Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Inscriere in carte funciara. Determinarea datei de la care inscrierea devine opozabila tertilor. Decizie nr. 815 din data de 22.10.2004
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Carte funciara. Inscriere in carte funciara. Determinarea datei de la care inscrierea devine opozabila tertilor.


In conformitate cu dispozitiile art.27 din Legea nr.7/1996, inscrierile in cartea funciara devin opozabile fata de terti de la data inregistrarii cererii, iar ordinea inregistrarii cererii va determina rangul inscrierii.
Aceste prevederi legale sunt exprese, imperative si devin aplicabile independent de data la care s-a operat efectiv in sens material inscrierea.
In temeiul dispozitiei legale mentionate, inscrierile in cartea funciara sunt opozabile fata de terti de la data inregistrarii cererii, iar nu de la data efectuarii in concret a inscrierii.

(Decizia nr.815 din 22.10.2004 - Sectia a III a Civila)


Prin contestatia la executare inregistrata la 27.03.2003 pe rolul Judecatoriei Buftea contestatorul C.D. a solicitat in contradictoriu cu creditorul V.S. si debitoarea H.I.M. anularea formelor de executare silita incepute de executorul judecatoresc Benescu Catalin in dosarul nr.50/2002.
Prin sentinta civila nr.1517/23.05.2003 Judecatoria Buftea a admis contestatia si a dispus anularea formelor de executare in dosarul de executare nr.50/2002 intocmit de executorul judecatoresc Benescu Catalin.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca bunul asupra caruia s-a inceput executarea la cererea creditorului V.S. a iesit din patrimoniul debitoarei sale ( H.I.M.) anterior emiteri somatiei de catre executorul judecatoresc.
Fiind creditor chirografar intimatul suporta riscul insolvabilitatii debitoarei sale, somatia de plata producand efecte abia din momentul inscrierii acesteia in cartea funciara.
Asa cum se observa , contractul de vanzare -cumparare intocmit de catre contestator si debitoarea H.I.M., precum si incheierea de intabulare poarta o data anterioara celei la care somatia a fost inscrisa in cartea funciara neexistand astfel nici un dubiu cu privire la faptul ca bunul iese din patrimoniul debitoarei la momentul emiterii somatiei.
Prin decizia civila nr.2522/19.12.2003 Tribunalul Bucuresti -Sectia a V a Civila , a respins ca nefondat apelul declarat de intimatul creditor V.S.
In considerentele deciziei tribunalul retine ca prin incheierea pronuntata la 28.08.2002 Judecatoria Buftea a incuviintat executarea silita a imobilului situat in comuna Magurele, sat Dumitrana, str.Duzilor, nr.195,jud. Ilfov, iar la data de 23.09.2002 executorul judecatoresc a emis somatia catre debitoarea H.I.M. La data de 23.09.2002 somatia a fost inaintata pentru inscriere catre biroul de carte funciara, cererea fiind inregistrata sub nr.8919/25.09.2002.
La data de 16.09.2002 debitoarea a incheiat contractul de vanzare-cumparare cu contestatorul prin care a instrainat imobilul urmarit.
Cererea de intabulare in baza acestui contract a fost inregistrata sub nr.8906 din 25.09.2002.
Faptul ca actul de vanzare -cumparare incheiat la data 16.09.2002 a fost intabulat la 2.10.2002 nu are nici o relevanta , intrucat dispozitiile art.497, alin.4 Cod procedura civila califica impozabil orice act de instrainare sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmarit, doar din momentul notarii somatiei in cartea funciara. Or, instrainarea imobilului executat silit a avut loc la data incheierii contractului de vanzare -cumparare autentificat sub nr.1544/16.09.2002, avand ca efect doar de a face publica si opozabila fata de terti aceasta instrainare.
Tribunalul a avut in vedere dispozitiile art.24 din 24 din Legea7/1996, dar si preved. art.27 din aceeasi lege potrivit carora inscrierile in cartea funciara devin opozabile fata de terti de la data inregistrarii cererii. Dar ordinea inregistrarii cererii este cea care va determina rangul inscrierii.
Astfel, tribunalul a retinut ca atat cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului , cat si cererea de inscriere a somatiei nr.50/2002 au fost inregistrate la aceiasi data (25.09.2002, dar sub numere diferite - 8909 si 8919), astfel incat fata de ordinea inregistrarii cererea de intabulare are un rang superior cererii de inscriere a somatiei.
Impotriva deciziei a declarat recurs creditorul V.S., criticand-o prin prisma motivelor de casare prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Un prim motiv de recurs vizeaza interpretarea gresita a actelor deduse judecatii de catre tribunal, in sensul ca somatia de plata, desi poarta un numar de inregistrare sau ordine ulterior numarului incheierii de intabulare aceasta era transcrisa la momentul solicitarii intabularii, adica la momentul transcrierii somatiei bunul apartinea debitoarei intimate H.I.M. , pentru ca altfel cererea de inscriere a somatiei in cartea funciara ar fi fost respinsa, in conditiile in care dreptul de proprietate ar fi apartinut intimatului C.D., iar nu debitoarei intimate.
In situatia in care somatia s-a inscris ulterior intabularii dreptului de proprietate a numitului C.D., acesta ar fi putut cere pe calea unui apel anularea incheierii sau rectificarea cartii funciare.
Faptul ca intimatul contestator si-a facut opozabil dreptul de proprietate dupa ce a fost transcrisa somatia de plata nu ii face opozabila recurentului vanzarea, conform codului de procedura civila in materia executarii.
In al doilea rand, recurentul sustine ca tribunalul a interpretat si aplicat legea, intrucat art.27 din Legea nr.7/1996 s-ar fi putut aplica sau pune in discutie in conditiile in care somatia nu ar fi fost deja inscrisa in cartea funciara.
In cauza nu se mai poate pune in discutie ordinea de preferinta, deoarece acest aspect a fost hotarat de judecatorul de carte funciara, care la momentul inscrierii somatiei tocmai pentru ca debitoarea urmarita era proprietara.
Prin intampinare, intimatul C.D. a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Examinand legalitatea deciziei recurate in raport de criticile formulate si actele dosarului , Curtea constata ca recursul este nefondat.
In cauza, recurentul se prevaleaza de faptul ca in incheierea de intabulare a dreptului de proprietate a intimatului C.D. este mentionat ca " imobilul este grevat de somatia de plata in favoarea creditorului V.S.", ceea ce ar demonstra ca notarea somatiei s-a facut anterior solicitarii intabularii :
Asa cum a retinut si instanta de apel, solicitarea intabularii a avut loc la aceeasi data cu solicitarea privind notarea somatiei, respectiv 25.09.2002( filele 21 si 35 din dosarul de apel ).
In aceasta situatie sunt aplicabile dispozitiile art. 27 din Legea nr.7/1996, in conformitate cu care inscrierile in cartea funciara devin opozabile fata de terti de la data inregistrarii cererii, iar ordinea inregistrarii cererii va determina rangul inscrierii.
Aceste prevederi legale sunt exprese , imperative si devin aplicabile independent de data la care s-a operat efectiv , in sens material, inscrierea.
In temeiul dispozitiei legale mentionate inscrierile in cartea funciara sunt opozabile fata de terti de la data inregistrarii cererii, iar nu de la data efectuarii in concret a inscrierilor.
Prin urmare, nu are relevanta data la care operatiunea materiala a inscrierii a fost realizata, ci data inregistrarii cererii.
Sub acest aspect, este lipsita de temei sustinerea recurentului in sensul ca judecatorul de carte funciara a hotarat ordinea de preferinta a inscrierilor.
Cum in cauza cererea de intabulare are numarul de inregistrare anterior cererii de notare a somatiei, cererea de intabulare are rang superior celei de notare a somatiei.
Curtea mai are in vedere ca intimatul C.D. a uzitat de mijlocul procedural pus de lege la indemana tertului care pretinde un drept asupra imobilului urmarit, respectiv contestatie la executare , iar nu apelul la incheierea de intabulare sau votare a somatiei, care presupune o procedura necontencioasa si nu permite examinarea dreptului si a aspectului opozabilitatii in conditii de contradictorialitate.
De asemenea, pe calea actiunii in rectificare nu se cenzureaza actele de urmarire silita si neconcordantele existente intre inscrierea in cartea funciara si situatia juridica reala, in cazurile expres prevazute de art.36 din Legea nr.7/1996.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Curtea retine ca tribunalul a facut interpretarea corecta a actelor deduse judecatii si a legii, astfel ca va mentine decizia atacata, cu consecinta respingerea recursului ca nefondat.


Sursa: Portal.just.ro