Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la executare Hotarare nr. 1050 din data de 16.02.2015
pronunțată de Judecatoria Bacau

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau in data de 12.09.2013 sub nr.....2013 contestatorii R. I. si R. C. au chemat in judecata B. de E.-I. a R. E. S.A. formuland contestatie impotriva somatiei emise la data de 23.08.2013 de BEJ in dosarul nr. 2013 si incheierii nr.... emisa de acelasi intimat la data de 22.08.2013, precum si a executarii silite insasi din acelasi dosar executional solicitand anularea somatiei, incheierii si a tuturor actelor de executare ulterior intocmite in dosarul de executare nr. 2013, suspendarea executarii pana la solutionarea definitiva a contestatiei, cenzurarea onorariului executorului judecatoresc in cazul respingerii contestatiei la executare si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de executare.
In motivarea in fapt a cererii contestatorii au aratat ca in data de 30.07.2007 SC S R SRL, ai carei administratori sunt, a incheiat cu EximBank doua contracte de credit garantate in acel moment cu un imobil apartinand societatii achizitionat cu credit nr.. situat in mun. Roman, imobilul proprietate personala al contestatorilor situat, de asemenea, in mun. Roman si bilete la ordin avalizate de contestatori).
In cursul anului 2010 SC S SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei din motive financiare nereusind achitarea creditelor – cerere ce a fost admisa prin incheierea din data de 23.07.2010 a Tribunalului Neamt. Intimata s-a inscris la masa credala cu suma totala de 669.712,11 lei, procedand totodata la executarea silita a contestatorilor prin intermediul executorului bancar din Bucuresti a imobilului proprietate personala a contestatorilor in baza contractului de ipoteca prin care a fost garantat creditul societatii.
In urma discutiilor purtate intre parti, la data de 21.02.2011 s-a incheiat Conventia de plata esalonata nr. 776 modificata prin Actul Aditional .....prin care intimata a inteles sa recupereze creanta in primul rand de la SC S SRL si a suspendat executarea silita pornita asupra imobilului proprietate personala a contestatorilor. La data de 24.05.2012 intimata a aprobat planul de reorganizare propus de SC S SRL.
Contestatorii arata ca, desi societatea SC S SRL a achitat sumele asumate prin planul de reorganizare, intimata a formulat in aprilie 2013 prin intermediul BEJ o cerere de continuare a executarii silite in baza titlului executoriu contract de credit intocmindu-se dosarul de executare nr. 2013, iar la data de 23.08.2013 o noua urmarire silita avand ca titlu executoriu BO emis la data de 05.08.2010 de SC S SRL si avalizat de subsemnatii la data de 18.08.2010, bilet la ordin emis de societate pentru a garanta contractul de credit.
Contestatorii invoca lipsa de interes a intimatei creditoare de a continua prezenta executare silita in conditiile in care se indestuleaza de la societate care a achitat sumele convenite prin planul de reorganizare, suma datorata fiind mult mai mica decat cea din biletul la ordin; mai arata contestatorii ca in contractul de credit exista o clauza cu privire la beneficiul de discutiune si indiviziune.
Cu privire la cheltuielile de executare contestatorii apreciaza ca nu pot fi obligati la plata acestora catre intimata EximBank in situatia in care aceasta a apelat la serviciile unui executor judecatoresc desi nu avea interes. In eventualitatea respingerii contestatiei la executare solicita cenzurarea onorariului executorului judecatoresc in raport de onorariile minimale si de complexitatea actelor de executare.
In drept contestatoarea a invocat prevederile art. 711 si urm. Cod proc. civ. si art. 62 coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934.
In dovedire contestatorii au solicitat proba cu inscrisuri anexand cererii in copie certificata: actele de identitate contestatori, somatia din 23.08.2013, incheierea din 22.08.2013, instiintare din 22.08.2013 emise in dosarul nr. 2013 al BEJ, acte de executare emise in dosarul nr. 2013 al Bej, adrese din 25.07.2013 si 29.07.2013 catre intimata, situatie plati plan de reorganizare an I ,adresa aprobare plan reorganizare nr. 54/23.05.2012, proces verbal Adunare creditori din 24.05.2012 dosar nr. 2010, cerere completare creanta nr. 1759/16.02.2012, adresa EB nr. 323/02.03.2011), proces verbal suspendare executare silita nr.271/25.02.2011 dosar executare 2010, proces verbal distribuire nr.25.02.2011 dosar executare 2010, conventie de plata esalonata din 21.02.2011 si actul aditional nr. 1/28.07.2011.
Prin precizarile depuse la data de 15.10.2013 contestatorii au aratat ca doresc sa se judece cu BEJ si Banca de E-I a R E S.A., invocand totodata exceptia necompetentei Tribunalului Bacau, contestatia fiind trimisa din eroare catre aceasta instanta.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 300 lei potrivit chitantei din 14.10.2013.
Prin sentinta civila nr. 351 Tribunalul Bacau a admis exceptia necompetentei si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Bacau.
Cererea a fost legal timbrata cu diferenta de taxa judiciara de timbru de 750 lei cu chitanta din 24.07.2014.
La solicitarea instantei BEJ a depus in copie certificata actele dosarului de executare nr. 2013 si 2013.
Intimata a formulat Intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata si mentinerea actelor de executare efectuate in dosarul nr. 2013 al BEJ ca fiind legale.
Intimata arata ca intre contestatori si aceasta a fost incheiata la data de 21.02.2011 o Conventie de plata modificata prin actul aditional nr. 1 din data de 28.07.2011 prin care acestia se angajau sa plateasca de bunavoie sumele restante rezultate din contractele de credit incheiate intre Banca si societatea debitoare SC S SRL. potrivit conventiei de plata contestatorii se obligau sa achite creantele in solidar cu debitoarea (creante care au fost inscrise la masa credala), precum si orice sume care nu erau incluse intr-un eventual plan de reorganizare. Tot potrivit conventiei banca se obliga sa suspende, pe perioada derularii conventiei, executarea silita initiata impotriva imobilului. Banca isi rezerva dreptul sa rezilieze de plin drept, fara interventie instantelor judecatoresti si fara nicio alta formalitate, Conventie de plata in cazul nerespectarii de catre societatea debitoare a programului de plata prevazut in planul de reorganizare, avand in vedere calitatea contestatorilor de administratori statutari ai debitoarei.
Datorita faptului ca societatea debitoare nu a respectat planul de reorganizare aprobat, efectuand plati partiale si cu intarziere intimata a procedat la recuperarea creantei prin initierea executarii silite impotriva contestatorilor in baza titlului reprezentat de biletul la ordin fiind deschis dosarul de executare nr. 2013.
Intimata invoca prevederile art. 102 din Legea nr. 85/2006 potrivit carora creditorii conserva actiunile lor pentru intreaga valoare a creantelor impotriva codebitorilor si a fidejusorilor debitorului chiar daca au votat pentru acceptarea planului si art. 63 din Legea nr. 58/1934 conform carora in procesele cambiale pornite, fie pe cale de actiune, fie pe cale de opozitie la somatia la executare, debitorul nu va putea opune posesorului decat exceptiunile de nulitate a titlului, potrivit dispozitiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19.
In sustinerea apararilor a solicitat proba cu inscrisurile anexate intampinarii depunand in copie certificata pentru conformitate: conventia de plata esalonata din 21.02.2011, actul aditional nr.1 din 28.07.2011 si graficul de rambursare, achitari plan de reorganizare an I, extrase buletinul procedurilor de insolventa, propunere de modificare a planului de reorganizare .
La termenul din data de 03.02.2015 contestatorii, prin aparator, au depus la dosarul cauzei un centralizator nr. 94 cuprinzand platile efectuate de SC S. SRL catre intimata in perioada 02.07.2012 – 19.01.2015 si un numar de 17 OP – uri (in copie certificata) emise in perioada 27.01.2014 – 19.01.2015 (pct. 22 – 28 din centralizator).
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
In fapt, intimata a acordat SC S SRL in baza contractului de credit din 30.07.2007 in credit in valoare de 940.000 lei garantat printre altele de o ipoteca de rang I asupra unui imobil apartinand debitoarei si o ipoteca de rang I asupra unui imobil apartinand contestatorilor. De asemenea, intimata a mai acordat SC S SRL prin din data de 24.06.2008 un credit in valoare de 110.172 lei garantat printre altele de o ipoteca de rang II asupra imobilelor susmentionate.
Pe langa aceste garantii a fost emis la data de 05.08.2010 de catre debitoare si un bilet la ordin ce a fost avalizat de contestatori, in valoare de 653.811,06 lei, scadent la data de 18.08.2010 (f. 66).
In cursul anului 2010 SC S SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei din motive financiare nereusind achitarea creditelor – cerere ce a fost admisa prin incheierea din data de 23.07.2010 a Tribunalului Neam). Intimata s-a inscris la masa credala cu suma totala de 669.712,11 lei, procedand totodata la executarea silita a contestatorilor prin intermediul executorului bancar E. T. B. din Bucuresti a imobilului proprietate personala a contestatorilor in baza contractului de ipoteca prin care a fost garantat creditul societatii.
In urma discutiilor purtate intre parti, la data de 21.02.2011 s-a incheiat Conventia de plata esalonata nr. 776 modificata prin Actul Aditional nr. 1 prin care contestatorii se obligau sa plateasca creditoarei, in 36 de luni, creanta ce rezulta din cele doua contracte de credit, in valoare de 703.156,73 lei, creanta calculata pana la data de 21.02.2011, inclusiv plus dobanzile, dobanzile penalizatoare, penalitatile, comisioanele, primele de asigurare, spezele bancare etc. ce se vor calcula de creditoare de la data de 22.02.2011, inclusiv si pana la recuperarea integrala a creantei, inclusiv cheltuielile de executare conform prevederilor din cele doua contracte de credit. Platile urmau sa se faca de catre contestatori conform Anexei 1, denumita Grafic de rambursare. La sumele prevazute in graficul de rambursare urmau sa se adauge penalitati si dobanzi penalizatoare calculate conform celor doua contracte de credit.
Potrivit art. 3 din conventie Drepturile si obligatiile partilor EximBank va suspenda executarea silita pornita asupra imobilului proprietatea contetatorilor, (…) precum si executarea biletelor laordin emise de SC S. SRL avalizate de contestatori, incepand cu data intrarii in vigoare a conventiei. EB isi rezerva dreptul sa rezilieze de plin drept, fara interventia instantelor judecatoresti si fara nici o formalitate conventia: iii) in cazul nerespectarii tuturor obligatiilor prevazute de conventie, v) in cazul neplatii sumelor prevazute in Anexa 1 la prezenta Convetie la termenul de scadenta stabilit de catre ambele parti, vi) in cazul nerespectarii de catre SC S. SRL a programului de plata prevazut in planul de reorganizare, avand in vedere calitatea de administratori statutari a contestatorilor. De asemenea, EB nu va efectua pe aceasta perioada acte de executare silita in vederea recuperarii creantei sale impotriva debitorilor cu conditia respectarii termenelor de plata prevazute in conventie. Pe de alta parte, potrivit art. 4 din Conventie Obligatiile debitorilor, contestatorii se obliga sa respecte conditiile prezentei conventii si sa efectueze toate platile in cuantumul comunicat de EximBank, conform graficului de rambursare (Anexa 1).
In data de 23.07.2013 intimata EB a inregistrat la BEJ cererea de executare silita a bunurilor mobile si imobile ale contestatorilor R. I. si R.C. pentru recuperarea pe calea executarii silite a creantei in limita sumei de 653.911,06 lei, plus cheltuielile de executare efectuate in cadrul executarii silite.
In motivarea cererii de executare silita intimata a aratat ca a incheiat cu imprumutatul SC S. SRL si garantii ipotecari R. I. si R. C. contractul de credit nr.8-SBC din data de 30.07.2007. Titlul executoriu il constituie Biletul la Ordin emis de SC S. SRL si avalizat de R. I. si R.C., fara protest, in favoarea intimatei in suma de 653.911,06 lei (f.66). Suma de 653.911,06 lei reprezinta obligatia de plata asumata de imprumutatul SC S. SRL fata de imprumutatorul EB, obligatii ce rezulta din Contractul de credit din data de 30.07.2007 ..
Ca urmare a cererii executorul a dispus inregistrarea cererii si deschiderea dosarului de executare silita nr. 2013.
Prin incheierea din 01.08.2013 pronuntata in dosarul nr. ....de Judecatoria Bacau a fost admisa cererea de incuviintare a executarii silite si autorizata creditoarea EB sa treaca la executarea silita, prin toate modalitatile prevazute de lege a obligatiilor cuprinse in titlul executoriu reprezentat de Biletul la Ordin emis in data de 05.08.2010 de catre SC S. SRL, avalizat de R.C. C. si R. C. I., scadent la data de 18.08.2010.
Prin incheierea din data de 22.08.2013 emisa in dosarul nr. 2013 executorul judecatoresc a stabilit suma de 12.000 lei cheltuieli de executare silita pana la acel moment procedural, iar in data de 23.08.2013 a fost emisa somatia, ambele acte fiind comunicate contestatorilor potrivit dovezii de comunicare aflate la fila 90 la data de 09.09.2013.


In drept, potrivit art.35 din Legea nr.58/1934, avalistul este tinut in acelasi mod ca acela pentru care a garantat; obligatiunea sa este valabila chiar daca obligatiunea pe care a garantat-o ar fi nula din orice alta cauza decat un vitiu de forma; cand avalistul plateste cambia, el dobandeste drepturile isvorand din ea impotriva celui garantat, cum si impotriva acelora care sunt tinuti catre acesta din urma, in temeiul cambiei.
Conform art.207 din Norma cadru BNR nr.6/1994, obligatia avalistului este o obligatie cambiala autonoma, in sensul ca avalistul se poate servi in contra posesorului de exceptiile derivand din raporturile sale personale cu posesorul, daca ele exista dar in nici un caz nu se poate servi de exceptiile personale ale persoanei pentru care a dat avalul fata de posesorul cambiei. Posesorul poate sa se indrepte direct in contra avalistului fara a mai fi respectata ordinea din dreptul civil, caci obligatia acestuia este o obligatie autonoma si solidara.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 58/1934 in termen de 5 zile de la comunicarea somatiunii, debitorul poate face contestatie la executare.
Contestatia se va introduce la instanta de executare, care o va judeca potrivit Codului de procedura civila, de urgenta si cu precadere, inaintea oricarei alte pricini.
Hotararea pronuntata asupra contestatiei va putea fi atacata numai cu apel in termen de 15 zile de la pronuntare.
Instanta va putea suspenda executarea numai in cazul in care contestatorul nu recunoaste semnatura, inscriindu-se in fals, sau nu recunoaste procura.
In caz de suspendare a executarii, creditorul va putea obtine masuri de asigurare.
In ceea ce priveste motivele invocate de contestatori in cererea introductiva de instanta, se retine ca acestea sunt nefondate.
In ceea ce priveste motivul referitor la faptul ca o parte din debit a fost achitat, astfel ca debitul pentru care sunt executati contestatorii este mai mic decat suma inscrisa in biletele la ordin, instanta retine ca nu este intemeiat.
Astfel cum rezulta din prevederile art.35 din Legea nr.58/1934, avalistul este tinut in acelasi mod ca acela pentru care a garantat si ca obligatia sa este valabila chiar daca obligatia pe care a garantat-o ar fi nula din orice alta cauza, cu exceptia viciilor de forma.
Contestatorii, in calitate de avalisti al biletelor la ordin in temeiul carora s-a inceput executarea silita impotriva sa, nu pot opune intimatei decat exceptiile de nulitate a titlurilor executorii, exceptii prevazute de art. 322 din Norma-cadru BNR nr.6/1994, respectiv exceptii deduse din insasi forma cambiei (exceptii formale) si exceptii bazate pe lipsa de valoare juridica a conditiilor de forma numai aparent existente (incapacitatea, falsul, lipsa de mandat), nu si exceptii personale, care se refera la raportul fundamental.
In consecinta, contestatorii raspund in fata intimatei pentru suma de 653.911,06 lei inscrisa in biletul la ordin, impreuna cu dobanda legala calculata de la data scadentei si alte cheltuieli justificate, fara a interesa raportul fundamental care a dus la emiterea biletelor la ordin.
In ceea ce priveste conventia de plata esalonata incheiata de contestatori cu intimata instanta constata ca aceasta prevedea pentru contestatori obligatia de a achita anumite sume de bani la anumite termene pentru acoperirea creantei garantate de acestia, intimata obligandu-se la a suspenda executare silita inceputa asupra imobilului proprietatea contestatorilor si a nu porni noi executari silite in baza titlurilor executorii reprezentate de Biletul la ordin avalizat de contestatori.
Din inscrisurile depuse la dosar, respectiv graficul de rambursare – Anexa 1 la conventia de plata esalonata , plati corespunzand anului I din planul de reorganizare, extrase din buletinul procedurilor de insolventa reiese ca nu au fost respectate termenele de rambursare a sumelor convenite prin conventia de plata esalonata, intimata fiind indreptatita la pornirea executarii silite a creantelor sale, contestatorii fiind in culpa contractuala.
Pentru aceste motive instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata contestatia la executare.
Cu privire la onorariul executorului judecatoresc potrivit ordinului Nr. 2561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justitiei nr.2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti publicat in Monitorul Oficial nr.569 din 10 august 2012, art. I pct. 3 lit. d) din Anexa pentru creantele in valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de pana la 1% din suma care depaseste 1000.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite.
Prin incheierea nr. 381 din 22.08.2013 BEJ 1a stabilit onorariul executorului judecatoresc la un cuantum de 11.839 lei care se incadreaza in limitele stabilite prin actul normativ pentru creanta in valoare de 653.811,06 lei care face obiectul executarii silite. Ca urmare instanta apreciaza neintemeiata solicitarea de cenzurare a onorariului executorului judecatoresc avand in vedere si faptul ca executarea silita este in desfasurare.

Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse, retinand ca nu exista motive de contestatie la executare intemeiate, instanta o va respinge, ca neintemeiata.

Sursa: Portal.just.ro