Procedura insolventei.
Creanta certa, lichida si exigibila.
- Articolul 33, articolul 107 Legea nr.85/2006;
- Articolul 260 alin. 2 Legea nr. 31/1990;
- Articolul 231 Legea nr.31/1990;
Creanta creditoarei intruneste cerintele legii pentru deschiderea procedurii insolventei, aceasta reprezentand contravaloare chirie si utilitati conform facturilor fiscale restante.
Decizia asociatului unic al debitoarei de dizolvare si lichidare a societatii nu impiedica deschiderea procedurii insolventei potrivit articolului 260 alin. 2 din Legea nr.31/1990 republicata, indiferent daca creditorul care formuleaza cererea si-a inscris sau nu creanta in procesul de lichidare voluntara, o asemenea conditie nefiind prevazuta de lege.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALA NR. 872 din 18.05.2011)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala sub nr. 34023/3/2009 la data de 18.08.2009, creditorul SC C M V SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului SC P O T SRL, care se afla in stare de insolventa si fata de care detine o creanta certa, lichida si exigibila in suma de 195.591,19 lei.
La data de 11.09.2009, debitorul a depus Ia dosar contestatie prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata si obligarea creditorului la plata unei cautiuni.
Prin sentinta comerciala nr. 5444/09.11.2009, s-a respins contestatia ca neintemeiata. S-a admis cererea creditorului si, potrivit art. 107 alin. 1 raportat la art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, s-a dispus intrarea in faliment prin procedura simplificata a debitorului SC P O T SRL.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca partile au incheiat la data de 05.12.2006 contractul de inchiriere avand ca obiect spatiul de birouri de 129 mp situat in Bucuresti, str. Nicolae Titulescu, nr. 4-8, America House, et. 1, Aripa de est si un loc de parcare subteran. Prin contract, creditorul si-a asumat obligatia de a asigura debitorului folosinta linistita si utila a spatiului inchiriat, iar debitorul si-a asumat obligatia de a plati chiria in valoare de 18 Euro/mp/luna pentru spatiul de birouri si 120 Euro/luna pentru parcare.
Totodata, partile au incheiat la data de 05.12.2006 si contractul de prestari servicii avand ca obiect administrarea amplasamentului si a cladirii, prin care creditorul si-a asumat obligatia de a furniza servicii debitorului, acesta din urma avand obligatia de a plati contravaloarea acestor servicii.
Desi creditorul si-a indeplinit obligatia asumata, debitorul nu si-a respectat in totalitate propria obligatie, astfel incat a ramas neachitata suma de 158.161,93 lei reprezentand contravaloare chirie si utilitati conform facturilor fiscale restante.
Asadar, creditoarea a dovedit existenta relatiilor contractuale cu debitoarea si obligatia acesteia din urma de a-i achita suma constatata prin facturile neonorate la plata.
Pe de alta parte, asa cum s-a dedus din interpretarea art. 1082 C. civil, in materie contractuala sarcina dovedirii executarii obligatiei revine debitorului, creditorul trebuind doar sa probeze existenta obligatiei. In cauza insa, debitorul nu a dovedit executarea obligatiei sale.
In cauza, creanta creditoarei rezulta din contractele insusite de catre debitor si facturile fiscale.
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta care este catimea intregii datorii a debitoarei catre creditoare, constatata prin facturile depuse in copie la dosar. Astfel, potrivit art. 5.1 si 5.2 din contractul de inchiriere, chiria lunara este de 18 Euro/mp, chiria pentru fiecare loc de parcare este de 120 euro/luna, iar conform art. 6.2 din contractul de prestari servicii, taxa pentru prestari servicii va fi egala cu echivalentul in lei a sumei de 3 Euro fara TVA/mp.
Creanta este si exigibila intrucat, conform art. 7.1 din contractul de inchiriere si art. 6.7.1 din contractul de prestari servicii, chiria si taxa pentru servicii vor fi platite trimestrial, in avans, insa nu mai tarziu de 15 zile lucratoare de la data primirii de catre locatar a facturii emise, termen pe care debitorul l-a lasat sa treaca fara sa isi indeplineasca obligatia de plata.
Mai trebuie mentionat faptul ca, potrivit art. 7.5 din contractul de inchiriere, partile au convenit ca pentru neplata la termen a chiriei sau a taxei pentru servicii sau daca se intarzie plata datorata locatorului, acesta este indreptatit la dobanzi moratorii in cuantum de 0,20% pe zi de intarziere care vor fi aplicate la suma datorata si care vor fi calculate fara a fi necesara nicio alta notificare, cuantumul dobanzilor moratorii putand depasi debitul principal. Totodata, conform art. 6.7.4 din contractul de servicii, penalitatile de intarziere sunt in cuantum de 0,20% pe zi de intarziere.
Prin urmare, debitorul datoreaza si penalitati in cuantum 0,20% pe zi de intarziere, valoarea acestora ridicandu-se la valoarea de 37.429,26 lei.
Instanta a respins sustinerile debitorului potrivit carora cele doua contracte au fost reziliate.
Astfel, debitorul a invocat faptul ca, potrivit art. 3.6, a reziliat contractele intrucat D A L nu a prelungit licenta.
Din interpretarea sistematica a prevederilor contractuale, aceasta clauza contractuala nu ii conferea debitorului dreptul sa rezilieze unilateral contractul.
Dispozitiile art. 3.6 se refera la permisele si licentele prevazute in art. 2.1. Or, din aceasta ultima dispozitie contractuala rezulta ca nu se au in vedere licentele, autorizatiile si permisele care pot fi obtinute de debitor de la D A L, ci cele prevazute de reglementarile legale in vigoare si care sunt necesare amenajarii si desfasurarii unei activitati intr-un spatiu comercial.
De altfel, dispozitia invocata de debitor prevede ca locatarul se obliga sa utilizeze spatiul inchiriat numai in masura in care acest lucru este permis pe baza permiselor si licentelor deja emise. Or, vechea licenta D A L nu prevede posibilitatea utilizarii unui spatiu comercial.
Prin urmare, debitorul nu putea denunta unilateral contractul in baza art. 3.6 din contract.
In ceea ce priveste art. 4.5 din contract, posibilitatea de reziliere este stabilita doar in favoarea locatorului. Ca atare, debitorul nu putea utiliza aceasta dispozitie contractuala.
Pe de alta parte, partile nu au convenit ca schimbarea conditiilor economice avute in vedere la incheierea contractului sa poata conduce la denuntarea unilaterala a contractului. Aceasta imprejurare nu constituie niciun caz de forta majora care sa determine aplicarea art. 15.1 din contract.
Prin urmare, nu exista un suport contractual pentru rezilierea unilaterala a contractului de catre debitor.
Nici potrivit dreptului comun, debitorul nu putea rezilia unilateral contractul intrucat art. 1436 al. 2 C.civ. prevede aceasta posibilitate doar pentru contractele de locatiune incheiate pe un termen nedeterminat, lucru care nu se intampla in prezenta cauza.
In ceea ce priveste comunicarea facturilor fiscale, facturile fiscale nr. 2084/07.01.2009, nr. 2157/16.01.2009, nr. 2193/30.01.2009 reprezentand c/v chirie pentru perioada ianuarie-martie 2009, c/v servicii au fost semnate si stampilate de catre debitor. Ca atare, au fost acceptate la plata.
Celelalte facturi fiscale au fost comunicate debitorului la sediul cu care figureaza debitorul la ONRC . Chiar daca s-ar accepta ca debitorul a aflat de aceste facturi fiscale la data comunicarii cererii de chemare in judecata, asa cum sustine, acest lucru s-a intamplat la data de 07.09.2009, iar pana la data pronuntarii prezentei hotarari au trecut mai mult de 30 de zile.
Totodata, la creanta rezultata din raporturile contractuale desfasurate de creditor si debitor, se adauga si suma de 29.849,85 lei reprezentand cheltuieli de judecata (29.729,55 lei onorariu avocat, 120 lei taxa de timbru si 0,30 lei timbru judiciar).
Avand in vedere aceste considerente, instanta a apreciat ca fiind certa, lichida si exigibila creanta solicitata de creditor.
Referitor la cuantumul creantei, din actele dosarului rezulta faptul ca este in cuantum de 195.591,19 Iei reprezentand c/v chirie, c/v servicii si penalitati de intarziere, la care se adauga suma de 29.849,85 lei reprezentand cheltuieli de judecata, fiind depasit pragul limita de 30.000 lei stabilit de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Desi debitorul a invocat faptul ca are disponibilitati banesti, din actele depuse la dosar nu rezulta acest lucru.
In contestatie, debitorul a sustinut ca din registrele de casa rezulta ca are lichiditati de 242.045,69 euro, 30.397,41 USD si 65.544,38 lei.
Or, dovada solvabilitatii nu se face cu registre de casa intocmite exclusiv de debitor, ci prin extrase de cont sau alte inscrisuri care sa ateste existenta efectiva a disponibilului.
Mai mult, registrele de casa sunt pentru data de 10.06.2009 si 18.02.2009, neincluzand perioada concomitenta si ulterioara introducerii cererii de chemare in judecata (18.08.2009), iar sumele consemnate sunt doar in moneda nationala, nefiind inregistrate si eventuale disponibilitati in moneda straina cum sustine debitorul.
Imprejurarea ca debitorul a avut unele incasari nu poate determina instanta sa considere ca s-a rasturnat prezumtia de insolvabilitate atata vreme cat nu exista disponibilitati banesti efective pentru acoperirea intregii creante.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea SC P O T SRL, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala sub nr. 34023/3/2009, criticand-o sub urmatoarele aspecte:
Emiterea facturilor s-a facut in mod abuziv de catre creditoare, intrucat debitoarea notificase intentia de reziliere amiabila a contractului ca urmare a faptului ca nu mai fusesera prelungite licentele in baza carora isi desfasura activitatea, de catre partenerul D A L, astfel incat obligatia contractuala, conform art. 8.14 lit. b din contract nu mai reprezinta o obligatie continua si valabila si nu mai putea fi pusa in executare impotriva locatarului.
Mai mult, in conformitate cu dispozitiile art. 15.1 din acelasi contract, situatia intervenita reprezenta un caz de forta majora, situatie in care "oricare dintre parti va avea dreptul de a trimite celeilalte parti o notificare de reziliere a prezentului contract fara a fi datorate despagubiri celeilalte parti".
In plus, facturile emise de catre creditoare, in mod abuziv, nu au fost niciodata comunicante catre debitoare, neputandu-se face dovada acestei comunicari. Recipisele postale atasate la dosar atesta ca expedierile au fost facute de catre o alta persoana juridica decat creditoarea (SC F SRL), fara a se face dovada continutului transmiterii, iar numarul de telefon pe care au fost transmise prin fax facturile invocate de catre creditoare apartine altei societati decat debitoarea, respectiv firmei SC G P SRL. Asadar, aceste inscrisuri nu emana de la debitor si nici nu au fost recunoscute de catre debitor.
Instanta de fond a ignorat total aceste aspecte, pronuntand o hotarare netemeinica si nelegala, intrucat in aceste conditii se punea in discutie insasi executarea contractului de inchiriere, care incetase, deoarece se notificase creditoarei pozitia debitoarei de "reziliere amiabila" a contractului ca urmare a cazului de forta majora intervenit. Instanta de fond a ignorat cercetarea executarii contractului de inchiriere, plecand de la premisa gresita ca acest contract se deruleaza in continuare. Or, in conditiile in care se pune in discutie insasi executarea contractului, creditorul trebuia sa faca dovada caracterelor cert, lichid si exigibil ale creantei invocate, conditii cerute pentru admisibilitatea cererii, care nu au fost demonstrate in cauza.
Mai mult, pe facturile emise in mod abuziv de catre creditoare se face mentiunea "Chirie si servicii conform contractului de inchiriere din 22.09.2005". Or, intre parti singurul contract semnat este cel din data de 05.12.2006, acesta reprezentand un alt aspect care denota caracterul incert al creantei invocate de creditoare, precum si caracterul neexigibil al acestei creante. Si aceste aspecte au fost ignorate de catre instanta de fond.
Cu privire la executarea contractului, instanta de fond a ignorat si aspectele privind interzicerea accesului debitoarei in spatiul inchiriat. Executarea contractului, in atare situatie, era blocata prin fapta creditoarei, care din data de 20.02.2009 a inchis, prin aplicarea de lanturi si lacate, usile de acces in biroul respectiv, situatie care demonstreaza o data in plus faptul ca facturile respective au fost emise abuziv. Daca folosirea spatiului inchiriat (obiectul contractului) a fost blocata prin fapta creditoarei, rezulta ca este nelegala pretentia acesteia privind plata chiriei din partea debitoarei. Asadar, executarea contractului sinalagmatic era blocata chiar de catre creditoare, astfel incat facturile emise, dar si contractul incheiat de parti (ce presupunea obligatii reciproce si interdependente ale paratilor) atrag un caracter incert al creantei invocate de SC C M V SRL. Si aceste aspecte au fost apreciate in mod gresit de catre instanta de fond.
De asemenea, un alt aspect apreciat gresit de catre instanta de fond il reprezinta admisibilitatea cererii formulate de catre creditoare, in conditiile in care debitoarea nu din rea credinta nu a achitat suma solicitata, ci datorita faptului ca nu a mai folosit spatiul (fiind impiedicata prin fapta creditoarei), iar contractul fusese reziliat, si asta in conditiile in care debitoarea este solvabila, astfel cum rezulta din registrele de casa, avand in casa un disponibil de 242.045,69 euro, 30.397,41 USD si 65.544,38 lei.
Mai mult decat atat, debitoarea a demarat procedura de lichidare a societatii ca urmare a hotararii asociatului unic din 24.12.2008, fiind numit lichidator A I.
In conformitate cu art. 231 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, creditorii si orice parte interesata puteau face opozitie la tribunal impotriva hotararii de dizolvare in termen de 30 de zile de la data publicarii hotararii de dizolvare in Monitorul Oficial. Odata cu publicarea hotararii de dizolvare, a inceput procedura de lichidare a societatii, iar creditoarea trebuia sa formuleze cerere privind suma solicitata catre lichidatorul desemnat.
In drept, se invoca art. 3041 C.p.civ., Legea nr. 85/2006.
Prin decizia comerciala nr. 1132R/1.10.2010, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala, s-a respins ca tardiv recursul formulat impotriva sentintei comerciale nr. 5444/9.11.2009 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala.
Contestatia in anulare formulata de recurente debitoare a fost admisa prin decizia comerciala nr. 512/23.03.2011 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a V-a Comerciala. S-a anulat decizia atacata si s-a acordat termen pentru solutionarea recursului.
Partile nu au formulat alte cereri insa intimata a depus inscrisuri in aparare.
Analizand sentinta atacata in raport de criticile formulate, vazand si dispozitiile articolului 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul nu este fondat pentru urmatoarele considerente:
Rezilierea este o sanctiune civila care intervine atunci cand una dintre partile unui contract nu-si executa in mod culpabil obligatiile asumate. Rezilierea este o masura la dispozitia partii care si-a executat obligatiile sau este gata sa le execute.
In consecinta, recurenta-debitoare nu poate sustine rezilierea contractului pentru motivele invocate.
Retragerea licentei de catre D A L si dificultatile financiare cu care s-a confruntat nu reprezinta un caz de forta majora, asa cum este notiunea definita de art. 15.1 din contract.
De asemenea, din cuprinsul contractului de inchiriere nu reiese ca acesta a fost incheiat exclusiv in vederea desfasurarii activitatii in favoarea D A L.
In lipsa acordului locatorului de incetare a contractului, acesta a produs efecte in continuare, astfel ca emiterea facturilor este indreptatita, locatarul avand obligatia de a le achita. Pe de o parte, art. 8.14 lit. b (ii) se refera la situatia de la momentul incheierii contractului, locatarul declarand si garantand cele mentionate in cuprinsul articolului, iar pe de alta parte, se au in vedere aprobari, autorizatii sau avize pentru locatar necesare desfasurarii activitatii in spatiul respectiv si nu licente ce ar rezulta din relatiile de afaceri ale locatarului (pentru ca se refera la "executarea acestui contract si continutul sau precum si toate obligatiile in legatura cu acesta").
Faptul ca facturile au fost expediate de o alta persoana juridica nu are relevanta cata vreme sunt emise de creditoare, aceasta aratand ca este societatea care ii gestioneaza contabilitatea. Lipsita de relevanta este si indicarea gresita a numarului contractului de inchiriere, cel in cauza fiind singurul incheiat intre parti.
Numarul de fax folosit la expedierea facturilor este cel indicat de debitoare in contract (art. 15.4.) iar eventuala lui schimbare nu a fost adusa la cunostinta creditoarei. Prin probele aflate la dosar (confirmari de primire, dovada comunicarii prin fax, semnatura de primire pe factura), s-a facut dovada comunicarii facturilor fiscale catre debitoare.
Desi invoca impiedicarea folosirii spatiului de catre locator, chiar debitoarea explica, in plangerea penala formulata, ca aceasta a intervenit atunci cand a urmarit eliberarea spatiului, creditoarea justificand masura prin invocarea privilegiului mobiliar si a unui drept de retentie.
Decizia asociatului unic din 24.12.2008 de dizolvare si lichidare a societatii nu impiedica deschiderea procedurii insolventei potrivit art. 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rep., indiferent daca creditorul care formuleaza cererea si-a inscris sau nu creanta in procesul de lichidare voluntara, o asemenea conditie nefiind prevazuta de lege.
In ceea ce priveste starea de insolventa, in mod corect judecatorul-sindic a retinut ca debitoarea nu a facut dovada solvabilitatii in perioada supusa analizei, respectiv cea a introducerii cererii de chemare in judecata. Pe langa faptul ca registrele de casa nu poarta nicio semnatura, sunt extrase din doua zile (18.02.2009 si 10.06 2009) care nu dovedesc disponibilitatile constante si suficiente pentru acoperirea datoriilor.
Fata de cele aratate, conform articolului 312 alin. 1 Cod procedura civila si articolului 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea a respins recursul ca nefondat.
2