Recunoastere hotarare penala straina. Transfer persoana condamnata. Conditii. Sesizare neintemeiata. Respingere.
Potrivit art.143 din Legea nr.302/2004, republicata, transferarea unei persoane condamnate in vederea executarii pedepsei presupune indeplinirea urmatoarelor conditii:
a)condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotararea este definitiva;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel putin 6 luni din durata pedepsei. In cazuri exceptionale, in baza acordului intre statele implicate, transferarea poate avea loc chiar daca partea de pedeapsa neexecutata este mai mica de 6 luni;
d) transferul este consimtit de catre persoana condamnata sau daca, in raport cu varsta ori cu starea fizica sau mintala a acesteia, unul dintre cele doua state considera necesar, de catre reprezentantul persoanei. Consimtamantul nu se cere in cazul evadatului care se refugiaza in statul de executare al carui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infractiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare si statul de executare trebuie sa se puna de acord asupra acestei transferari; in caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Este adevarat ca potrivit Protocolului aditional la Conventia europeana privind transferul persoanelor condamnate, transferul se poate dispune chiar in absenta consimtamantului condamnatului, insa, potrivit art.165 lit.c) din Legea nr.302/2004, republicata, cererea de transferare a persoanei condamnate poate sa fie refuzata, in principal, daca persoana condamnata a parasit Romania, stabilindu-si domiciliul intr-un alt stat, iar legaturile sale cu statul roman nu mai sunt semnificative.
In speta, se constata ca persoana condamnata este plecata din Romania din 1996, este stabilita in Franta din 1997, fiind casatorita cu un cetatean francez, cu care are un copil in varsta de 12 ani si nu mai are nico legatura cu Romania.
- Art.143 si art.165 lit.c) din Legea nr.302/2004
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A II-A PENALA
SENTINTA NR.100/F din 02.03.2012)
Asupra cauzei penale de fata, retine urmatoarele:
La data de 16.12.2011, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a sesizat aceasta instanta, in temeiul disp.art.162 alin.4 din Legea nr.302/2004 modificata, inaintand lucrarea nr.1694/II-5/2011, privind persoana condamnata D R V, in vederea recunoasterii sentintei pronuntata in dosarul nr. 6413 Js 39565/00 St A de catre Tribunalul Hanovra la 31.05.2005, ramasa definitiva la data de 19.10.2005 si a punerii in executare a acesteia, in conformitate cu disp.art.158 din Legea nr. 302/2004, republicata.
Examinand materialul existent la dosarul cauzei, Curtea constata ca in privinta numitului D R V nu sunt indeplinite cumulativ cerintele Legii nr.302/2004 republicata (art.143) si ale Conventiei europene asupra transferarii persoanelor condamnate adoptata la Strasbourg in 1983 (art.3).
Potrivit art.143 din Legea nr.302/2004 republicata, transferarea unei persoane condamnate in vederea executarii pedepsei poate avea loc numai in urmatoarele conditii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotararea este definitiva; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel putin 6 luni din durata pedepsei. In cazuri exceptionale, in baza acordului intre statele implicate, transferarea poate avea loc chiar daca partea de pedeapsa neexecutata este mai mica de 6 luni; d) transferul este consimtit de catre persoana condamnata sau daca, in raport cu varsta ori cu starea fizica sau mintala a acesteia, unul dintre cele doua state considera necesar, de catre reprezentantul persoanei. Consimtamantul nu se cere in cazul evadatului care se refugiaza in statul de executare al carui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infractiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare si statul de executare trebuie sa se puna de acord asupra acestei transferari; in caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Astfel, prin adresa nr.55524/2011 (114905/2010) din 06.07.2011 Ministerul Justitiei – Directia Drept International si Cooperare Judiciara a transmis Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, in conformitate cu prevederile Legii nr.302/2003 republicata, cererea formulata de autoritatile judiciare din Republica Federala Germania prin care se solicita transferarea persoanei condamnate D R V, intr-un penitenciar din Romania pentru a continua executarea pedepsei cu inchisoarea aplicata sus-numitului de catre instantele statului solicitant.
Din adresa nr.688388 din 08.09.2011 a M.A.I. – Directia Generala de Pasapoarte si nr.2019027 din 13.09.2011 a M.A.I. – Directia pentru evidenta persoanelor si administrarea bazelor de date rezulta ca D R V (fost R) este cetatean roman – fiul lui I si L, nascut la …. in M, jud.T, CNP ….., detinator al pasaportului seria …. eliberat de … T la data de …...
Din documentele transmise de autoritatile judiciare germane, in aplicarea Conventiei Europene asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptata la Strasbourg in 1983, rezulta ca D R V a fost condamnat prin sentinta pronuntata in dosarul nr. 6413 Js 39565/00 St A de catre Tribunalul Hanovra la 31.05.2005, la pedeapsa inchisorii pe viata pentru infractiunea de omucidere in concurs cu talharie grava, fapta prevazuta de paragrafele 211.249.250 al.I nr.2, art.25 al.2 si art.52 din Codul penal german. Hotararea a ramas definitiva la data de 19.10.2005
In fapt, s-a retinut ca in luna martie 1997, persoana condamnata l-a insotit pe unul din cei sase coautori ai faptei din Franta in Germania – Hanovra, cunoscand ca impreuna cu cei sase urmeaza sa comita infractiuni. In Hanovra, persoana condamnata i-a cunoscut pe toti ceilalti coautori, doi dintre ei cetateni romani si, impreuna, au planuit sa patrunda in locuinta victimei in scopul jafului, deoarece aveau informatii ca aceasta pastreaza in casa sume mari de bani, bijuterii si actiuni. Deoarece, grupul infractional nu a putut patrunde in locuinta, in absenta victimei, datorita masurilor de securitate, acestia au convenit sa profite de momentul in care victima patrunde in casa, sa il atace si sa intre astfel in incinta. Ca atare, in noaptea de 23.03.1997, cei sapte autori au pandit victima si cand aceasta a deschis usa garajului l-au atacat; victima a ripostat cu o arma de foc dar in cele din urma barbatul a fost adus in stare de inconstienta de catre agresorii care l-au lovit cu pumnii, picioarele si cu un obiect contondent. D R V a ramas sa pazeasca victima, iar ceilalti au patruns in casa, de unde au sustras bani, bijuterii si doua arme. Agresorii au abandonat victima, aflata in continuare in stare de inconstienta, au plecat, au impartit valorile sustrase, dupa care persoana condamnata a parasit Germania intorcandu-se in Franta. In urma agresiunii victima a decedat.
Examinand documentele transmise de autoritatile judiciare al statului solicitant se constata ca este indeplinita conditia dublei incriminari la care se refera art.143 lit.e din Legea nr. 302/2004 republicata si art.3 pct.1 lit.e din Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptata la Strasbourg in 1983. Astfel, faptele comise de persoana condamnata in imprejurarile descrise isi regasesc incriminarea in prevederile art.174-175 lit.a si art.176 lit.d din Codul penal roman.
Din relatiile referitoare la lichidarea condamnarii transmise de statul solicitant rezulta ca D R V a fost arestat preventiv in perioada 05.04.2004-18.10.2005 si a inceput executarea pedepsei la 19.10.2005.
Persoana condamnata nu este de acord cu transferul in vederea executarii pedepsei intr-un penitenciar din Romania, dar prin dispozitia din 02.11.2006 autoritatile judiciare germane au dispus extradarea sa.
Dupa cum rezulta din actele dosarului, persoana condamnata este casatorita cu un cetatean francez si si-a stabilit domiciliul in Republica Franceza din anul 1996. Nu mai pastreaza legatura cu Romania.
Autoritatile judiciare germane au solicitat sa se aplice procedura continuarii condamnarii, excluzand conversiunea.
Aparatorul persoanei condamnate, la termenul din 27.01.2012 a formulat o cerere prealabila prin care a solicitat sesizarea de catre Curtea de Apel Bucuresti a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene pentru a se pronunta cu titlu preliminar cu privire la dispozitiile Conventiei Europene asupra transferarii persoanelor condamnate din 21 martie 1983, precum si cele ale protocolului aditional la aceasta din 18 decembrie 1997.
In esenta, daca se intemeiaza pe aceste dispozitii s-ar naste o situatie de discriminare creandu-se fata de persoana condamnata o situatie de inferioritate prin neaplicarea dispozitiilor Deciziei–cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce in cazul hotararilor judecatoresti in materie penala care impun pedepse sau masuri privative de libertate in scopul executarii lor in Uniunea Europeana.
Mai mult, daca este legal sesizata instanta romana in baza Conventiei Europene asupra transferarii persoanelor condamnate din 21 martie 1983, precum si pe cele ale protocolului aditional la aceasta din 18 decembrie 1997. In ce masura ar putea sa se pronunte o instanta nationala romana pe o sesizarea facuta in baza unei proceduri care la acest moment este caduca.
In raport de legislatia comunitara incidenta in acest caz, se pune problema ce relevanta are principiul mitior lex, care este legea penala mai favorabila din punct de vedere al executarii pedepsei si daca nu i se produce o vatamare persoanei condamnate prin simpla cerere de recunoastere si transfer intr-un stat in care eligibilitatea pentru liberare conditionata intervine abia dupa trecerea unui interval de 20 de ani (Romania), spre deosebire de statul de condamnare (Germania) unde acest lucru se intampla dupa 15 ani. Nu s-ar fi creat o situatie de inferioritate persoanei condamnate D R prin luarea masurii expulzarii intr-un stat cu care acesta nu mai are legaturi , unde i-ar fi greu sa mentina contactul cu sotia si fiul sau minor, in varsta de 11 ani care il viziteaza constant si unde ar fi eligibil pentru liberare conditionata abia dupa executarea a 20 de ani.
Totodata, in ce masura s-ar putea pronunta o instanta romana pe o procedura care nu a fost implementata in termen de catre statul roman, respectiv Decizia–cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce in cazul hotararilor judecatoresti in materie penala care impun pedepse sau masuri privative de libertate in scopul executarii lor in Uniunea Europeana.
Cu privire la aceasta cerere prealabila, instanta considera ca aceasta nu este necesara, ba chiar inadmisibila, in primul rand pentru ca nu vizeaza o interpretare a tratatului, nici valabilitatea si interpretarea actelor adoptate de catre institutiile sau organele uniunii. Problema cu care aparatorul persoanei condamnate solicita sa fie sesizata Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene cu o cerere preliminara vizeaza chiar fondul prezentei cauze. Nu s-a indicat in nici un moment care este tratatul, conventia, regulamentul pe care il doreste a fi interpretat, se face vorbire de o decizie cadru, decizie care daca se analizeaza se observa ca este practic o reflectare in oglinda a Legii nr.302/2004. Decizia cadru pe care aparatorul persoanei condamnate o invoca, a fost adoptata pentru a determina statele uniunii europene sa nu refuze o recunoastere a hotararilor judecatoresti si nici transferul persoanelor condamnate. Aceasta, deoarece protocolul la conventia europeana a drepturilor omului, cea din anul 1987, a fost ratificat de catre toate statele uniunii europene si datorita acestui fapt erau momente cand statele europene se prevalau de neratificarea acestui protocol si refuzau o recunoastere a hotararilor judecatoresti si implicit refuzau transferul persoanelor condamnate.
De asemenea, referitor la aceasta decizie cadru se observa ca in art. 4, se da posibilitatea statului care a dispus condamnarea sa aleaga carui stat sa-i faca solicitarea pentru recunoasterea hotararii si transferului, dar, doua dintre aceste variante, cea prevazuta la lit.a si lit.b fac trimitere la statul membru al carui cetatean este persoana condamnata, fie ca locuieste sau nu pe teritoriul acelui stat. Cea de a treia varianta viza orice alt stat membru din uniunea europeana doar daca acel stat membru ar fi fost de acord sa recunoasca acea hotarare si sa accepte transferul persoanei condamnate.
Deciziile Uniunii Europene sunt practic o aplicare imediata daca ele sunt cat se poate de clare, ori aceasta decizie cadru din 2008 este foarte clara, vizeaza practic obligatia statelor membre a uniunii europene sa procedeze la recunoasterea hotararilor judecatoresti si sa dispuna transferul persoanelor condamnate, bineinteles daca nu exista motive de refuz, care de asemenea sunt precizate foarte clar in aceasta decizie cadru. Aceasta decizie cadru nu face altceva decat sa completeze si sa largeasca, practic, dispozitiile din Conventia Europeana a drepturilor omului privind transferul persoanelor condamnate. Aceste aspecte se reflecta si in dispozitiile Legii nr. 302/2004.
Chiar daca aparatorul persoanei condamnate a invocat la un moment dat si o pretinsa aplicare a principiului legii mai favorabile, acest principiu este aplicabil in dreptul intern, insa apararea a sustinut ca persoana condamnata s-ar afla intr-o situatie de inferioritate in conditiile in care ar fi transferat in Romania pe motiv ca nu ar putea beneficia de aceleasi conditii a liberarii anticipate asa cum ar putea beneficia in Germania, in sensul ca ar putea fi liberat dupa 15 ani in Germania, iar in Romania dupa 20 de ani. Se observa ca atat conventia europeana privind transferul persoanelor condamnate din anul 1987, Legea nr.302/2004, cat si aceasta decizie cadru din 2008 care are aplicabilitate directa si nu trebuie ratificata, prevad clar ca executarea pedepsei este practic atributul tarii unde persoana condamnata urmeaza sa-si execute pedeapsa. Prin urmare, nu este vorba despre o situatie de inferioritate sau de discriminare in care ar fi pusa persoana condamnata. Pe de alta parte, statul german a ales sa sesizeze statul roman cu aceasta cerere de recunoastere a hotararii si de transfer si totodata prin decizia de expulzare, desi i-a cerut persoanei condamnate opinia vis-a-vis de statul unde ar dori sa fie expulzat si acesta a mentionat Franta, statul german nu a considerat oportun sa mentioneze acest aspect.
Concluzionand instanta considera ca nefiind oportuna cererea cu sesizarea Curtii de Justitie Europene.
Este adevarat ca potrivit protocolului aditional la Conventia europeana privind transferul persoanelor condamnate, transferul se poate dispune chiar in absenta consimtamantului condamnatului, insa potrivit art.165 lit.c din Legea nr.302/2004 republicata, cererea de transferare a persoanei condamnate poate sa fie refuzata, in principal, daca persoana condamnata a parasit Romania, stabilindu-si domiciliul intr-un alt stat, iar legaturile sale cu statul roman nu mai sunt semnificative.
Din referatul privind situatia sociala si familiala a detinutului existent la dosarul cauzei (fila 8 dosar parchet) rezulta ca persoana condamnata D R V este plecat din Romania in anul 1996, este casatorit din anul 1997, sotia sa fiind cetatean francez, cu care are un copil in varsta de 12 ani, are o situatie materiala buna in Franta si nu doreste transferul intr-un penitenciar din Romania deoarece nu mai are nicio legatura cu Romania, pastrand legatura doar cu familia sa din Franta, cu care corespondeaza si care l-a vizitat in Germania.
Din inscrisurile depuse la dosar de catre aparatorul persoanei condamnate, Curtea retine ca la acest moment legaturile cu statul francez sunt mult mai puternice decat ar fi cele cu statul roman, persoana condamnata D R locuind in Franta din anul 1996, este casatorit cu un cetatean francez cu care are un copil minor, detine un imobil impreuna cu sotia sa in orasul Toulouse, a platit impozite si asigurari medicale catre statul francez si a lucrat legal pe teritoriul acestui stat pana la predarea sa catre statul german in baza unui mandat european de arestare.
Din certificatul emis de locul de detinere – Freiburg, depus la dosarul cauzei (fila 195) la 24.02.2012, in sedinta publica, in traducere autorizata, rezulta ca persoana condamnata D R V este inregistrata incepand cu data de 27.09.2010 ca elev al scolii serale cu profil real Freiburg, cursul pentru obtinerea calificarii medii desfasurandu-se in inchisoarea Freiburg, urmand a se finaliza in iunie 2012.
Curtea considera ca posibilitatile persoanei condamnate de reinsertie sociala sunt mai mari daca nu ar executa pedeapsa cu inchisoarea in Romania, cu atat mai mult cu cat in prezent se fac demersuri in vederea obtinerii transferului acesteia in Franta, iar dupa eliberarea sa D R va putea lucra la Centrul de Radiologie Medicala Ambroise Parre din Toulouse.
Din actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca in cauza este incident art.12 primul paragraf CE, persoana condamnata D R avand resedinta legala in Franta, unde a locuit din anul 1996.
Pe cale de consecinta, Curtea urmeaza a respinge sesizarea formulata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.