Prin plangerea inregistrata sub nr. W petentul E.O. a contestat deciziile nr. T si T privind dreptul la vizita intima cu sotia .
Petentul a fost audiat de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate din cadrul Penitenciarului Bacau la Y si Z, declaratiile acestuia fiind consemnate in scris si atasate la dosar.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca s-a casatorit in penitenciar la data de G cu numita L.A. si a formulat cereri in sensul acordarii dreptului la vizita intima prevazut de Legea nr. 254/2013.
Au fost atasate la dosarul cauzei copii ale cererilor nr. T prin care a solicitat dreptul de vizita intima de 48 ore ocazionat de incheierea casatoriei, cerere aprobata la data de N, nr. S prin care petentul a solicitat sa i se acorde restul de 24 ore ramas din cele 48 ore, vizita care a fost intrerupta la solicitarea sotiei petentului, nr. T prin care a solicita sa i se aprobe drept de vizita intima 2 ore lunar, cerere respinsa intrucat petentul nu indeplineste cumulativ prevederile Deciziei ANP nr. 42053/DSDRP.
Cu ocazia audierilor, petentul a precizat ca intelege sa conteste doar decizia prin care i s-a respins solicitarea de acordare a restului de 24 ore din cele 48 ocazionate de incheierea casatoriei. A aratat ca i s-a admis cererea de acordare a vizitei intime de 48 ore. dar ca aceasta vizita a fost intrerupta dupa 24 ore, la solicitarea sotiei intrucat are copil mic si trebuia alaptat.
Din analiza actului administratiei Penitenciarului Bacau nr. R rezulta ca i s-a respins cererea intrucat vizita intima a fost intrerupta la solicitarea sotiei petentului si acest caz de intrerupere nu intra in categoria „exceptional" potrivit art. 44 din HG nr. 1897/2006.
Prin art. 69 din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art. 43 alin. 1 din HG nr. 1897/2006 se stabilesc o serie de conditii cumulative pentru acordarea dreptului de vizita intima si anume:
(1) Pot beneficia de vizita intima persoanele condamnate care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) sunt condamnate definitiv si sunt repartizate intr-un regim de executare a pedepselor privative de libertate:
b) nu sunt in curs de judecata in calitate de inculpat;
c) exista o relatie de casatorie, dovedita prin copie legalizata a certificatului de casatorie sau, dupa caz, o relatie de parteneriat similara relatiilor stabilite intre soti;
d) nu au beneficiat, in ultimele 3 luni anterioare solicitarii vizitei intime, de permisiunea de iesire din penitenciar;
e) nu au fost sanctionate disciplinar pe o perioada de 6 luni, anterioara solicitarii vizitei intime, sau sanctiunea a fost ridicata:
f) participa activ la programe educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala ori la munca.
(2) Persoana condamnata casatorita poate beneficia de vizita intima numai cu sotul sau sotia.
(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie sa fi avut o relatie similara relatiilor stabilite intre soti anterior datei primirii in penitenciar.
(4) Dovada existentei relatiei de parteneriat se face prin declaratie pe propria raspundere, autentificata de notar.
(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime intre persoane condamnate, in conditiile prezentului articol.
(6) Numarul, periodicitatea si procedura desfasurarii vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Potrivit art. 44 alin. 2 din HG nr. 1897/2006 atunci cand vizita intima este determinata de incheierea casatoriei in timpul detentiei, durata acesteia este de 48 de ore. Vizita se va desfasura cu acordul directorului penitenciarului, care va stabili totodata si momentul in care se desfasoara vizita, informand in timp util sotii. In mod exceptional, vizita prevazuta la alineatul 2 poate fi intrerupta pentru o perioada de maximum 24 de ore, fara ca perioada de timp pentru care a avut loc intreruperea sa se calculeze la durata totala a vizitei.
Din analiza actelor dosarului, judecatorul de supraveghere constata ca petentului i s-a aprobat acest drept de vizita, vizita care a fost ‘intrerupta la solicitarea sotiei petentului.
Acesta arata ca are un copil de S luni care trebuie alaptat si din acest motiv sotia sa a intreprupt vizita, la dosar fiind depusa cererea acesteia in care arata ca la data de H a solicitat iesirea de la vizita intima la ora Q pentru ca are un copil mic sugar.
Intrucat intreruperea vizitei intime s-a realizat la cerere si nu este imputabila Penitenciarului Bacau, judecatorul de supraveghere constata ca in mod justificat s-a respins cererea acestuia de acordare a restului de 24 ore din vizita intima prilejuita de incheierea casatoriei.
Motivul invocat de petent (are un copil mic care trebuie alaptat) nu se poate incadra intr-un caz exceptional. Petentul a fost anuntat data cand va beneficia de vizita intima, iar sotia acestuia avea posibilitatea de a-i asigura copilului hrana si supravegherea acestuia de catre o alta persoana pentru 48 ore.
Prin urmare, intrucat petentul nu indeplineste conditiile cerute de art. 44 din HG 1897/2006, astfel ca in mod corect cererea sa a fost respinsa.
Fata de considerentele anterior expuse, plangerea urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
Plangere - Penitenciar
Rezolutie nr. 65 din data de 15.09.2015
pronunțată de Judecatoria Bacau
Sursa: Portal.just.ro