarii unui grafic de plata esalonat a obligatiei stabilite prin sentinta comerciala nr.10594/06.07.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a in dosarul nr.17778/3/2007 si suspendarea executarii silite a titlului executoriu reprezentat de sentinta mai sus mentionata.
In motivarea cererii s-a aratat ca prin sentinta comerciala nr.10594/06.07.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a in dosarul nr. 17778/3/2007 reclamanta a fost obligata la plata sumei de 1.164.500 euro reprezentand despagubiri si 52.463,66 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Se arata ca reclamanta prin alte hotarari judecatoresti irevocabile a fost obligata la plata sumei de 133.579,01 lei valoare actualizata a titlurilor creditorilor FNI precum si la plata sumei de 3.583.331,28 lei, 16.679.876,33 USD si 30.114.354 euro prin alte titluri executorii emise de Tribunalul Bucuresti.
Titlurile executorii prin care a fost obligata reclamanta la plata sumelor mai sus mentionate au fost puse in executare silita in principal prin poprirea conturilor reclamantei, aceasta fiind pusa in imposibilitatea de a-si indeplini corespunzator obligatiile impuse de OG nr.22/2002.
Reclamanta sustine ca veniturile bugetului sau pe anul 2011 sunt in valoare de 290.000 lei si ca aceasta reprezinta singura sursa de finantare a obligatiilor stabilite prin titlul executor si pe de alta parte, plata acelor titluri nu se poate realiza daca nu se efectueaza cheltuieli minime, necesare pentru valorificarea activelor statului.
Inca din 2009 reclamanta arata ca a initiat demersuri pentru identificarea unor noi surse de finantare a platii titlurilor executarii mentionate sens in care a fost adoptata OUG nr.4/2011 privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea AVAS si pentru executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Reclamanta se obliga sa efectueze in continuare demersuri pentru identificarea unor noi surse de finantare in vederea platii tuturor titlurilor fiind invocate in acest sens urmatoarele inscrisuri: adresa nr.503171/09.04.2009 emisa de Ministerul Finantelor Publice, adresa inregistrata la AVAS cu nr.23096/27.05.2009 emisa de Cabinetul Ministrului Finantelor Publice, adresa nr.187153/24.06.2009 emisa de Cabinetul Secretarului de Stat de la Ministerul Finantelor Publice, adresa nr.16725/29.11.2010 emisa de AVAS.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind suspendarea executarii silite se arata ca aceasta masura se impune in mod imperios pentru realizarea unui program de plati esalonate aceasta fiind singura metoda rezonabila pentru satisfacerea creantelor.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.6 din OG nr.22/2002.
Prin sentinta civila nr. 16429/02.11.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Civila, s-a respins cererea ca neintemeiata.
In motivarea sentintei s-a aratat ca reclamanta, desi sarcina probei ii incumba, nu a dovedit ca acest titlu a fost pus in executare silita. Tribunalul mai retine ca, potrivit dispozitiilor art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002, creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligata de plata respectiva, iar in ipoteza in care executarea creantei nu incepe sau nu continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de sase luni de la data la care a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata.
Astfel, per a contrario, daca nu se demonstreaza ca nu exista fonduri, debitoarea este obligata sa efectueze plata, fara a mai beneficia de termenul de gratie de 6 luni.
Potrivit art. 4 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
In cazurile in care, din motive temeinice privind realizarea atributiilor prevazute de lege, institutia debitoare nu isi poate indeplini obligatia de plata stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, in conditiile prevazute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instantei judecatoresti acordarea, in conditiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plata esalonata a obligatiei respective (art.6 din ordonanta).
Fata de prevederile legale mentionate anterior, se constata ca premiza pentru aplicarea facilitatilor instituite de OG nr. 22/2002 in favoarea institutiilor publice o constituie existenta unei obligatii de plata stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila si lipsa fondurilor banesti in bugetul acestora pentru executarea obligatiilor, precum si existenta unor demersuri in sensul indeplinirii obligatiilor de plata.
Or, in cauza, AVAS nu a demonstrat indeplinirea obligatiilor statuate la art.1 si 4 din OG 22/2002, respectiv nu a depus documente din care sa rezulte includerea creantei SC A SA in bugetul de venituri si cheltuieli al AVAS. Reclamanta nu a dovedit nici indeplinirea celorlalte conditii prevazute de lege, respectiv lipsa disponibilitatilor banesti, luarea masurilor necesare pentru a asigura existenta in bugetul propriu a sumelor necesare indeplinirii obligatiei stabilite prin titlu executoriu, sau ca intentioneaza sa intreprinda astfel de actiuni, ori are un plan ce ii va permite plata creantei. Mai mult, reclamanta nu a dovedit nici macar ca sentinta mentionata este irevocabila sau ca a fost inceputa executarea silita, pe lista creditorilor comunicata de reclamanta (f.20) neregasindu-se si parata.
In aceste conditii, cererea de suspendare a executarii sentintei mentionate este neintemeiata, nefacandu-se dovada ca reclamanta a fost in imposibilitate de a plati creanta paratei si nici nu se poate retine iminenta producerii unui prejudiciu in patrimoniul reclamantei prin recurgerea la executarea creantei paratei.
De asemenea, neintemeiata este, pentru considerentele expuse, si cererea reclamantei de acordare a unui termen de gratie.
Sub acest aspect, tribunalul mai constata ca, in cauza, reclamanta nici macar nu prezinta un grafic de esalonare, posibil a fi urmat in viitor de aceasta privind plata creantei paratei, ci solicita un termen de gratie (care prin definitie este pentru efectuarea platii), conditii in care se poate conchide ca solicitarea reclamantei plaseaza sub semnul unei puternice incertitudini momentul la care aceasta ar putea sa efectueze, in viitor, plata creantei, mai ales ca in perioada scursa de la data sesizarii instantei ( in urma cu 18 luni) nu s-a facut dovada efectuarii vreunui demers pentru realizarea platii .
Instanta mai are in vedere ca, potrivit dispozitiilor OG nr. 22/2002, act normativ invocat de reclamanta, coroborate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, acordarea unui termen de gratie sau esalonarea platii creantei stabilite prin titlu executoriu sunt masuri exceptionale, ce trebuie dispuse cu precautie, strict in ipotezele reglementate de lege si pe o perioada rezonabila, astfel incat dreptul de acces la justitie sa nu devina iluzoriu.
Sub acest aspect, instanta retine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, „executarea unei hotarari sau decizii judecatoresti face parte integranta din „proces” in sensul art. 6 din Conventie (cauza Hornsby impotriva Greciei), iar „neexecutarea de catre un stat contractant a unei hotarari judecatoresti pronuntate impotriva acestuia poate constitui o incalcare a dreptului oricarei persoane de acces la o instanta, consacrat la art. 6 parag. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In plus neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, in conditiile in care hotararea pronuntata in favoarea ei poate da nastere unei anumite creante care poate fi considerata ”bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr.1” (cauza Bourdov impotriva Rusiei). De asemenea, Curtea a subliniat ca ”o autoritate publica nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii intemeiate pe o hotarare judecatoreasca. Desi este adevarat ca o intarziere la executarea unei hotarari judecatoresti poate fi justificata in imprejurari speciale, aceasta intarziere nu poate fi de asa natura incat sa afecteze insasi substanta dreptului protejat de art. 6 din Conventie” (cauzele Hornsby contra Greciei, Jasiuniene impotriva Lituaniei).
Or, in conditiile in care titlul in discutie este inca din anul 2009, in conditiile in care reclamanta nu a dovedit nici macar includerea creantei SC A SA in bugetul de venituri si cheltuieli al AVAS, coroborate cu lipsa identificarii unor resurse financiare din care ar urma sa fie platita creanta, a acorda un termen de gratie pana la care reclamanta sa prezinte un plan de plata a creantei (deci propria ei propunere, fara a se cunoaste transele propuse sau termenele la care ar urma sa faca plata) ar reprezenta o ingerinta excesiva si disproportionata, datorita lipsei oricarei previzibilitati cu privire la momentul in care creditorul isi va putea vedea executata creanta si respectat dreptul de proprietate.
Impotriva sentintei indicate a declarat recurs, inregistrat la 06.02.2013, recurenta AVAS, solicitand modificarea in tot a acesteia si dispunerea acordarii termenului de gratie de o luna pentru prezentarea graficului de plata esalonat precum si suspendarea titlului executoriu mentionat.
In motivarea recursului a aratat ca instanta de fond a interpretat gresit obligatiile ce-i revin institutiei, conform art. 6 din OG 22/2002, aceasta neavand obligatia prezentarii graficului de plata pana la momentul judecarii cererii, ci incepand cu data admiterii actiunii; de asemenea in mod nelegal s-a respins cererea cu argumentul ca nu s-au intreprins masurile legale pentru achitarea debitului sau macar o parte a acestuia, neretinandu-se argumentele AAAS cu privire la situatia blocarii tuturor conturilor sale de diversi creditori. Astfel,reiese foarte clar din probatoriul administrat ca institutia publica nu mai putea achita de bunavoie sumele de bani din titlurile respective. De asemenea, se arata ca instanta a apreciat gresit practica CEDO intrucat in speta statul roman nu a stat in pasivitate, refuzand plata, ci aceasta nu s-a facut din cauza blocarii conturilor din motive obiective.
Se mai arata ca, pentru justa dezlegare a pricinii, instanta ar fi trebuit sa analizeze cauza si prin prisma Deciziei nr. 552/06.07.2006 a Curtii Constitutionale, care a constatat ca OG nr. 22/2002 „are o evidenta finalitate de protectie a patrimoniului institutiilor publice, ca o premisa indispensabila a derularii in conditii optime a activitatii acestora si,prin aceasta, a indeplinirii atributiilor ce le revin ca parte integranta a mecanismului statului”.Totodata Curtea a retinut ca „ar fi disproportionat si inechitabil a recunoaste creditorilor institutiilor publice dreptul de a-si valorifica creantele impotriva acestora in conditiile dreptului comun, cu consecinta perturbarii activitatii care constituie insasi ratiunea de a fi a acestor institutii”.
Se mai arata ca legislatia speciala corespunde si exigentelor unei bune administrari principiu prevazut de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, facilitand functionarea eficienta a institutiilor publice, precum si realizarea in conditii optime a atributiilor acesteia.
In drept recursul s-a intemeiat pe art. 299, 304 pct. 9 Cpc, OG 22/2002.
Intimatii, legal citati, nu au depus intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate si sub toate aspectele in lumina dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine ca:
In fapt, prin sentinta comerciala nr. 10594/06.07.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala (f. 8 si urm. dosar fond), recurenta reclamanta a fost obligata la plata sumei de 1.164.500 euro reprezentand despagubiri si 52.463,66 lei reprezentand cheltuieli de judecata, sentinta ramasa irevocabila in urma respingerii cailor de atac,in baza acesteia fiind declansata executarea prin poprirea conturilor sale.
Curtea considera ca in mod corect Tribunalul a respins cererea de acordare a unui termen de gratie,motiv pentru care prezentul recurs este nefondat.
Astfel, se are in vedere faptul ca potrivit art. 6 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, in forma actuala, in cazurile in care, din motive temeinice privind realizarea atributiilor prevazute de lege, institutia debitoare nu isi poate indeplini obligatia de plata in conditiile prevazute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instantei judecatoresti care solutioneaza cauza acordarea, in conditiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plata esalonata a obligatiei respective, iar in cazurile in care obligatia de plata este stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, institutia debitoare poate solicita instantei care a dat aceasta hotarare luarea acestor masuri.
In cauza, Curtea apreciaza ca in mod corect Tribunalul a decis ca cererea de acordare a unui termen de gratie nu este intemeiata, fata de faptul ca executarea silita mobiliara demarata nu este de natura sa impiedice indeplinirea de catre AVAS a atributiilor stabilite de lege, astfel cum are in vedere art. 6 din actul normativ (de altfel, sa cum arata recurenta, conturile sale erau deja blocate de popririle deja efectuate, fiind astfel ilogic sa i se solicite unui anumit creditor esalonarea titlului sau executoriu, desi ceilalti continuau sa se indestuleze sau sa incerce sa o faca).
Pe de alta, cum in mod corect a retinut si instanta de fond, in tot timpul scurs de la declansarea litigiului, recurenta nu a facut nici un demers pentru plata titlului sau, fiind ilogic deci sa se creada ca acordarea unei luni in plus (termen de gratie) ar putea modifica in esenta atitudinea/situatia patrimoniala a recurentei.
Mai mult, Curtea are in vedere ca hotararea judecatoreasca ce reprezinta titlul executoriu, respectiv sentinta comerciala nr. 10594/06.07.2009 a fost pronuntata la data de 06.07.2009 (deci cu aproape patru ani in urma!) si ca inca de la acea data era executorie iar AVAS avea obligatia de plata. Or, in aceste conditii este evident ca o intarziere si mai mare a executarii silite a acesteia ar fi de natura sa afecteze dreptul creditoarei la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (cel putin in sensul duratei procedurii), cata vreme si executarea silita este o faza a procesului civil iar faptul ca intimata a obtinut castig de cauza in dosarul nr. 17778/3/2007 ar ramane practic lipsit de finalitate daca nu ar avea posibilitatea sa execute silit acea hotarare (sau nu ar avea posibilitatea sa o faca intr-un termen cat de cat rezonabil); sub acest aspect instanta de fond a interpretat corect dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului, dar si a jurisprudentei in materie, recurenta multumindu-se doar sa afirme contrariul fara sa explice cum o neplata timp de 4 ori, dublata de nestabilirea unei posibilitati concrete de plata, in aceeasi perioada, ar putea intra in limitele protectiei rezonabile a patrimoniului institutiilor publice, stabilita ca principiu de deciziile Curtii Constitutionale citate, din moment ce o astfel de protectie speciala trebuie sa aiba un caracter exceptional (iar nu sa reprezinte o aparare de principiu, pentru neplata) si, de asemenea, nu ar trebui sa se extinda pana la ignorarea absoluta a dreptului de proprietate al altor subiecte de drept, in acest caz putand fi considerata o expropriere implicita, ce nu respecta nici cele mai elementare conditii ale institutiei in cauza (fiind deci contrara si art. 1 din Protocolul 1 al CEDO).
Sub aspectele indicate, simpla lipsa a fondurilor alocate, evocata si repetata insistent de recurenta, nu poate reprezenta o aparare pertinenta pentru obtinerea termenului de gratie intrucat, prin reducere la absurd, daca aceasta ar fi o aparare pertinenta, cum alocarea fondurilor tine de vointa statului, iar debitorul AAAS nu este decat un debitor „interfata” al acestuia (reprezentant legal, pentru anumite tipuri de raporturi juridice), atunci prin simpla vointa a adevaratului debitor se poate ajunge la plata sau neplata creditorilor sai; aceasta ar insemna ca, de fapt, acest debitor nu se va afla in situatia de a plati decat de bunavoie, niciodata silit, din moment ce poate bloca orice executare silita prin nerepartizarea de fonduri catre satisfacerea creantelor; or, executarea silita ar trebui sa se aplice oricarui debitor, indiferent de calitatea sa; de asemenea, daca, in caz contrar, in contra principiului aplicarii generale a executarii silite prin vointa sa, statul poate bloca orice executare in contra AVAS (AAAS), atunci in mod concret n-ar avea nevoie de un termen de gratie pentru a avea timpul necesar sa faca si prezinte un grafic de plata.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea apreciaza ca hotararea pronuntata este legala si temeinica, nesubzistand nici un caz de modificare sau de casare a acesteia cum prevad dispozitiile art. 304 Cod procedura civila, raportate inclusiv la 304/1 Cod procedura civila.
In consecinta, in temeiul art. 312 Cod de procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.