Legea nr. 221/2009 privind acordarea despagubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit; cerintele de claritate si previzibilitate a actului normativ, asa cum sunt prevazute acestea de jurisprudenta CEDO.
-art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
CURTEA DE APEL BUCURESTI,SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, Decizia nr.96/07.06.2011
Prin Legea nr. 221/2009, in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata, se reglementa acordarea despagubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit, iar art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 stabilea initial acordarea de despagubiri victimelor represiunii politice si urmasilor acestora pentru prejudiciul moral suferit fara instituirea vreunei limite a cuantumului despagubirilor, tinandu-se seama numai de masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si al OUG nr. 214/1999, insa actul normativ a fost pe parcursul procesului de fata, dupa introducerea actiunii, pronuntarea hotararii apelate si pana la solutionarea prezentului apel, modificat in decursul a circa 4 luni si jumatate de nenumarate ori; astfel, prevederile art.5 din actul normativ in discutie a fost modificat mai intai prin plafonarea in conformitate cu prevederile OUG nr.62/30.06.2010, a limitelor despagubirii, apoi prevederile actului modificator au fost constatate ca neconstitutionale prin decizia nr.1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, pentru ca apoi sa fie constatate ca fiind neconstitutionale, prin decizia nr.1358/21.10.2010 a aceleiasi curti, incetandu-si aplicabilitatea potrivit prevederilor art.147 alin.1 din Constitutia Romaniei, deciziile fiind obligatoriii potrivit art.147 alin.4 din Constitutie.
In aceste conditii, in opinia Curtii, actul normativ in discutie nu corespunde cerintelor de claritate si previzibilitate asa cum sunt prevazute acestea de jurisprudenta CEDO, iar pe de alta parte instituie o inechitate, nemotivata si subiectiva, discriminatorie intre persoanele indreptatite la despagubiri pentru condamnari politice, in functie de momentul la care instanta de judecata a pronuntat hotararea nedefinitiva si cea data in apel - desi au depus cereri in acelasi timp si au urmat aceeasi procedura prevazuta de Legea nr.221/2009, determinat de o serie de elemente imprevizibile si neimputabile persoanelor aflate in cauza precum operativitatea instantelor de judecata, incidente procedurale cum a fost in cauza ivirea unor divergente de opinie intre membrii completului de judecata, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea cailor de atac prevazute de lege si alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei.
Prin sentinta civila nr. 1281/09.09.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 45934/3/2009, a fost admisa, in parte, actiunea reclamantului S.P.., fiind obligat paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, catre reclamant, la plata sumei de 10.000 lei cu tilul de despagubiri morale.
In considerentele hotararii judecatoresti, prima instanta a retinut ca in baza Deciziei nr. 200/1951, fata de reclamant si membrii familiei sale, s-a dispus masura dislocarii si stabilirii domiciliului obligatoriu in Comuna V.V., Jud. Ialomita, restrictiile impuse fiind ridicate prin decizia nr.6100/1955, astfel cum rezulta din adresa Ministerului de Interne, aflata la fila 2 dosar fond.
S-a retinut ca reclamantul se incadreaza in situatiile reglementate de Legea nr. 221/2009, fiind intemeiata cererea sa de a beneficia de marule reparatorii pentru prejudiciul moral suferit, conform art.15 din legea modificata.
De asemenea, s-a avut in vedere caracterul masurii administrative aplicata familiei reclamantului, acesta insusi suportand masura respectiva, precum si faptul ca reclamantul a mai beneficiat pana in prezent de masurile repararii reglementate de Decretul nr.118/1990, Legea nr. 221/2009, sens in care s-a impus a se tine seama si de acest aspect.
Tribunalul a avut in vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale faptul ca acestea au un caracter compensator, neputandu-se constitui in amenzi excesive ori a se transforma in mijloace de imbogatire.
Impotriva sentintei sus-mentionate, au declarat apel, motivat in termenul legal, atat reclamantul, cat si paratul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltatea motivelor de apel, reclamantul a sustinut, in esenta, ca instanta de fond nu a tinut seama de faptul ca intinderea daunelor morale se stabileste in functie de standardele europene, stabilind un cuantum inechitabil. Totodata, sustine ca prin promovarea Legii nr.221/2009, legiuitorul a dispus compensarea prejudiciilor cauzate prin ilegala privare de libertate si prin atingerea dreptului la viata, astfel, numai printr-o justa si echitabila reparatie legea interna are sens si poate fi in concordanta cu art. 5 din CEDO.
Apreciaza ca instanta de fond nu a apreciat corect criteriile referitoare la consecintele negative suferite in plan fizic si psihic, nu a tinut seama de importanta valorilor vatamate, de modul barbar in care a fost influentata situatia familiei in orizontul profesional si social.
Arata ca repararea prejudiciului se presupunea a fi integrala si in scopul de a compensa suferintele produse de masurile administrative cu semnificatie politica, care au avut in caracter abuziv, ilegal si inuman, ale deportarii si recluziunii, sens in care aprciaza ca suma acordata de instanta de fond este foarte mica.
Se arata ca deportarea a 43.000 de locuitori din Banat in Baragan, pe criterii etnice, in conditiile exterminarii, este de notorietate istorica, fiind considerat un apogeu al masurilor aberante ale regimului stalinisto-dejist.
Invoca in sustinerea cererii de apel, decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Civila, care au autoritate de lucru judecat, respectiv: nr.14/05.01.2006, 3189/20.04.2005, 4458/27.05.2005, 4286/08.04.2004, 5437/16.12.2003 si 69/25.06.2007.
In motivele de apel formulate de parat se sustine ca hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti este, in parte, netemeinica si nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.
Apreciaza ca, in mod gresit a fost obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 10.000 lei, astfel, din actele depuse la dosarul cauzei de catre reclamant, rezulta ca acesta a fost stramutat din localitatea de bastina in localitatea Valea Viilor, pentru o perioada de 4 ani.
Potrivit dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009 despagubirile morale se acorda doar in cazul condamnarilor, nu si in cazul aplicarii unor masuri administrative cu caracter politic, asa cum este si masura dislocarii.
Persoanele care au fost supuse unor masuri administrative cu caracter politic, beneficiaza de despagubirile prevazute la lit. b), si constau in echivalentul valorii bunurilor conficate ca efect al masurilor administrative indreptate impotriva lor, daca acestea nu au fost restituite sau nu au fost obtinute despagubiri in echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei.
Cum in cauza de fata autoarea reclamantului nu a suferit o condamnare, ci acesta a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, considera ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea nr. 221/2009 pentru a primi despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat in urma luarii masurii administrative de dislocare intr-o alta localitate .
In plus, solicita a se observa ca in speta au fost deja acordate despagubiri in baza Decretului lege nr. 118/1990, fapt pentru care intr-o astfel de situatie devin incidente dispozitiile prevazute de art.5 (1) lit.a din Legea nr. 221/2009 care prevad ca: La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului- lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6,martie 1945, precum si
celor deportate in strainatate ‘ori: -constituite in prizonieri, republicat; cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999."
Astfel, solicita a se observa ca in baza Decretului Lege nr. 118/1990, reclamantul a incasat deja despagubiri de la statul roman, reprezentand indemnizatia lunara incepand cu anul 1990 .
In subsidiar, apelantul a criticat sentinta sub aspectul faptului ca suma acordata este foarte mare. Asftel, instanta de apel ar trebui sa aibe in vedere faptul ca ratiunea dispozitiilor legale cuprinse in Legea nr. 221/2009 consta, in primul rand in dezdaunarea celor nevinovati si, in al doilea rand prevederile legale realizeaza o functie preventiva, existenta unor asemenea dispozitii fiind de natura sa sporeasca vigilenta organelor judiciare in verificarea si aprecierea materialului probator pentru a nu se ajunge la luarea unor masuri nedrepte.
Art.5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 trebuie, astfel, coroborat cu dispozitiile privitoare la despagubirile morale, care se acorda in considerarea persoanei ce a suferit efectiv actiunea in plata daunelor morale fiind o actiune personala.
Dar chiar daca, in raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune si luarea in considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune si existenta unei anumite eventualitati de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualitati este totusi necesar sa fie avute in vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecintele negative suportate sub aspect fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate si urmarile produse prin lezarea lor, masura in care au fost afectate situatia profesionala au sociala a celui care se considera victima masurii luate.
Recunoasterea prin lege a posibilitatii acordarii unor despagubiri morale si dificultatea de evaluare ori de cate ori este vorba de suferinte de ordin moral nu trebuie insa interpretata in sensul obtinerii unor sume fara corespondent in realitate, raport de ceea ce inseamna prejudiciul moral, cum este suma de 10.000 lei acordata reclamantului.
De principiu, suma de bani stabilita cu titlu de daune morale are drept scop nu atat de a repune victima intr-o situatie similara cu cea avuta anterior, cat de a-i procura satisfactii de ordin moral susceptibile de a inlocui valoarea de care a fost privata.
Relativ la daunele morale in general, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului are o jurisprudenta constanta, statuand in echitate si in raport de circumstantele cauzei, adoptand o pozitie moderata prin sumele rezonabile acordate. Spre exemplu, in Cauza Konolos (hotararea din 7.02.2008), in care Curtea a constatat violarea art.5 par.1 prin arestarea nelegala, a acordat 3000 euro pentru ‘‘prejudiciul moral incontestabil" suferit de reclamant. Si in alte hotarari din anul 2008 (incalcarea art.6 par.1 din Protocolul nr.1 la
Conventie, art.6 par.1 din Conventie), Curtea a manifestat aceeasi moderatie, acordand sume cuprinse intre 1000-5000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Tara Lunga - hotararea din 08.07.2008, Cauza Oancea - hotararea din 29.07.2008, Cauza Dekany - hotararea din 1.04.2008.
Tinandu-se seama, de echivalentul real al consecintelor negative la care s-a facut referire si al suferintelor suportate de catre reclamant pe perioada de 4 ani, cat a fost dislocat dintr-o localitate in alta, se impune sa fie cenzurat si reapreciat cuantumul daunelor morale acordate in cuantum de 10.000 lei, aceasta suma fiind foarte mare.
Recurentul reclamant a formulat intampinare, prin care, a solicitat in esenta, respingerea recursulu iformulat de catre recurentul parat ca nefondat.
Examinand legalitatea si temeinicia sentintei civile apelate, prin prisma criticilor formulate, Curtea, constata urmatoarele:
Astfel, potrivit prevederilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 in forma avuta de actul normativ la data formularii actiunii se statua ca:
"(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare".
Prima instanta, contrar sustinerilor apelantilor ce apar ca nefondate, a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 in forma avuta de actul normativ la data pronuntarii sentintei apelate, care prevedea posibilitatea acordarii de daune morale nu doar persoanei care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci si persoanelor care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, iar dupa decesul acestora sotului sau descendentilor lor pana la gradul al II-lea inclusiv, in considerarea prejudiciului moral direct suferit de acestia ca urmare a faptului ca o ruda apropiata a fost stigmatizata social prin condamnarea la executarea unei pedepse cu inchisoare.
In acest sens, interpretarea propusa de catre apelantul parat ce sustine ca doar in cazul persoanelor condamnate politic ce nu a fost despagubita potrivit Decretului nr.118/2010 se poate justifica cu o cerere de acordare a daunelor morale nu poate fi primita din perspectiva interpretarii gramaticale a prevederilor in discutie, a interpretarii potrivit careia unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face precum si a principiului de drept potrivit caruia norma speciala ce deroga de la cea generala este aplicabila cu excluderea de la aplicare a celei generale.
La data pronuntarii hotararii atacate, prin OUG nr.62/30.06.2010 publicat in Monitorul Oficial nr. 446 din 1 iulie 2010, si care a intrat in vigoare la data de 4 iulie 2010, prevederile articolul 5 alineatul (1), litera a) ale Legii nr.221/2009 se modificasera si completasera , statuandu-se acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la: 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic; 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I; 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea.
Totodata, la articolul 5, dupa alineatul (1) a fost introdus alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins: "(1^1) La stabilirea cuantumului despagubirilor prevazute la alin. (1), instanta judecatoreasca va lua in considerare, fara a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare."
De asemenea, prin art.II al OUG nr.62/30.06.2010, s-a prevazut ca " dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonanta de urgenta, se aplica proceselor si cererilor pentru a caror solutionare nu a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta."
Prin decizia nr.1354/20.10.2010, publicata in Monitorul Oficial nr.761 din 15.11.2010, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si a constat ca dispozitiile mentionate sunt neconstitutionale.
Prin decizia nr.1358/21.10.2010, publicata in Monitorul Oficial nr.761 din 15.11.2010, Curtea Constitutionala a admis exceptia si a constat ca prevederile art.5 alin.1 lit.a teza intai din Legea nr.221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Totodata, prin art.XIII din Legea nr.202/26.10.2010, intrata in vigoare la data de 25.11.2010, art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, a fost modificata si completata, prevazandu-se ca "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art.4 alin.4, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la ...".
Curtea retine din analiza multiplelor modificari legislative si prin prisma celor doua decizii ale Curtii Constitutionale ca statul roman a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice, celor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista in conditiile OUG nr.214/1999, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, ordonanta fiind aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin Legea nr. 221/2009, in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata, se reglementa acordarea despagubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit, iar art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 stabilea initial acordarea de despagubiri victimelor represiunii politice si urmasilor acestora pentru prejudiciul moral suferit fara instituirea vreunei limite a cuantumului despagubirilor, tinandu-se seama numai de masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si al OUG nr. 214/1999, insa actul normativ a fost pe parcursul procesului de fata, dupa introducerea actiunii, pronuntarea hotararii apelate si pana la solutionarea prezentului apel, modificat in decursul a circa 4 luni si jumatate de nenumarate ori; astfel, prevederile art.5 din actul normativ in discutie a fost modificat mai intai prin plafonarea in conformitate cu prevederile OUG nr.62/30.06.2010, a limitelor despagubirii, apoi prevederile actului modificator au fost constatate ca neconstitutionale prin decizia nr.1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, pentru ca apoi sa fie constatate ca fiind neconstitutionale, prin decizia nr.1358/21.10.2010 a aceleiasi curti, incetandu-si aplicabilitatea potrivit prevederilor art.147 alin.1 din Constitutia Romaniei, deciziile fiind obligatoriii potrivit art.147 alin.4 din Constitutie.
In aceste conditii, in opinia Curtii, actul normativ in discutie nu corespunde cerintelor de claritate si previzibilitate asa cum sunt prevazute acestea de jurisprudenta CEDO, iar pe de alta parte instituie o inechitate, nemotivata si subiectiva, discriminatorie intre persoanele indreptatite la despagubiri pentru condamnari politice, in functie de momentul la care instanta de judecata a pronuntat hotararea nedefinitiva si cea data in apel - desi au depus cereri in acelasi timp si au urmat aceeasi procedura prevazuta de Legea nr.221/2009, determinat de o serie de elemente imprevizibile si neimputabile persoanelor aflate in cauza precum operativitatea instantelor de judecata, incidente procedurale cum a fost in cauza ivirea unor divergente de opinie intre membrii completului de judecata, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea cailor de atac prevazute de lege si alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei.
Dupa cum chiar Curtea Constitutionala mentioneaza in considerentele primei decizii, o asemenea conduita legislativa ca cea adoptata de legiuitorul roman prin plafonarea cuantumului despagubirilor pe parcursul procesului, contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor si jurisprudentei constante a CEDO referitoare al aplicarea art.14 si a Protocolului 12 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si cu atat mai mult, in aprecierea Curtii, contravine acestor principii de drept imprejurarea ca prevederile art.5 din actul normativ in discutie au fost mai intai modificate prin plafonarea limitelor despagubirii in conformitate cu prevederile OUG nr.62/30.06.2010, prevederile actului modificator au fost constatate apoi ca neconstitutionale, pentru ca apoi insusi temeiul acordarii de despagubiri sa-si inceteze aplicabilitatea.
De altfel, Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, spre exemplu in Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, a statuat in mod constant ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotriva presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in acord cu principiul egalitatii cetatenilor in fata legii.
Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta, pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rezonabil.
In cauza de fata, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicita despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost solutionata cererea ori calea de atac de catre instantele de judecata, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti irevocabile iar, imprevizibilitatea legii romane, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, si cu cerinta previzibilitatii legii intr-o stat de drept, iar Curtea apreciaza ca in prezentul proces apelanta-reclamanta a dobandit in temeiul Legii nr.221/2009 in forma avuta de actul normativ la data introducerii actiunii si pronuntarii hotararii primei instante, o speranta legitima in obtinerea compensatiilor banesti, in sensul dat acestei sintagme de jurisprudenta CEDO.
Este adevarat ca, in materia despagubirilor acordate prin legi cu caracter reparatoriu, limitele valorii acestora si criteriile de care trebuie sa se tina seama in aprecierea lor sunt stabilite suveran de catre legiuitor, avand in vedere posibilitatile economice si financiare existente, insa potrivit prevederilor art.20 alin.2 din Constitutia Romaniei, in cazul unor neconcordante intre tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legea interna, au prioritate reglementarile internationale mai favorabile, in cauza, prevederile art. art.14 si a Protocolului 12 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si jurisprudenta CEDO.
Totodata, Curtea considera ca este de necontestat prejudiciul moral suferit de apelantul reclamant prin luarea masurii condamnarii cu caracter politic, fiindu-i incalcate dreptul fundamental la libertate, in ceea ce priveste cuantumului despagubirilor pentru repararea prejudiciul moral suferit, aceasta intelegand sa le cuantifice la suma de 50.000 euro.
Este de netagaduit ca orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor in cauza suferinte, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturile personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca din acest punct de vedere, produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale.
Ceea ce trebuie evaluat, insa, este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorilor lezate.
In aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere repercusiunile acestuia asupra starii generale a sanatatii, a vietii in general, precum si asupra posibilitatilor de a se realiza din punct de vedere social, profesional si material in astfel de conditii.
Stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea "pretului" suferintelor fizice si psihice ale apelantei si autorului sau, care sunt inestimabile, sustinerile apelantului reclamant neputand fi primite; in opinia Curtii, determinarea despagubirilor presupune aprecierea tuturor consecintelor negative ale acestui prejudiciu cauzat si ale implicatiilor acestora pe toate planurile vietii sociale.
Pe de alta parte, asa cum a retinut si instanta europeana in jurisprudenta sa, trebuie stabilita o distinctie intre situatiile in care cel in cauza a suferit un traumatism evident, fizic sau psihic, dureri sau suferinte, angoasa, frustrare, tristete, sentimente de nedreptate sau de umilinta, o stare de incertitudine prelungita, o perturbare a vietii sale, ori o reala pierdere de oportunitati si situatiile in care recunoasterea publica printr-o hotarare obligatorie pentru stat, a prejudiciului suferit de autorul reclamantei, reprezinta prin ea insasi o forma eficace de reparatie.
In stabilirea si acordarea despagubirilor, Curtea apreciaza ca se impune a se avea in vedere principiul echitatii, care implica inainte de toate o anumita flexibilitate si o analiza obiectiva a ceea ce este just, echitabil si rezonabil, tinand cont de ansamblul circumstantelor cauzei, adica nu numai de situatia autorului apelantei-reclamante, ci si de contextul general in care incalcarea s-a produs.
Despagubirile pe care instanta le acorda pentru prejudiciul moral au ca obiect recunoasterea faptului ca incalcarea unui drept fundamental a cauzat un prejudiciu moral si ele sunt stabilite astfel incat sa reflecte aproximativ gravitatea acestui prejudiciu. Despagubirile nu urmaresc si nu trebuie sa urmareasca furnizarea pentru apelantul-reclamant, care a solicitat repararea prejudiciului produs, din motive de compasiune, a unui confort financiar, ori a unei imbogatiri pe cheltuiala statului, in conditiile in care potrivit art.5 alin.11 din Legea nr.221/2009, la stabilirea despagubirilor, in cazurile condamnarilor cu caracter politic si al masurilor administrative, se tinea cont de durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si al OUG nr. 214/1999, aprobata prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Avand in vedere circumstantele prezentei cauze, faptul ca apelantul-reclamant a fost supus masurii administrative a stramutarii domiciliului pe o durata de 4 ani impreuna cu intreaga familie, si in raport de circumstantele in care a avut loc incalcarea drepturilor sale, in conditiile in care, in cazul daunelor morale, datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta, in bani, a acestora nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt, Curtea considera ca suma de 10.000 lei, reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral, la care a fost obligat apelantul parat catre apelantul-reclamant este suficienta, si reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit de apelantul-reclamant, avandu-se in vedere si faptul ca acesta beneficiaza de masuri reparatorii in conditiile Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 06 martie 1945, criticile partilor nefiind fondate.
Mai mult, in sistemul judiciar roman, practica judiciara nu constituie izvor de drept, nefiind relevanta in cauza deciziile civile ale I.C.C.J invocate de apelantul reclamant.
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul prevederilor art.296 C.pr.civ, a respins ca nefondate apelurile formulate.