4. Formularea unei notificari in temeiul Legii nr. 10/2001, nesolutionata de organul administrativ, nu poate interzice persoanelor indreptatite dreptul de a se adresa instantelor, inclusiv cu o actiune in revendicare. Doar daca reclamantele nu ar fi formulat notificare pe Legea nr. 10/2001 sau daca notificarea acestora ar fi fost solutionata, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun ar fi fost inadmisibila, in raport de decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie
Legea 10/2001 raportata la decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie
Prin cererea inregistrata la 11.06.2007, de reclamantii in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti prin Primar, si paratii au solicitat sa se constate ca imobilul din Bucuresti a fost preluat abuziv de Statul Roman prin Decretul 111/1951 si pe cale de consecinta sa se dispuna obligarea paratilor la a le lasa in deplina proprietate si linistita posesie acest apartament.
Prin sentinta civila nr. 942/24.06.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IV -a Civila s-au respins ca neintemeiate exceptiile lipsei calitatii procesuale active, lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti prin Primarul General si inadmisibilitatii; s-a admis in parte actiunea completata formulata de reclamantele parate in contradictoriu cu paratii reclamanti Veluda Doina, Veluda Petre ; au fost obligati paratii - reclamanti sa lase reclamantelor parate in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul, impreuna cu suprafata de teren de 26,69 m.p. situat sub constructie; s-a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare formulata in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti prin Primarul General; s-a respins ca neintemeiata cererea privind obligarea paratului Municipiul Bucuresti prin Primar General la plata contravalorii apartamentului si s-a respins ca neintemeiata cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti Pentru a hotari astfel, tribunalul a constatat urmatoarele:
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti tribunalul a constatat ca acesta este neintemeiata avand in vedere capatul de cerere referitor la revendicarea terenului.
In acest context se impune a se preciza ca tribunalul nu a analizat constatarea modului in care a fost preluat imobilul ca un capat distinct de cerere ci in cadrul actiunii in revendicare, stabilirea existentei sau nu a titlului statului atunci cand a instrainat imobilul fiind esentiala in cadrul compararii titlurilor partilor.
Pe de alta parte prin incheierea contractului de vanzare cumparare paratii reclamanti au calitatea de dobanditori cu titlu particular astfel ca aceasta analiza in ceea ce priveste apartamentul in litigiu se va face in contradictoriu cu acestia.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare formulata in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti tribunalul a constatat ca acesta este intemeiata.
Astfel reclamantele parate sustin ca in cea ce priveste terenul acesta s-ar afla in posesia paratul Municipiul Bucuresti ca urmare a lisei formei autentice a actului de instrainare.
Plecand de la aceasta premisa tribunalul a retinut ca procedura legii 10/2001 ar fi pe deplin aplicabila.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea 213/1998 bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Conform art.22 alin.1 persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului, iar potrivit art.22 alin.5 nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
In consecinta in cauza devin aplicabile dispozitiile art. 6 alin.2 din Legea 213/1998 si art.22 alin.5 din Legea 10/2001 ceea ce atrage inadmisibilitatea formularii unei actiuni intemeiata pe dispozitiile art.480 c.civ.
De asemenea tribunalul a apreciat ca nu se poate vorbi nici de o incalcare a dispozitiilor art.21 din Constitutia Romaniei si art.6 alin. 1 din CEDO avand in vedere pe de o parte ca procedura instituita de Legea 10 / 2001 nu este una jurisdictionala ci pur administrativa, entitatea investita cu solutionarea notificarilor neavand caracterul de instanta independenta si impartiala in sensul art.6 alin. 1 din CEDO, fiind chiar persoana juridica care detine imobilul ce se solicita a fi retrocedat, iar pe de alta parte dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, ci este compatibil cu limitari ceea ce inseamna ca legislatia interna poate sa prevada obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile atunci cand se urmareste apararea unui drept civil. Conditia esentiala care se cere este aceea ca solutia pronuntata in procedura prealabila sa poata fi atacata in fata unei instante judecatoresti care indeplineste conditia de tribunalul independent si impartial si care are competenta deplina de a verifica decizia administrativa. In acest sens CEDO s-a pronuntat in cauzele Glod contra Romaniei si Crisan contra Romaniei.
Or, in cauza de fata tribunalul a constatat ca reclamantele aveau o astfel de posibilitate deoarece art. 26 din Legea 10/2001 ii dadea posibilitatea de a contesta in fata tribunalului - sectia civila dispozitia emisa. Mai mult aceste dispozitii isi gasesc aplicabilitatea si in cazul in care entitatea investita cu solutionarea notificarii refuza sa o solutioneze in termenul legal. In acest sens sunt deciziile IX/2006 si XX/2007 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie care prevad competenta tribunalului sectia civila de a solutiona cererile de obligarea a unitatii detinatoare de a emite dispozitie de solutionare a notificarii cat si de a solutiona pe fond notificarea in caz de ne solutionare a acesteia in termenul legal. Mai mult practica constanta a instantelor este in sensul de a solutiona orice contestatie referitoare la modul de aplicare a procedurii prevazute de legea 10 /2001.
De altfel si in cazul numeroaselor condamnari care au la baza vanzarea bunului de catre stat in temeiul Legii 112/1995, Curtea se raporteaza la faptul ca in momentul de fata Fondul Proprietatea nu functioneaza, ceea ce conduce la concluzia ca despagubirile prevazute de acesta sunt iluzorii.
In consecinta, criteriu esential pentru stabilirea preferabilitatii unuia din titluri este dat de stabilirea mijlocele juridice prevazute in dreptul intern pe care fiecare parte le are la dispozitie pentru a obtine o despagubire efectiva in cazul in care este privata de proprietatea sa.
Sub acest aspect tribunalul a constatat ca paratii reclamanti au la dispozitie, in dreptul intern, mijloace mult mai eficiente decat de obtinere a unei despagubiri efective, fie prin intermediul actiunii in evictiune, actiune de drept comun pentru care exista o practica constanta si consistenta a instantelor judecatoresti, fie mai nou prin intermediul actiunii izvorate din dispozitiile art.50 alin.3 din Legea 10/2001.
In concluzie nu se poate retine ca prin admiterea actiunii in revendicare, paratilor li s-ar crea un prejudiciu disproportionat.
In schimb, pentru vechii proprietari, legea speciala, in lipsa posibilitatii restituirii in natura, prevede acordarea de masuri reparatorii in echivalent, dar, astfel cum deja s-a constatat, Fondul Proprietatea nu functioneaza ceea ce inseamna ca despagubirile sunt iluzorii si deci reparatia efectiva a inca1carii dreptului de proprietate nu se produce.
Tribunalul a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare formulata in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General. De asemenea a respins ca neintemeiata cererea reconventionala.
Avand in vedere modul de solutionare a actiunii in revendicare tribunalul a respins ca neintemeiata cererea privind obligarea paratului Municipiul Bucuresti prin Primar General la plata contravalorii apartamentului.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantii.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel, Curtea retine urmatoarele:
Curtea constata ca prima instanta a retinut in mod corect calitatea procesuala activa a reclamantelor.
De asemenea Curtea constata ca prima instanta a retinut in mod corect aspectul nevalabilitatii titlului statului prin raportare la neconcordanta existenta intre Decretul nr. 111/1991 si Constitutia in vigoare la momentul respectiv. De altfel, concluzia primei instante nu reprezinta altceva decat punerea in practica a dispozitiilor art. 2 lit. e din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, Curtea constata ca sunt neintemeiate criticile apelantilor cu privire la modul in care a fost solutionata exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare. Sub aceste aspect Curtea retine ca din moment ce reclamantele au formulat o notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, iar aceasta notificare nu a fost solutionata, nu li se poate interzice persoanelor indreptatite dreptul de a se adresa instantelor, inclusiv cu o actiune in revendicare. Doar daca reclamantele nu ar fi formulat notificare pe Legea nr. 10/2001 sau daca notificarea acestora ar fi fost solutionata, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun ar fi fost inadmisibila. Concluzia de mai sus este continuta in decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in cadrul unui recurs in interesul legii.
Curtea constata ca sunt intemeiate criticile apelantilor parati relative la modul in care prima instanta a solutionat actiunea in revendicare pe fond.
Astfel, prima instanta, procedand la compararea titlurilor, omite a avea in vedere faptul ca reclamantele nu au in patrimoniu un "bun" in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
In cauza este relevant faptul ca anterior incheierii contractului de vanzare-cumparare de catre apelantii reclamantele sau autoarea acestora nu si-au manifestat in nici un fel dorinta de a redobandi bunul instrainat de stat in temeiul Legii nr. 112/1995.
De asemenea in cauza este relevant faptul ca pana la depunerea notificarii in temeiul Legii nr. 10/2001 si de altfel pana in prezent, reclamantele nu au obtinut o hotarare judecatoreasca in contradictoriu cu statul prin care sa se constate nevalabilitatea titlului acestuia sau prin care sa fie obligat statul sa restituie apartamentul.
In fine in cauza este relevant faptul ca actiunea introductiva a fost depusa la data de 11.06.2007 si ca reclamantele nu au cerut instantelor in cadrul termenului legal anularea titlului de proprietate al apelantilor parati
Relevanta aspectelor de mai sus rezida in aceea ca demonstreaza preferabilitatea titlului de proprietate al apelantilor parati in cadrul actiunii in revendicare. Reclamantele nu au un titlu sau un bun in sensul conventiei care sa poata fi opuse paratilor. Reclamantele aveau la momentul formularii notificarii in temeiul Legii nr. 10/2001 speranta legitima de a redobandi bunul sau contravaloarea acestuia in cadrul si cu respectarea procedurii Legii nr. 10/2001.
In conditiile in care pana la data de 14.08.2002 reclamantele nu au contestat in justitie titlul de proprietate al cumparatorilor in temeiul Legii nr. 112/1995, acestea au pierdut dreptul de a obtine restituirea in natura a bunului, ramanandu-le in patrimoniu doar dreptul de a obtine masuri reparatorii prin echivalent.
Apelantii parati au cumparat un apartament de la stat in temeiul unei legi in vigoare in prezent si in baza unui contract de vanzare valabil. Bunul cumparat de parati s-a consolidat in patrimoniul acestora atata timp cat printr-o lege speciala ulterioara s-a stabilit un termen in cadrul caruia fostii proprietari puteau contesta actul de instrainare si atata timp cat succesorii fostului proprietar al imobilului in cauza nu a au intentat nici o actiune in termenul de prescriptie special.
Atat actul de cumparare al paratilor, cat si Legile nr. 112/1995, respectiv 10/2001 se situeaza in timp dupa momentul la care Romania a aderat la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca singurii care, in speta, detin un bun in sensul conventiei sunt apelantii parati.
Fata de cele aratate , Curtea constata ca in speta se impunea respingerea ca nefondata a actiunii in revendicare deoarece reclamantele nu sunt nici proprietare, nici posesoare ale imobilului revendicat, singurii posesori proprietari ai imobilului fiind paratii Veluda. Consecinta gresitei solutionari a actiunii in revendicare de catre prima instanta este schimbarea sentintei (in parte, cu privire la capatul de cerere privind revendicarea) si respingerea ca nefondata a actiunii in revendicare, conform art. 296 alin. 1, teza a II-a Cod procedura civila .
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.233 A din 25.03.2010