Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la executare Hotarare nr. 213 din data de 19.01.2015
pronunțată de Judecatoria Bacau

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele
Prin cererea inregistrata sub numarul 805418.2014, la J. B, contestatorul D. C., in contradictoriu cu intimata SC, a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite inceputa de BEJ, prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate in dosarul executional nr. 37/2014 al BEJ.
Cererea a fost legal timbrata prin consemnarea sumei de 1000 lei reprezentand taxa de timbru.
In motivarea contestatiei la executare, se arata in esenta, urmatoarele: a intervenit prescrierea dreptului de a cere executarea silita intrucat intre data semnarii si contractului de credit, si pana la data de 03.04.2014, cand creditoarea s-a adresat executorului, au trecut mai mult de 3 ani, timp in care nu a primit nicio somatie. Contestatorul invoca lipsa notificarii cesiunii de creanta si lipa avizarii BNR a cedentului, exceptia lipsei calitatii folosinta a EOS KSI. Si nulitatea contractului de cesiune. EOS KSI, nu este o persoana juridica cu drept de a efectua operatiuni bancare, de a acorda credite sau imprumuturi. In cauza, pana in acest moment nu s-a facut dovada avizari BNR care sa ii permita efectuarea de astfel de operatiuni, astfel incat nu poate avea calitatea de cedent in mod valabil cat timp legea impune limite imperative in acest sens, fiind practic instituit un monopol legal in privinta operatiunilor financiar-bancare. potrivit dispozitiilor art. 948 C.civ. pentru ca o conventie sa fie valabila si sa produca efectele intre parti ea trebuie sa se refere la un obiect determinat sau determinabil, obiect ce trebuie sa existe in circuitul civil la momentul semnarii conventiei. Fata de modalitatea in care contractul de cesiune a fost incheiat, in sensul ca nu s-a facut dovada existentei acestui contract, apreciaza ca creanta cesionata de parata BCR catre EOS KSI nu are caracterul de creanta certa, lichida si exigibila, avand in vedere ca parata BCR in raport cu debitorul sau, respectiv reclamantul din prezentul dosar, nu a procedat niciodata la punerea acestuia in intarziere si la constatarea exigibilitatii sumei datorate. Contestatorul arata ca nu a fost notificat cu privire la cesiunea de creanta prin urmare aceasta nu ii este opozabila.
Suma solicitata nu corespunde creantei datorate si nu a fost calculata in mod corespunzator.
In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri si dosarul de executare.

In drept, a invocat art. 719Cpc.
Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea actiunii prin care s-a solicitat respingerea exceptiei prescrierii fata de prevederile art. 2.2 sectiunea a II din contract . se arata faptul ca potrivit inscrisului depus la dosar banca si-a indeplinit obligatia de a-l notifica pe debitor cu privire la cesiunea de creanta, acesta neputand invoca atitudinea culpabila de a nu anunta schimbarea datelor sale de identificare. Se arata faptul ca SC nu are ca obiect de activitate operatiuni reglementate de OUG 99/2006, obiectul contractului de cesiune este determinat iar suma datorata a fost calculata potrivit prevederilor contractuale.
In dovedirea actiunii solicita proba cu inscrisuri.
S-a depus dosarul de executare nr.37/2014 al BEJ.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 03.04.2014 intimata creditoare a formulat cerere de executare silita a titlului executoriu reprezentat de contractul card de credit nr. 3420 din 01.08.2007 incheiat de contestatorul debitor D. C.cu Banca Comerciala Romana S.A. In motivarea cererii se arata ca intrucat debitorul nu a achitat creditul acordat Banca Comerciala Romana S.A a cesionat creanta reprezentand debit, dobanda si comisioane catre SC.
La data de 03.04.2014 BEJ „” a dispus inregistrarea cererii de executare silita si deschiderea dosarului nr. 37/2014.
Prin incheierea pronuntata de J. B. la data de 14.04.2014 in dosar nr. 5356/180/2014 s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite formulata de catre BEJ „”, pentru recuperarea debitului de 30309,5 lei de la debitorul D. C, potrivit titlului executoriu contractul card de credit nr. 3420 din 01.08.2007 incheiat de aceasta cu BANCA.
La data de 23.04.2014, BEJ „” a emis instiintarea de declansare a urmaririi silite in baza titlului executoriu si somatia nr. 37/2014 prin care se pune in vedere debitorului sa achite in termen de o zi suma de 34162,28 lei, inscrisurile fiind comunicare debitorului la data de 13.05.2014, fiind emise totodata si adrese de infiintare poprire.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei (chestiune ce reprezinta un motiv al contestatiei la executare, ce nu presupune solutionarea in mod distinct, ci analizarea pe fondul cauzei) instanta retine faptul ca potrivit reglementarilor codului de procedura civila dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani. Potrivit art. 705 Cod Procedura Civila, „dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani. Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.”.
In speta la data de 01.08.2007 intre contestator si Banca S.A s-a incheiat contractul card de credit nr. 3420 din 01.08.2007. Potrivit art. 2. 2 Sectiunea a III a „obiectul contractului consta in acordarea de catre banca detinatorului a unei linii de credit in lei pe o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a contractului, mentionata la punctul 12.12. la valoarea aprobata in cadrul Sectiunii a II a …” iar potrivit art. 7.3 „detinatorul are obligatia rambursarii integrale a sumelor utilizate din linia de credit si a dobanzilor in ultima zi a perioadei pentru care s-a acordat linia de credit”. Coroborand dispozitiile contractuale sus mentionate cu dispozitiile art. 12.12 din contract potrivit caruia „prezentul contract s-a semnat la data de 01.08.2007 si intra in vigoare la data de 01.08.2007 semnarii de catre parti ” se retine faptul ca dreptul de a cere executarea silita a debitului restant pentru B S:A. s-a nascut la data de 01.08.2012. De asemenea instanta retine faptul ca potrivit contractului de cesiune de creanta 277/31.05.2011 la capitolul definitii se arata ca „creante cedate reprezinta creantele cedentului care au fost transferate, cedate si vandute de catre cedent cesionarului, in conformitate cu prezentul contract. Creantele cedentului reprezinta sumele de bani sumele de bani pe care acesta este indreptatit sa le primeasca in temeiul contractelor de credit cu debitorii cedati, clienti ai acestuia si a actelor aditionale la aceste contracte. Sumele de bani de la debitorii cedati reprezinta obligatii de plata scadente si neindeplinite de catre debitorii cedati impreuna cu toate drepturile accesorii acestora.” Potrivit art. 5.4 din contractul 3420/2007 banca are dreptul „ sa dispuna blocarea accesului la contul de card si declararea creditului exigibil, fara indeplinirea unei formalitati juridice, urmand a incepe procedura legala de recuperare a obligatiilor de plata daca detinatorul nu efectueaza nicio alimentare a contului de card pentru achitarea totalului de plata datorat Bancii pe o perioada de patru luni consecutiv”. Instanta apreciaza ca la data cesiunii de creanta, data la care potrivit extrasului de cont ( depus de catre contestator) a fost si alimentat contul debitorului, a avut loc si declararea anticipata a creditului, fiind data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie. Fata de data de 31.05.2011, introducerea cererii de executare silita la data de 03.04.2014 s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale.
Instanta nu poate retine apararea contestatoarei ca SC nu este o persoana juridica cu drept de a efectua operatiuni bancare, de a acorda credite sau imprumuturi care necesita avizari BNR intrucat incheierea contractului de cesiune nu reprezinta o operatiune bancara, de creditare ci doar de preluare a debitelor. De asemenea nu poate retine ca este lovit de nulitate contractul de cesiune intrucat nu are un obiect determinat sau determinabil , acesta rezultand din art. 1.2 din contractul de cesiune 277/31.05.2011.
In ceea ce priveste lipsa notificarii cesiunii de creanta, instanta retine faptul ca la dosarul de executare a fost depusa notificarea din data de 06.06.2011 si dovada comunicarii acesteia prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la adresa indicata in cererea de emitere si acordare card de credit. Faptul ca la data la care s-a comunicat notificarea debitorul, acesta isi schimbase adresa de domiciliu nu poate fi opus intimatului , cata vreme potrivit art. 11.1 din contract avea obligatia de a notifica bancii modificarea datelor declarate in cererea de emitere. In speta nu s-a facut dovada indeplinirii acestei obligatii.
Contestatorul a invocat faptul ca suma solicitata nu corespunde creantei datorate, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 662 NCPC, o executare silita poate incepe doar pentru o creanta, certa, lichida si exigibila:
„1) Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila.
(2) Creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.
(3) Creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
(5) Creantele cu termen si cele conditionale nu pot fi puse in executare, insa ele pot participa, in conditiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmarirea silita a bunurilor apartinand debitorului.”
In ceea ce priveste suma de 15000 lei, instanta retine faptul ca petentul nu contesta ca a fost retrasa si prin urmare este datorata catre banca. Suma de 208,2 lei debit reprezentand debit nu poate fi retinuta cata vreme limita de creditare este de 15000 lei si nu s-a facut depasirii acestui plafon. In ceea ce privesc sumele de 13,511,73 reprezentand dobanzi si 1589,57 lei reprezentand dobanzi, instanta retine faptul ca intimata creditoare nu a facut dovada modului de calcul si a temeiului din contract in baza careia a rezultat aceasta suma. Astfel desi instanta a solicita lamuriri intimatei referitoare la modul de calcul al accesoriilor, aceasta nu a facut nici un demers in acest sens. Instanta nu poate retine apararea intimatei ca nu a fost parte in contract si documentele nu se afla in posesia acesteia intrucat potrivit contractului de cesiune de creanta nr. 277 din 31.05.2011 „documente justificative” reprezinta titlurile constatatoare ale creantelor cedate, impreuna cu orice alte documente care dovedesc existenta unei creante certe lichide si exigibile.” iar potrivit art. 4.1 cedentul va preda si cesionarul va primi documentele justificative aferente fiecarei creanta cedate conform cu anexa 1 in termen de 120 de zile de la data semnarii contractului…”. De asemenea ca efect al cesiunii e creanta cesionarul devine creditor in locul cedentului, preluandu-i toate drepturile. In ceea ce priveste faptul ca debitorul ar putea cere o expertiza pentru stabilirea modului de calcul al dobanzilor si penalitatilor, instanta retine faptul ca intimata nu a indicat sumele asupra carora s-a calculat dobanda, dobanda care a fost aplicata eventualele modificari ale acesteia, modul de stabilire a costului resurselor de creditare, comisioanele pentru intarziere la plata, dispozitiile contractuale etc. care ar permite o verificare certitudinii sumei solicitate cu titlu de dobanda si penalitati. Prezentarea modului de calcul al dobanzilor si penalitatilor, constituie o obligatie a bancii, preluata de catre cesionar, pentru asigurarea unui echilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in sensul prevazut de dispozitiile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 si a Legii 193/2000. prin urmare instanta retine faptul ca sumele de 13,511,73 reprezentand dobanzi si 1589,57 lei reprezentand dobanzi nu au un caracter cert.
In temeiul art. 716 alineat 2 Cod Procedura Civila urmeaza a fi obligata contestatoarea sa achite executorului judecatoresc contravaloarea serviciului de multiplicare a dosarului de executare.
In temeiul art. 453 (2) CPC va obliga intimatul la plata catre contestatoare a sumei de 551,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecata respectiv jumatate din taxa de timbru si cheltuielile aferenta pentru copierea dosarului de executare.
Fata de cele mai sus retinute, instanta urmeaza a dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite in parte contestatia la executare privind pe contestator D. C in contradictoriu cu intimat SC
Anuleaza in parte actele de executare intocmite in dosarul de executare nr. 37/2014 al BEJ cu privire la suma de 15309,5 lei (reprezentand 208,2 lei debit principal, 13511,73 lei dobanzi si 1589,57 lei reprezentand penalitati).
Mentine actele de executare pentru suma de 15000 lei debit si a dobanzii legale calculate de la data de 31.05.2011.
Obliga contestatorul sa plateasca BEJ suma de 112,84 lei c/valoare servicii copiere.
Obliga intimatul la plata catre contestatoare a sumei de 551,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, ce se va depune la J. B.
Pronuntata in sedinta publica de la 19 Ianuarie 2015

Sursa: Portal.just.ro