Aplicabilitatea imediata a dispozitiilor art.7 alin.5 din Legea nr.1/2009. Corelatia acestor dispozitii legale cu prevederile art.10 alin.2 si 9 din Legea nr.10/2001.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.1967/2/2011 – DECIZIA CIVILA NR.574/A/7.06.2011)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila sub nr. 28861/3/2007, reclamantul B.A. a chemat in judecata paratul M.B.P.G. solicitand restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, str.L.B. nr. 28, sector 1, compus din teren si constructie, in masura in care nu a fost vandut in temeiul Legii nr. 112/1995 si sa fie obligat paratul sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul mentionat.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca este proprietarul imobilului din Bucuresti, str. L.B. nr.28, sector l, compus din teren in suprafata de 213 mp. si constructie. Imobilul a fost dobandit de bunicul sau, B.H., numit si H. (sau H.), prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 10111 din 03.05.1922 de Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat. Acesta a decedat la data de 25.12.1953, mostenitorii sai fiind sotia sa, H.B., si fiul sau, S.B., dupa cum rezulta din actul de succesiune eliberat in dosarul succesoral nr. 61 VI 828/77 de catre Tribunalul Schoneberg la data de 15.01.1980. H.B. a decedat la data de 28.02.1981, mostenitorul sau fiind fiul sau, S.B., conform actului de succesiune comun eliberat de Tribunalul Schoneberg in dosarul succesoral nr. 162/64 VI 1974 - 1975/98. La data de 10.07.1988 a decedat si S.B., mostenitorii sai fiind J.B., in calitate de sotie supravietuitoare si reclamantul. La data de 10.12.1998, a decedat si J.B., reclamantul fiind mostenitor in calitate de fiu, conform certificatului de mostenitor eliberat de Tribunalul Schoneberg in dosarul succesoral nr. 162/64 VI.
Reclamantul a mai aratat ca imobilul a fost preluat in mod abuziv de autoritatile comuniste, fiind inscris in anexa de Bucuresti a Decretului nr.92/1950, privind nationalizarea unor imobile, pozitia 869, pe numele „B.H.”.
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, in temeiul acesteia, prin notificarea nr. 2679 din 13.08.2001, facuta in numele sau de catre mandatarul F.C., reclamantul a solicitat restituirea in natura a imobilului. Notificarea a fost comunicata prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc T.G. si inregistrata la P.M.B., numarul dosarului fiind 14143/2001. Ulterior a depus la acest dosar, in termenul legal, toate documentele necesare solutionarii notificarii, atat cele prevazute de lege, cat si cele cerute in mod suplimentar de catre comisia constituita pentru solutionarea acestor notificari.
Cu toate ca a depus toate documentele necesare si a staruit in solutionarea acestei notificari, ea nu a fost solutionata nici pana in prezent.
Conform alin. l al art. 23 din Legea 10/200, institutia notificata era obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire in natura in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
M.B., prin comisia constituita in temeiul Legii nr. 10/2001 si in scopul solutionarii notificarilor intemeiate pe aceasta lege, nu s-a pronuntat pana in prezent asupra cererii sale, cu toate ca de la data depunerii actelor doveditoare necesare solutionarii au trecut cele 60 de zile prevazute de lege.
Reclamantul a invocat dispozitiile art. l din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aratand ca in situatia de fata, paratul nu a solutionat cererea sa in termenul legal si imperativ de 60 de zile de la data inregistrarii notificarii sau de la data depunerii actelor doveditoare, aceasta echivaland cu un refuz tacit de restituire in natura, cu lipsa unei rezolvari favorabile.
Pentru aceste motive, cererea sa reprezinta o contestatie intemeiata pe prevederile art. 24 alin. 3 indice l, la refuzul paratului de restituire a imobilului in natura, care chiar daca nu este unul expres, este incontestabil. In aceasta situatie, instanta este indrituita sa analizeze pe fond cererea sa si sa-i recunoasca dreptul la restituirea in natura a imobilului indicat, sa dispuna restituirea in natura a acestui imobil si sa oblige paratul sa-i lase imobilul in deplina proprietate si linistita posesie.
Reclamantul a aratat ca potrivit situatiei juridice comunicate de catre P.M.B., A.F.I., S.C. H.N. S.A., S.C. R. S.A. imobilul nu a fost vandut integral, partea nevanduta urmand a fi identificata printr-o expertiza tehnica imobiliara.
Prin sentinta civila nr. 1271/11.10.2007 Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Prin decizia civila nr. 646 R/29.11.2007 Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala a admis recursul, a modificat sentinta, a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Bucuresti si a trimis cauza aceleiasi instante pentru continuarea judecatii.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila sub nr. 3361/3/2008.
Prin sentinta civila nr. 220/17.02.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul B.A., in contradictoriu cu paratul M.B.P.G..
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a constatat ca prezenta actiune este una in revendicare imobiliara. A mai retinut ca, din inscrisurile si expertizele tehnice efectuate, rezulta ca apartamentele ce compun imobilul au fost vandute fostilor chiriasi in temeiul Legii nr. 112/1995.A retinut ca, paratul M.B. nu mai este deci posesorul neproprietar al bunului intrucat acesta a instrainat imobilul, actiunea in revendicare fiind neintemeiata. In ceea ce priveste suprafata de teren de sub constructie de 17,08 mp. ce nu a fost vanduta, instanta a retinut ca sunt aplicabile dispozitiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009, care prevad ca nu se restituie terenurile aferente imobilelor instrainate in temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin decizia civila nr. 565 A/09.11.2009 Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si Familie a admis apelul, a desfiintat sentinta apelata si a trimis cauza spre rejudecarea in fond aceleiasi instante, retinand ca prin decizia civila nr. 646/2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti s-a retinut ca natura juridica a actiunii este de contestatie intemeiata pe prevederile Legii nr.10/2001, contestatie formulata impotriva refuzului paratului de restituire a imobilului in natura si nu o actiune in revendicare.
In aceeasi decizie, instanta a retinut ca tribunalul este competent sa solutioneze nu numai contestatia formulata impotriva deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatita in cazul refuzului nejustificat al entitatilor detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate, instanta invocand in considerente decizia pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii nr. XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila, la data de 23.06.2010 sub nr. 3361.01/3/2008.
In rejudecare, Tribunalul Bucuresti, a pronuntat sentinta civila nr. 960/2.07.2010 prin care a admis in parte in parte actiunea, a obligat paratul sa emita in favoarea reclamantului dispozitie continand propunere de acordare de despagubiri in conditiile legii speciale art. 16 Titlul VII Leg 247/2005 pentru imobilul situat in Bucuresti str.L.B. nr. 28, sect. 1 compus din teren in suprafata de 213 mp si constructie subsol, parter, etaj, pod care nu poate fi restituit in natura si a luat act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta deciziei, instanta de apel a retinut ca reclamatul a formulat notificarea nr. 2679/10.08.2001 prin care a solicitat restituirea in natura a imobilului din Bucuresti, str. L.B. nr. 28, sector 1, insa notificarea lui nu a fost solutionata pana in prezent, ceea ce ii deschide acestuia calea actiunii in justitie pentru a se statua asupra pretentiilor formulate, astfel cum a stabilit Inalta Curte de casatie si Justitie prin decizia nr. XX/2007.
Cercetand pe fond cauza, s-a retinut ca imobilul din Bucuresti, str.Aleea L.B. nr.28 (fost nr. 58, fost sos. B. nr. 11, lot 58) compus din teren si cladiri a fot dobandit de H.B. prin contractul de vanzare cumparare nr.10111/3.05.1922.
Reclamantul si-a dovedit calitatea de persoana indreptatiti in sensul art. 4 din lega nr. 10/2001, fiind succesorul in drepturi al lui H.B., ce a fost mostenit de sotia supravietuitoare H. si de fiul S.. H.B. a fost mostenita de fiul sau, S.B., de pe urma caruia au ramas ca mostenitori reclamantul B.A. si I.B., fiecare cu cate o cota de ? din mostenire. I.B. a fost mostenita de catre reclamant potrivit actelor de succesiune eliberate de Tribunalul din Shoneberg.
Imobilul a fost preluat de stat in temeiul Decretului 92/1950 pozitia 869 din anexa, de la B.H. (H.B.) si a fost ulterior vandut chiriasilor in temeiul Legii nr. 112/1995, dupa cum urmeaza: ap. 1 de la parter catre B.D.D. si J. prin contractul de vanzare cumparare nr. 184/20920/26.09.1996, ap. 2 de la et. 1 catre D.R.C. - prin contractul de vanzare - cumparare nr. 2635/301 69/6.01.1997, ap. 2 subsol catre A.D. - prin contactul de vanzare - cumparare nr. 3898/19628/2.04.1997 si apartamentul fara numar catre L.P. si V. - prin contractul de vanzare - cumparare nr. 3857/24787/31.03.1997.
Prin raportul de expertiza constructii ce s-a administrat, s-a stabilit ca in imobil nu mai exista nici un spatiu nevandut, iar prin raspunsul la obiectiuni dat de acelasi expert s-a precizat ca in podul imobilului se afla baia familiei D., camara familiei A., iar restul podului ce nu formeaza obiectul contractelor de vanzare - cumparare, situat in zona paralela cu strada, a fost impartit intre familia D. si B. care si-au delimitat prin intelegere cate o boxa fiecare.
In ceea ce priveste situatia terenului aferent imobilul, stabilita in urma administrarii unei expertize topografice, a rezultat ca in baza contractelor de vanzare cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995 s-a vandut chiriasilor - cumparatori o suprafata de 158,41 mp. situata sub constructie, ca suprafata in fapt a imobilului este mai mare decat cea din actele de proprietate (fiind de 255,39 mp. fata de 213 mp. cat este inscris in acte), fiind libera de constructii o suprafata de 79,9 mp.
S-a apreciat ca preluarea imobilului a fost abuziva in sensul art. 2 lit. a din Legea nr.10/2001, reclamantul fiind indreptatit sa beneficieze de masurile reparatorii reglementate de aceasta lege, restituirea in natura a imobilul neputand fi asigurata fata de realitatea instrainarii constructiei si unei parti a terenului catre chiriasi, a necontestarii acestor contracte, dar si in raport de continutul art. 18 lit. c din legea nr. 10/2001 .
Expertiza constructii a stabilit ca nu mai exista spatii nevandute catre chiriasi, iar in ceea ce priveste spatiile comune vandute acestora, care insumate nu ating procentul de 100%, s-a aratat ca intrucat au un caracter accesoriu fata de bunul principal (locuintele vandute), urmeaza regimul juridic al bunurilor principale si nu pot forma obiectul unei dispozitii de restituire independent de acestea.
Aceste considerente sunt valabile si pentru podul imobilului.
Cat priveste terenul liber de constructii ramas neinstrainat s-a aratat ca nici el nu poate face obiectul restituirii in natura pe de o parte intrucat este afectat servitutii de trecere pentru proprietarii din imobil, astfel ca se aplica prin analogie art. 11 al. 2 si 9 din Legea nr. 10/2001, iar pe de alta parte intrucat conform art. 7 al. 5 din Legea nr. 1/2009, terenurile aferente imobilelor instrainate in temeiul Legii nr. 112/1995 nu se restituie in natura.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apel ambele parti.
In motivarea apelului declarat de apelantul - parat s-a criticat hotararea primei instante aratandu-se ca gresit a fost admisa actiunea si gresit a fost stabilita calitatea reclamantului de persoana indreptatita la masuri reparatorii.
S-a aratat ca gresit M.B. a fost obligat la plata catre reclamant a despagubirilor in raport de prevederile Legii nr.247/2005, el neavand competenta nici de a acorda masuri reparatorii sub forma despagubirilor banesti, dar nici de a propune o anumita suma, obligatiile sale potrivit Legii nr. 10/2001 republicata limitandu-se doar la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare a despagubirilor conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 si in conditiile Legii nr. 247/2005.
In completarea ideii exprimare de apelantul - parat, s-a facut trimitere la prevederile art. 13 al. 1 capitolul III din Legea nr. 247/2005.
S-a cerut judecarea cauzei in lipsa.
In motivarea apelului declarat de apelantul - reclamant a fost criticata solutia primei instante, cerandu-se modificarea ei in parte prin admiterea cererii de restituire in natura a partii neavandu-se din imobilul din Bucuresti, str. L.B. nr.28, sector 1, respectiv terenul in suprafata de 79,90 mp, cota indiviza de sub constructie, in suprafata de 17,08 mp. iar din constructie podul casei in proportie de 58,83% precum si cota de 81,41 % din partile aflate in folosinta comuna aferente corpului de cladire in care se afla apartamentul vandut familiei L. (corpul B).
S-a aratat ca in cauza nu pot fi incidente prevederile Legii nr. 1/2009 intrucat contestatia de fata a fost formulata in anul 2008 si ea trebuie judecata conform legii in vigoare la data refuzului tacit de solutionare.
Dreptul la restituirea in natura a partii nevandute din imobil s-a nascut la data aparitiei Legii nr. 10/2001.
Au fost invocate si prevederile art. 15 al. 2 si art. 52 al. 1 din Constitutie.
In apel nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, Curtea apreciaza ca ambele apeluri declarate sunt nefondate.
Astfel, cat priveste apelul declarat de M.B., Curtea observa ca acesta se rezuma sa declare, fara a argumenta in nici un fel punctul sau de vedere, ca in mod gresit prima instanta a admis actiunea, a constatat calitatea reclamantului de persoana indreptatita la masuri reparatorii si a obligat pe parat sa emita dispozitie care sa cuprinda masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul din Bucuresti, str. L.B. .nr. 28, sector 1.
Notand ca astfel de declaratii generale, nedetaliate si neargumentate in nici un fel nu corespund exigentei motivarii caii de atac a apelului, Curtea retine ca prima instanta a stabilit in mod corect situatia de fapt a cauzei pe baza probatoriilor administrate.
Cu inscrisurile aflate in dosarul de fond la filele 7 - 16 apelantul - reclamant a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucuresti, str. Arhitect L.B. nr. 28, sector 1, compus din teren in suprafata de 213 mp. si constructie avand parter, etaj, pod ce apartinut numitului B.H. zis si H., de la care bunul a fost preluat de stat in temeiul Decretului nr. 92/1950, pozitia 869 din anexa.
De asemenea, apelantul - reclamant a dovedit si calitatea sa de succesor in drepturi fata denumitul B.H., al carui descendent de gradul II este, cu inscrisurile aflate la filele 17 - 20.
Prin urmare, fiind dovedit atat dreptul de proprietate al autorului sau, calitatea reclamantului de succesor al acestuia, ca si faptul preluarii abuzive de catre stat a imobilului, in mod corect prima instanta a hotarat ca se impune admiterea actiunii si recunoasterea calitatii reclamantului de persoana indreptatita la masurile reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, in conditiile in care, pana in prezent notificarea trimisa de reclamant unitatii detinatoare nu a primit nici o solutie.
Criticile gresitei solutionari favorabile a actiunii deduse judecatii sunt, deci, nefondate.
In continuare, Curtea observa ca apelantul - parat formuleaza o serie de alte critici care nu se regasesc in situatia cazului dedus judecatii.
Astfel, recunoscand reclamantului calitatea de persoana indreptatita la a obtine masuri reparatorii prin echivalent, in temeiul Legii nr. 10/2001, instanta de apel a pronuntat o hotarare prin care a obligat pe parat sa remita in favoarea reclamantului dispozitie continand propunere de acordare de despagubiri, in conditiile legii speciale, art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/200 5 pentru imobilul din Bucuresti, str. L.B. nr. 28, sector 1, compus din teren de 213 mp. si constructie formata din subsol,parter, etaj, pod, imobil imposibil de restituit in natura.
Stabilind ca acest dispozitiv si aceste obligatii impuse in sarcina paratului corespund intru totul dispozitiilor art. 18 lit. c si art. 26 al. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata, Curtea apreciaza ca fiind lipsite de orice fundament faptic si fara nici o legatura cu dispozitiile continute de hotararea primei instantei criticile apelantului - parat prin care se plange de faptul obligarii sale la plata catre reclamant a despagubirilor banesti, ori de necesitarea determinarii prin decizia pe care a fost obligat sa o emita a unor sume concrete.
Aceste critici pur si simplu nu privesc acest dosar, nu au legatura cu continutul hotararii de prima instanta, intrucat astfel de obligatii nu au fost impuse apelantului. parat, dupa cum nu are nici o legatura cu pricina ce se judeca textul art.29 al.3 din Legea nr.10/2001 invocat de acesta, text incident imobilelor evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate.
Pentru aceste argumente, Curtea apreciaza ca apelul declarat de apelantul - parat este nefondat si il va respinge in consecinta.
Cat priveste apelul declarat de apelantul - reclamant, el a criticat refuzul primei instante de a-i asigura restituirea in natura a partii de teren si de constructie din imobilul situat in Bucuresti, str. L.B. nr. 28, sector 1, ce nu au fost instrainate.
In concret, aceste parti din imobil constau in suprafata de 79,9 mp. teren libera de constructii, in cota indiviza de teren de sub constructie de 17,08 mp., in cota - parte indiviza de 58, 83% din podul casei si cota - parte indiviza de 81,41% din partile de folosinta comuna aferente corpului de cladire in care se afla apartamentul vandut familiei L..
Criticile aduse solutiei primei instante s-au rezumat la invocarea dispozitiilor de ordin constitutional ale art. 52 si 15 si la invocarea inaplicabilitatii in cauza a prevederilor art. 7 al. 5 din legea nr. 1/2009, act normativ ce nu era in vigoarea la data formularii prezentei contestatii.
Curtea nu poate primi aceste critici pe care le considera inapte de a conduce spre o solutie de admitere apelului declarat si de satisfacere a pretentiilor reclamantului.
Aceasta in primul rand intrucat pretentiile reclamantului sunt neintemeiate.
Curtea observa ca, argumentandu-si solutia sa fata de aceste pretentii invocate de reclamant in mod punctual si in fata sa, prima instanta a indicat mai multe motive pentru care solicitarea acestuia s-a apreciat ca nu poate fi admisa, argumentul dat de continutul art. 7 al. 5 din Legea nr. 1/2009 fiind doar unul dintre acestea si singurul pe care apelantul - reclamant l-a combatut.
Astfel, in privinta cotelor - parti indivize din spatiile comune ale imobilului, in mod corect si legal s-a aratat ca, avand un caracter accesoriu fata de bunul principal, respectiv unitatile locative vandute chiriasilor cumparatori in temeiul Legii nr. 112/1995, urmeaza regimul juridic al bunurilor principale potrivit principiului de drept accesoriul urmeaza soarta principalului. Drept consecinta, cum contractele de vanzare - cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la mai multe spatii din imobilul (toate unitatile locative) nu au fost contestate, deci sunt valabile si se pastreaza, cotele indivize din spatiile comune nu pot forma obiectul unor dispozitii de restituire in mod distinct, independent de acestea, iar apelantul - reclamant nu ar putea deveni detinatorul unor cote indivize din partile de folosinta comuna atata timp cat nu ar detine nici un bun principal din imobil.
In privinta terenului, de asemenea intemeiat tribunalul a retinut ca suprafata libera de constructii nu poate fi restituita in natura intrucat este afectata servitutii de trecere pentru proprietarii de unitatii locative din imobil, astfel ca in privinta acesteia se impune aplicarea prin analogice prevederilor art. 10 al. 2 si 9 din Legea nr. 10/2001 republicata, regasindu-se aceleasi ratiuni ca si in cazul mentionat expres de textul legii, de a nu se faramita excesiv proprietatile si de a nu se constitui drepturi ce nu si-ar putea gasi exploatare rationala si utila, ci s-ar transforma in eventuale surse de noi conflicte intre aceste categorii de proprietari.
Aceste argumente sunt indestulatoare pentru a obtine o solutionare legala a cererii reclamantului de restituire in natura a acestor parti ce au mai ramas nevandute din imobilul ce a apartinut autorului sau si pentru a justifica solutia primei instante, independent de argumentul dat de textul art. 7 al. 5 din Legea nr. 1/2009 utilizat de instanta in privinta terenului.
Totusi, Curtea apreciata ca fiind vorba despre norme de drept material ale legii speciale de reparatie in domeniul imobilelor preluate abuziv de stat, in vigoare la data solutionarii contestatiei, dispozitiile modificatoare ale art. 7 al. 5 din Legea nr. 1/2009 sunt incidente si cauzei de fata, fiind de imediata aplicare.
Nu se poate sustine ca aceste prevederi legale sunt inaplicabile apelantului - reclamant pe argumentul ca aceasta lege nu poate fi aplicata retroactiv, opunandu-se principiul inscris in art. 15 din Constitutie, dat fiind ca notificarea sa a fost formulata sub regimul Legii nr. 10/2001 in varianta initiala, iar contestatia impotriva refuzului intimatului a fost formulata in 2008, la nici una din aceste date, legea neavand acest continut. Acceptarea acestei interpretari ar face inaplicabila total Legea nr. 1/2009 intrucat toti notificatorii la Legea nr. 10/2001 au trimis notificari in termenul limita prevazut de art. 22 al. 5, asadar in anul 2001.
In considerarea acestor argumente, Curtea apreciaza ca si apelul declarat de apelantul - reclamant este nefondat si va fi respins in consecinta.