Recurs. falsul intelectual (art. 289 Cod penal) - art.246 Cod penal cu aplic. art.75 a Cod penal.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA, Decizia penala nr. 566/19.03.2012)
Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin Sentinta penala nr.231/F din data de 30 noiembrie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 179/249/2011, Judecatoria Lehliu Gara a hotarat astfel:
In temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, a achitat pe inculpatul M. N. (fiul lui M. si D., nascut la data de ..... in comuna S., judetul C., CNP 1....) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta de art. 246 alin. 1 cu aplic. art. 75 lit. a din Codul penal, intrucat faptei ii lipseste unul din elementele constitutive, respectiv intentia.
In temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 alin. 1 lit. d din Codul de procedura penala, a achitat pe acelasi inculpat pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, prevazuta de art. 289 alin. 1 cu aplic. art. 75 lit. a din Codul penal, intrucat faptei ii lipseste unul din elementele constitutive, respectiv intentia.
In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. d din Codul de procedura penala, a achitat pe inculpatul D. G. (fiul lui S.si J ., nascut la data de .... in comuna S.,, judetul C., CNP 1... ) pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, prevazuta de art. 289 alin. 1 cu aplic. art. 75 lit.a din Codul penal, intrucat faptei ii lipseste unul din elementele constitutive, respectiv intentia.
A respins actiunea civila formulata de partea civila S. G.
In temeiul art. 193 alin. 6 din Codul de procedura penala, a respins cererea partii civile privind plata de catre inculpati a cheltuielilor de judecata.
A luat act ca, prin Decizia civila nr.112/2011, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in Dosarul nr.747/116/2010, s-a constatat, in mod irevocabil, nulitatea absoluta a Contractului de concesiune nr.2993/2005 incheiat intre Primaria comunei S. si P. T.
In temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a constatat ca, prin Rechizitoriul nr.883/P/2008 din data de 31 ianuarie 2011 al Parchetului de pe langa instanta respectiva, s-a dispus trimiterea in judecata a celor doi inculpati, pentru savarsirea infractiunilor anterior mentionate, in actul de sesizare retinandu-se urmatoarea situatie de fapt:
In luna noiembrie a anului 2005, inculpatul M. N., in calitate de primar al comunei S., i-a dat dispozitie secretarei institutiei, B. C., invinuita la randul sau (fata de care, prin rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei amenzi administrative), sa completeze, in favoarea numitei P. T., un contract de concesiune, continand date nereale, pentru suprafata de teren de 126 mp, care nu putea face obiectul unei concesiuni, intrucat nu exista o hotarare a Consiliului Local in acest sens. Secretara primariei a procedat conform dispozitiei primite, desi cunostea ca actul astfel completat este fals, aplicand acestuia numarul de inregistrare 2993/01.11.2005, fara a-l inregistra insa in Registrul Primariei si prezentandu-i-l apoi, pentru semnare, inculpatului.
La randul sau, inculpatul D. G., in calitate de viceprimar al comunei S., avand atributii de cadastru, de comun acord cu inculpatul M. N.si invinuita B. C., in scopul intocmirii Contractului de concesiune nr.2993/01.11.2005, a falsificat copia Planului de amplasament si delimitare a imobilului apartinand familiei Capra, care a fost mentionata apoi ca anexa a acelui contract.
In faza de urmarire penala, partea vatamata S. G. a precizat ca se constituie parte civila, cu despagubiri de natura materiala si morala, al caror cuantum il va preciza ulterior.
In cursul cercetarii judecatoresti, au fost audiati cei doi inculpati, partea vatamata (care a estimat prejudiciul suferit la suma de 20.000 lei, daune morale, reprezentand diferenta dintre pretul terenului proprietatea sa la momentul cumpararii si pretul la care l-ar putea valorifica in prezent si valoarea unei ipotetice locuinte pe care ar fi putut-o ridica pe acel teren), martorii propusi prin rechizitoriu, P. T., P. C., S. I. si B. C., iar, la solicitarea partii vatamate, martorul B. F. M.
Analizand intregul probatoriu al cauzei, Judecatoria a stabilit urmatoarea situatie de fapt:
Conform Contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP N. T., din orasulL.G., sub nr.740/20.03.1997, partea vatamata S. G. a cumparat de la P. G. si P. M. un imobil compus din teren intravilan in suprafata de 3.200 m.p. si locuinta aflata pe acesta, construita din paianta, acoperita cu tigla, formata din 2 camere, sala si bucatarie, situat in comuna S., judetul C., avand urmatoarele vecinatati: Nord - 66 m.l., drum, Sud - 39 m.l., C. N., Est - 62 m.l., drum, Vest - 62 m.l., C. N. (filele 23-34 d.u.p.). Anterior, vanzatorii dobandisera dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuintei, prin atribuire, in baza Ordinului nr.114/1997, emis de Prefectura Calarasi.
Prin Contractul de intretinere autentificat de BNP N.T., din orasul L. G., sub nr.2612/26.11.2002, sotii C. N. si C. A. au predat martorei P. T. (casatorita) imobilul compus din teren intravilan in suprafata de 2.704 m.p. si locuinta aflata pe acesta, situat in comuna S., judetul C., tarlaua 7, parcelele 157 si 158, avand urmatoarele vecinatati: Nord - drum, Sud - drum acces si I. N. G., Est - P. G. si R. A. N., Vest - C. N., precum si un teren arabil extravilan in suprafata de 18.197 m.p., de pe teritoriul aceleiasi comune, tarlaua 14/2, parcela 1. Anterior, sotii C. dobandisera dreptul de proprietate asupra celor doua terenuri, prin reconstituire, in baza Legii nr.18/1991, conform Titlului de proprietate nr.66561/1995 (fila 36, d.u.p.).
Potrivit memoriului tehnic justificativ, terenul intravilan detinut de sotii C., care in acte era de 2.704 m.p., avea in realitate, conform masuratorilor, 2.829,98 m.p., rezultand astfel o diferenta in plus de 125,98 m.p. (fila 37, d.u.p.). Potrivit aceluiasi memoriu, vecinatatile terenului respectiv sunt urmatoarele: Nord - strada, 27,71 m, Est - P. G., 64,68 m si R. A. N., 30,08 m, Sud - I. N. G., 37,24 m si strada, 5,07 m, Vest - C. D., 79,33 m. S-a intocmit, de catre S. G., persoana autorizata de Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie, o schita a terenului, cu vecinatatile si dimensiunile anterior aratate (fila 40, d.u.p.), care a fost inregistrata la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie Calarasi sub nr.1442/24.04.2001.
Ca urmare a litigiului civil dintre R. T. (reclamant), C. N. si Comisia Judeteana de Fond Funciar C. (parati), solutionat irevocabil prin Decizia civila nr.970/27.04.1999 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, s-a dispus anularea partiala a Titlului de proprietate nr.66561/06.04.1995, numai cu privire la suprafata de teren de 1.399 m.p., situata in comuna S., judetul C., tarlaua 7, parcela 165, cu urmatoarele vecinatatile: Nord - P. G., Est - drum, Sud - I. C., Vest - C. N..
Dupa punerea in posesie a numitului R. T. cu suprafata de teren de 1.400 m.p., intre aceasta si proprietatea familiei P. (succesori in drepturi ai familiei C.), a ramas o suprafata de teren enclava, prinsa intre proprietatile invecinate, fara iesire la drumul public. Intrucat, pe o parte din suprafata respectiva, familia P. avea construita o fosa septica (hazna si put absorbant), iar, pentru aceasta suprafata, detinuta in fapt, nu avea titlu de proprietate, s-a adresat Primariei comunei S., respectiv primarului de la acea vreme, inculpatul M. N., solicitand sa-i fie atribuit terenul de 126 m.p., in forma de triunghi, la care nu avea nimeni acces.
La initiativa inculpatului, pentru aceasta diferenta de teren, de 125,98 m.p., s-a incheiat intre Primaria comunei S., reprezentata de primar, in calitate de concedent, pe de o parte si P. T., in calitate de concesionar, pe de alta parte, Contractul de concesiune purtand nr.2993/01.11.2005 (filele 86-90 d.u.p.), la care a fost anexat Planul de amplasament si delimitare a bunului imobil, inregistrat sub nr.1442/24.04.2001 la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie C., in interiorul caruia inculpatul D. G., viceprimar al localitatii, a delimitat o suprafata de 126 m.p., pe care a mentionat "concesiune".
Din probatoriul cauzei, a rezultat, fara putinta de tagada, ca acest contract de concesiune a fost completat de martora B. C., secretara Consiliului Local al comunei S., care i-a dat si numarul de inregistrare 2993/01.11.2005, pe care l-a luat din Registrul General de Intrari/Iesiri, dar nu l-a mai trecut ulterior in acel registru, pe motiv ca "a intrat cineva cu o alta problema si apoi a uitat". Cu privire la Hotararea Consiliului Local nr.38/29.07.2004, care apare ca temei al contractului de concesiune, aceeasi martora a declarat ca a fost mentionata intrucat se referea la pretul pe m.p. de inchiriere a terenurilor, insa nu a putut preciza a cui a fost initiativa de a se face referire la acea hotarare. Martora a mai declarat ca stampilele consiliului local, cum este si cea aplicata pe contract (fila 86, d.u.p.), stateau, de regula, la ea, chiar daca nu in permanenta, in timp ce stampilele primariei si ale primarului stateau la acesta din urma. Martora a recunoscut ca a aplicat stampila dreptunghiulara si a completat numarul de inregistrare si data pe contractul de concesiune, nu insa si stampila rotunda a primarului, de la finalul contractului, despre care crede ca a aplicat-o acesta, dupa ce a semnat. Martora a precizat ca acel contract de concesiune a fost incheiat in biroul sau din primarie, fara a-si aminti insa de unde a luat formularul sau daca acesta i-a fost dat de cineva.
Dupa obtinerea contractului de concesiune de catre familia P., intre aceasta si partea vatamata S.G. au aparut probleme legate de vecinatatea lor, partea vatamata apreciind ca familia P., in momentul in care a construit un nou gard despartitor intre proprietatile lor, l-a amplasat pe un alt aliniament si, astfel, i-a ocupat abuziv o suprafata de teren de 48,43 m.p. din proprietatea sa, pe care se afla o liziera de salcami. Litigiul declansat s-a concretizat in formarea Dosarului civil nr.1632/249/2007, avand ca obiect "stabilire linie de hotar si granituire", iar ca parti: reclamant S. G. si parati P. C., P. T. si Primaria comunei S.
Prin Sentinta civila nr.235/31.03.2010, pronuntata de Judecatoria L. G.in Dosarul nr.1632/249/2007 (filele 105-110, d.i.), ramasa irevocabila prin respingerea recursului, a fost respinsa cererea reclamantului, in considerente retinandu-se ca "in urma masuratorilor efectuate, a rezultat ca reclamantul detine o suprafata de teren mai mica decat in acte, numai ca aceasta situatie nu se datoreaza atitudinii culpabile a paratilor (nu au mutat gardul si nu au acaparat vreo portiune din terenul reclamantului). Cum salcamii au fost pusi de C. N., si inainte de dobandirea imobilului de catre reclamant si ulterior, acestia s-au aflat numai in curtea paratilor, iar gardul nou a urmat vechiul amplasament". De asemenea, s-a aratat ca "este adevarat ca autorii paratilor, C. N. si C. A., nu puteau transmite o suprafata de teren mai mare decat cea avuta in proprietate si primita prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform Legii nr.18/1991 si ca suprafata de teren detinuta de paratii P. este mai mare fata de cea din acte, numai ca acest aspect nu se datoreaza faptului ca ar fi acaparat din terenul reclamantului, ca, in totalul suprafetei detinute de acestia, s-ar afla o portiune din terenul reclamantului". Instanta civila a concluzionat ca "din probatoriul administrat, a rezultat faptul ca gardul despartitor dintre cele doua proprietati a fost edificat pe acelasi amplasament, linia de hotar dintre acestea urmeaza a ramane cea din prezent".
In drept, Judecatoria a constatat ca, potrivit art. 246 din Codul penal, fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Sub aspectul laturii obiective, fapta se comite cu prilejul efectuarii unui act de serviciu, la care subiectul activ este indreptatit, iar elementul material poate consta atat intr-o actiune (realizarea actului de serviciu in mod necorespunzator), cat si intr-o inactiune (neindeplinirea actului de serviciu la care subiectul activ era obligat). Urmarea faptei consta in atingerea adusa relatiilor de serviciu din unitatea in care actioneaza subiectul activ si este conditionata de o vatamare adusa drepturilor unei persoane fizice, care poate consta atat intr-un prejudiciu material cat si intr-unul moral. In aceste conditii, raportul de cauzalitate presupune stabilirea unei legaturi nemijlocite intre modul incorect de exercitare a atributiilor de serviciu de catre subiectul activ si vatamarea produsa prin acesta drepturilor unei persoane. Sub aspectul laturii subiective, fapta subiectului activ trebuie savarsita cu intentie, intrucat textul de lege anterior citat foloseste sintagma "cu stiinta".
Conform art. 289 alin. 1 din Codul penal, falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Sub aspectul laturii obiective, fapta presupune alterarea unui inscris oficial in continutul sau, prin atestarea unor fapte neconforme cu adevarul sau prin omiterea inscrierii unor date sau imprejurari. Sub aspectul laturii subiective, fapta subiectului activ trebuie savarsita cu intentie.
Potrivit art. 19 alin . 1 pct. 1 din Codul penal, fapta este savarsita cu intentie directa cand infractorul prevede rezultatul acesteia, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte si cu intentie indirecta cand prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.
In raport cu situatia de fapt retinuta, Judecatoria a constatat ca inculpatii aveau calitatea de functionari publici si si-au indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu, intrucat, astfel cum rezulta din adresa nr.4790/02.12.2009 (fila 88, d.i.), suprafata de teren de 126 m.p. nu apartinea domeniului public al comunei S., astfel ca nu putea face obiectul unui contract de concesiune.
De asemenea, a constatat ca respectivul contract de concesiune poarta un numar fictiv, aspect pe care nici inculpatii nu l-au contestat, insa, din ansamblul probatoriului administrat in cauza, a rezultat, fara putinta de tagada, faptul ca acestia nu au avut nicio "contributie" la numerotarea lui "2993/01.11.2005", alocarea acestui numar fiind realizata de martora B. C., in modalitatea anterior descrisa, in conditiile in care Legea nr.215/2001 (a administratiei publice locale) nu stabileste nici in sarcina primarului si nici in cea a viceprimarului obligatia de a urmari corectitudinea numerotarii intrarilor si iesirilor de documente din institutia pe care o conduc. Cu privire la data contractului, 01.11.2005, din probele administrate nu a rezultat ca acesta ar fi fost antedatat, in sensul ca ar fi fost incheiat ulterior si datat astfel.
Intr-adevar, suprafata de 126 m.p. nu apartinea domeniului public si nu putea face obiectul unui contract de concesiune, iar procedura pe care trebuia sa o parcurga incheierea unui asemenea contract nu a fost respectata. Tocmai de aceea, prin Decizia civila nr.112/24.01.2011, pronuntata de Curtea de Apel B. - Sectia a VIII-a de Contencios Administrativ si Fiscal in Dosarul nr.747/116/2010, a fost admis recursul formulat de recurentii reclamanti S. G. si R. S., in contradictoriu cu intimatii parati M. N., P.T., P. C., Primaria comunei S., Comuna S., prin primar si Consiliul Local al comunei S., iar, pe fond, s-a constatat nulitatea absoluta a Contractului de concesiune nr.2993/01.11.2005, incheiat intre Primaria comunei S. si P. T.. In motivarea acestei decizii, s-a aratat ca nu a existat o hotarare a Consiliului Local, care sa fi aprobat incheierea contractului de concesiune (fapt adevarat si necontestat de inculpati) si ca, potrivit dispozitiilor art. 3 si art. 5 din Legea nr.219/1998, calitatea de concedent nu o putea avea decat Consiliul Local, indiferent de apartenenta bunului la domeniul public sau privat al comunei, ceea ce face ca respectivul contract sa fie lovit de o cauza de nulitate absoluta.
Astfel, contractul de concesiune, care s-a vrut a fi o rezolvare a situatiei excedentului de teren al martorei P. T., s-a "nascut" lovit de nulitate absoluta. La aceasta situatie s-a ajuns din cauza necunoasterii dispozitiilor legale in materie de concesiune si a apartenentei bunului la domeniul public sau privat al comunei S., explicabila in conditiile in care initiativa incheierii contractului i-a apartinut inculpatului M. N., care, ca si inculpatul D. G., are numai studii medii, se afla la conducerea unei institutii in urma alegerii, iar nu a unor examene care sa-i testeze cunostintele. In aceste conditii, Judecatoria a apreciat ca persoana in masura sa le atraga atentia asupra nulitatii absolute a actului incheiat era secretara Consiliului Local, persoana cu studii superioare de specialitate si chemata sa se pronunte tocmai asupra legalitatii actelor. Dovada gravei confuzii asupra validitatii contractului de concesiune incheiat intre Primaria comunei S. si P. T. o constituie si faptul, retinut in considerentele Deciziei civile nr.112/24.01.2011, ca, prin HCL al comunei S. nr.92/15.12.2009 (in privinta careia institutia Prefectului si-a dat avizul de legalitate), s-a aprobat rezilierea contractului de concesiune "din motive de nelegalitate", ceea ce a fost calificat de catre Curtea de Apel B. drept "un nonsens juridic".
In acelasi timp, din pasajele anterior redate din Sentinta civila nr.235/31.03.2010, pronuntata de Judecatoria L. G. in Dosarul nr.1632/249/2007, a rezultat foarte clar faptul ca respectivul contract de concesiune nu a fost avut in vedere de instanta la respingerea actiunii reclamantului S. G., astfel ca nu se poate retine nici vreo vatamare a drepturilor sau intereselor acestuia prin incheierea acelui contract, declarat nul absolut prin decizia Curtii de Apel B. si, pe cale de consecinta, nu se poate vorbi nici despre o legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, intrucat acesta din urma nu exista. Needificarea de catre partea vatamata a casei de vacanta dorite, astfel cum rezulta din declaratia martorului B. F. M., nu poate fi avuta in vedere ca reprezentand un prejudiciu suferit de partea vatamata de pe urma contractului de concesiune, intrucat a fost optiunea acesteia sa nu intreprinda asemenea demersuri, pana la rezolvarea problemelor litigioase, care, dupa cum s-a demonstrat in litigiul civil, nu aveau legatura cu suprafata de teren de 126 m.p. din contractul de concesiune.
In privinta atitudinii subiective a inculpatilor fata de actele materiale intreprinse, Judecatoria a apreciat, pe baza probatoriului administrat, ca acestia nu au actionat nici cu intentia de a prejudicia pe cineva, prin incheierea contractului de concesiune si nici cu intentia de a crea un act fals, ceea ce li se poate imputa eventual fiind numai necunoasterea legii, situatie care a si condus la nasterea unui act nul absolut. In sprijinul acestei aprecieri, s-a invocat si faptul ca, dupa aproximativ sase ani, la data de 17.03.2011, in sedinta Consiliului Local al comunei S., la ultimul punct pe ordinea de zi a figurat cererea formulata de P. T., prin care a solicitat inchirierea/concesionarea suprafetei de 126 m.p., teren intravilan, situata in perimetrul curtii sale. La aceasta sedinta, au participat 11 din cei 13 consilieri si toti au fost de acord cu cererea formulata de P. T..
Concluzionand, Judecatoria a constatat, din ansamblul probatoriului administrat in cauza, astfel cum a rezultat si din concluziile aparatorului inculpatilor, ca acestia au actionat in mod gresit, solutia legala pentru rezolvarea problemei familiei P. fiind cu totul alta decat cea aleasa, insa, pentru indreptarea greselii, sunt reglementate o multitudine de alte cai, diferite de la caz la caz, iar nu transformarea acesteia in infractiune.
Impotriva acestei sentinte, au declarat recurs in termenul legal Parchetul de pe langa Judecatoria L. G. (la data de 08 decembrie 2011) si partea civila S. G. (la data de 09 decembrie 2011, prin avocatul sau ales).
Recursurile astfel declarate (ambele motivate in scris) au fost inaintate de Judecatorie si inregistrate pe rolul acestei Curti la data de 23 ianuarie 2012.
Prin motivele scrise de recurs (filele 4-6, d.r.), sustinute intocmai cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 05 martie 2012 (consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii de la acea data), Parchetul a criticat sentinta primei instante ca fiind nelegala si netemeinica, sub aspectul achitarii inculpatilor cu privire la infractiunile pentru care au fost trimisi in judecata, in pofida probatoriului care dovedeste ca au savarsit faptele cu vinovatie, in forma intentiei.
Prin motivele scrise de recurs (filele 7-10, d.r.), intocmai sustinute cu ocazia acelorasi dezbateri, partea civila, care a fost reprezentata juridic de avocatul sau ales, a invocat, in principal, faptul ca prima instanta nu a acordat inculpatilor ultimul cuvant, pronuntand astfel o hotarare lovita de nulitate, conform art. 197 alin. 4 din Codul de procedura penala, motiv in raport cu care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. In subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei, pe fond, de catre instanta de recurs, in sensul condamnarii inculpatilor pentru ambele infractiuni si admiterii actiunii sale civile, prin obligarea acestora la plata daunelor morale pretinse. De asemenea, a solicitat obligarea inculpatilor la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate in fond si recurs, constand in onorariului avocatului.
Inculpatii intimati s-au prezentat personal la judecarea recursurilor, beneficiind de asistenta juridica a avocatului ales, insa Curtea nu a putut proceda la ascultarea lor, conform dispozitiilor art. 38514 alin. 11 din Codul de procedura penala, intrucat, dupa ce le-au fost aduse la cunostinta aceste dispozitii, precum si prevederile art. 70 alin. 2 din Codul de procedura penala, amandoi s-au prevalat de dreptul la tacere, refuzand sa dea declaratii in fata acestei instante.
Curtea, din oficiu, a pus in discutie schimbarea incadrarii juridice, cu privire la infractiunea de fals intelectual, prevazuta de art. 289 alin. 1 din Codul penal, in sensul inlaturarii circumstantei agravante reglementate de art. 75 lit. a din Codul penal, reprezentantul Parchetului si inculpatii intimati, prin avocatul lor ales, fiind de acord cu aceasta, in timp ce partea civila, prin avocatul ei ales, s-a declarat impotriva.
Cu ocazia judecarii recursurilor, nu s-au administrat probe noi.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport cu motivele anterior mentionate, precum si din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata ca recursurile cu care a fost sesizata sunt fondate, in limitele si pentru considerentele care se vor arata in cele ce urmeaza:
In prealabil, referitor la primul motiv de recurs sustinut de partea civila, Curtea constata ca acesta este nefondat, intrucat imprejurarea neacordarii ultimului cuvant inculpatilor, desi reala (raportat la mentiunile din incheierea de amanare a pronuntarii de la data de 16 noiembrie 2011), nu constituie o cauza de nulitate absoluta, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedura penala, pentru a putea fi invocata de orice parte, ci o cauza de nulitate relativa, potrivit art. 197 alin. 1 si 4 din Codul de procedura penala, ce poate fi invocata numai de partea careia i s-a adus intr-adevar o vatamare, in speta cei doi inculpati, carora nu le-a fost respectat dreptul respectiv (astfel cum este prevazut de art. 341 din Codul de procedura penala), acestia nereclamand insa vreo vatamare.
Referitor la motivul comun de recurs, sustinut de Parchet si de partea civila sub aspectul laturii penale a cauzei, Curtea constata ca prima instanta a stabilit o situatie de fapt conforma probatoriului administrat in cauza (care, de altfel, nici nu a fost contestata, in materialitatea ei, in calea de atac) si, raportat la aceasta, a pronuntat, in mod corect, achitarea inculpatului M. N. pentru infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta de art. 246 alin. 1 cu aplic. art. 75 lit. a din Codul penal, argumentul retinut, in dispozitivul sentintei atacate, a motiva aceasta solutie fiind insa eronat. In schimb, raportat la aceeasi situatie de fapt, prima instanta a dispus, in mod nelegal, achitarea inculpatilor M. N. si D. G. pentru infractiunea de fals intelectual, prevazuta de art. 289 alin. 1 din Codul penal.
Astfel, cu privire la prima infractiune, Curtea, avand in vedere situatia de fapt expusa in considerentele sentintei atacate, constata ca, prin semnarea (recunoscuta), la data de 01 noiembrie 2005, a contractului de concesiune cu P. T. (filele 86-90, d.u.p.), la rubrica concedent, inculpatul M. N., in calitate de primar al comunei S., a indeplinit in mod defectuos, cu stiinta, un act privitor la atributiile sale de serviciu, in conditiile in care terenul concesionat, pentru care nici nu s-a platit ulterior vreo redeventa, in lipsa inregistrarii contractului respectiv in evidentele contabile ale primariei, nu facea parte din domeniul public al localitatii (filele 85 si 88, d.f.), concesionarea acestuia nu a fost aprobata de Consiliul Local, intrucat Hotararea nr.38/29.07.2004, invocata in cuprinsul contractului, nu se refera la o astfel de aprobare, ci la stabilirea, cu caracter general, a chiriilor pentru spatiile apartinand domeniului public al comunei (fila 92, d.u.p.), iar, potrivit art. 3 si art. 5 din Legea nr.219/1998, privind regimul concesiunilor (in vigoare la acel moment), calitatea de concedent o putea avea doar Consiliul Local, iar nu primarul, aspecte pe care inculpatul, in mod evident, le cunostea, avand in vedere tocmai functia publica detinuta.
Fapta inculpatului, savarsita astfel, contrar celor retinute de prima instanta, cu vinovatia ceruta de textul legal incrimator, in forma intentiei directe prevazute de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, nu intruneste insa elementele constitutive ale infractiunii analizate, sub aspectul laturii ei obiective, respectiv al urmarii imediate, intrucat nu a cauzat vreo vatamare intereselor legale ale partii vatamate S. G. (singurul autor al plangerii penale care a declansat urmarirea penala si, ulterior, trimiterea in judecata a inculpatului).
In acest sens, Curtea constata ca nu exista nicio proba din care sa rezulte ca suprafata de teren ce a facut obiectul contractului de concesiune incheiat cu P. T. (care, intre timp, a fost constatat nul absolut, printr-o hotarare irevocabila a instantei civile) s-ar afla in proprietatea partii vatamate, ci, dimpotriva, prin Sentinta civila nr.235/31.03.2010 a Judecatoriei L. G. (filele 105-110, d.f.), ramasa irevocabila, ca urmare a respingerii recursului declarat de partea vatamata (reclamant in acea cauza), prin decizia pronuntata la data de 25 octombrie 2011, in urma stramutarii, de Tribunalul Suceava (fila 111, d.f.), a fost respinsa actiunea acesteia, in revendicare si granituire, formulata impotriva paratilor P. C. si P. T., constatandu-se, inclusiv pe baza unei expertize topografice efectuate in cursul judecatii, ca, desi partea vatamata detine o suprafata de teren mai mica decat cea din titlul de proprietate, aceasta situatie nu este urmarea unei actiuni a paratilor, care nu au acaparat vreo portiune din terenul sau si, de asemenea, ca nu s-a dovedit nici faptul ca, in totalul suprafetei detinute de parati, s-ar afla o portiune din terenul partii vatamate.
Cu toate ca sentinta civila anterior mentionata nu are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale, potrivit art. 22 alin. 2 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca, in cursul procesului penal, nu s-au administrat probe care sa releve o alta situatie de fapt decat cea retinuta in sentinta respectiva si, de asemenea, ca imprejurarea concesionarii terenului in favoarea numitei P. T., care ii conferea acesteia numai un drept de folosinta temporara, nu putea afecta dreptul de proprietate al partii vatamate, daca s-ar fi dovedit ca acesta se intinde intr-adevar si asupra terenului concesionat, astfel ca simpla existenta a contractului de concesiune nu putea constitui si, de altfel, nici nu a constituit motiv pentru respingerea actiunii civile in revendicare a partii vatamate, dupa cum a sustinut aceasta.
Cu privire la cea de-a doua infractiune, Curtea constata, asemenea primei instante, ca martora B. C., secretara a Consiliului Local S., este persoana care, la cererea expresa a inculpatului M. N., a completat olograf formularul tipizat al contractului de concesiune, astfel cum rezulta din declaratiile constante ale acesteia (filele 66-68 si 70, d.u.p. si filele 46-47, d.f.), in acelasi sens fiind, de altfel, si declaratiile inculpatului insusi, care a precizat ca i-a cerut secretarei sa intocmeasca documentatia pentru concesionarea terenului respectiv, desi cunostea ca, in realitate, acesta nu apartinea domeniului public (filele 51-54 si 56-57, d.u.p. si filele 24-25, d.f.). In acelasi timp, Curtea constata, pe baza acelorasi declaratii, ca inculpatul, in calitate de primar, a semnat personal acel contract si a aplicat pe acesta stampila rotunda a primariei, la rubrica concedent, conferind astfel contractului respectiv natura si forta juridica a unui inscris oficial, in acceptiunea art. 150 alin. 2 din Codul de procedura penala, in conditiile in care, potrivit propriei recunoasteri si aspectelor deja evidentiate in considerentele de mai sus, cunostea cu certitudine ca, astfel, atesta o imprejurare necorespunzatoare adevarului, de vreme ce terenul respectiv nu putea fi, in mod legal, concesionat, intrucat nu facea parte din domeniul public al localitatii si nu exista nici o hotarare a Consiliului Local care sa aprobe o asemenea operatiune, referirea, in cuprinsul contractului, la Hotararea nr.38/29.07.2004, fiind una fictiva.
In consecinta, Curtea constata, contrar celor retinute de prima instanta, ca inculpatul M. N. a actionat cu vinovatia ceruta de textul legal incriminator, in forma intentiei directe prevazute de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit .a din Codul penal. Imprejurarea, mentionata anterior, ca, prin incheierea contractului de concesiune, nu s-a produs vreo vatamare intereselor legale ale partii vatamate, este lipsita de relevanta pentru existenta infractiunii, intrucat falsul intelectual nu presupune, sub aspectul laturii obiective, existenta unei anume urmari, simpla savarsire, cu intentie, a faptei, intr-una din modalitatile alternative descrise in norma de incriminare, creand o stare de pericol pentru increderea pe care trebuie sa o inspire orice inscris oficial si fiind suficienta pentru ca aceasta sa constituie infractiunea analizata.
In privinta inculpatului D. G., Curtea constata, asemenea primei instante, ca acesta, in calitate de viceprimar al comunei S., cu atributii in materie de cadastru, a inserat mentiuni necorespunzatoare adevarului in cuprinsul Planului de amplasament si delimitare al bunului imobil, intocmit cu privire la terenul proprietatea autorului cesionarei P. T., C. N., inregistrat la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie C. sub nr.1442/24.04.2001 (fila 91, d.u.p.), in sensul ca a conturat, cu pixul, o suprafata din terenul respectiv, de forma unui trapez, in interiorul careia a inscris olograf "126 m.p. concesionati", a mentionat, tot olograf, in partea de sus a acelui inscris, "anexa la contractul de concesiune nr.2993/2005", a semnat personal si a aplicat stampila Consiliului Local, astfel cum inculpatul insusi a recunoscut in toate declaratiile sale (filele 59-62 si 64, d.u.p. si filele 26-27, d.f.). Potrivit acelorasi declaratii, la momentul inserarii acelor mentiuni, nu s-au realizat masuratori cadastrale, pentru delimitarea in teren a suprafetei respective si stabilirea vecinatatilor acesteia, iar inculpatul cunostea ca suprafata marcata de el pe planul de amplasament si delimitare anterior mentionat, care constituie un inscris oficial, in acceptiunea art. 150 alin .2 din Codul de procedura penala, nu putea face, in mod legal, obiectul unei concesiuni, intrucat nu apartinea domeniului public al comunei.
Drept urmare, Curtea constata, contrar celor retinute de prima instanta, ca si inculpatul D. G. a actionat cu vinovatia ceruta de textul legal incriminator, in forma intentiei directe prevazute de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit .a din Codul penal, ramanand valabila, si in cazul sau, observatia ca lipsa producerii vreunei vatamari intereselor legale ale partii vatamate este nerelevanta pentru existenta infractiunii analizate.
In ceea ce priveste incadrarea juridica stabilita prin rechizitoriu, Curtea constata ca, in mod gresit, s-a retinut, cu privire la infractiunea de fals intelectual, in cazul ambilor inculpati, incidenta circumstantei agravante prevazute de art. 75 lit. a din Codul penal, intrucat fiecare dintre acestia a savarsit cate o fapta proprie, inserand mentiuni necorespunzatoare adevarului in cate un inscris distinct, si anume inculpatul M. N., impreuna cu martora B. C., in Contractul de concesiune nr.2993/2005, iar inculpatul D. G. in Planul de amplasament si delimitare al bunului imobil, inregistrat la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie C. sub nr.1442/24.04.2001, astfel ca niciuna dintre fapte nu a fost savarsita de trei sau mai multe persoane impreuna.
Astfel fiind, Curtea, in temeiul art. 334 din Codul de procedura penala, va proceda la schimbarea corespunzatoare a incadrarii juridice si la condamnarea fiecaruia dintre inculpati, in raport cu noua incadrare juridica, prevazuta de art. 289 alin. 1 din Codul penal.
La individualizarea pedepselor, care vor fi diferentiate intre inculpati, tinand seama de imprejurarea ca fapta inculpatului D.G. a urmat celei a inculpatului M. N., fara savarsirea anterioara a acesteia nemaiavand motivatie, Curtea va tine seama si de gradul concret de pericol social al faptelor respective, prin care inculpatii, in exercitarea importantelor functii publice detinute, au falsificat inscrisuri oficiale, precum si de datele personale ale acestora, care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale si au manifestat o conduita procesuala corespunzatoare, recunoscand faptele comise, in materialitatea lor si prezentandu-se in fata organelor judiciare, la fiecare chemare. In aceste conditii, Curtea va aplica inculpatilor pedepse orientate spre minimul special, respectiv 8 luni inchisoare, in cazul inculpatului M.N. si 7 luni inchisoare, in cazul inculpatului D. G. si va dispune suspendarea conditionata a executarii lor, conform art. 81 din Codul penal, apreciind, in contextul datelor personale anterior mentionate, ca scopul acestora poate fi atins si fara detentie efectiva si retinand, totodata, ca, in sustinerea recursurilor declarate, atat Parchetul, cat si partea civila au solicitat condamnarea inculpatilor la pedepse neprivative de libertate.
In privinta pedepsei accesorii, Curtea, avand in vedere natura infractiunii si imprejurarea savarsirii acesteia, de catre fiecare inculpat, in exercitarea unei functii publice (primar si respectiv viceprimar), va interzice, cu acest titlu, pentru ambii inculpati, drepturile prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit .b si lit. c din Codul penal, suspendand insa executarea ei, pe durata termenului de incercare al suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale, potrivit art. 71 alin. 5 din Codul penal.
In temeiul art. 359 din Codul de procedura penala, va atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor art. 83 din Codul penal, privind cazurile de revocare a suspendarii conditionate.
Pe latura civila, Curtea constata ca motivul de recurs sustinut de partea civila este nefondat, intrucat, dupa cum s-a evidentiat anterior, infractiunea de rezultat de care a fost acuzat inculpat M. N. nu a fost confirmata de probatoriul cauzei, lipsindu-i insusi elementul constitutiv care ar fi putut justifica acordarea unor daune, iar infractiunea de pericol retinuta in sarcina fiecaruia dintre cei doi inculpati nu au produs nicio urmare in ceea ce o priveste.
In schimb, Curtea constata, din oficiu, in recursul Parchetului, care are efect integral devolutiv, ca se impune, potrivit art. 348 din Codul de procedura penala, desfiintarea partiala a inscrisului falsificat de inculpatul D. G., respectiv Planul de amplasament si delimitare al bunului imobil, inregistrat la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie C.sub nr.1442/24.04.2001, numai in ceea ce priveste mentiunile olografe, semnatura si impresiunea stampilei Consiliului Local al comunei S., judetul C., aplicate pe acesta de inculpatul respectiv.
In temeiul art. 191 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, inculpatii vor fi obligati, pe fondul cauzei, la plata cheltuielilor judiciare catre stat, doar cu privire la infractiunea pentru care au fost condamnati.
Fata de aceste considerente, Curtea, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d din Codul de procedura penala, va admite ambele recursuri cu care a fost sesizata, va casa, in parte, sentinta penala atacata, in limitele deja precizate si, rejudecand cauza in fond, va hotari in sensul celor anterior mentionate.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei penale recurate, in privinta carora nu se constata, nici din oficiu, motive de casare.
Intrucat actiunea in despagubiri formulata in fond si sustinuta ca atare si in recurs de partea civila a fost constatata nefondata, astfel ca inculpatii nu au cazut in pretentii fata de aceasta, Curtea, in temeiul art. 193 alin. 6 din Codul de procedura penala, avand in vedere si dispozitiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila, va respinge, ca nefondata, cererea sa de obligare a inculpatilor la plata cheltuielilor de judecata.
In temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor ramane in sarcina statului.
In temeiul art. 189 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala rap. la art. 3 alin.1 din Protocolul nr.113928/2008, incheiat intre Ministerul Justitiei si U.N.B.R., onorariile partiale ale avocatilor din oficiu, desemnati sa asigure asistenta juridica obligatorie a intimatilor inculpati, potrivit delegatiilor nr.006516/24.02.2012 si nr.006517/24.02.2012, ambele emise de Baroul B. (filele 20-21, d.r.), in conditiile in care aparatorul ales al acestora nu a confirmat initial prezenta la judecata, vor fi suportate din fondul ministerului respectiv.