Actiune in constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare pentru cauza ilicita. Fraudarea drepturilor coindivizarului.
Cod Civil, art.966
Ceea ce invoca recurenta este faptul ca un viitor partaj va avantaja cumparatorul cotelor din proprietate vandute de coinidivizari in defavoarea sa, cota de 3/4 fiind in masura sa il avantajeze pe acesta la obtinerea atribuirii bunului in natura.
Dincolo de incertitudinea unei astfel de avantaj (cat timp criteriile de partajare sunt orientative si nu au o ierarhie stabilita in mod obligatoriu de legiuitor), problema de drept care se ridica este aceea daca aceste operatiuni juridice pot implica intentia partilor la aceste operatiuni de a o frauda pe reclamanta.
Or, o astfel de intentie ar presupune existenta certitudinii crearii avantajului mentionat mai sus prin incheierea celor doua acte de vanzare-cumparare, precum si dovedirea existentei acestei intentii chiar in persoana tertului cumparator. (Decizia civila nr. 407R din data de 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Cornetu la data de 11.04.2008 reclamanta B.C. i-a chemat in judecata pe paratii G.E., A.V., G.M., G.G.-S., G.E.M., G.M., G.F., G.M. si P.E., solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte de vanzare-cumparare pentru cauze ilicite: contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2324/22.11.2004 la BNP T.O., contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2325/12.11.2004 la BNP T.O., cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a precizat ca, impreuna cu paratii G.E., A.V. si G.M., au mostenit terenurile ce fac obiectul contractelor de vanzare-cumparare de la autorul comun G.C. Reclamanta le-a propus comostenitorilor sa imparte intre ei aceste terenuri, motiv pentru care a introdus cererea de chemare in judecata, iar la efectuarea expertizei a aflat ca cei trei parati mai sus mentionati au vandut terenurile din cele doua contracte de vanzare-cumparare, prin aceasta urmarindu-se indepartarea reclamantei de la succesiune. Reclamanta apreciaza ca cele doua contracte au o cauza ilicita, tinand cont si de faptul ca dobanditorii sunt fiii paratului G.E.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.111 Cod de procedura civila si art. 966 Cod civil.
Paratii au formulat intampinare prin care au solicitat sa fie respinsa cererea formulata de catre reclamanta, ca nefiind intemeiata, aratand ca au instrainat cota de 3/4 ce le revine din terenurile asupra carora exista starea de indiviziune, astfel ca nu i-au instrainat cota reclamantei.
Reclamanta a formulat cerere completatoare, in contradictoriu cu paratii G.M. si P.E., prin care a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte de vanzare-cumparare, tot pentru cauza ilicita, respectiv contractul de vanzare-cumparare nr. 191/08.02.2002 si contractul de vanzare-cumparare nr.192/06.02.2002, ambele autentificate la BNP T.O.
In motivarea cererii completatoare, reclamanta sustine ca si-a dat acordul si a semnat aceste contracte, dar a facut aceasta in urma intelegerii cu ceilalti comostenitori pentru a imparti astfel terenurile ramase in mostenire, reclamanta nu a primit bani in urma acestor vanzari, intelegandu-se cu paratii sa primeasca terenurile ce au tacut obiectul primelor doua contracte, astfel ca a fost indusa in eroare.
Prin sentinta civila nr.1215/08.04.2009, Judecatoria Cornetu a respins cererea formulata de reclamanta B.C. in contradictoriu cu paratii G.E., A.V., G.M., G.G. S., G.E.M., G.M., G.F., G.M. si P.E., asa cum a fost completata, ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut referitor la contractele de vanzare-cumparare autentificate sub nr.2324/22.11.2004 si nr.2325/12.11.2004, ambele autentificate la BNP T.O., ca paratii G.M., G.E. si A.V. si-au instrainat cota parte indiviza de 3/4 din terenurile cuprinse in aceste doua contracte, fara sa afecteze in materialitatea sa cota parte de 1/4 ce apartine reclamantei.
In cazul indiviziunii, fiecare coindivizar are dreptul de a dispune de cota sa indiviza din bun, fara sa fie necesar acordul celorlalti coindivizari, astfel ca sustinerile reclamantei in sensul ca la baza incheierii celor doua contracte s-ar afla o cauza ilicita, nu au nici un suport probator, motiv pentru care va fi respinsa cererea sub acest aspect.
In ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare nr. 191/08.02.2002 si nr. 192/06.02.2002, autentificate la BNP T.O., a retinut ca reclamanta a fost parte in aceste contracte pe care le-a semnat in calitate de vanzator si in care s-a facut mentiunea ca pretul vanzarii a fost incasat de vanzatori la incheierea acestor contracte, astfel ca sustinerile reclamantei din cererea completatoare nu sunt intemeiate.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta-reclamanta B.C., criticand solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a IV- a Civila, la data de 06.08.2009.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca instanta de fond nu a inteles cauza dedusa judecatii, aceasta vazandu-se din modul lapidar in care este motivata hotararea prin care i-a respins actiunea, aratand ca fratii recurentei puteau sa vanda cotele pe care le aveau, neatingandu-se de cota acesteia. Pe de alta parte, nu a observat ca acele contracte de vanzare cumparare privesc cote din fiecare teren in parte, instrainarea fiind imposibila inainte de a se pronunta iesirea din indiviziune; ar fi putut instraina cel mult o cota parte din toata mostenirea.
Instanta nici macar nu aminteste de apararile pe care le-a formulat recurenta, de probele care au fost administrate si din care reiese clar intentia paratilor de a o frauda.
Astfel, potrivit art. 966 C.civ., "obligatia nelicita nu poate avea nici un efect" iar art. 968 C.civ. prevede" cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice."
In doctrina s-a aratat ca scopul imediat, concret si subiectiv sa fie ilicit sau imoral pentru a se putea anula actul si ca nu se poate face o distinctie clara intre ilicita si imorala si, desi nu se incalca o dispozitie legala determinata, este totusi ilicita si imorala.
In actiunea de fata, din probele administrate, raportul de expertiza depus in cauza de iesire din indiviziune, in care se arata imposibilitatea formarii loturilor deoarece au mai intervenit si alti proprietari al terenurilor prin vanzarea cotelor ideale si din raspunsurile la interogatorii, de asemenea si prin aplicarea art. 225 Cod Proc.Civ. pentru partile care au lipsit nemotivat de la interogatoriu, rezulta clar ca partile in contractele de vanzare cumparare si-au exercitat drepturile cu totala rea credinta, in detrimentul reclamantei, pentru a zadarnici pronuntarea unei imparteli a mostenirii echitabile.
Partile sunt toate rude, vanzarile s-au facut toate catre fii paratului G.E., se poate observa cu usurinta ca nu s-a urmarit un scop economic prin incheierea acestor contracte. De asemenea este foarte clar ca in situatia creata, la iesirea din indiviziune, prin cotele dominante create in favoarea paratilor, reclamanta nu ar mai putea sa ia nici o suprafata de teren, scopul iesirii din indiviziune care trebuie sa se faca cat mai echitabil, nu mai poate fi indeplinit.
La interogatoriu au lipsit partile care nu au participat direct la incheierea actelor, sotiile fiilor paratului G.E., dar care cu siguranta stiau de modul cum s-au incheiat aceste acte si care ar fi putut fi sincere in raspunsurile pe care le-ar fi dat, insa au fost oprite sa se prezinte personal la interogatoriu.
Rolul de apreciere a moralitatii cauzei revine judecatorului care trebuie sa nu tolereze anumite practici care s-ar exercita intre oameni, facand prin actul de justitie pe care-l indeplineste sa prevaleze conceptii personale inalte, sanatoase ale populatiei, pastratoare a unor traditii vechi, verificate in decursul timpului.
Cererea a fost calificata ca fiind apel prin incheierea de sedinta din 25.11.2009, pentru considerentele cuprinse in continutul acestei incheieri.
Prin decizia civila nr. 402A /24.03.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, a fost respins apelul ca nefondat.
In motivarea deciziei, s-a retinut ca in mod judicios prima instanta a constatat imprejurarea ca, referitor la contractele de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 2324/22.11.2004 si nr. 2325/12.11.2004, ambele autentificate la BNP T.O., paratii G.M., G.E. si A.V. si-au instrainat cota parte indiviza de 3/4 din terenurile cuprinse in aceste doua contracte, fara sa afecteze in materialitatea sa cota parte de 1/4 ce apartine apelantei-reclamante.
In cazul indiviziunii, fiecare coindivizar are dreptul de a dispune de cota sa indiviza din bun, fara sa fie necesar acordul celorlalti coindivizari, astfel ca sustinerile reclamantei in sensul ca la baza incheierii celor doua contracte s-ar afla o cauza ilicita, nu au nici un suport probator.
In ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare nr.191/08.02.2002 si nr.192/06.02.2002, autentificate la BNP T.O., apelanta-reclamanta a fost parte in aceste contracte pe care le-a semnat in calitate de vanzator si in care s-a facut mentiunea ca pretul vanzarii a fost incasat de vanzatori la incheierea acestor contracte, astfel ca sustinerile acesteia din cererea completatoare nu sunt intemeiate.
Apelanta-reclamanta nu a dovedit vatamarea acesteia in urma contractelor de vanzare-cumparare, avand posibilitatea sa solicite in masura in care nu a participat la vanzarea acestor imobile partajarea, urmand ca de rezultatul partajului si atribuirea efectiva a loturilor rezultate in urma iesirii din indiviziune sa depinda soarta contractelor de vanzare-cumparare privind cotele-parti ideale.
Imprejurarea ca parti la contractele de vanzare-cumparare sunt rude intre ele nu conduce in sine la constatarea existentei unei fraude la incheierea acestor contracte.
Tribunalul a constatat ca lipsa unor parti de la interogatoriu ar fi condus la constatarea fraudei numai in masura in care putea fi apreciata drept o recunoastere a paratilor prin coroborare cu probele administrate in cauza, imprejurare care insa in cauza nu s-a produs.
Aprecierile privind moralitatea nu pot fi luate in considerare, avand in vedere ca nu a fost dovedita contrarietatea cauzei cu bunele moravuri conform art. 966 Cod Civil.
De asemenea imprejurarea imposibilitatii efectuarii partajului nu a fost dovedita de catre apelanta-reclamanta, avand in vedere continutul raportului de expertiza efectuat in alta cauza (fila 121 dosar prima instanta), nerezultand o imposibilitate derivand din incheierea acestor contracte de vanzare-cumparare a partajarii in natura a terenurilor in cauza, astfel incat, in temeiul art. 296-297 Cod Proc.Civ. a fost respins apelul ca nefondat.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 06.08.2010 reclamanta B.C., solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii atacate, iar pe fond admiterea apelului, modificarea in tot a deciziei atacate, cu admiterea pe fond a actiunii, astfel cum a fost formulata si completata.
In motivarea recursului, se arata ca, in primul rand, trebuie clarificat aspectul privind calea de atac in urma careia s-a pronuntat aceasta decizie, deoarece in redactarea acesteia sunt folositi termini ambigui, cand se vorbeste de apel, cand de recurs, ca in final sa fie respins apelul, cu mentiunea de hotarare irevocabila.
Prin incheierea din 25.11.2010, tribunalul, in mod corect a calificat calea de atac exercitata ca fiind apel, fiind vorba de o decizie definitiva impotriva careia exercita aceasta cale a recursului.
Se arata ca hotararea este nelegala, temeiurile acestei nelegalitati sunt prevazute in art. 304 pct.8 (cand instanta interpretand gresit actul dedus judecatii, a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia) si art. 304 pct.9 (cand hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii).
In fapt, a chemat in judecata pe fratii si pe nepotii sai, care, aflandu-se in intelegere, au incheiat mai multe acte de vanzare cumparare privind unele cote din mai multe terenuri, parti ale mostenirii, recurenta solicitand constatarea nulitatii absolute a acestor acte, pentru cauza ilicita.
Atat instanta de fond, cat si instanta de apel nu au inteles cauza dedusa judecatii, aceasta vazandu-se din modul lapidar in care au fost motivate hotararile prin care a fost respinsa actiunea, respectiv apelul, aratand ca fratii sai puteau sa vanda cotele pe care le aveau, neatingandu-se de cota sa. Pe de alta parte, nu se observa ca acele contracte de vanzare cumparare privesc cote din fiecare teren in parte, instrainarea fiind imposibila inainte de a se pronunta iesirea din indiviziune; ar fi putut instraina cel mult o cota parte din toata mostenirea.
Vanzarile astfel cum au fost facute au avut drept scop sa o prejudicieze pe recurenta, sa nu mai poata obtine fizic nici o parte din terenurile mostenite.
Instanta de fond nici macar nu aminteste de apararile pe care le-a formulat, de probele care au fost administrate si din care reiese clar intentia paratilor de a o frauda.
De asemenea, instanta de apel se mentine in aceeasi stare de eroare, consemnand faptul ca nu a aratat vatamarea pe care a suferit-o prin incheierea acestor acte, anume ca nu este posibila iesirea din indiviziune. Bineinteles ca iesirea din indiviziune este posibila in orice situatie, insa in aceasta cauza este vorba de o iesire din aceasta stare in mod echitabil, nu intr-o situatie creata de fratii sai, in care este total dezavantajata.
Recurenta reia, in continuare, concluziile formulate la fond, rugand instanta de recurs sa le aiba in vedere.
Analizand cauza de fata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta, precum si a apararilor formulate de intimati, fata de situatia de fapt astfel cum a fost stabilita de instantele de fond, Curtea retine urmatoarele:
In ceea ce priveste prima sustinere din cererea de recurs, referitoare la necesitatea clarificarii aspectului privind calea de atac in urma careia s-a pronuntat aceasta decizia atacata, deoarece in redactarea acesteia sunt folositi termini ambigui, Curtea constata ca decizia atacata este o decizie de solutionare a apelului, conform calificarii date de tribunal prin incheierea de sedinta din data de 25.11.2009.
Curtea constata ca, intr-adevar, instanta de apel a omis sa mentioneze, in considerentele deciziei atacate, faptul recalificarii caii de atac din recurs in apel, dar aceasta omisiune nu produce niciun efect asupra existentei acestei recalificari, motiv pentru care recurenta poate solicita indreptarea erorii strecurate in cuprinsul deciziei prim omiterea mentiunii respective. In mod concret, aceasta omisiune nu produce niciun efect juridic, in mod corect tribunalul solutionand calea de atac a apelului, conform mentiunii din incheierea de sedinta din 25.11.2009.
Pe fondul recursului, recurenta a invocat dispozitiile in art. 304 pct.8 (cand instanta interpretand gresit actul dedus judecatii, a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia) si ale art. 304 pct.9 (cand hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii). In esenta, pe fondul recursului, recurenta sustine ca actele atacate sunt lovite de nulitate absoluta, pentru cauza ilicita.
Curtea constata ca recurenta reitereaza sustinerile din cererea de apel. Pentru aceste motive, Curtea va raspunde numai acelor critici care se refera strict la decizia instantei de apel, cat timp recursul se declara impotriva acestei decizii, pentru a critica modul de solutionare a cererii de apel.
Se sustine ca instanta de apel nu a inteles cauza dedusa judecatii, din cauza modului lapidar in care a fost motivata hotararea.
Curtea constata ca se invoca o insuficienta motivare a deciziei din apel, care ar fi dus la o nelegala solutionare a apelului, critica considerata nefondata pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel, Curtea retine ca, intr-adevar, hotararea judecatoreasca trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii acesteia, dar aceasta motivare nu trebuie sa fie exhaustiva sau stufoasa, fiind suficient ca din continutul acesteia sa se poata desprinde rationamentul juridic care a fost avut in vedere de judecatori. Hotararea instantei de apel este suficient motivata, putandu-se deduce din cuprinsul acesteia care au fost ratiunile emiterii hotararii.
Se mai invoca de catre recurenta faptul ca instanta de apel nu a observat ca acele contracte de vanzare cumparare priveau cote din fiecare teren in parte, instrainarea fiind imposibila inainte de a se pronunta iesirea din indiviziune; ar fi putut instraina cel mult o cota parte din toata mostenirea.
Curtea constata ca prin contractele de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 2324 /22.11.2004 si nr. 2325 /12.11.2004, ambele autentificate la BNP T.O., paratii G.M., G.E. si A.V. au instrainat in total cota parte indiviza de 3/4 din terenurile cuprinse in aceste doua contracte, terenuri cu privire la care dobandisera fiecare cota indiviza de 1/4 prin certificatul de mostenitor nr. 696/ 12.07.1994 eliberat de Notariatul de Stat SAI.
Curtea retine ca regulile privind coproprietatea (proprietatea comuna) pe cote parti au fost consacrate de doctrina si jurisprudenta in mod clar si unanim acceptat (ceea ce confera si previzibilitate), in sensul ca fiecare coproprietar poate dispune de cota sa parte, deoarece dreptul de proprietate este fractionat intelectual.
Astfel, fiecare coindivizar are un drept individual, absolut si exclusiv asupra cotei-parti ideale ce i se cuvine, avand ca obiect bunurile in indiviziune. Ca si consecinta, fiecare coindivizar poate dispune liber si fara consimtamantul celorlalti de cota-parte ideala ce ii revine din indiviziune, dreptul fiind transmisibil.
Ca efect al actului de instrainare a cotei parti, cumparatorul se substituie vanzatorului, astfel incat situatia juridica a bunului nu se schimba. Aceasta regula se aplica si situatiei in care se instraineaza o cota parte din dreptul de proprietate asupra unui bun determinat inclus intr-o masa succesorala, deoarece cumparatorul cotei-parti se va substitui transmitatorului, exercitand drepturile si obligatiile acestuia, fara a se ajunge la vatamarea celorlalti coproprietari.
Daca coindivizarul a dispus de cota sa parte ideala de drept - iar nu de bunul aflat in indiviziune privit in materialitatea sa sau de o portiune determinata material din acel bun - actul de dispozitie este perfect valabil si efectele sale nu depind de rezultatul partajului, atribuirea lui unui alt coindivizar avand drept consecinta plata catre dobanditorul cotei indivize a echivalentului cotei sale. Prin urmare, coindivizarul poate dispune liber nu numai de cota sa indiviza asupra universalitatii, dar si de cota sa asupra unui anumit bun din universalitate, diferenta fiind cantitativa, iar nu calitativa, pentru a antrena consecinte juridice diferite.
In plus, nu se poate retine ca instanta de apel nu ar fi observat ca este vorba despre instrainarea unei cote-parti dintr-un bun determinat ce face parte din masa succesorala si nu despre instrainarea cotei-parti din masa succesorala, cat timp instanta de apel a retinut ca "in cazul indiviziunii, fiecare coindivizar are dreptul de a dispune de cota sa indiviza din bun, fara sa fie necesar acordul celorlalti coindivizari, astfel ca sustinerile reclamantei in sensul ca la baza incheierii celor doua contracte s-ar afla o cauza ilicita, nu au nici un suport probator."
Recurenta a sustinut ca vanzarile astfel cum au fost facute au avut drept scop sa o prejudicieze pe recurenta, sa nu mai poata obtine fizic nici o parte din terenurile mostenite, deci cu fraudarea intereselor sale.
Un motiv pentru care recurenta se considera fraudata este acela ca iesirea din indiviziune, care este posibila in orice situatie, in aceasta cauza nu mai este vorba de o iesire din aceasta stare in mod echitabil, ci intr-o situatie creata de fratii sai, in care este total dezavantajata. La iesirea din indiviziune, prin cotele dominante create in favoarea paratilor, reclamanta nu ar mai putea sa ia nicio suprafata de teren, scopul iesirii din indiviziune, care trebuie sa se faca cat mai echitabil, nu mai poate fi indeplinit.
Curtea constata ca prin cele doua acte de instrainare a cotelor indivize, cumparatorul dobandeste cota de 3/4 din cele doua terenuri, urmand a participa la partaj cu aceasta cota. Ceea ce invoca recurenta este faptul ca un viitor partaj va avantaja cumparatorul acestor cote in defavoarea sa, cota de 3/4 fiind in masura sa il avantajeze pe acesta la obtinerea atribuirii bunului in natura.
Dincolo de incertitudinea unei astfel de avantaj (cat timp criteriile de partajare sunt orientative si nu au o ierarhie stabilita in mod obligatoriu de legiuitor), problema de drept care se ridica este aceea daca aceste operatiuni juridice pot implica intentia partilor la aceste operatiuni de a o frauda pe reclamanta.
Or, o astfel de intentie ar presupune existenta certitudinii crearii avantajului mentionat mai sus prin incheierea celor doua acte de vanzare-cumparare, precum si dovedirea existentei acestei intentii chiar in persoana tertului cumparator.
Curtea se va pronunta si cu privire la un alt motiv invocat de recurenta, si anume acela ca instanta de fond nici macar nu aminteste de apararile pe care le-a formulat, de probele care au fost administrate si din care reiese clar intentia paratilor de a o frauda.
Se sustine ca, din probele administrate, raportul de expertiza depus in cauza de iesire din indiviziune, in care se arata imposibilitatea formarii loturilor, deoarece au mai intervenit si alti proprietari al terenurilor prin vanzarea cotelor ideale, si din raspunsurile la interogatorii, de asemenea si prin aplicarea art. 225 Cod Proc.Civ. pentru partile care au lipsit nemotivat de la interogatoriu, rezulta clar ca partile in contractele de vanzare cumparare si-au exercitat drepturile cu totala rea credinta, in detrimentul reclamantei, pentru a zadarnici pronuntarea unei imparteli a mostenirii echitabile.
Cu privire la modul de evaluare a probelor si de retinere a situatiei de fapt, fata de caracterul limitat al recursului (care poate privi numai chestiuni de drept, iar nu si chestiuni de fapt), Curtea este legata de situatia de fapt astfel cum a fost stabilita de instanta de apel.
Or, instanta de apel a retinut ca lipsa unor parti de la interogatoriu ar fi condus la constatarea fraudei numai in masura in care putea fi apreciata drept o recunoastere a paratilor prin coroborare cu probele administrate in cauza, imprejurare care insa in cauza nu s-a produs.
De asemenea, din continutul raportului de expertiza efectuat in alta cauza si depus la dosar (fila 121 dosar prima instanta), instanta de apel nu a retinut ca rezulta o imposibilitate - derivand din incheierea acestor contracte de vanzare-cumparare - a partajarii in natura a terenurilor in cauza. Cu atat mai mult cu cat concluziile raportului de expertiza tehnica nu sunt obligatorii pentru judecator, acesta urmand sa dispuna partajul conform criteriilor legale; in plus, raportul depus la dosar, fiind extrajudiciar, nu poate avea valoare probatorie, decat ca indiciu care sa se coroboreze cu alte probe. Astfel, din probele administrate nu rezulta intentia de fraudare a intereselor reclamantei, iar instanta de apel a analizat toate sustinerile si apararile formulate de reclamanta pe acest aspect.
Se arata ca partile din acest dosar sunt rude, ca vanzarile s-au facut toate catre fiii paratului G.E., ca se poate observa cu usurinta ca nu s-a urmarit un scop economic prin incheierea acestor contracte.
Cum in mod corect a retinut tribunalul, imprejurarea ca partile contractelor de vanzare-cumparare sunt rude intre ele nu conduce in sine la constatarea existentei unei fraude la incheierea acestor contracte. Cu alte cuvinte, nu exista o prezumtie legala si nici nu poate fi dedusa concluzia existentei unei prezumtii simple de frauda in dauna intereselor reclamantei din imprejurarea ca paratii sunt rude.
Cat priveste lipsa unui scop economic al acestor acte - respectiv actele mentionate in cererea completatoare - nu s-a dovedit ca pretul din contracte nu a fost platit (fata de mentiunea expresa din contracte ca pretul vanzarii a fost incasat de vanzatori la incheierea acestor contracte).
Aprecierile facute de recurenta, reiterate in recurs, privind moralitatea, nu pot fi luate in considerare, avand in vedere ca nu a fost dovedita contrarietatea cauzei cu bunele moravuri, conform art. 966 C.civ. Astfel, potrivit art. 966 C.civ.," obligatia nelicita nu poate avea nici un efect" iar art. 968 C.civ. prevede " cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice."
Curtea retine ca, intr-adevar, in materia cauzei (scopului) actului juridic, conditia liceitatii si a moralitatii se confunda, dar in speta nu a fost dovedita nici incalcarea bunelor moravuri, nici incalcarea unei norme de ordine publica. Limita intre interferenta justitiei in raporturile juridice dintre parti pentru a sanctiona un comportament nelegal, care fraudeaza interesele unui tert si principiul libertatii continutului actelor juridice, trebuie sa fie trecuta numai in situatia dovedirii existentei unei fraude certe, dincolo de dubiu sau speculatii, de natura sa creeze un prejudiciu cert in dauna tertului, respectiv reclamanta-recurenta. Or, aceste imprejurari nu au fost dovedite, iar prevederile art. 966 din Codul civil nu pot fi aplicate.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefonda