Faliment. Procedura insolventei. Potrivit dispozitiilor art. 46 din Legea nr. 85/2006, pentru aprecierea nulitatii contractului de cesiune de creanta nu prezinta relevanta faptul ca cedentul nu ar fi avut cunostinta despre deschiderea procedurii insolventei fata de debitorul cesionar.
- Legea nr. 85/2006, art. 46
- Domeniu: Faliment. Procedura insolventei.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 2089 din 08.11.2012)
Prin actiunea inregistrata, in mod distinct, sub nr.47883/3/2011, in data de 15.06.2011 la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala, in contextul derularii pe rolul acestei instante a procedurii insolventei deschisa fata de debitorul SC E P SRL, administratorul judiciar P B R S SPRL, in calitate de reclamant, a chemat in judecata paratii SC E P SRL, prin administrator special T.V. si C.T., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate, in temeiul art.46 din Legea nr.85/2006, nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta incheiat de parati in data de 16.08.2010 si, pe cale de consecinta, sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul restituirii in patrimoniul paratei debitoare a sumei de 7.000 lei, reprezentand pretul pentru care C.T. a transmis prin cesiune catre societatea parata, intreaga sa creanta in valoare de 11.591,14 lei detinuta impotriva SC U SA.
Prin sentinta civila nr.6447 pronuntata la 05.06.2012 in dosarul nr.47883/3/2011, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Civila, prin judecatorul-sindic, a respins exceptia lipsei de interes, a admis cererea administratorului judiciar, a constatat nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta din data de 16.08.2010 si a repus partile in situatia anterioara incheierii actului, obligand paratul C.T. la restituirea sumei de 7.000 lei in patrimoniul debitoarei SC E P SRL.
Pentru a pronunta aceasta sentinta tribunalul a retinut, mai intai in ceea ce priveste exceptia lipsei de interes invocata de parata-debitoare SC E P SRL, prin administratorul special T.V., ca reclamanta face dovada unui interes juridic recunoscut si ocrotit de lege, nascut si actual, personal si direct, justificat de dispozitiile art.20 lit.h) din Legea nr.85/2006, de faptul ca atributiile manageriale apartin administratorului judiciar si de imprejurarea ca pentru achitarea pretului cesiunii a carei nulitate se invoca s-au efectuat plati din averea debitorului in frauda drepturilor creditorilor.
Pe fondul cererii, aceasta este intemeiata in raport cu dispozitiile art.46 si 49 din Legea nr.85/2006 si avand in vedere ca procedura insolventei s-a deschis impotriva debitorului SC E P SRL la data de 11.02.2012, cesiunea de creanta incheiata la 16.08.2010 intre parati a intervenit dupa deschiderea procedurii insolventei, nu a fost autorizata de judecatorul-sindic si nu a fost incheiata in conditiile art.49 din lege, fiind lovita de nulitate absoluta. Daca administratorul debitoarei ar fi fost de buna credinta si ar fi urmarit doar interesele debitoarei, ar fi adus la cunostinta creditorilor si instantei incheierea cesiunii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul C.T., solicitand modificarea in tot a hotararii atacate in sensul respingerii actiunii reclamantului.
In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, in raport cu prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila, ca recurentul nu a avut cunostinta, la data incheierii cesiunii, despre deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC E P SRL, fiind de buna credinta. Pretul cesiunii (7.000 lei) a fost mai mic decat valoarea creantei cesionate (11.591 lei) si, prin urmare, a fost facuta in interesul tuturor creditorilor, cu respectarea principiului maximizarii averii debitorului, in averea debitoarei intrand o creanta cu valoare mai mare decat pretul platit.
Dispozitiile art.46 din Legea nr.85/2006 au in vedere nulitatea relativa, avand in vedere ca judecatorul-sindic poate confirma actul, daca apreciaza ca nu au fost incalcate interesele creditorilor.
Intimatul administrator judiciar SC P B R S SPRL a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, ca nefondat. In acest sens intimata a aratat ca recurentul avea cunostinta despre starea juridica a debitoarei, contractul de cesiune micsoreaza, in realitate, averea debitorului si nu a avut acordul comitetului creditorilor sau confirmarea judecatorulu-sindic. In dovedirea acestor sustineri s-au depus inscrisuri la dosarul cauzei.
Fata de acestea, analizand actele dosarului, Curtea constata ca recursul este nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:
Deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC E P SRL s-a dispus prin incheierea pronuntata la 22.02.2010 in dosarul nr.7817/3/2010 de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala, prin judecatorul-sindic, iar contractul de cesiune cu privire la care s-a solicitat in cauza constatarea nulitatii a intervenit ulterior deschiderii procedurii insolventei, la 16.08.2010. Potrivit dispozitiilor art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006, in afara cazurilor prevazute de art.49 sau cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Recurentul a sustinut ca nu a avut cunostinta despre deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei si a incheiat de buna-credinta cu aceasta contractul de cesiune, pretinzand astfel ca actul respectiv nu este nul. Or, din formularea art.46 din Legea nr.85/2006 rezulta in mod expres intentia legiuitorului de a stabili sanctiunea nulitatii doar pe criteriul deschiderii procedurii insolventei fata de debitor, in mod specific domeniului insolventei, fara a avea in vedere si vreun aspect in legatura cu tertul cocontractant, ca in dreptul comun. Prin urmare, in raport cu dreptul special – in speta, dispozitiile art.46 din Legea nr.85/2006, pentru aprecierea nulitatii contractului de cesiune nu prezinta relevanta faptul ca recurentul nu ar fi avut cunostinta despre deschiderea procedurii insolventei fata de debitor. Oricum, in contextul in care legiuitorul prezuma cunoasterea, de catre orice persoana, a legii – inclusiv a dispozitiilor art.46 din legea insolventei, recurentul trebuia sa-si manifeste in mod inerent buna-credinta in sensul de a verifica daca fata de cocontractantul-debitor s-a deschis sau nu procedura insolventei, mai ales ca in acest scop legiuitorul a asigurat si mijlocul necesar, Buletinul Procedurilor de Insolventa in care a fost publicata, pentru opozabilitate, inca din anul 2010 hotararea prin care s-a deschis procedura insolventei fata de SC E P SRL. Practic, recurentul nu-si poate invoca propria neglijenta drept buna-credinta.
Nu este valabila nici sustinerea recurentului in sensul ca cesiunea de creanta ar fi avut ca urmare marirea iar nu micsorarea averii debitorului, in favoarea, iar nu impotriva intereselor creditorilor. Astfel, scopul procedurii insolventei deschisa impotriva debitoarei este acoperirea pasivului acesteia – adica plata creditorilor acesteia, ceea ce inseamna ca suma platita de debitoare drept pret al cesiunii a avut alt scop, impotriva intereselor creditorilor si cu consecinta, la momentul incheierii cesiunii, a micsorarii evidente a averii debitorului. Eventuala recuperare ulterioara de catre debitoare a creantei astfel platite intr-un cuantum mai mare decat pretul achitat nu s-a dovedit a constitui o certitudine. In aceste conditii scopul direct pentru care debitoarea a incheiat cesiunea de creanta, ramane si singurul obiectiv al acesteia, acela de a participa la procedura insolventei deschisa impotriva SC U SA, ceea ce poate corespunde interesului debitoarei prin prisma faptului ca societatea mentionata ii este asociat, dar nu se probeaza ca ar servi interesele creditorilor debitoarei SC E P SRL, aceasta aflandu-se in situatia de anu-si putea plati proprii creditori.
Sustinerea recurentei referitoare la posibilitatea instantei de a confirma actul este inutila in conditiile in care nici nu exista o sesizare sub acest aspect si, oricum, se dovedeste in cauza ca cesiunea de creanta fraudeaza interesele creditorilor, nefiind nici autorizate de judecatorul-sindic sau de natura actelor proprii activitatii curente la care se refera dispozitiile art.49 din Legea nr.85/2006.
Avand in vedere considerentele aratate si retinand ca sentinta atacata este temeinica si legala, Curtea, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, a respins recursul, ca nefondat