Plangere contraventionala

Sentinta civila nr. 607 din data de 27.09.2010 pronunțată de Judecatoria Buhusi

Tip speta: sentinta civila
Titlu: plangere contraventionala
Data speta: 27.09.2010


Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buhusi sub nr.607/199/06.05.2010, petentul R.C. a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie seria CC nr.5659017/27.04.2010.
Plangerea a fost formulata in termen legal.
In motivarea plangerii, arata ca cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu sunt reale, ca nu se afla in localitate , ci dupa indicatorul de iesire din localitate, in procesul verbal nementionandu-se Km, incalcandu-se dispozitiile art.16 din OG 2/2001, cu pricire la locul unde a fost incheiat. De asemenea, s-a incalcat dispozitiile art.16 al.7 din aceeasi Ordonanta, nefiind consemnate obiectiunile sale. De asemenea, s-au incalcat dispozitiile art.19 al.1 din OG 2/2001 nefiind trecute datele de identificare ale martorilor, respectiv domiciliul sau resedinta.
Intimatul a depus intampinare prin care a aratat ca la data de 27.04.2010, orele 20,10, petentul a condus autovehiculul marca Mercedes, cu nr. de inmatriculare BC-73-xxx pe DN 15, localitatea Garleni, jud.Bacau, cu viteza de 114 km/h, viteza stabilita de aparatul radar si inregistrata video, depasind astfel viteza legala admisa in localitate cu 64 km/h, fapta prevazuta de art.49 al.1 din OUG 195/2002 RMCU si sanctionata de art.102 al.3, lit.e din OUG 195/2002 RMCU.
Totodata, la controlul efectuat anterior, s-a stabilit ca petentul nu avea asupra sa permisul de conducere, fapta prevazuta de art.147 pct.1 din HG 1391/2006 si sanctionata de art.101 al.1 pct.18 din OUG 195/202 RMCU.
Impotriva petentului, s-a luat masura principala de sanctionare in concurs de contraventii, cu 9 puncte amenda si avertisment(9+Av), amenda fiind in cuantum de 540 lei, individualizata pe fiecare fapta, cu posibilitatea achitarii jumatatii minimului prevazut in 48 ore.
Aplicarea sanctiunilor si intocmirea procesului verbal de contraventie a fost facuta in mod nemijlocit in baza inregistrarii video a aparatului radar, anexand astfel pentru veridicitate : plansa fotografica, atestatul de operator radar a agentului constatator si copia buletinului de verificare metrologica a aparatului radar cu mentiunea ca acesta se afla planificat in serviciu pe tronsonul de drum DN 15 localitatea Garleni, jud.Bacau, cu autospecializata din dotarea IPJ Bacau, cu nr. de inmatriculare B-19-yyy pe care se afla montat aparatul radar.
La momentul aplicarii sanctiunii si aducerii la cunostinta a faptelor retinute, contravenientul a declarat ca, refuta se semneze. Viteza consemnata, este cea reala, asa cum rezulta din aspectele fixate pe plansele foto fractionate secventional cu datele de identificare ale autovehiculului, unde se observa cu certitudine si pus clar in evidenta ca autovehiculul se deplasa pe raza localitatii Garleni ci viteza de 114 km/h.
Procesul verbal contine toate elementele obligatorii, nefiind semnalate incidente din cele prevazute expres de art.17 din OG 2/2001 care ar conduce la nulitatea absoluta. Inregistrarea abaterii s-a efectuat cu respectarea prevederilor Normei de Metrologie Legala NML 21-05/23.11.2005.
Aparatul radar omologat si calibrat la zi, detinea la bord buletinul de verificare metrologica emis de Biroul Roman de Metrologie legala cu valabilitate un an, unde este mentionat ca masuratoarea se poate face in regim de miscare si stationare.
Procesul verbal a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru care opineaza pentru mentinerea acestuia si a sanctiunilor aplicate.
In drept si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art.115-118 Cod pr.civila, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU, Decizia Curtii Constitutionale nr.183/08.05.2003, DCC nr.65/15.01.2009 si OG 2/2001 modificata, iar in temeiul art.242 al.2 Cod pr.civila a solicitat judecata in lipsa.
Petentul, a fost reprezentat la instanta de aparator ales.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie seria CC, nr.5659017/27.04.2010 incheiat de IPJ Bacau-Sericiul Rutier Bacau Compartimentul Drumuri Nationale si Europene, petentul R.C. a fost sanctionat contraventional retinandu-se in sarcina sa ca la data de 27.04.2010 a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de inmatriculare BC-73-xxx pe DN 15 localitatea Garleni, jud.Bacau, fiind inregistrat de aparatul radar „Autovision Hard nr.5” montat pe auto B-19-yyycu viteza de 114 km/h. de asemenea petentul a fost sanctionat contraventional intrucat nu a avut asupra sa permisul de conducere.
Conform art.34 din OG 2/2001 modificata, instanta procedeaza la verificarea procesului verbal de constatare a contraventiei sub aspectul legalitatii si temeiniciei acestuia si a sanctiunilor aplicate.
Instanta retine ca locul faptei este mentionat in procesul verbal ca fiind DN 15 localitatea Garleni, contrar sustinerilor petentului, astfel ca nu s-au incalcat dispozitiile art.16 al.1 din OG 2/2001.
Intrucat petentul a refuzat semnarea procesului verbal, agentul constatator in mod corect, a facut mentiunea despre aceasta imprejurare, care a fost confirmata de martor.
Instanta constata ca procesul verbal contine toate elementele obligatorii, nefiind semnalate incidentele prevazute de art.16-17 din OG 2/2001 modificata care sa conduca la nulitatea procesului verbal.
Potrivit art.1 din OG 2/2001 „constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata de lege”.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a decis includerea contraventiilor ca regula in materia penala, astfel ca prezumtia de nevinovatie este o garantie si in acest domeniu.
Ca element fundamental al prezumtiei de vinovatie se instituie sarcina probei in cadrul obligatiilor organului constatator, acestuia revenindu-i obligatia de a dovedi ca petentul a depasit viteza legala.
Intimata a depus la dosar planse foto cat si inscrisuri pentru a demonstra realitatea celor consemnate in procesul verbal.
Analizand plansele foto aflate la filele 22-23 dosar, instanta constata ca nu sunt de natura a lamuri daca in momentul inregistrarii cu aparatul radar a vitezei retinute, autoturismul apartinea petentului, nereiesind cu claritate nr. de inmatriculare, practic acesta fiind ilizibil..
Potrivit normelor de metrologie legala NM 021-05 inregistrarea efectuata trebuia sa cuprinda […] imaginea autovehiculului din care sa poata fi pus in evidenta nr. de inmatriculare al acestuia.
Aspectul retinut anterior, duce la concluzia ca prezumtia de nevinovatie, prevazuta ca o garantie de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu a fost rasturnata.
Fata de considerentele ce preced, instanta in temeiul art.34 din OG 21/2001 va admite plangerea si va anula procesul verbal de contraventie.

Sursa: Portal.just.ro