Inexistenta unui temei legal pentru acordarea sporului de lucru la calculator.
Sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut nu constituie un drept fundamental al omului in nici o reglementare nationala sau internationala si nu trebuie confundat cu dreptul la o remuneratie rezonabila in raport de valoarea muncii depuse. In conditiile in care personalul auxiliar de specialitate nu desfasoara activitatile prevazute de actele normative speciale, aplicabile salariatilor din alte domenii de activitate, nu poate pretinde in mod fundamentat ca depune o munca egala cu cei care indeplinesc si aceste sarcini oricum diferite si suplimentare fata de cei care nu le au stabilite in fisa postului nu se poate discuta despre excludere bazata pe vreunul din criteriile mentionate mai sus.
Cu opinie separata in sensul acordarii unor despagubiri echivalente cu contravaloarea sporului
Decizia nr. 3589/R din 20.05.2009
Prin sentinta civila nr. 104/17.10.2008, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VII-a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamantii AM, BBS, s.a. in contradictoriu cu paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bucuresti, Tribunalul Bucuresti, Ministerul Economiei si Finantelor, si cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
In considerente a retinut ca Reclamantii invoca faptul ca, prin neacordarea sporul de lucru la calculator, de 15 % din salariul de baza brut, sunt supusi unei discriminari in raport cu alti salariati, din alte domenii, care beneficiaza de acesta.
Sporul sus mentionat nu este insa reglementat in favoarea reclamantilor, ca drept distinct, prin nici un act normativ.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din data de 16.07.2008, Curtea Constitutionala a constatat ca "prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Avand in vedere decizia sus mentionata, caracterul obligatoriu al acesteia si constatand ca nu exista nici un text legal care sa stabileasca in beneficiul personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, un sporul de lucru la calculator de 15 % din salariul de baza brut, instanta a apreciat ca neintemeiate aceste pretentii.
Trecand la examinarea celui de-al doilea capat de cerere, prin care reclamantii solicita acordarea a 3 zile in plus la concediul ce odihna, Curtea a constatat ca izvorul acestei pretentii il constituie, potrivit sustinerilor reclamantilor, prevederile art. 142 din Codul muncii, in conformitate cu care "salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare".
Reclamantii fac insa parte din categoria personalului auxiliar de specialitate si sunt supusi prevederilor art.65 din Lg.nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, potrivit carora personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 30 de zile lucratoare.
Dispozitia legala sus mentionata are un caracter special, derogatoriu de al normele generale prevazute de legislatia muncii, sens in care sunt si prevederile art.1 alin.2 din Codul muncii: " Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii".
Ca argument suplimentar, Curtea a avut in vedere si prevederile Legii nr.130/1996, care in art.12 alin.1 instituie regula potrivit careia, pentru salariatii institutiilor bugetare, nu se pot negocia, prin contractele colective de munca, clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin lege.
Concluzionand, s-a retinut ca durata concediului de odihna pentru personalul din sistemul autoritatii judecatoresti este prevazuta de legislatia specifica acestei categorii profesionale, fiind, in cazul reclamantilor, de 30 de zile lucratoare.
Impotriva sus mentionatei hotarari, in termen legal a declarat recurs recurentul BGF.
In sustinerea recursului a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijina, facand doar referire la decizia nr.818/2008 a Curtii Constitutionale.
Cu privire la primul capat de cerere, reclamantii nu au solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se creeze norme pe cale judiciara, ci au cerut acest spor, deoarece chiar lucreaza cu calculatorul si acest spor este primit de personalul auxiliar de specialitate din cadrul ICCJ si de salariatii Ministerului Justitiei in baza unor ordine interne, fapt ce nu a fost contestat de catre parati.
Aceasta situatie este evident o discriminare, deoarece de sporul respectiv beneficiaza categoriile de personal mentionate, fara a exista un act normativ.
Recurentul invoca precedentul creat prin decizia XXI din 10.03.2008 a ICCJ.
In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, recurentul arata ca faptul ca reclamantii beneficiaza de prevederile speciale ale Legii nr.567/2004, nu inseamna ca nu pot beneficia si de prevederile generale ale Codului muncii, cata vreme se incadreaza in dispozitiile art.142 Codul muncii. Sporul de toxicitate de 15% nu include si sporul pentru calculator, fiind drepturi distincte.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cat si a dispozitiilor art. 3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Recurentul-reclamant are calitatea de personal auxiliar de specialitate si a sesizat instanta de fond cu pretentiile reprezentand despagubiri constand in sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut, incepand cu luna ianuarie 2005, la zi si in continuare, suma actualizate cu rata de inflatie la data platii efective si obligarea paratilor sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca, precum si sa acorde reclamantilor 3 zile in plus la concediul de odihna, incepand cu data nasterii dreptului.
Pretentiile reclamantilor sunt intemeiate pe dispozitiile unui Ordin intern dat in cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pe dispozitii aplicabile in alte domenii profesionale ( sanatate, petrochimie etc. ) si pe dispozitiile HG nr.1028/2006, hotarare care transpune directiva nr.1990/270/CEE. Reclamantii au invocat discriminarea fata de salariatii din aceste domenii care primesc sporul de calculator.
In ceea ce priveste existenta unei discriminari intre reclamanti si categoriile profesionale amintite , Curtea retine urmatoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic , economic, sociale si cultural in orice alte domenii ale vietii publice".
Din analiza textului rezulta ca pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmarit sau efectul produs sa fie acela de a restrange, a inlatura folosinta sau exercitarea in conditii de egalitate a drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute de lege.
Or, sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut nu constituie un drept fundamental al omului in nici o reglementare nationala sau internationala si nu trebuie confundat cu dreptul la o remuneratie rezonabila in raport de valoarea muncii depuse. In conditiile in care personalul auxiliar de specialitate nu desfasoara activitatile prevazute de actele normative speciale, aplicabile salariatilor din alte domenii de activitate, nu poate pretinde in mod fundamentat ca depune o munca egala cu cei care indeplinesc si aceste sarcini oricum diferite si suplimentare fata de cei care nu le au stabilite in fisa postului nu se poate discuta despre excludere bazata pe vreunul din criteriile mentionate mai sus.
De asemenea, faptul ca personalul auxiliar de specialitate nu primeste sporul de calculator si celelate drepturi pretinse prin prezenta actiune, nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanti, dispozitie care consacra principiul potrivit caruia pentru munca egala toti salariatii sunt retribuiti in mod egal, intrucat fata de specificul muncii diferit, cele doua categorii de personal auxiliar nu se afla in aceeasi situatie.
Or, in aceste conditii orice discutie despre situatii analoage sau comparabile ori despre existenta unei discriminari salariale depaseste limitele rezonabilului, cu atat mai mult cu cat pretentia concreta a reclamantilor consta in solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea il prevede pentru o parte din personalul din alte categorii profesionale(sistemul sanitar, industria chimica sau petrochimica, contabilitate) desi, pentru a exista discriminare in relatiile de munca se cere ca scopul urmarit sau efectul produs sa fie acela de a restrange, a inlatura folosinta sau exercitarea in conditii de egalitate a drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamantilor nefiind restrans sau inlaturat prin textul de lege considerat discriminator.
In plus, reclamantii nu arata criteriul sau criteriile prevazute de lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant nu arata care sunt acele criterii de discriminare directa sau indirecta pe care s-au intemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lui.
In raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinenta si rezonabila este aceea ca pretentia recurentului-reclamant de a i se acorda sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut si obligarea paratilor sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca, precum si sa acorde reclamantilor 3 zile in plus la concediul de odihna, incepand cu data nasterii dreptului, drepturi neprevazute de lege in ceea ce-l priveste, pe motiv ca legea este discriminatorie, in lipsa aratarii criteriilor de discriminare, este lipsita de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamantilor nu s-a incalcat principiul salarizarii egale pentru o munca de valoare egala consacrat de art 23 pct 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art 4 pct 3 din Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificata de Romania prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabila".
Mai mult, recurentul-reclamant a beneficiat de sporul de 15% pentru conditii vatamatoare in baza art. 48 din Lg.50/1996, iar ulterior in baza OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar.
Un alt spor de 15% solicitat de reclamant pentru lucru la calculator nu este reglementat separat prin actele normative invocate si nici de un alt act normativ , astfel ca potrivit cadrului general de reglementare care este HG 281/1993, sporul pretins a fi pentru lucru la calculator este considerat ca facand parte din cel prevazut de art. 8 lit. a din acest act normativ, respectiv spor pentru conditii vatamatoare.
Fata de imprejurarea ca reclamantii au beneficiat si beneficiaza in continuare de acest spor, Curtea constata ca pretentiile acestora sunt neintemeiate.
OPINIA SEPARATA in sensul admiterii recursului, modificarii in parte a sentintei recurate in sensul acordarii contravalorii sporului de 15% pentru calculator, pana la data pronuntarii sentintei si respingerii celorlalte pretentii ca neintemeiate.
Contrar solutiei pentru care a optat majoritatea membrilor completului, consider ca recursul formulat este intemeiat in considerarea urmatoarelor argumente:
Potrivit dispozitiilor art.155 din Legea nr.53/2003, orice spor constituie partea variabila a salariului, reprezentand prin urmare un drept salarial si fiind expresia valorica a remunerarii speciale pentru desfasurarea activitatii de catre angajati in anumite conditii.
Sporul nu este acordat oricarei categorii socio-profesionale, ci numai in masura in care angajatul care il solicita sau il pretinde munceste in anumite conditii, conditii care pot fi comune mai multor activitati profesionale distincte.
Astfel, in privinta sporului de calculator, acest spor presupune, in mod obligatoriu ca atributie de serviciu, operarea pe calculator a datelor si informatiilor, activitate ce este desfasurata, spre exemplu, de un functionar public, dar in egala masura si de grefierii din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor.
Este de notorietate faptul ca in ultimii ani la nivelul instantelor si parchetelor, sistemul de date si informatii, precum si redactarea incheierilor, hotararilor si a tuturor lucrarilor dosarelor a fost transferata pe suportul tehnic oferit de reteaua de computere. Aceasta activitate laborioasa a necesitat, pe langa concentrarea fondurilor si resurselor materiale, o adaptare a personalului ce urma sa utilizeze aceste computere. Astfel, indiferent de varsta, dificultati personale sau orice alte particularitati individuale, toti grefierii au fost obligati sa invete sa isi desfasoare cea mai mare parte a activitatii profesionale utilizand computerul. Aceasta imprejurare le-a schimbat radical modalitatea in care isi desfasoara activitatea specifica, obligandu-i sa lucreze in fata ecranului computerului cea mai mare parte a timpului de lucru.
La nivelul legiuitorului s-a recunoscut,prin legiferarea sporului de 15% pentru lucrul cu calculatorul, gradul de nocivitate specific acestui tip de activitate si in considerarea acestui risc s-a reglementat sporul mai sus mentionat. Fireste ca acest spor nu se adreseaza unei categorii socio-profesionale, ci tuturor bugetarilor care lucreaza in aceste conditii utilizand computerul ca atributie obligatorie, o parte insemnata a timpului de lucru.
Ignorand aceasta realitate, grefierilor, sub pretextul salarizarii unei legi speciale, nu li s-a compensat prin acordarea acestui spor gradul de pericol pe care il reprezinta lucrul indelungat cu calculatorul. Teoria salarizarii distincte si a statutului special interpretata ca o bariera in calea revendicarii unor drepturi salariale este eronata cat timp ignora ca salarizarea distincta are in vedere salariul de baza si, eventual, anumite sporuri, de aceasta data caracteristice doar respectivei activitati. Aceasta realitate nu impiedica si nu intra in conflict juridic cu realitatea ce permite pretinderea unor sporuri pentru aspecte comune ale activitatii desfasurate de diferitele categorii de bugetari. Daca aceste aspecte comune indica o modalitate de desfasurare a activitatii considerata nociva, este firesc, normal si logic,din perspectiva principiului egalitatii in drepturi, ca toti salariatii sa beneficieze de aceeasi compensare pecuniara a riscului la care se expun zilnic, indiferent de actul normativ care le reglementeaza salarizarea.
Este posibil ca in considerarea importantei in cadrul societatii a unor ramuri de activitate, unii dintre salariatii bugetari sa fie remunerati mai generos, prin stabilirea unui salariu de baza mai mare, dar aceasta imprejurare, lasata la aprecierea legiuitorului si executivului, nu trebuie sa conduca la interpretarea eronata conform careia pentru acesti bugetari remunerarea conditiilor speciale sau novice de munca devine imposibila.
Asa cum subliniam, sporul este o parte a salariului, distincta de salariul de baza cu care nu se confunda pentru ca au finalitati diferite. Astfel, prin salariul de baza, indiferent ca este sau nu stabilit printr-o lege unitara sau prin legi distincte sau speciale, se valorizeaza importanta socio-economica a activitatii platite de catre stat. Prin acordarea si stabilirea sporurilor se urmareste compensarea financiara sau rasplatirea unor imprejurari speciale in care salariatii, indiferent de categoria socio-profesionala, isi desfasoara activitatea.
Respectandu-se principiul constitutional al egalitatii in drepturi, principiu care trebuie sa se regaseasca si in aprecierea activitatii concrete pe care o desfasoara salariatii bugetari, este normal si legal ca o imprejurare nociva de desfasurare a activitatii profesionale sa fie in mod unitar compensata pecuniar, indiferent de retributia reprezentata de salariul de baza.
Legiuitorul a "uitat" sa reglementeze imprejurarea nociva de desfasurare a activitatii grefierilor prin munca cu calculatorul, desi, prin forta imprejurarilor, i-a obligat sa se adapteze si sa accepte acest mod de lucru.
Instanta nu se poate substitui legiuitorului si sa hotarasca acordarea sporului pentru lucrul cu calculatorul in ceea ce-i priveste pe grefieri, dar poate sa constate ca neincluderea acestui spor in modalitatea de salarizare, fie ea si una speciala, i-a prejudiciat material si moral, punandu-i intr-o situatie de inferioritate fata de alte categorii de bugetari care desfasoara si ei activitate similara prin folosirea calculatorului, imprejurare pentru care primesc sporul de 15%.
Dispozitiile art.269 din Legea nr.53/2003 se aplica, prin asimilare,si situatiei personalului auxiliar de specialitate.
Prejudiciul material este cert si consta in privarea nejustificata de plata sporului pentru lucrul cu calculatorul, desi intreaga activitate a instantelor este in prezent informatizata.
Prejudiciul material este conturat de inexistenta in drepturile salariale ale grefierilor a contravalorii sporului de 15%. Instanta nu poate acorda acest drept reprezentat de sporul de 15% pentru lucrul cu calculatorul, dar nimic nu o impiedica sa constate existenta unui prejudiciu material pentru salariati prin modalitatea de stabilire a salariului si sa le acorde acestora despagubiri materiale reprezentand contravaloarea pecuniara a sporului neacordat,iar nu sporul in sine. Din acest motiv al imposibilitatii crearii unor norme juridice, atributie recunoscuta, in principiu, doar legiuitorului, instanta nu are posibilitatea de a stabili pentru viitor plata catre grefieri a acestui spor, dupa cum, ulterior momentului pronuntarii hotararii, nu poate fi facuta dovada existentei unui prejudiciu material cert, existand posibilitatea ca legiuitorul sa modifice prevederile legale care in acest moment nu permit grefierilor acordarea unui spor pentru o imprejurare nociva in care isi desfasoara activitatea. Prin acordarea despagubirilor reprezentand contravaloarea in lei a procentului sporului, instanta nu legifereaza, nu instituie sporul de lucru cu calculatorul si nu-l acorda pe viitor, ci sanctioneaza o maniera lacunara, discretionara si abuziva de salarizare a unei categorii socio-profesionale. Daca dreptul salariatilor de a solicita unei instante judecatoresti sa verifice modalitatea in care se realizeaza salarizarea ar fi negat prin prisma oricaror constatari in acest sens ale instantei, accesul la justitie garantat de Constitutia Romaniei ar ramane doar o simpla propozitie lipsita de orice concretizare a posibilitatii conturarii unui abuz, cu atat mai mult cu cat Curtea Constitutionala, singura institutie abilitata sa realizeze controlul constitutionalitatii actelor normative, nu poate realiza acest control in cazul inexistentei unei norme cum este cazul inexistentei scriptice in legea salarizarii grefierilor a sporului pentru lucrul cu calculatorul. Nu se poate constata eventuala neconstitutionalitate a ceva ce nu exista intr-o lege speciala de salarizare, dar se poate aprecia ca aceasta inexistenta, in contextul egalitatii in drepturi, este inechitabila si nelegala, o atare imprejurare putand fi sanctionata prin acordarea unor despagubiri materiale sau morale, dupa caz, pana la remedierea acestei inechitati de singura autoritate indrituita sa legifereze.
O alta interpretare ar conduce la teoria inacceptabila ca nici o masura legata de salarizare nu poate fi cenzurata,prin prisma verificarii existentei unui abuz, de catre instanta de judecata, deschizandu-se perspective discretionare, de neimaginat intr-un stat de drept, puterilor legislative si executive.
Controlul reciproc al celor trei puteri urmareste tocmai impiedicarea aparitiei abuzului, care se poate manifesta fatis prin interzicerea unor drepturi sau indirect si subtil, prin tacerea sau omisiunea de a reglementa anumite aspecte, omisiune invocata apoi pentru neacordarea unor drepturi.
Dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 C.E.D.O. implica analiza efectiva a pretentiilor, iar nu simpla constatare ca instanta nu are posibilitatea de a analiza temeinicia pretentiilor formulate.
O asemenea conduita ar goli forma de orice urma de fond si de substanta, lasand deschisa calea unei proceduri lipsita de finalitate practica, respectiv admiterea sau respingerea unor pretentii ca urmare a analizarii acestora, iar nu ca efect al deciziei unei institutii ce nu constituie o instanta judecatoreasca si care nu are atributii in a crea sau nega dreptul oricarei persoane de a-si vedea pretentia efectiv analizata prin prisma unor norme juridice, iar nuca urmare a unor interpretari abstracte.
Imprejurarea ca instanta de judecata nu se poate substitui legiuitorului prin crearea unor norme juridice o impiedica sa acorde recurentilor 3 zile de concediu in plus fata de cele existente, un asemenea drept putand fi reglementat pentru categoria grefierilor doar de catre legiuitor. Ceea ce instanta putea sa realizeze este un control al imprejurarilor care au condus la neacordarea acestui drept si sa stabileasca eventual despagubiri,in masura in care constata existenta unui abuz prin omisiunea de reglementare. Insa, instanta este tinuta, in egala masura de obiectul cererii, respectiv pretentiile formulate. Cum in cauza recurentii reclamanti nu au solicitat despagubiri pentru omisiunea acordarii a 3 zile suplimentare de concediu,instanta nu poate analiza existenta prejudiciului material sau moral, dupa caz.