Suplinirea consimtamantul paratului cu privire la eliberarea pasaportului minorului.
Asupra actiunii civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Bacau, reclamanta M O a chemat in judecata pe paratul B D , solicitand ca, pe cale de ordonanta presedintiala sa se suplineasca consimtamantul paratului cu privire la eliberarea pasaportului minorului B R A si cu privire la deplasarea copilului in strainatate in perioada Februarie - iulie 2013.
Cererea a fost timbrata cu taxa timbru. si timbru judiciar.
In motivarea cererii reclamanta a aratat in esenta ca a fost casatorita cu paratul, prin sentinta civila nr. 42 / 13.03.2012 fiind desfacuta casatoria partilor, domiciliul copilului fiind stabilit la reclamanta, ca in prezent cauza sus amintita se afla in recurs, ca dumneaei este cadru si a fost admisa pentru a preda liba engleza la Universitatea Medeniet din istambul,Turcia,la Departamantul de Limbi straine pentru perioada februarie - iulie 2013, ca aceasta este o oportunitate in cariera sa didactica si ar dori sa ia minorul cu dumneaei, ca a facut demersurile necesare pentru a nu-l priva pe copil de educatia necesara in cele sase luni si prin urmare acesta a fost acceptat la scoala intrnationala Privite Sabahattin Zaim Aafen Gradinita si Scoala Primara din Istambul, ca in acesta unitate de invatamant predarea se va face in lima engleza, cu pregatire pentru examenele internationale Cambridge si in plus va beneficia si de o bursa sportiva in functie de aptitudinile sale, ca orarul scolar al minoruluicoincide cu cel al dumeaei ceea ce ii permite sa se ocupe de cresterea si educarea fiului sau, ca din veniturile realizate in strainatate poate acoperi cheltuielile de scolazizare ale copilului, ca aluat legatura cu paratul si l-a anuntat despre intentia sa de a pelca sase luni in strainatate, ca i-a explicat beneficiile unei asemenea experiente pentru copil si l-a asigurat ca petoata perioada sederii va pune la dispoztia copilului telefon si internet pentru a fi in permanenta conectat cu tatal sau, ca paratul a refuzat categoric sa-si dea consimtamantul pentru deplasarea minorului in strainatate, desi a fost notificat prin intermediul executorului judecatoresc si ca avand in vedere dispozitiile art 18 al 2 din legea 272 / 2004 solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
In drept au fost invocate dispozitiile art 581 cod proc civ si ale legii 272 / 2004.
In probatiune reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri, depunand in acest sens : sentinta civila nr. 42 CC din 13 martie 2012 a Judecatoriei Bacau, raspuns inaintat reclamantei de Privite Sabahattin Zaim Aafen - Gradinita si Scoala Primara - Itambul Turcia, precontaract din 26.09.2019 intocmit de Istabul Medeniyet Universitesi - Depertamantul de limbi straine, caracterizare minor,notificare din 01.01.2012, date cheie privind educatia europeana in anul 2009, copie carnet note minor cu interogatoriul paratului ( fl 43 - 44 )si cu un maror, fiind audiat S M- Ca ( fl 66 ).
Paratul, legal citat s-a prezentat in instanta si a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanta si cerere reconventionala prin care a solicitat stabilirea domiciliului copilului alaturi de dansul in perioada in care mama acestuia este plecata din tara.
In motivare a aratat in esenta ca ulterior pronuntarii divortului minorul s-a mutat cu mama sa in apartamntul bun comun al partilor din Bacau, str Cornisa Bistrita, ca sentita de divorta fost atacata de dumealui cu apel intrucat nu a fost luat in considerare acordul de vointa al partilor, apelul fiind admis, cauza fiind in prezent in recurs ca urmare a promovarii acestei cai de atac de catre reclamanta, ca ulterior mutarii din locuinta bun comun reclamanta l-a impiedicat sa relationeze cu fiul sau, ca in acest sens arata ca in data de 17.08.2012 in timp ce minorul seafla la parintii sai, jucandu-se in curtea casei,l-a ademenit si l-aluat abuziv, iscandu-seastfel o altercatie in urma careia a fost depusa si plangere la politie si reclamanta a fost amendata, ca in conditiile in care i-a fost restrictinat dreptul de acces a fost nevoit sa-l viziteze la scoala in timpul pauzelor, ca in data de 05.11.2012 a fost covocat la BNPM O unde i s-a cerut acordul pentru ca fiul sau sa calatoreasca in strainatate impreuna cu mama lui, ca nu a fost de accord data fiind reaua credinta a reclamantei ( care are o relatie cu un cetatean turc ), ca pentru a fi admisa cererea pe calea ordonantei presedintiale trebuie dovedit caracterul vremelnic intr-un caz urgent pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere sau pentru revenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, ca mai presus de acestea trebui avut in vedere interesul superior al copilului, ca sub un prim aspect trebuie avut in vedere ca pentru copil nu este un interes si nici o urgenta, ba chiar deplasare alui in turcia ar reprezenta o trauma, ca minorul este elev in clasa I si plecarea lui in timpul anului scolar ar insemna o intrerupere a cursurilor, a procesului educatioal, ca frecventarea cursurilor unei scoli in liba engleza nu poate reprezenta un avantaj pentru copil in conditiile in care nu cunoaste aceasta limba siprograma scolara este diferita, ca acestea ar duce lao stagnare in procesul lui educational, ca deplasarea copilului in Turcia ar fi traumatizanta din urmatoarelemotive: nu cunaoste pe nimeni, fiind smuls din mediul familiar lui, nu cunoaste nici limba turca,nici limba engleza si deci comunicarea i-ar fi aproape imposibila, Turcia este o tara cu o cultura diferita si cu puternice influentereligioase contrare conceptelor in care a fost crescut fiul sau, este instabila politic, copilul nu are prietenti si-I va fi greu sa-I faca, ca fa fi despartit de ceilalti membri ai familiei extinse, ca ar putea sa dureze chiar si ani pana cand minoruls-ar adapta la o viata atat de diferita. Sub aspect reconventional a motivate solcitarea prin aceea ca isi iubeste foarte mult copilul si participa efectiv la creterea si educarea acestuia, ca dispune resursele necesare pentru a se ingriji de acesta, caeste angajat cu contract de munca si are un venit stabil, ca locuieste in aprtamentul proprietatea parintilor sai in apropierea scoli in care invata copilul, ca ii ofera fiului sau stabilitate emotionala crescandu-l intr-un mediu care ii este familiar, inconjurat de bunici,prieteni si ca ii asigura continuitatea studiilor incepute cu respectarea valorilor culturale, religioase astfel incat educatia lui sa-si urmeze un curs fresc.
In drept au fost invocate dispoz art 581 cod proc civ, art 2 si 6 lit a si 1 din legea 272 / 2004.
In probatiune paratul a solicitat proba cu inscrisuri, depunand in acest sens : adeverinta nr.07/ 07.01.2013 emisa de SC E SRL, contract de vanzare -cumparare autentificat sub numarul 3339 / 8 noiembrie 2006 la BNP Z E, contract de vanzare -cumparare autentificat sub numarul 2238 / 8 10.07.2001 la BNP S N, adresa nr. 778426 / 05.09.2012 emisa de Sectia 2 Politie Bacau, extras mail, decizia civila nr. 269 / 24 septembrie 2012 a Tribunalului Bacau, copie carte identitate, caracterizare minor, cu interogatoriul reclamantei ( fl 41- 42 )si cu un maror, fiind audiat B C ( fl 67 )
A fost audiat minorul in camera de consiliu ( fl 40 ).
A fost efectuata ancheta psihosociala al domiciliul partilor.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Partile prezentei cauze au avut calitatea de soti, prin sentinta civila nr. 42 CC din 13 martie 2012 pronuntata de Judecatoria Bacau fiind desfacuta casatoria acestora. S-a dispus totodata ca autoritatea parinteasca cu privire la minorul B R A , nascut la data de 28.01.2006, sa se exercite in comun de parinti iar locuinta copilului a fost stabilita la mama in Bacau, judetul Bacau. In prezent cauza se afla spre solutionare in calea de atac a recursului.
Prezenta cerere a reclamantei prin a solicitat ca pentru o perioada determinata de timp ( februarie - iulie 2013 ) sa i se acorde minorului posibilitatea de a parasi tara alaturi de dansa, cu destinatia Turcia, in scopul de a-si desfasura activitatea profesionala la o universitate din Istambul, nu a fost acceptata de parat , in fata instantei acesta exprimandu-si in mod neechivoc opinia in sensul respingerii actiunii.
Analiza sumara probatoriului administrat in cauza ( impusa de procedura speciala a ordonantei presedintiale ) evidentiaza faptul ca reclamanta este cadru didactic ( profesor limba engleza ) si isi desfasoara in prezent activitatea profesionala in Bacau. Fiul partilor, R A, este elev in clasa I la Scoala Gimnaziala „C P” din Bacau si in fapt locuieste alaturi de mama sa in Bacau, , unde ocupa un apartament proprietate comuna a fostilor soti. Paratul ocupa o locuinta situata in Bacau, compusa din trei camere si dependinte, mobilata si utilata corespunzator, ce apartine parintilor sai.
Potrivit unui „pre - contract” intocmit la data de 26.09.2012 si semnat de prof. dr. E B - Director la Universitatea Medeniet din Istambul - Departamentul de Limbi Straine, reclamanta a fost acceptata in aceasta institutie ca profesor de limba engleza in anul scolar 2012 - 2013, oferta de salariu fiind de 3000 lire turcesti, urmand ca ulterior sa se faca demersuri pe langa Consiliul Turc pentru Educatia Universitara in scopul de a se obtine permisul oficial pentru munca si rezidenta.
Totodata a fost depusa la dosar de catre reclamanta o instiintare din 22.10.2012 emisa de Privite Sabahattin Zaim Aafen - Gradinita si Scoala Primara - Itambul Turcia din al carui continut rezulta faptul ca minorul BRAa fost acceptat in institutia sus amintita cu o bursa scolara care acopera activitatile sportive zilnice din perioada ianuarie - iunie 2013, ca programul scolar este intre 8,30 si 15,30 si ca minorul va fi pregatit pentru primul nivel al seriei de examene Cambridge ESOL.
Ordonanta presedintiala este, conform art 581 cod proc civ, procedura speciala prin care se iau masuri temporare in cazuri urgente.
Instanta retine totodata si ca dispozitiile art. 18 al. 2 din Legea 272/2004, prevad ca “deplasarea copiilor in tara si in strainatate se realizeaza cu instiintarea si cu acordul ambilor parinti; orice neintelegeri intre parinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca” ,iar ale art 17 al 2 din legea 248 / 2005 prevede ca „ emiterea pasaportului simplu sau a pasaportului simplu electronic pentru minor, in situatia in care exista neintelegeri intre parinti cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre parinti se afla in imposibilitatea de a-si exprima vointa, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 17^1 alin. (1) lit. e), se efectueaza numai dupa solutionarea acestor situatii de catre instanta de judecata, care se pronunta in conditiile legii”
Potrivit art. 581 alin. 1 C.p.c. instanta va putea ordona masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari”.
Din cuprinsul acestor dispozitii legale se desprind conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale si anume: urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului. Legea prevede doua situatii in care instanta poate aprecia existenta urgentei si anume pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere si prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara. Caracterul vremelnic al masurii dispuse rezulta din aceea ca ea isi produce efecte juridice numai un anumit timp iar cerinta neprejudecarii fondului, presupune ca reclamantul are in favoarea sa aparentele unei situatii juridice legale, justificand un interes pentru cererea sa.
Raportat la situatia de fapt retinuta, instanta apreciaza ca in cauza nu sunt intrunite aceste conditii.
Astfel, cum perioada de deplasare solicitata de reclamanta vizeaza un interval mai mare de timp ( februarie - iulie 2013 ), implicand in mod automat si o modificare temporara a domiciliului si a mediului de crestere a copilului, inclusiv educational, este necesar ca in aceasta procedura speciala instanta sa analizeze sumar conditiile dezvoltarii copilului in noua locatie pentru a se stabili daca masura ce se solcita a fi dispusa este in interesul acestuia.
Desi parte din argumentele paratului pentru sustinerea refuzului sau ( exprimate in cuprinsul raspunsurilor la interogatoriu sau la solicitarea instantei, la termenul din 17 ianuarie 2013 ) nu pot fi primite ( respectiv: varsta prea mica a copilului, faptul ca acesta ar locui temporar intr-o tara musulmana, ca o perioada determinata dreptul dansului de acces la copil ar suferi modificari sau ca ar exista posibilitata ruperii relatiei tata - minor ), parte din ele sunt apreciate de instanta ca fiind intemeiate.
Astfel, trebuie remarcat pentru inceput ca pre-contractul depus la dosar de reclamanta face doar dovada faptului aceasta a fost acceptata ca si profesor de engleza la Istabul Medeniyet Universitesi - Departamentul de Limbi Straine in anul scolar 2012 - 2013 , nefiind insa demonstrata prin restul probatoriul administrat indeplinirea conditiei prevazute in act in sensul obtinerii de catre reclamanta a permisului oficial de munca si rezidenta, pentru ca activitatea sa profesionala sa se desfasorare in conditii de normalitate.
Dincolo de acest aspect, instiintarea inaintata reclamantei de catre Privite Sabahattin Zaim Aafen - Gradinita si Scoala Primara - Istambul Turcia atesta faptul ca fiul partilor a fost acceptat in aceasta unitate de invatamant cu o bursa scolara care acopera actvitatile sportive zilnice in perioada ianuarie - iunie 2009, fara a se face insa referiri la celelate activitati specifice etapei educationale in care se gaseste minorul.
Referirile generice ale reclamantei la conditiile locative pe care le poate oferi fiului sau in perioada sederii in Turcia - in sensul ca va locui impreuna cu acesta in campusul universitar - sustinute in aceleasi linii mari de catre martorul S M - C, nu sunt de natura a crea instantei convingerea ca minorul se poate dezvota in continuare, pentru o perioada determinata de timp, intr-un mediu situat cel putin la acelasi nivel cu cel actual. In plus, nu rezulta din probatoriul administrat modalitatea concreta de desfasurare a procesului educational, singurele referiri vizand activitatile sportive si limba engleza, inscrisurile depuse de reclamanta continand doar reguli generale aplicabile mai multor state europene.
Instanta specifica ca deplasarea unui copil in afara teritoriului tarii, atat pentru a desfasura activitati reacreative cat si scolare, poate constitui o oportunitate si ca ar fi de preferat ca parintii sa gaseasca resursele necesare luarii unei decizizii in in interesul superior al copilului lor.
Ori in cauza de fata este evident ca partile nu au reusit sa ajunga la un consens nici macar in privinta intocmirii unui pasaport pentru copil, chair daca discutiile pe tema in litigiu au inceput inca din luna noiembrie 2012, dupa cum a aratat martorul M H.
Dincolo de aceste neitelegeri insa, instanta apreciaza ca probatoriul administrat in prezenta cauza nu a dovedit ca sederea temporara a copilului pe teritorului Turciei va fi in conditii cel putin similare celor din prezent, cu atat mai mult cu cat nu exista nici informatii certe privind raproturile de munca ale reclamantei.
Desi masura solicitata a fi dispusa vizeaza perioada imediat urmatoare ( februarie 2013 ) instanta constata - in considerarea celor anterior expuse - ca nu exista drepturi ale copilului ce ar putea fi pagubite prin intarziere si nici pagube iminente imposibil de reparat ca urmare nedispunerii in sensul celor solcitate de reclamanta, astefl incat cererea sa va fi respinsa.
In conditiile in care plecarea mamei in Turcia nu a fost dovedita ca fiind o certitudine incepand cu luna februarie 2013, si nu exista alte motive care sa justifice modificarea imediata a masurii dispuse prin sentinta civila nr. 42 din 13 martie 2012 a Judecatoriei Bacau, stabilitea domiciliului copilului alaturi de tata pe o durata limitata in timp nu reprezinta o stare de urgenta care sa justifice luarea masurii solicitate prin cerera reconventionala, astfel incat aceasta urmeaza a fi respinsa.
In baza art 274 cod civil vor fi respinse cererile partilor cazute in pretentii de obligare a celeilalte la plata cheltuielilor de judecata.