Indeplinirea conditiilor art.3 din Conventie si in cazul refuzului de inapoiere la domiciliul obisnuit al minorelor
Domeniu - rapire internationala
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.64634/3/2011 - DECIZIA CIVILA NR.1034/05.06.2012)
Prin sentinta civila nr.2102/25.11.2011, pronuntata in dosarul nr.64634/3/2011, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila, a admis cererea formulata de M.J., in calitate de autoritate centrala, pentru reclamanta T.I., in contradictoriu cu paratul T.R. si cu autoritatea tutelara din cadrul Primariei S., jud. I., l-a obligat pe paratul T.R. sa le inapoieze pe minorele T.M.-R. si T.N.-I., nascute la data de 25.07.2004, la resedinta obisnuita din S.M. - F., la mama acestora, si a dispus ca executarea de catre parat a obligatiei de inapoiere a copiilor sa se faca intr-un termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a sentintei sub sanctiunea aplicarii de amenzi civile in favoarea S.R. in cuantum de 2.500 lei. De asemenea, paratul T.R. a fost obligat sa suporte toate cheltuielile de inapoiere a minorelor la resedinta obisnuita din S.M., F..
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul Bucuresti examinand cererea in raport de dispozitiile Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, ale Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Conventiei de la Haga si ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, a retinut ca minorele T.M.-R. si T.N.-I., ambele nascute la data de 25.07.2004, in Bucuresti, sectorul 5, sunt fiicele lui T.R. si T.I.-I., fiind rezultate din casatoria incheiata de acestia la data de 09.02.2002, la Bucuresti, si au cetatenie romana, conform actelor de stare civila depuse la dosar.
Din inscrisurile administrate in cauza, respectiv Ordonanta de neconciliere pronuntata de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T., Republica F., la data de 27.06.2011, cererile de inscriere si actele scolare ce emana de la C.I.A. din S.M., certificatul de atestare a actului de vanzare-cumparare, eliberat de notarul public din S.M., autorizatia de iesire din tara, semnata de T.I.-I. la data de 29.06.2011, corespondenta purtata intre avocatii partilor din S.M., actele ce emana de la organele de politie din S.M., precum si din declaratiile minorelor audiate in camera de consiliu la data de 10.11.2011, s-a retinut ca la data de 27.08.2010, sotii T.R. si T.I.-I. au cumparat un imobil compus din teren si casa de locuit, situat in B.R.B.-T. din Insula S.M., Republica F., in care au locuit impreuna cu minorele incepand cu luna septembrie 2010 pana in luna iulie 2011, paratul efectuand numeroase deplasari in afara teritoriului insulei, determinate de interese financiare si personale; inscrisurile mentionate si declaratiile minorelor atesta faptul ca din luna septembrie 2010 cele doua minore au fost inscrise in clasa I si au urmat intregul an scolar 2010-2011, pana la vacanta de vara, promovand in clasa a II-a, la C.I.A. din S.M., institutie privata de invatamant situata in partea olandeza a insulei, in aproprierea locuintei lor. Astfel cum s-a retinut ca fiind un fapt necontestat, prin Ordonanta de neconciliere pronuntata de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T., Republica F., la data de 27.06.2011, ambii parinti au decis cu privire la scolarizarea minorelor in aceasta institutie de invatamant.
Pe fondul neintelegerilor dintre soti, la data de 06.06.2011, reclamanta T.I.-I. a introdus pe rolul Tribunalului de Inalta Instanta din B.-T., din S.M., o cerere avand ca obiect divort, incredintare minore si partaj bunuri comune, impotriva paratului T.R..
Ca urmare a acestui demers judiciar, in cadrul procedurii prealabile, prin Ordonanta de neconciliere pronuntata de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T. la data de 27.06.2011, instanta franceza a stabilit ca, desi partile sunt cetateni romani, este competenta sa solutioneze cererea de divort si incredintare copii, precum si pe cea privind masurile financiare, in baza art.8 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, denumit Bruxelles II bis si a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea deciziilor in materie civila si comerciala, denumit Bruxelles I .
Prin aceasta ordonanta de neconciliere, instanta franceza a retinut ca resedinta stabila a sotilor, la data introducerii cererii de chemare in judecata, este in S.M., unde s-au stabilit reclamanta si copiii si unde se afla si paratul la acea data, care ocupa vila ce constituie "principalul loc de resedinta a sotilor", "ceea ce acesta admite implicit solicitandu-i sotiei sa revina alaturi de el, <acasa>".
In consecinta, prin Ordonanta de neconciliere pronuntata la data de 27.06.2011, executorie de drept, Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T. a fixat provizoriu resedinta celor doua minore la reclamanta T.I.-I., a stabilit in favoarea paratului T.R. un program de vizitare minore sub rezerva prezentei sale in S.M., l-a obligat pe parat la plata unei pensii lunare de intretinere in favoarea minorelor, a stabilit ca autoritatea parentala se exercita in comun de catre parinti, in sensul ca parintii trebuie sa ia de comun acord toate deciziile importante referitoare la domiciliul, educatia, sanatatea, religia si practica religioasa a copiilor, cu mentiunea ca parintele tutore, pe perioada de resedinta care ii este atribuita, este abilitat sa ia singur toate deciziile referitoare la viata curenta a copiilor si toate deciziile necesare de urgenta; fiecare iesire de pe teritoriul national a copilului este supusa acordului prealabil al celuilalt parinte si informarii sale in timp util. Prin aceeasi hotarare, tribunalul francez a stabilit ca sotii au dreptul sa isi organizeze viata separat la domiciliile pe care le doresc. Asa cum s-a consemnat in hotarare, ambele parti au fost prezente la proces, personal si asistate de avocati, hotararea comunicandu-li-se sub semnatura.
In executarea acestei Ordonante de neconciliere, la cererea paratului, comunicata prin avocat, reclamanta a semnat la data de 29.06.2011 autorizatia de iesire din tara, prin care a autorizat parasirea teritoriului national francez de catre minore impreuna cu paratul, tatal lor, de la data de 01.07.2011 pana la data de 21.07.2011, cu obligatia paratului de a aduce copiii la domiciliul reclamantei din S.M., in seara zilei de 21.07.2011. Aceasta obligatie a fost asumata de parat prin scrisoare oficiala expediata de avocatul sau din S.M., scrisoare care a fost depusa in limba franceza si in traducere autorizata in limba romana, la filele 109 si 117 din dosarul tribunalului.
In pofida obligatiei asumate in scris, dupa sosirea in Romania paratul a refuzat sa inapoieze minorele la domiciliul mamei din S.M., la data de 21.07.2011 comunicand reclamantei, prin intermediul avocatilor acesteia din Romania, o notificare inregistrata de B.E.J. G.J. sub nr.317 N/20.07.2011, prin care ii aducea la cunostinta refuzul de inapoiere a copiilor la resedinta din S.M. si faptul ca a introdus actiune de divort si incredintare copii, precum si cerere de ordonanta presedintiala privind incredintarea provizorie a minorelor in timpul procesului de divort, pe rolul Judecatoriei Buftea.
A retinut tribunalul ca actele indeplinite de parat dovedesc imprejurarea ca retinerea minorelor in Romania a fost premeditata de acesta, intrucat paratul a introdus actiunea avand ca obiect desfacere casatorie si incredintare minore, precum si cererea de incredintare provizorie pe calea ordonantei presedintiale, anterior deplasarii copiilor in Romania.
In speta nu s-a facut dovada consimtamantului reclamantei cu privire la retinerea minorelor in Romania de catre parat, dimpotriva, cererea de inapoiere a minorelor, formulata de reclamanta la data de 24.08.2011 in fata autoritatii centrale franceze, in temeiul Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, reprezinta dovada certa a refuzului reclamantei de a consimti la retinerea minorelor pe teritoriul Romaniei de catre parat.
Potrivit art.4 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992, Conventia se aplica oricarui copil care isi avea resedinta obisnuita intr-un stat contractant imediat inainte de incalcarea drepturilor privind incredintarea sau vizitarea, iar aplicarea sa inceteaza cand copilul atinge varsta de 16 ani.
Probele administrate in cauza dovedesc, asa cum s-a relevat mai sus, ca anterior deplasarii in Romania, resedinta obisnuita a minorelor se afla in Republica F. - Insula S.M., la domiciliul mamei, resedinta stabilita initial, in septembrie 2010, de comun acord de catre ambii parinti, asa cum a retinut si instanta franceza care a pronuntat ordonanta de neconciliere din 27.06.2011, iar apoi, dupa introducerea cererii de divort si incredintare copii de catre reclamanta, resedinta copiilor a fost stabilita provizoriu tot in S.M., la domiciliul mamei, de catre instanta franceza.
Sustinerile paratului in sensul ca resedinta obisnuita a minorelor este in comuna S., judetul I., au fost inlaturate de tribunal, ca neintemeiate, aratandu-se ca inscrisurile invocate de parat nu fac dovada in acest sens.
Astfel, este necontestat de parti faptul ca pana in septembrie 2010 minorele au locuit impreuna cu reclamanta la S., in resedinta familiei din str.F., nr.154, unde minorele au fost duse din nou de parat dupa sosirea in Romania, in iulie 2011.
Din perspectiva art.3 alin.1 lit.a din Conventia de la Haga din 1980, asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, este irelevanta perioada in care copiii au locuit in Romania anterior stabilirii resedintei in S.M..
Ceea ce intereseaza sub aspectul aplicarii Conventiei, este resedinta obisnuita a copilului imediat inaintea deplasarii ori retinerii ilicite pe teritoriul altui stat contractant, or, din probele administrate, rezulta cu evidenta ca din luna septembrie 2010, resedinta minorelor a fost stabilita de parintii lor in S.M., vizita facuta in Romania in timpul vacantei de iarna a anului 2010 neavand semnificatia stabilirii unei alte resedinte.
Cu privire la declaratiile olografe din 29.07.2011 date de constructorul casei din comuna S. si de preotul paroh din comuna S., tribunalul a retinut ca nu au valoare probatorie ca inscrisuri, intrucat nu sunt indeplinite cerintele art.1171 si urm. si ale art.1176 si urm. Cod civil; prin aceste declaratii paratul tinde sa eludeze dispozitiile legale in materia probei testimoniale, proba ce i-a fost respinsa ca neutila prin incheierea din 03.11.2011. Prin urmare, cele doua declaratii olografe nu au fost valorificate, din punct de vedere probatoriu, nici in cadrul probei cu inscrisuri, nici in cadrul probei cu martori, deoarece autorii declaratiilor nu au fost audiati in mod nemijlocit de tribunal, in conditii de contradictorialitate. A mai retinut tribunalul ca aspectele relatate de constructor sunt cunoscute numai de la parat iar declaratia preotului vizeaza aspecte generale din viata familiei anterior plecarii in S.M.. In privinta declaratiei preotului paroh tribunalul a mentionat ca se pune chiar problema respectarii de catre acesta a obligatiei de pastrare a secretului confesiunii minorelor, intrucat a dezvaluit aspecte relatate de minore cu prilejul confesiunii.
In ceea ce priveste jurnalul bonelor, depus de parat, prima instanta a apreciat ca nu are valoare probatorie in cauza, avand in vedere ca acest jurnal prezentand in detaliu programul de masa si somn, precum si starea de sanatate a minorelor in primul an de viata, iar ceea ce intereseaza in procesul de rapire este ce s-a intamplat in ultimul an din viata minorelor, in prezent in varsta de 7 ani.
S-a mai retinut ca nici paratul nu a reusit sa faca dovada ca in ultimul an, respectiv in perioada septembrie 2010-iunie 2011, a avut resedinta obisnuita in S., domiciliul sau, conform pasaportului eliberat de autoritatile romane in anul 2008, fiind in M., la fel ca si domiciliul minorelor, mentionat in pasapoartele individuale ale acestora eliberate de autoritatile romane in anul 2009; cartea de identitate provizorie a paratului atesta faptul ca acesta si-a stabilit resedinta in S. incepand cu data de 05.09.2011, dupa formularea de catre reclamanta a cererii de inapoiere a minorelor si a cererii de incuviintare a executarii silite in Romania a ordonantei de neconciliere pronuntate la data de 27.06.2011, de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T..
In privinta declaratiei depuse la fila 449 din dosarul tribunalului, prin care paratul si-a exprimat acordul ca minorele sa calatoreasca impreuna cu reclamanta in F., Insula S.M., in perioada 13.09.2010-30.10.2010, s-a retinut ca acesta nu a facut dovada ca minorele aveau anterior calatoriei resedinta obisnuita in S., in acea declaratie nefiind mentionat nici un domiciliu sau resedinta a parintilor ori a minorelor; de asemenea, prin acea declaratie nu s-a facut dovada ca reclamanta este cea care le-a rapit pe minore in toamna anului 2010 prin stabilirea resedintei lor in S.M.,intrucat nu a fost depusa nicio hotarare judecatoreasca irevocabila care sa constate rapirea sau o cerere de inapoiere a minorelor formulata de parat.
In opinia tribunalului, acordul paratului pentru calatoria minorelor in S.M. nu infirma ipoteza stabilirii resedintei copiilor in S.M. prin decizia ambilor parinti, ci, dimpotriva, o confirma, chiar minorele declarand in camera de consiliu din 10.11.2011 ca s-au stabilit in insula impreuna cu parintii, la varsta de 6 ani, ca au frecventat scoala in S.M. intregul an scolar si ca au locuit impreuna cu mama, tata si bona.
Raportul de ancheta sociala efectuat de Primaria Comunei S. la resedinta actuala a paratului, precum si rapoartele psihologice cu privire la minore, efectuate de D.G.A.S.P.C. I., la cererea paratului, nu au facut dovada ca in perioada septembrie 2010-iunie 2011 resedinta obisnuita a minorelor era in S., toate aceste rapoarte fiind intocmite ulterior retinerii copiilor in Romania de catre parat in iulie 2011 si fiind solicitate de parat pro causa, avand in vedere ca dupa introducerea de catre reclamanta a cererii de divort in S.M., paratul a sesizat, la randul sau, instanta romana cu o cerere similara. Este de observat faptul ca raportul de ancheta sociala a fost intocmit de Primaria Comunei S. fara a fi dispus de tribunal, la data de 19.10.2011 si transmis prin fax in aceeasi zi, anterior primului termen de judecata din 20.10.2011, in conditiile in care la dosar nu s-a restituit dovada de citare a autoritatii tutelare pentru acel termen. Totodata, raportul de ancheta sociala mentioneaza ca datele anchetei sociale au rezultat din "discutiile purtate", fara a se preciza cine a participat la discutiile cu asistentii sociali si fara a se preciza care a fost intervalul de timp in cursul anului 2011 cand minorele au fost plecate cu mama lor.
Dimpotriva, raportul de ancheta sociala efectuat de aceeasi autoritate tutelara la data de 29.07.2011 in cadrul procesului de divort aflat pe rolul Judecatoriei Buftea, a evocat perioada in care familia T. a locuit la S., fara a preciza ce s-a petrecut din vara anului 2010 pana in vara anului 2011, aceasta fiind tocmai perioada in discutie pentru determinarea resedintei obisnuite a minorelor imediat inaintea rapirii.
Cu referire la inscrisurile care atesta dreptul de proprietate al sotilor T. asupra unui imobil situat in comuna S., satul S., str. F., nr.154, judetul I., pentru care au fost achitate impozite si facturi de utilitati, prima instanta a apreciat ca acestea nu probeaza faptul ca minorele au avut resedinta obisnuita in S. anterior retinerii lor in Romania de catre parat, intrucat, asa cum a rezultat din probele administrate, partile detin in proprietate mai multe imobile, atat in Romania, cat si in strainatate, inclusiv in S.M., iar exercitarea dreptului de proprietate nu implica in mod necesar ca familia sa locuiasca efectiv in imobilul respectiv, cu atat mai mult cu cat, din inscrisurile depuse de parat, ce emana de la Oficiul National al Registrului Comertului, in imobilele din S. si din B., proprietatea partilor, au sediul social si functioneaza mai multe societati comerciale in care sotii au calitatea de asociat.
S-a mai retinut ca, pe de alta parte, pentru a avea resedinta obisnuita in S.M., nu era necesar ca cei doi soti sa aiba interese de afaceri in insula, pentru stabilirea resedintei fiind suficient ca familia sa locuiasca acolo efectiv, cu caracter de continuitate, o perioada suficient de mare, care sa conduca la concluzia ca aceea este locuinta statornica; ceea ce intereseaza in speta este resedinta obisnuita a minorelor in perioada imediat anterioara retinerii lor in Romania, intrucat in privinta paratului chiar prin ordonanta de neconciliere a instantei franceze s-a retinut ca acesta calatorea frecvent la M., unde are de altfel stabilit domiciliul, precum si in alte zone.
A aratat tribunalul ca, pentru aceleasi ratiuni, nici card-urile de asigurare privata de sanatate, depuse de parat, nu au probat resedinta obisnuita a minorelor in S.. Astfel, in virtutea principiului libertatii contractuale, paratul putea incheia contracte de asigurare privata de sanatate in orice stat a carui legislatie permite asemenea contracte, iar card-urile nu mentioneaza data emiterii lor, pentru a se putea stabili daca sunt anterioare sau ulterioare retinerii minorelor in Romania de catre parat; celelalte inscrisuri privind consultarea de drepturi la data de 11.08.2011, depuse de parat, nu contin suficiente informatii pentru a fi avute in vedere la solutionarea cauzei, neputandu-se stabili de la cine emana si in ce scop au fost intocmite.
Asadar, tribunalul a retinut ca cele doua minore a caror inapoiere s-a cerut in temeiul Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, sunt cetateni romani cu domiciliul in strainatate, domiciliul lor legal fiind stabilit in M.; in privinta acestor minore s-a stabilit prin hotarare judecatoreasca executorie de drept, pronuntata de o instanta dintr-un stat membru al Uniunii Europene, ca au resedinta obisnuita in S.M.. In mod provizoriu, s-a stabilit resedinta acestora la mama pe timpul procesului de divort si incredintare copii, cu care reclamanta a investit instanta franceza.
Potrivit dispozitiilor art.8 alin.1 din Regulamentul Consiliului (CE) nr.2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, ce are aplicare directa in dreptul national, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata.
Totodata, potrivit art.21 alin.1 din acelasi regulament comunitar, hotararile judecatoresti pronuntate intr-un stat membru se recunosc in celelalte state membre fara a fi necesar sa se recursa la vreo procedura.
Motivul refuzului recunoasterii ordonantei de neconciliere, decurgand din art.23 lit.b din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, invocat de parat, nu subzista in cauza, intrucat, pe de o parte, ordonanta de neconciliere a fost pronuntata intr-o procedura de urgenta ce precede judecarea propriu-zisa a procesului de divort de catre instanta franceza, iar pe de alta parte, paratul nu a facut dovada ca normele fundamentale de procedura din dreptul francez prevad obligativitatea ascultarii copilului in varsta de 6 ani in procesele privind raspunderea parinteasca, la data de 27.06.2011 minorele avand varsta de 6 ani.
Dispozitiile art.24 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 interzic controlul competentei instantei judecatoresti din statul membru de origine, criteriul ordinii publice mentionat la art.22 lit.a si art.23 lit.a neputand fi aplicat normelor de competenta mentionate la art.3-art.14.
In raport de aceste dispozitii ale dreptului comunitar, ordonanta de neconciliere pronuntata de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T. la data de 27.06.2011, nu a putut fi cenzurata de instanta romana investita cu solutionarea cererii avand ca obiect rapire internationala de copii, nici sub aspectul recunoasterii efectelor sale pe teritoriul Romaniei, nici sub aspectul competentei instantei franceze.
Cu atat mai mult, instanta romana nu s-a putut constitui intr-o instanta de control judiciar fata de instanta franceza, toate sustinerile paratului cu privire la nelegalitatea si netemeinicia Ordonantei de neconciliere pronuntate de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T. la data de 27.06.2011, urmand a fi inlaturate, fata de imprejurarea ca asemenea critici impotriva hotararii instantei franceze pot fi formulate numai in cadrul cailor de atac exercitate potrivit dreptului francez, din inscrisurile depuse la dosar nerezultand ca aceasta hotarare a fost desfiintata in calea de atac.
In consecinta, cele retinute de tribunalul francez in Ordonanta de neconciliere din 27.06.2011, cu privire la resedinta obisnuita a minorelor, nu pot fi inlaturate de inscrisurile imprecise depuse de parat si cu atat mai mult impotriva unei hotarari judecatoresti executorii, care are forta probanta a unui inscris autentic, nu poate fi primita proba cu martori potrivit dispozitiilor art.1191 C.civ., ramase in vigoare si dupa data intrarii in vigoare a noului Cod civil.
Pe de alta parte, chiar daca in luna septembrie 2010, partile nu ar fi stabilit impreuna resedinta obisnuita a minorelor in S.M., aceasta resedinta este stabilita prin Ordonanta de neconciliere din 27.06.2011 a Tribunalului de Inalta Instanta din B.-T., care a fixat provizoriu resedinta copiilor la mama, cu dreptul tatalui de vizitare sub rezerva prezentei sale la S.M., iar retinerea copiilor pe teritoriul Romaniei la data de 21.07.2011, de catre parat, incalca dispozitiile acestei Ordonante de neconciliere.
A rezultat ca, intrucat minorele isi aveau resedinta obisnuita intr-un stat contractant, respectiv in Republica F. - Insula S.M., imediat inainte de incalcarea drepturilor privind incredintarea sau vizitarea, iar minorele au varsta de 7 ani, in cauza este aplicabila Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii.
In conformitate cu art.3 din Conventie, deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita: a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat, inaintea deplasarii sau neinapoierii sale; si b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii, acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit. Dreptul privind incredintarea, vizat la lit. a), poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat.
In raport de dispozitiile art.97 si art.98 din Codul familiei roman, in vigoare la data retinerii minorelor in Romania de catre parat, precum si in raport de dispozitiile art.309 din Codul civil francez si ale ordonantei de neconciliere pronuntate de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T. la data de 27.06.2011, autoritatea parinteasca este exercitata de comun acord de catre cei doi parinti, in sensul ca parintii trebuie sa ia de comun acord toate deciziile importante referitoare la domiciliul, educatia copiilor, sanatate, religie si practica religioasa; parintele tutore al copilului, pe perioada de resedinta care ii este atribuita, este abilitat sa ia singur toate deciziile referitoare la viata curenta a copilului si toate deciziile necesare de urgenta; fiecare iesire de pe teritoriul national a copilului este supusa acordului prealabil al celuilalt parinte si informarii sale in timp util.
Prin urmare, in speta sunt indeplinite conditiile prevazute de art.3 din Conventie, in sensul ca retinerea minorelor in Romania de catre tata, fara acordul mamei, reprezinta o neinapoiere ilicita, deoarece imediat inaintea neinapoierii dreptul privind incredintarea copiilor era atribuit, potrivit Codului familiei roman si Codului civil francez, ambilor parinti, in plus, prin hotararea instantei franceze resedinta copiilor era stabilita provizoriu la mama, iar acest drept era exercitat in mod efectiv de catre reclamanta ori ar fi fost astfel exercitat daca nu ar fi survenit retinerea ilicita.
In speta sunt aplicabile dispozitiile Conventiei de la Haga si avand in vedere cele retinute prin Raportul explicativ Vera-Perez, conform caruia trebuie sa fie asimilat unei asemenea situatii (deplasarii ilicite) refuzul de a reintegra copilul in mediul sau, dupa un sejur in strainatate, consimtit de persoana careia ii fusese incredintat, in speta reclamanta avand un drept de incredintare provizorie stabilit prin hotarare judecatoreasca executorie de drept.
In acceptiunea art.5 lit.a din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii si a art.2 pct.9 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, dreptul privind incredintarea include dreptul cu privire la ingrijirile cuvenite persoanei copilului si, indeosebi, acela de a hotari asupra locului resedintei sale.
Reclamantei i-a fost atribuit un drept de incredintare provizorie prin ordonanta de neconciliere din 27.06.2011 a instantei franceze, fiind stabilita provizoriu resedinta copiilor la mama, cu dreptul tatalui de vizitare in Insula S.M., niciunul dintre parinti neavand dreptul de a scoate copiii de pe teritoriul national francez fara informarea in timp util si acordul prealabil al celuilalt parinte.
Toate demersurile si deciziile referitoare la minore trebuie sa fie subordonate principiului interesului superior al copiilor, potrivit dispozitiilor art.2 din Legea nr.272/2004 si art.3 alin.1 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr.18/1990, republicata.
Potrivit art.19 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, hotararea de inapoiere nu afecteaza fondul dreptului privind incredintarea, astfel incat in cadrul mecanismului de returnare sumara reglementat de Conventie, nu se pune in discutie dreptul privind incredintarea copilului unuia sau altuia dintre parinti.
Pe de alta parte, in conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament, minorele in cauza beneficiind de prevederile acestei legi in temeiul art.3 lit. e.
Tribunalul a apreciat ca in cauza nu este incident niciunul din cazurile in care se poate refuza inapoierea minorelor in F. -Insula S.M., prevazute de art.13 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, deoarece mama copiilor nu si-a exprimat consimtamantul la retinerea lor in Romania de catre tata. Aceasta exercita in mod efectiv dreptul privind incredintarea la data neinapoierii, atribuit in comun celor doi parinti; nu s-a facut dovada ca exista un risc grav ca inapoierea minorelor sa le expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa le situeze intr-o situatie intolerabila iar minorele in varsta de 7 ani nu au varsta si maturitatea necesare pentru a-si exprima opinia cu privire la inapoiere, aflandu-se sub influenta puternica a tatalui care se opune inapoierii.
In privinta pericolului fizic sau psihic la care ar fi expuse minorele in cazul inapoierii in S.M., tribunalul a retinut ca acesta nu a fost dovedit prin nici un mijloc de proba, iar pericolele invocate de parat, decurgand din conditiile meteorologice si rata criminalitatii pe insula, in nici un caz nu pot fi retinute ca temei al refuzului de inapoiere a copiilor. Calamitati naturale au avut loc si in Romania, in fiecare an producandu-se inundatii devastatoare in mai multe zone din tara, iar Romania nu este un stat cu rata criminalitatii zero. Aceste presupuse pericole grave la care ar fi expuse minorele in S.M., nu l-au impiedicat totusi pe parat sa petreaca vacantele impreuna cu reclamanta si minorele timp de 8 ani in S.M., unde in final au cumparat o casa in care au locuit timp de aproape un an, au inscris minorele la o scoala privata pe care acestea au frecventat-o intregul an scolar si le-au reinscris din data de 22.03.2011 pentru urmatorul an scolar.
De asemenea, presupusa relatie extraconjugala a reclamantei, invocata de parat, nu constituie un impediment la inapoiere in sensul art.13 alin.1 lit.b din Conventia asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, ambele parti acuzandu-se reciproc de infidelitate, ceea ce inseamna ca minorele ar fi supuse aceluiasi pericol, in egala masura, daca ar continua sa locuiasca impreuna cu paratul. Relatiile extraconjugale ale parintilor nu constituie in sine pericole fizice sau psihice care sa justifice refuzul de inapoiere a copiilor la resedinta obisnuita din S.M., potrivit ordonantei de neconciliere din 27.06.2011 sotii putand sa-si organizeze viata separata la domiciliile pe care le doresc, iar incalcarea obligatiei de fidelitate de catre soti excede cadrului procesual avand ca obiect rapire internationala de copii, putand fi analizata in cadrul procesului de divort.
In ceea ce priveste impotrivirea minorelor la inapoiere, tribunalul a retinut ca fiind ascultate in camera de consiliu din 10.11.2011, potrivit dispozitiilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, art.9 alin.3 si 4 din Legea nr.369/2004 si art.11 alin.2 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, cele doua minore au aratat ca nu doresc sa se intoarca in S.M., fara a expune un motiv rational si pertinent pentru care se opun inapoierii.
Ambele minore au invocat aceleasi motive pentru care se opun inapoierii, si anume, existenta unui singur anotimp in Insulele C., fara a putea preciza care este acesta, lipsa zapezii si faptul ca scoala era plictisitoare pentru ele.
In antiteza cu situatia din S.M., minorele au declarat ca la Scoala nr.11 din B., unde paratul le-a inscris in clasa a II-a in anul scolar 2011-2012, copiii sunt foarte galagiosi si agresivi, iar lectiile sunt mult mai grele, ceea ce l-a determinat pe parat sa o angajeze pe invatatoarea minorelor pentru a le medita la locuinta acestuia din B., folosita alternativ cu resedinta din S..
Desi paratul a sustinut ca minorele s-au integrat in noul mediu din Romania si si-au facut prieteni la scoala si acasa, depunand in acest sens caracterizari si declaratii olografe ale invatatoarei acestora, cu eludarea din nou a dispozitiilor legale in materia probei testimoniale, audiate fiind in camera de consiliu, minorele nu au putut preciza ce prieteni au in Romania, nici macar pe cei apropiati familiei, cand si-au facut prieteni si unde locuiesc acestia. Dimpotriva, minora N.-I.T. a declarat ca nu isi cunoaste toti cei 35 de colegi de clasa, care sunt foarte galagiosi si ii provoaca dureri de cap.
Totodata, minora N.-I.T. a declarat ca desi reclamanta le-a cerut sa stea mai putine zile in Romania, paratul este cel care nu le lasa sa plece in C., iar invatatoarea minorelor, care le acorda si meditatii in locuinta paratului din B., le-a spus ca trebuie sa stea in Romania pentru ca aici este locul lor, in Romania si oriunde ar pleca, trebuie sa se intoarca la B..
In raport de dispozitiile art.24 alin.4 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile si completarile ulterioare si de cele ale art.12 din Conventia privind drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea nr.18/1990, opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate a copilului.
In acelasi sens sunt si dispozitiile art.13 alin.2 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, care dau posibilitatea tribunalului sesizat cu cererea de rapire, sa refuze a dispune inapoierea copilului care se impotriveste inapoierii si care a atins o varsta sau o maturitate care face necesar sa se tina seama de opinia sa.
Din declaratiile minorelor ascultate in camera de consiliu din 10.11.2011, a rezultat ca acestea nu au reprezentarea clara a dorintelor lor si a modului in care pot fi realizate, avand si un deficit pronuntat de orientare temporala, minorele neputand preciza data la care are loc audierea, zilele saptamanii, cand au fost aduse in Romania de catre parat si nici ce anotimp era. Acest lucru pare firesc avand in vedere varsta minorelor de 7 ani si traumele la care au fost supuse pe fondul relatiei conflictuale dintre parintii lor, dupa separarea lor de mama prin retinerea ilicita de catre tata pe teritoriul Romaniei minorele aflandu-se sub influenta paratului, care le-a indus ideea refuzului de a se intoarce in S.M., la mama.
La aceasta concluzie a condus faptul ca ambele minore au invocat aceleasi motive de neinapoiere, aproximativ in aceiasi termeni. M.-R. a aratat ca ii este dor de mama, dar abia asteapta ca tata sa le duca la un mall la locul de joaca, tatal oferindu-le cadouri in preziua audierii la tribunal; minorele au venit la audiere insotite de cate una dintre jucariile cumparate de parat cu acea ocazie. N.-I. a aratat ca paratul este cel care se opune intoarcerii lor in C., ambele minore manifestand afectiune atat fata de reclamanta, cat si fata de parat.
Totodata, invatatoarea copiilor, persoana cu influenta covarsitoare pentru orice scolar in varsta de 7 ani, le-a spus minorelor ca trebuie sa stea in Romania pentru ca locul lor este aici, invatatoarea fiind angajata de parat sa le mediteze pe minore in locuinta lor, aflandu-se deci in relatii de interese cu paratul.
Rapoartele psihologice redactate cu ocazia audierii minorelor, de catre psihologul din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 1 Bucuresti care le-a asistat, au relevat faptul ca acestea au raspuns in mod autentic si spontan intrebarilor puse de tribunal, ca au fost relaxate si cooperante in timpul audierii, si-au motivat dorintele in functie de ce simteau. Rapoartele psihologice au concluzionat ca minorele dispun de discernamant in conformitate cu varsta cronologica, ceea ce nu inseamna ca acest discernamant este absolut si face necesar a se tine seama de opinia minorelor, ci ca au discernamantul unui copil in varsta de 7 ani.
Din faptul ca minorele au raspuns in mod autentic si spontan intrebarilor puse de tribunal, a rezultat ca cele relevate de ele cu ocazia audierii, expuse mai sus, denota cu claritate influenta pe care paratul a exercitat-o asupra minorelor dupa rapire, personal, in cadrul discutiilor purtate cu acestea si prin cadourile oferite, precum si prin intermediul invatatoarei copiilor, pentru a le induce opozitia la inapoierea in S.M., astfel incat opinia minorelor nu este exprimata in mod liber si constient.
Desi in speta nu s-a regasit ipoteza art.12 alin.2 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, care da posibilitatea instantei sa refuze inapoierea copilului care s-a integrat in noul sau mediu, intrucat cererea de inapoiere a fost formulata la mai putin de 1 an de la retinerea ilicita a copiilor de catre parat, adaptarea minorelor la noul mediu din Romania prezinta relevanta pentru a intelege modul in care acestea si-au exprimat opinia cu privire la inapoiere.
Asa cum s-a relevat anterior, singurul lucru care le atrage in Romania este resedinta din S., pe care o percep ca pe un castel, unde sunt inconjurate de un personal de serviciu numeros, dar mediul scolar le sperie din cauza numarului prea mare de copii din clasa, a agresivitatii colegilor de clasa, care se bat cu pumnii si picioarele, striga si mananca in timpul orelor si pe care nu ii cunosc prea bine, precum si a dificultatii lectiilor, avand nevoie de meditatii, aspecte ce au rezultat din raportul de ancheta sociala si declaratiile minorelor din camera de consiliu. In acelasi timp, minorele nu au putut preciza cine le sunt prietenii din Romania.
A rezultat de aici ca minorele s-au adaptat numai in mod aparent noului mediu de viata din Romania, in plan psihologic traversand o perioada confuza si conflictuala, care a determinat pierderea reperelor stabilite in timpul cand locuiau impreuna cu ambii parinti.
Din aceste motive, tribunalul a apreciat ca minorele nu prezinta varsta si gradul de maturitate care fac necesar a se tine seama de opinia lor, nefiind incidente prevederile art.13 alin.2 din Conventia asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980.
Pentru considerentele expuse, constatand ca retinerea copiilor de catre parat pe teritoriul Romaniei este ilicita in sensul art.3 din Conventie, in temeiul art.11 raportat la art.7 din Legea nr.369/2004, tribunalul a admis cererea formulata de reclamantul M.J., in calitate de autoritate centrala romana pentru ducerea la indeplinire a obligatiilor stabilite prin Conventie si a obligat paratul sa le inapoieze pe minore la resedinta obisnuita din S.M., F., la mama acestora, cu resedinta in S.M., D. de la B.N., nr.10, 97150.
A mai aratat tribunalul ca, imprejurarea ca ulterior rapirii reclamanta a inchiriat un alt imobil in S.M. decat cel cumparat impreuna cu paratul in august 2010, pe care l-a indicat drept resedinta in cererea de inapoiere, nu prezinta relevanta, intrucat sfera resedintei obisnuite a copiilor include teritoriul francez al Insulei S.M., nu un anume imobil, mecanismul de returnare sumara a copiilor, reglementat de Conventie, vizand inapoierea in statul resedintei obisnuite si nu inapoierea intr-o anumita locuinta.
In plus, prin Ordonanta de neconciliere din 27.06.2011, Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T. a fixat resedinta provizorie a minorelor la mama si a permis partilor sa-si organizeze viata separat la domiciliile pe care le doresc, atribuind reclamantei gestiunea imobilului achizitionat de parti in august 2010 pana la partaj. Potrivit inscrisurilor depuse la dosar, ulterior pronuntarii ordonantei de neconciliere paratul a inchiriat imobilul proprietatea partilor din S.M. si si-a insusit in exclusivitate veniturile din chirie, privand-o pe reclamanta de posibilitatea de a mai locui efectiv in respectivul imobil si de a-l gestiona conform hotararii instantei franceze, astfel incat paratul nu isi poate invoca propria turpitudine pentru a obtine neinapoierea copiilor.
In temeiul art.11 alin.2 si alin. 3 din Legea nr.369/2004, tribunalul a dispus ca executarea de catre paratul T.R. a obligatiei de inapoiere a copiilor sa se faca in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii, sub sanctiunea aplicarii de amenzi civile in favoarea statului roman in cuantum de 2.500 lei si l-a obligat pe parat sa suporte toate cheltuielile de inapoiere a minorelor la resedinta obisnuita din S.M., F..
La data de 1.02.2012, paratul a formulat o cerere de lamurire a dispozitivului sentintei civile nr. 2102/25.11.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila solicitand instantei sa indice in concret modalitatea de inapoiere a celor doua minore avand in vedere ca minora, T.M.-R. sufera de o afectiune organica in raport de care zborurile cu avionul sunt contraindicate.
Prin incheierea pronuntata in Camera de Consiliu la data de 8.03.2012, Tribunalul Bucuresti a respins cererea de lamurire a dispozitivului sentintei retinand ca obligatiile stabilite in sarcina paratului au fost clar indicate de tribunal, in sensul ca acesta este obligat la inapoierea minorelor la resedinta obisnuita din S.M., F., la mama acestora, in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a sentintei, sub sanctiunea aplicarii de amenzi civile in favoarea statului roman in cuantum de 2.500 lei in caz de neexecutare a obligatiei de inapoiere in termenul fixat de instanta, acesta fiind obligat totodata sa suporte toate cheltuielile de inapoiere a minorelor la resedinta obisnuita din S.M., F..
A mai retinut tribunalul ca cererea de inapoiere la resedinta obisnuita a copiilor rapiti de catre parat, formulata de autoritatea centrala M.J., a fost solutionata de tribunal in concordanta cu prevederile art.11 din Legea nr.369/2004, ale art.11, art.12 si art.13 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii si ale art.11 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti si ca niciuna dintre dispozitiile legale ce reglementeaza aspectele civile ale rapirii internationale de copii nu prevad obligatia instantei sesizate cu solutionarea cererii de inapoiere a copilului rapit, de a indica modalitatea concreta de inapoiere a copilului sau mijlocul de transport cu care copilul va fi deplasat in statul resedintei sale obisnuite, in executarea hotararii de inapoiere.
Aceste aspecte exced cadrului procesual al judecarii cererii de inapoiere si vizeaza executarea hotararii de inapoiere, executare care trebuie sa fie benevola din partea paratului obligat la inapoiere, in caz contrar procedandu-se la punerea in executare a amenzii civile in favoarea statului roman aplicate paratului si, in cele din urma, la executarea silita a obligatiei de inapoiere, potrivit dispozitiilor art.13 si art.14 din Legea nr.369/2004.
In opinia primei instante, ramane in sarcina paratului, ca un bun parinte ale carui drepturi si obligatii parintesti nu au fost suspendate, sa ia toate masurile pentru aducerea la indeplinire a obligatiei de inapoiere a minorelor la resedinta obisnuita din S.M. in cazul ramanerii irevocabile a hotararii de inapoiere, intr-o modalitate adecvata, care sa nu afecteze in mod grav sanatatea acestora, cu mentiunea ca istoricul medical al minorei T.M.-R., inregistrata cu antecedente de otite repetate medii, otalgie predominant stang, declansate de raceli banale sau de circumstante cu modificari de presiune atmosferica (scufundari subacvatice, zbor cu avionul, montagne russe), nu l-a impiedicat pe acesta sa deplaseze copilul cu avionul din S.M. in vara anului 2011, in vederea retinerii sale ilicite pe teritoriul Romaniei, fara acordul mamei careia instanta franceza i l-a incredintat provizoriu.
A retinut tribunalul ca din modul de formulare si motivare a cererii de lamurire a dispozitivului sentintei, rezulta ca paratul nu tinde la lamurirea unei obligatii clar stabilite in sarcina sa, ci la modificarea solutiei date de instanta, urmarind inlaturarea obligatiei de inapoiere a minorelor si ca procedura prevazuta de art.2811 Cod procedura civila nu permite instantei sa revina asupra solutiei date prin sentinta, pe calea lamuririi dispozitivului hotararea neputand fi reformata sau retractata.
Tribunalul a apreciat ca cererea de lamurire a dispozitivului formulata de paratul care a beneficiat de asistenta juridica acordata de avocat, reprezinta o exercitare abuziva a drepturilor procedurale in sensul art.723 alin.1 Cod procedura civila, in realitate tinzandu-se la tergiversarea solutionarii irevocabile a cauzei, intrucat termenul de executare a obligatiei de inapoiere a copiilor rapiti curge de la data ramanerii irevocabile a sentintei a carei lamurire s-a solicitat.
Astfel, paratul a sustinut ca obligarea sa de a inapoia minorele la resedinta obisnuita din S.M., contravine in mod fatis indicatiilor si recomandarilor medicului specialist, punand in pericol sanatatea si integritatea fizica a unor copii lipsiti de orice posibilitate de reactie si de impotrivire, criticand practic solutia primei instante intr-o alta procedura decat aceea recursul de care aceasta este susceptibila.
Pe de alta parte, paratul nu a argumentat in ce mod disfunctia tubara de care ar suferi minora T.M.-R., pune in pericol sanatatea si integritatea fizica a minorei T.N.-I., in privinta careia nu s-a invocat si dovedit vreo imposibilitate medicala de a calatori cu avionul, in cazul inapoierii copiilor la resedinta obisnuita din S.M..
In concluzie, fata de cele retinute, tribunalul a apreciat ca cererea de lamurire a dispozitivului sentintei este vadit neintemeiata si excede ipotezei art.2811 Cod procedura civila, astfel incat, in temeiul acestor dispozitii legale, a respins-o.
Impotriva sentintei civile nr. 2102/25.11.2011 si a incheierii pronuntata in camera de consiliu la data de 08.03.2012, ambele in dosarul nr. 64634/3/2011 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civila, a declarat recurs recurentul - parat T.R..
Prin recursul formulat impotriva sentintei civile nr. 2102/25.11.2011 s-a solicita admiterea recursului, schimbarea in tot a sentintei civile, cu consecinta respingerii actiunii ca ramasa fara obiect si lipsita de interes sau, in subsidiar, ca neintemeiata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, intemeiate pe dispozitiile art. 304 ind. 1 si 304 pct. 9 Cod procedura civila ,coroborate cu dispozitiile art. 12 din Legea nr. 369/2004, recurentul - parat a aratat ca din punct de vedere procesual cererea de chemare in judecata, a ramas fara obiect si este lipsita de interes intrucat minorele se afla la intimata-reclamanta, ca urmare a procedurii de executare silita a Ordonantei de neconciliere.
A sustinut recurentul-parat ca reclamanta T.I.-I. a declansat procedura de incuviintare a executarii pe teritoriul Romaniei a Ordonantei de neconciliere pronuntata la data de 26.06.2011 de Tribunalul de Mare Instanta din B.-T., S.M., in ceea ce priveste fixarea resedintei minorelor alaturi de mama, in dosarul nr. 56484/3/2011, inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV - a Civila.
Prin sentinta civila nr. 1419/6.09.2011, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV - a Civila a admis, in parte, cererea de exequator formulata de petenta T.I.-I. in sensul ca a incuviintat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de hotararea judecatoreasca denumita Ordonnance de Non Conciliation pronuntata la data de 27.06.2011 de Tribunalul de Inalta Instanta din B.-T., Camera JAF impotriva debitorului R.T. in ceea ce priveste fixarea provizorie a resedintei copiilor T.M.-R. si T.N.-I. in B.R. lot 408 L.T.B. 97150 S.M..
Impotriva acestei sentintei civile a formulat recurs recurentul T.R., iar prin decizia civila nr. 2102/12.12.2011, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III - a Civila a admis recursul formulat de T.R. si a modificat in parte sentinta civila atacata, in sensul ca a incuviintat executarea in privinta stabilirii resedintei copiilor la mama dar a inlaturat mentiunea privind fixarea provizorie a resedintei minorelor la adresa din B.R. lot 408 L.T.B. 97150 S.M., mentinand celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
Urmare a parcurgerii acestei proceduri de incuviintare a executarii silite a Ordonantei de neconciliere, reclamanta a sesizat BEJ C.M. - B. cu o cerere de executare silita a acestei hotarari. Prin procesul - verbal incheiat de B.E.J. C.B. - M. la data de 13.12.2011 in dosarul de executare nr. 1951/2011, executorul judecatoresc a constatat ca minorele T.M.-R. si T.N.-I. au fost inapoiate mamei lor, T.I.-I., care le-a preluat de la domiciliul tatalui din comuna S., jud. I.. In consecinta, incepand cu data de 13.12.2011, potrivit procesului-verbal intocmit de executorul judecatoresc, minorele locuiesc impreuna cu mama, domiciliul acesteia din str. Poet G.A. nr. 67, sector 1.
Fata de imprejurarea ca, pe parcursul procesului reclamanta T.I. - I., in urma unei proceduri de executare silita, a luat minorele de la domiciliul recurentului-parat, iar in prezent acestea se afla la resedinta mamei, recurentul-parat a sustinut ca nu se mai poate pune problema inapoierii minorelor de catre tata in cadrul unei proceduri de rapire internationala, astfel ca cererea de chemare in judecata avand ca obiect rapire internationala de minor a ramas fara obiect si este, in acelasi timp, lipsita de interes si de temei legal.
Din aceasta perspectiva, recurentul-parat solicita admiterea recursului, iar pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind ramasa fara obiect.
Cu referire la exceptia lipsei de interes a cererii de chemare in judecata, recurentul-parat a aratat ca, in lumina aspectelor mentionate anterior, rezulta ca actiunea formulata de M.J., in calitate de reprezentant legal al reclamantei T.I. - I., a devenit si lipsita de interes.
Astfel, prin actiunea introductiva de instanta, reclamanta, reprezentata de M.J., a chemat in judecata pe paratul T.R. solicitand instantei sa pronunte o hotarare prin care sa il oblige pe acesta "sa le inapoieze de indata pe minorele T.M. - R. si T.N. - I. la resedinta obisnuita din S.M., la mama acestora - D. de la B.N. nr. 10,97150." Asadar, finalitatea acestei actiuni consta in inapoierea minorelor, de indata, mamei lor, reclamanta T.I.-I..
De vreme ce, in prezent, minorele au fost inapoiate mamei, ca urmare a unei alte proceduri, cea de executare silita, aspect ce rezulta chiar din procesul - verbal al B.E.J. C.M.B., incheiat in dosarul de executare nr. 1951/2011, este evident ca actiunea formulata de reclamanta a devenit lipsita de interes, intrucat pretentiile opuse paratului T.R. au fost satisfacute intre timp, sustinerea acestei actiuni nemaifiind in masura sa mai produca un folos practic in patrimoniul reclamantei.
A aratat recurentul-parat ca, in doctrina, interesul ca si conditie de promovare a actiunii civile este definit ca fiind folosul practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intra in continutul acesteia. In literatura de specialitate se mai arata ca interesul trebuie sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.
In ceea ce priveste exigenta ca interesul sa fie nascut si actual, acest aspect se interpreteaza in sensul ca interesul promovarii si sustinerii actiunii civile trebuie sa existe atat la momentul sesizarii instantei (sa fie nascut), cat si pe intregul parcurs al procesului (sa fie actual) in sensul ca partea s-ar expune unui prejudiciu numai daca nu ar recurge la respectiva actiune.
Or, in prezent in speta reclamanta T.I.- I. nu mai justifica nici un interes in sustinerea actiunii avand ca obiect rapire internationala de minori cu consecinta inapoierii imediate a minorelor catre mama lor, de vreme ce finalitatea urmarita pe calea acestei actiuni a fost atinsa prin parcurgerea unei alte proceduri, aceea de incuviintare a executarii in Romania a Ordonantei de neconciliere pronuntate de Tribunalul de Mare Instanta din Insula S.M. la data de 27.06.2011. Or, aceasta imprejurare face ca prezenta actiune sa devina lipsita de interes, de vreme ce scopul, folosul practic urmarit de reclamanta prin recurgerea la aceasta cerere a fost atins in alt mod.
A sustinut recurentul-parat ca, argumentele expuse anterior justifica solutia admiterii exceptiei lipsei de interes a prezentei actiuni, cu consecinta respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind lipsita de interes si ca, in conditiile in care la acest moment a fost solutionata cu caracter definitiv si irevocabil procedura de incuviintare a executarii Ordonantei de neconciliere si a si fost pusa in executare, nici nu mai este posibil sa se recurga in paralel la o alta procedura, avand in vedere principiul electa una via. Mai mult, Curtea de Apel Bucuresti in cadrul procedurii de incuviintare a executarii a inlaturat mentiunea privind fixarea provizorie a resedintei minorelor la adresa din B.R. lot 408 L.T.B. 97150 S.M., aceasta hotarare judecatoreasca fiind definitiva si irevocabila si intrand in puterea lucrului judecat. In aceste conditii, o solutie care ar dispune cu privire la stabilirea resedintei minorelor in S.M. ar contrazice hotararea judecatoreasca pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, ceea ce nu este posibil.
Arata recurentul-parat ca, instanta de fond a respins, in mod gresit, proba cu martori si interogatoriu solicitata de parat pentru a demonstra aspectele legate de resedinta obisnuita dar si aspectele legate de situatiile de exceptie prevazute de art. 13 din Conventie.
In felul acesta, judecatorul fondului nu a administrat intreg probatoriul care ar fi putut clarifica toate aspectele spetei, pronuntand astfel o hotarare netemeinica si nelegala. La termenul de propunere a probelor, paratul T.R. a solicitat si proba cu martori si interogatoriu, teza probatorie fiind legata de resedinta obisnuita, precum si de situatiile de exceptie vizate de art. 13 din Conventie.
La termenul din 3.11.2011, instanta a incuviintat doar proba cu inscrisuri si proba cu audierea minorelor, proba care a fost dispusa a fi administrata la data de 10.11.2011.
Or, in speta, era esential ca instanta sa lamureasca sub toate aspectele situatia de fapt existenta atat la momentul deplasarii pretins ilicite a minorelor in Romania, precum si ulterior respectivei deplasari, dar si aspectele legate de resedinta obisnuita, modul de relationare al fetitelor cu familia extinsa din Romania, conditiile de viata pe care tatal lor li le ofera in aceasta tara, existenta unor riscuri care ar face ca inapoierea minorelor in C. sa le expuna pe acestea la un pericol grav fizic sau psihic, etc.
Lamurirea tuturor acestor imprejurari de fapt ar fi fost de natura sa lamureasca instanta asupra incidentei in speta a dispozitiilor Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii. Or, numai administrarea unui probatoriu complet ar fi fost in masura sa edifice atat instanta de fond, cat si instanta de control judiciar asupra imprejurarilor care au determinat deplasarea copiilor in Romania, daca aceasta deplasare a fost sau nu ilicita, si daca se impune inapoierea imediata a fetitelor in C., respectiv daca aceasta inapoiere ar raspunde interesului superior al copilului.
A aratat recurentul-parat ca, intr-o decizie de speta pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti intr-o cauza similara (decizia civila nr. 96/26.01.2010), instanta a retinut ca in litigiile avand ca obiect fapte de rapire internationala de minori se impune cu necesitate administrarea tuturor probelor de natura a epuiza orice dubiu, inclusiv a probei cu martori si interogatoriu. In cuprinsul acestei hotarari judecatoresti s-a retinut ca procedura de rapire necesita o solutionare urgenta deoarece trecerea timpului poate avea consecinte iremediabile asupra relatiilor dintre copii si parintele care nu locuieste impreuna cu acestia, totusi celeritatea unei astfel de proceduri nu trebuie sa afecteze celelalte garantii ale procesului echitabil, ce ar putea afecta, deopotriva, interesul superior al minorilor si dreptul la o viata de familie,
Asadar, Curtea de Apel Bucuresti a apreciat ca in aceasta materie este lovita de nulitate absoluta o hotarare pronuntata fara administrarea unui probatoriu complet, doar pe baza unor inscrisuri necoroborate cu concluziile audierii minorelor, precum si cu alte probe, vatamarea produsa partilor si minorului vizat de procedura neputand fi acoperita altfel decat prin casarea hotararii astfel pronuntate.
A sustinut recurentul-parat ca, in speta, ne aflam in prezenta unei asemenea vatamari, deoarece instanta de fond a administrat un probatoriu insuficient, respingand in mod nelegal probele cu martori si interogatoriu solicitate de parat pentru ca apoi sa admita actiunea impotriva acestuia. Mai mult decat atat, instanta de fond nu a tinut seama nici macar de probele pe care le-a incuviintat, respectiv inscrisuri si audierea minorelor, de concluziile acestei din urma probe instanta de fond facand abstractie in mod inexplicabil si neargumentat.
Printr-o alta critica, recurentul-parat a sustinut ca sentinta civila nr. 2102/25.11.2011 este netemeinica si nelegala intrucat instanta de fond a facut o gresita aplicare si interpretare a dispozitiilor art. 3 si art. 13 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii.
In opinia recurentului-parat, in speta nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 3 din Conventia de la Haga, astfel incat nu este vorba de o rapire internationala de minori deoarece minorele T.N.-I. si T.M.-R. nu au avut niciodata si nu au resedinta obisnuita in S.M.; domiciliul si resedinta obisnuita a minorelor a fost si este in Romania, comuna S., str. F. nr. 154, jud. I. iar minorele nu au fost deplasate sau retinute ilicit pe teritoriul Romaniei; domiciliul si resedinta obisnuita a sotilor T. a fost in permanenta la S.. Niciodata acestia nu si-au stabilit domiciliul comun in S.M., cum eronat se arata in cererea de chemare in judecata.
Asa cum s-a statuat in practica judiciara a Curtii de Apel Bucuresti, referitoare la procedura de rapire internationala de minori, "unul dintre elementele esentiale ce trebuie avut in vedere pentru a stabili daca deplasarea unui minor a fost sau nu ilicita este acela al resedintei obisnuite pe care o avea respectivul minor, resedinta obisnuita ce reprezinta o notiune autonoma de drept comunitar, in sensul in care aceasta nu are un corespondent absolut in dreptul intern, ea urmand sa fie stabilita in concreto de catre instanta de judecata in raport de circumstantele particulare ale fiecarei cauze deduse judecatii". Conform deciziei civile nr. 96/26.01.2010 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a III-a civila, citata anterior, aspectele legate de resedinta obisnuita sunt aspecte de fapt, urmeaza a fi probate prin orice mijloc de proba, inclusiv martori si interogatoriu
Intr-o alta decizie (decizia civila nr. 855 din 19 mai 2009 dosar nr.915/2009), Curtea de Apel Bucuresti a apreciat ca prin resedinta obisnuita se intelege locul unde se afla domiciliul minorilor ca mediu de viata al acestora.
Cu referire la sustinerile reprezentantului reclamantei, in sensul ca prin Ordonanta de neconciliere s-ar fi retinut deja ca resedinta obisnuita este in S.M. si, prin urmare, aceasta chestiune nu mai poate fi pusa in discutie decat in cadrul apelului impotriva acestei hotarari, recurentul-parat a aratat ca aceasta Ordonanta de neconciliere reprezinta o proba care ar fi trebuit sa fie interpretata si analizata de instanta de fond coroborat cu toate celelalte probe care s-au administrat in cauza. Deoarece resedinta obisnuita reprezinta o chestiune de fapt ce poate fi dovedita cu orice mijloc de proba; aspectul resedintei obisnuite reprezinta chestiunea esentiala intr-o procedura de rapire, care este lamurita si stabilita de instanta de judecata investita cu solutionarea cererii de rapire pe baza tuturor probelor administrate. Asadar, instanta sesizata cu actiunea de rapire internationala de minori ar fi trebuit sa stabileasca in mod direct si autonom care este resedinta obisnuita a minorelor. In nici un caz nu se poate sustine ca instanta nu mai trebuia sa analizeze si sa stabileasca chestiunea resedintei obisnuite. Imprejurarea ca s-a pronuntat o ordonanta de neconciliere intr-un alt dosar nu inlatura dreptul si obligatia instantei sesizate cu o actiune de rapire sa examineze si sa stabileasca ex proprii sensibus, pe baza probatoriului administrat in mod direct, care este resedinta obisnuita, intrucat procedura de rapire are un caracter special si este distincta de orice alta procedura judiciara.
Pe de alta parte, chiar in Ordonanta de neconciliere se retine de catre judecator ca "locuinta familiala este in Romania si familiile si principalele interese financiare ale sotilor sunt in Romania".
In speta, atat recurentul, cat si intimata T.I.-I. sunt cetateni romani, cetatenie pe care au dobandit-o prin nastere si pe care nu au pierdut-o niciodata. In aceste conditii, minorele T.N.-I. si T.M.-R. sunt, de asemenea, cetateni romani, prin nastere, in conditiile art. 5 din Legea nr. 21/1991.
Casatoria dintre T.R. si T.I.-I. s-a incheiat la data de 9 februarie 2002, in Bucuresti, Sectorul 1 iar la data de 25 iulie 2004, in Bucuresti, Sectorul 5, s-au nascut gemenele T.M.-R. si T.N.-I.. Incepand cu anul 2003, familia a locuit neintrerupt la locuinta din comuna S., sat S., str. F. nr. 154, jud. I., Romania (Vila S.).
In consecinta, ultimul domiciliu comun al sotilor, anterior parasirii acestuia de catre intimata, resedinta obisnuita a familiei, asa cum mentioneaza chiar judecatorul in ordonanta de neconciliere a fost in S., sat S., Calea F. nr. 154, jud. I., Romania, iar recurentul locuieste si in prezent la aceasta adresa. Resedinta obisnuita a minorelor a fost si este la S., str.F. nr. 154, jud. I., unde acestea au locuit pana la data de 13.12.2011, cand a avut loc procedura de executare silita.
In mod fals, T.I. - I. pretinde ca resedinta obisnuita a sotilor si a minorelor s-ar afla in insula S.M., vila I., lot 408, T.B., R. de B.R., (in continuare Vila I.),pozitia sa fiind contradictorie in sensul ca, in fata judecatorului de afaceri familiale din S.M. a pretins ca resedinta obisnuita a sotilor si minore lor ar fi fost vila I., lot 408, T.B., R. de B.R. (in continuare Vila I.), pentru ca ulterior, respectiv in procedura de rapire sa mentioneze ca resedinta obisnuita ar fi D. de la B.N.nr. 10,97150.
In chiar cuprinsul actiunii promovate de Autoritatea Centr