Competenta teritoriala in litigiile de munca este exclusiva si se raporteaza la domiciliul reclamantului si nu al mandatarului acestuia
Reclamant in prezenta cauza nu este Federatia Nationala ci aceasta a formulat cererea in calitate de reprezentant legal a membrilor de sindicat indicati in listele aflate la dosarul cauzei, care actioneaza in numele si pentru membrii sai de sindicat, in temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003. Indiferent de natura sau izvorul reprezentarii, din conventie, lege sau dispozitie judecatoreasca, in cazul competentei instantei, atunci cand aceasta este atrasa de domiciliul partilor, se are in vedere intotdeauna domiciliul partii reprezentate iar nu a reprezentantului, textele din codul de procedura civila si din legile speciale care instituie norme de competenta referindu-se la domiciliul paratului sau reclamantului dupa caz, reprezentantii partilor neputand determina instanta competenta.
Decizia nr. 4276/R din 10.06.2009
Prin sentinta civila nr.1502/23.02.2009 Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis exceptia necompetentei teritoriale.
A declinat competenta de solutionare privind pe reclamantii reprezentanti de Federatia Nationala Drum de Fier in contradictoriu cu paratii Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA, SC Intreprinderea Mecanizata a Caii Ferate SA, SC Tipografia Filaret SA si SC Sere si Pepiniere CFR SA in favoarea Tribunalului Prahova.
In considerente a retinut ca potrivit art. 284 alin 2 Codul muncii, competenta teritoriala revine instantei in a carei circumscriptie se afla domiciliul sau resedinta.
Aceasta dispozitie este una de ordine publica, astfel incat aplicarea ei nu poate fi eludata prin vointa reclamantilor, aceasta calitate revenind salariatilor reprezentati prin Federatia Nationala, conform art. 222 Codul muncii. Desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea actiunii si a altor drepturi procesuale nu poate inlatura caracterul de ordine publica a competentei teritoriale in materia litigiilor de munca, ceea ce intereseaza fiind domiciliul real al reclamantilor .
Impotriva sus-mentionatei hotarari, in termen legal a declarat recurs Federatia Nationala "Drum de Fier".
In sustinerea recursului a aratat ca in fapt, recurenta este semnatara a Contractelor Colective de Munca a caror nerespectare a solicitat-o a se constata de catre instanta.
Avand in vedere calitatea de salariati ai membrilor ce alcatuiesc prezenta federatie, a inaintat prezenta actiune, impotriva intimatilor. Astfel cum recurenta a semnat Contractele colective de munca, negocierile cu intimatele purtandu-se doar in Bucuresti, unde toate partile din prezentul dosar isi au sediul principal, solicita ca si constatarea nerespectarii Contractelor Colective de Munca de catre intimate, a se face la sediul subscrisei, in acest mod instanta neeludand prevederile legale prin care se stabileste competenta teritoriala exclusiva la sediul reclamantului (art.284 alin.2 Codul Muncii).
Prin solutionarea prezentei cauze, precum si a celorlalte care au fost declinate pentru necompetenta teritoriala, de catre o singura instanta, se va pastra o practica unitara, fiind de notorietate faptul ca in tara nu exista o practica unitara.
De asemenea, recurenta aduce la cunostinta faptul ca procedura de desfasurare a prezentei cauze in alt judet, iar nu in Bucuresti, va fi foarte greoaie, deoarece toate actele ce se vor prezenta in instanta, atat de catre recurenta cat si de catre intimate, trebuie pregatite la sediul din Bucuresti, sediile secundare din tara neavand in competenta astfel de atributii.
Federatia Nationala Drum de Fier arata ca este reclamanta in prezenta cauza, iar aspectul referitor la faptul ca este reprezentant de membri sai, se concretizeaza prin acceptul acestora de a demara anumite proceduri in folosul lor. Toti salariatii intimatelor, prezentati prin listele depuse la instanta, sunt membrii ai subscrisei. Deci membrii pentru care sunt solicitate aceste drepturi banesti formeaza prezenta federatie. Aspect din care recurenta deduce ca competenta teritoriala astfel cum art.284 alin.2 Cod Muncii impune, va fi stabilita dupa sediul recurentei.
Examinand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta, tinand seama de prevederile art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art.284 din Codul muncii, cererile avand ca obiect solutionarea conflictelor de munca sunt de competenta instantei competente material de la domiciliul sau resedinta reclamantului.
Art. 284 din Codul muncii prevede in alineatul 1 ca judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila. Aceeasi dispozitie legala, in alineatul 2, stabileste ca cererile referitoare la asemenea litigii se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta, abrogand atat implicit cat si expres, potrivit art. 298 alin. 2 teza finala din codul muncii, ca dispozitii contrare acestuia, prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabileau competenta de solutionare a conflictelor de drepturi in favoarea instantelor judecatoresti in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea.
Sub aspectul competentei materiale, competenta solutionarii cauzelor avand ca obiect litigii de munca apartine tribunalelor, potrivit prevederilor art. 2 pct.1 lit.c din Codul de procedura civila.
In vederea determinarii competentei teritoriale exclusive, Legea a prevazut doua criterii alternative de stabilire a competentei, in sensul ca reclamantul are alegerea intre competenta domiciliului sau resedintei, iar in cazul persoanelor juridice competenta este atrasa de localitatea in care se afla sediul acestora.
Or, din analiza cererii de chemare in judecata se constata faptul ca reclamant in prezenta cauza nu este FEDERATIA NATIONALA "DRUM DE FIER", ci aceasta a formulat cererea in calitate de reprezentant legal a membrilor de sindicat indicati in listele aflate la dosarul cauzei, care actioneaza in numele si pentru membrii sai de sindicat, in temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, " organizatiile sindicale apara drepturile membrilor lor, ce decurg din legislatia muncii, statutele functionarilor publici, contractele colective de munca si contractele individuale de munca, precum si din acordurile privind raporturile de serviciu ale functionarilor publici, in fata instantelor judecatoresti, organelor de jurisdictie, a altor institutii sau autoritati ale statului, prin aparatori proprii sau alesi.
In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (1) organizatiile sindicale au dreptul de a intreprinde orice actiune prevazuta de lege, inclusiv de a formula actiune in justitie in numele membrilor lor, fara a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza. Actiunea nu va putea fi introdusa sau continuata de organizatia sindicala daca cel in cauza se opune sau renunta la judecata.
Curtea mai retine si prevederile art. 67 alin. 1 din codul de procedura civila, in conformitate cu care "partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar", coroborate cu cele ale art. 70 din codul de procedura civila, din a carui interpretare rezulta faptul ca dreptul de reprezentare poate sa izvorasca din mandat (procura data unui tert sau unui avocat) sau din lege.
Atat prevederea din norma speciala (art. 28 din legea nr. 54/2003) cat si codul de procedura civila, in art. 69, referindu-se la drepturile de dispozitie ale partilor (renuntarea la judecata, tranzactia), au in vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislatia muncii, ceea ce presupune ca intotdeauna, indiferent ca dreptului de reprezentare izvoraste din lege sau este conventional, reclamant si titular al drepturilor procesuale si al drepturilor deduse judecatii este cel reprezentat iar nu persoana reprezentantului.
De altfel, chiar textul art. 28 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, referindu-se la exercitiul dreptului de chemare in judecata si la actele de dispozitie, foloseste expresiile "din partea celor in cauza" ( s.n. mandatul) si "cel in cauza", expresii din care rezulta indubitabil ca in cauza calitatea de reclamanti o au membrii de sindicat iar nu organizatiile sindicale ce actioneaza in numele membrilor lor.
O alta interpretare este absurda si ar face inaplicabile prevederile din codul de procedura civila si din legea speciala referitoare la actele de dispozitie ale reclamantului, intrucat, nu s-ar vedea cum, salariatul care nu este el insusi reclamant in cauza se poate opune introducerii actiunii sau poate renunta la judecata, astfel cum permit prevederile art. 28 alin. 2 teza finala din Legea nr. 54/2003.
In realitate, in cazul dat, organizatia sindicala nu este ea insasi partea reclamanta in cauza, intrucat nu sunt in discutie drepturile sale ci drepturile membrilor sai de sindicat, context in care titularii dreptului subiectiv cat si a dreptului la actiune sunt salariatii iar organizatiile sindicale au doar calitatea de reprezentanti ai partilor reclamante, cu singura diferenta ca in acest caz dreptul de reprezentare izvoraste din lege.
Or, indiferent de natura sau izvorul reprezentarii, din conventie, lege sau dispozitie judecatoreasca, in cazul competentei instantei, atunci cand aceasta este atrasa de domiciliul partilor, se are in vedere intotdeauna domiciliul partii reprezentate iar nu a reprezentantului, textele din codul de procedura civila si din legile speciale care instituie norme de competenta referindu-se la domiciliul paratului sau reclamantului dupa caz, reprezentantii partilor neputand determina instanta competenta.
De altfel ar fi si excesiv ca atunci cand, in cazul unei judecati, atat salariatii - reclamanti cat si angajatorul - parat au domiciliul sau dupa caz sediul in raza teritoriala a aceluiasi tribunal, acolo unde se gasesc si probele ce urmeaza a fi administrate si unde in principiu ar trebui sa se faca executarea, context in care drepturile si interesele ambelor parti ar putea fi mai bine administrate de instanta de la domiciliul comun al partilor iar partile au si investit respectivul Tribunal cu solutionarea pricinii, aceasta sa poata fi declinata pe motiv ca reprezentantul partii are sediul pe raza teritoriala a altui Tribunal
In acest context, cum in cazul de fata reclamantii sunt membrii de sindicat indicati cu tabelele anexate, salariati in calitate de personal contractual in cadrul intimatelor, persoane care lucreaza si au domiciliul dupa caz resedinta in raza teritoriala a Tribunalului Prahova, rezulta faptul ca in cauza, competenta de solutionare a litigiului dedus judecatii apartine Tribunalului Prahova, ca instanta de la domiciliul/resedinta reclamantilor.
Intrucat normele de competenta in discutie instituie o competenta teritoriala exclusiva de la care nici partile si nici instanta nu ar putea deroga, Curtea vazand si dispozitiile art. 158 alin. 3 si art. 159 alin. 3 cod procedura civila , constata ca in mod legal instanta de fond a admis exceptia de necompetenta teritoriala si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova, instanta de la domiciliul reclamantilor competenta teritorial pentru solutionarea cauzei.