SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. NERESPECTAREA TERMENULUI LEGAL DE INREGISTRARE IN SCOPURI DE TVA. OPERATIUNI IMPOZABILE IN ROMANIA.
- art.126 alin.1 lit.c si alin.2 din Codul fiscal;
- art.127 alin.1, alin.2 si alin.21 din Codul fiscal;
- art.152 alin.1 si alin.6 din Codul fiscal.
Decizia nr.3090/CA/12.09.2012 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin sentint nr. 3711/CA/2011, Tribunalul Bihor a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta R. L. in contradictoriu cu parata D. G. A F. P. B. pentru anularea Deciziei de impunere nr.83006/28.09.2010, a Raportului de inspectie fiscala nr. 83005/28.09.2010 si a Deciziei nr.13/05.01.2011.
Pentru a pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 83.006/28.09.2010, emisa in baza Raportului de inspectie fiscala nr. 83.005/28.09.2010, s-a stabilit in sarcina reclamantei R. L. obligatia de plata la bugetul de stat a sumei totale de 120.773 lei, din care 84.633 lei - taxa pe valoarea adaugata, 31.980 lei - majorari de intarziere aferente si 4.232 lei - penalitati de intarziere.
Considerentele care au stat la baza stabilirii obligatiilor de plata in sarcina reclamantei le-a constituit faptul ca aceasta, impreuna cu familia, in perioada 01.01.2008 - 31.12.2009, a realizat 39 de tranzactii imobiliare, din care 23 de tranzactii in valoare totala de 1.335.334 lei in anul 2008 si 16 tranzactii in valoare totala de 692.141 lei in anul 2009. Astfel, s-a retinut ca in luna decembrie 2008 cifra de afaceri realizata de persoana fizica R. L. din tranzactii imobiliare a fost in suma de 106.226 lei, depasind astfel plafonul de scutire de 119.000 lei (echivalentul a 35.000 euro) prevazut de art. 152 alin.(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fara a solicita organului fiscal inregistrarea in scopuri de TVA incepand cu data de 01.02.2009.
Din contractele de vanzare-cumparare nr.1/24.11.2008, nr.2/24.11.2008 si nr.1059/09.12.2008, depuse la dosar, rezulta ca persoana fizica R. L. a efectuat operatiuni de vanzare-cumparare de terenuri in calitate de vanzator impreuna cu familia, in valoare de 530.067 lei, pentru care nu a justificat cu documente scutirea de taxa pe valoarea adaugata, avand astfel obligatia de a colecta, respectiv de a plati, taxa pe valoarea adaugata aferenta in suma de 84.633 lei. Totodata, pentru neplata la termenele de scadenta a taxei pe valoarea adaugata datorata trimestrial in suma totala de 84.633 lei, organul fiscal a calculat majorari de intarziere in suma de 31.908 lei aferente perioadei 25.03.2009 -28.09.2010 si penalitati de intarziere in suma de 4.232 lei aferente perioadei 01.07.2010 - 28.09.2010.
Conform dispozitiilor art. 126 Cod fiscal, sunt operatiuni impozabile in Romania cele care sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, in sfera taxei, efectuate cu plata, daca livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin.(1), actionand ca atare si daca livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor rezulta din una dintre activitatile economice prevazute la art. 127 alin.(2), iar potrivit art.127 din acelasi act normativ, "(1) Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin.(2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati. (2) In sensul prezentului titlu, activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate". In conformitate cu prevederile art. 128. din Legea nr.571/2003, "este considerata livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar".
Din examinarea acestor texte de lege, rezulta ca operatiunile desfasurate de catre persoana fizica R. L. se circumscriu notiunii de livrari de bunuri efectuate in Romania de catre persoane impozabile, adica persoane ce desfasoara in mod independent activitati economice de natura celor desfasurate de comercianti, indiferent de scopul si rezultatul acestora, fiind operatiuni impozabile din acest punct de vedere. Referitor la invocarea de catre reclamanta a incidentei in cauza a dispozitiilor art.141 alin.(2) lit. f) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, referitoare la scutirea de taxa pe valoarea adaugata a livrarilor de terenuri, altele decat terenurile construibile, instanta a constatat ca reclamanta nu a depus nici un inscris din care sa rezulte calificarea terenurilor tranzactionate ca fiind neconstruibile sau cu alta destinatie.
Referitor la inexistenta calitatii de comerciant a reclamantei, ca urmare a neautorizarii sau inregistrarii la Oficiul Registrului Comertului in vederea efectuarii unor fapte de comert, instanta a constatat ca neefectuarea acestor operatiuni nu inlatura obligatia reclamantei de a plati TVA pentru activitatea desfasurata si nu modifica natura acestor operatiuni, incadrarea vanzarilor de terenuri ca impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata fiind activitati comerciale de vanzare - cumparare de bunuri imobile si prin urmare, fapte de comert.
In ceea ce priveste inexistenta caracterului de continuitate, precum si a intentiei de revanzare a terenurilor la momentul cumpararii acestora de catre reclamanta, instanta a constatat ca aceasta a instrainat, intr-o perioada relativ scurta, 39 de terenuri, obtinand in permanenta venituri din tranzactiile realizate in fiecare trimestru, asa cum rezulta din Raportul de inspectie fiscala si respectiv Decizia de impunere aflate la filele 6-19 dosar. Ori, in conformitate cu dispozitiile pct. 3 alin. (1) din Normele metodologice date in aplicarea art. 127 din Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, "in sensul art.127 alin.(2) din Codul fiscal, obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de catre acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu exceptia situatiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfasurata, in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin.(2) din Codul fiscal". De altfel, organul fiscal nu a stabilit taxa pe valoarea adaugata imputata reclamantei pe baza caracterului de continuitate al tranzactiilor, ci a considerat in mod legal ca fiind activitate economica in sensul prevazut de art.127 alin.2 Cod fiscal, exploatarea bunurilor prin prisma caracterului de comerciant, tranzactiile efectuate de catre reclamanta indeplinind conditiile cumulative prevazute de art.126 Cod fiscal, fiind astfel tratate ca operatiuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata.
Conform art. 152 alin.(1) si (6) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, " (1) Persoana impozabila stabilita in Romania, a carei cifra de afaceri anuala, declarata sau realizata, este inferioara plafonului de 35.000 euro, al carui echivalent in lei se stabileste la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data aderarii si se rotunjeste la urmatoarea mie poate solicita scutirea de taxa, numita in continuare regim special de scutire, pentru operatiunile prevazute la art. 126 alin.(1), cu exceptia livrarilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin.(2) lit. b). _ (6) Persoana impozabila care aplica regimul special de scutire si a carei cifra de afaceri, prevazuta la alin.(2), este mai mare sau egala cu plafonul de scutire in decursul unui an calendaristic, trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA, conform art. 153, in termen de 10 zile de la data atingerii sau depasirii plafonului. Data atingerii sau depasirii plafonului se considera a fi prima zi a lunii calendaristice urmatoare celei in care plafonul a fost atins sau depasit. Regimul special de scutire se aplica pana la data inregistrarii in scopuri de TVA, conform art. 153. Daca persoana impozabila respectiva nu solicita sau solicita inregistrarea cu intarziere, organele fiscale competente au dreptul sa stabileasca obligatii privind taxa de plata si accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit sa fie inregistrat in scopuri de taxa, conform art. 153", iar potrivit art. 153 al.1 lit.b din acelasi act normativ, "(1) Persoana impozabila care este stabilita in Romania, conform art. 125/1 alin.(2) lit. b), si realizeaza sau intentioneaza sa realizeze o activitate economica ce implica operatiuni taxabile si/ sau scutite de taxa pe valoarea adaugata cu drept de deducere trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA la organul fiscal competent daca in cursul unui an calendaristic atinge sau depaseste plafonul de scutire prevazut la art. 152 alin.(1), in termen de 10 zile de la sfarsitul lunii in care a atins sau depasit acest plafon".
Vazand aceste dispozitii legale si tinand cont de faptul ca, la sfarsitul lunii decembrie 2008, reclamanta, depasind plafonul de scutire prin incasari in suma de 106.226 lei, avea obligatia de a solicita inregistrarea in scop de TVA la organul fiscal in termen de 10 zile de la data depasirii plafonului, considerata a fi prima zi a lunii ianuarie 2009, urmand sa detina calitatea de platitoare de taxa incepand cu luna calendaristica urmatoare, respectiv de la 01.02.2009.
Fata de aceste dispozitii legale, instanta a constatat ca reclamanta, contrar celor sustinute, nu este exonerata de la plata accesoriilor fiscale, intrucat aceasta este culpabila prin nerespectarea termenului legal de inregistrare in scopuri de TVA la organul fiscal.
Prin neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei de a se inregistra in scopuri de taxa pe valoarea adaugata, organele de inspectie fiscala au procedat la calcularea taxei pe valoarea adaugata pe care aceasta avea obligatia sa o plateasca incepand cu data de la care trebuia sa devina platitoare de taxa pe valoarea adaugata.
In ceea ce priveste majorarile de intarziere in cuantum de 31.908 lei si penalitatile de intarziere in suma de 4.232 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata suplimentara in suma de 84.633 lei, instanta urmeaza sa constate ca in conformitate cu dispozitiile art. 119(1), art. 120(1) si art. 120/1 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, "pentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata, se datoreaza dupa acest termen majorari de intarziere _Majorarile de intarziere se calculeaza pentru fiecare zi, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv"_ "plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere datorata pentru neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale principale". Prin urmare, organul fiscal, in mod corect, a aplicat in sarcina reclamantei accesoriile fiscale aferente debitului principal neachitat in termenul legal.
Fata de aceste considerente si vazand in drept si dispozitiile Codului fiscal, instanta a respins ca nefondata actiunea formulata si a mentinut ca legale si temeinice actele administrativ-fiscale atacate.
S-a constatat ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata din partea paratei.
Impotriva acestei hotarari, in termen si legal timbrat, a declarat recurs reclamanta R. L., solicitand admiterea modificarea hotararii atacate in sensul admiterii contestatiei, si anularii urmatoarelor acte: - anularea Raportului de inspectie fiscala nr. 83005/28.09.2010 - anularea Deciziei de impunere nr. 83006/28.09.2010 - anularea Deciziei nr. 13/05.01.2011 privind solutionarea contestatiei prealabile administrative.
Considera ca cele retinute in cuprinsul Raportului de inspectie fiscala precum si in Decizia nr. 13/05.01.2011 sunt lipsite de fundament juridic, subsemnata neavand obligatia de a se inregistra in scopuri de TVA, facand trimitere la dispozitiile art. 152 alin. 6 Cod fiscal.
Asadar, pentru ca obligatia de inregistrare in scop de TVA sa ia nastere, trebuie sa fie indeplinite 2 conditii cumulative:
- subiectul trebuie sa fie persoana impozabila
- subiectul trebuie sa atinga o cifra de afaceri de minim
35.000 Euro
In conformitate cu art. 127 alin. 1 Cod fiscal, este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati.
Potrivit art. 126 alin. 1 din Codul fiscal, pentru ca o operatiune sa fie calificata ca fiind impozabila din punctul de vedere al taxei pe valoare adaugata trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii:
- sa constituie sau sa fie asimilata cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, in sfera taxei, efectuate cu plata;
- locul de livrare a bunurilor sau de prestare de servicii sa fie considerat a fi in Romania, in conformitate cu art. 132 si 133 Cod fiscal;
- livrarea de bunuri sau prestarea de servicii sa fie realizata de o persoana impozabila, astfel cum aceasta este definita de art. 127 alin. i Cod fiscal;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una din activitatile economice prevazute la art. 127 alin.2 Cod fiscal.
Activitatile economice sunt definite de al. 2 al art. 127 Cod fiscal, care prevede ca ele "cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora".
Ca atare, pentru ca obligatia de inregistrare in scop de TVA sa ia nastere, trebuie sa fie indeplinite 2 conditii cumulative:
- subiectul trebuie sa fie producator, comerciant sau prestator de servicii sau activitati extractive, agricole, liber profesionist sau asimilat, care sa aiba in acelasi timp calitatea de persoana impozabila;
- subiectul trebuie sa atinga o cifra de afaceri de minim 35.000 Euro.
Arata ca ambele ipoteze retinute in actul de constatare sunt totalmente eronate, dupa cum urmeaza:
1. Recurenta nu are calitatea de comerciant, si deci nu poate fi considerata persoana impozabila din perspectiva taxei pe valoare adaugata.
Conform art. 7 din Codul comercial, "Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale".
Astfel, este evident ca in privinta societatilor comerciale, legea instituie o prezumtie absoluta de comercialitate, discutia urmand a fi purtat doar in privinta persoanelor fizice.
In privinta persoanelor fizice, se instituie urmatoarele conditii pentru dobandirea calitatii de comerciant:
- persoana fizica sa savarseasca fapte obiective de comert, asa cum acestea sunt definite la art. 3 din Codul comercial;
- aceste fapte de comert sa fie facute ca o profesiune obisnuita.
Potrivit literaturii de specialitate, la aceste doua conditii se mai adauga si altele, printre care autorizarea exercitarii profesiei de catre un organ investit cu aceasta atributie, conform art.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comertului.
Or, asa cum rezulta din chiar actul de control, recurenta nu este inregistrata la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul B., nefiind identificata printr-un cod fiscal, astfel ca, in privinta ei, nu se poate porni de la prezumtia de comercialitate, ci calitatea de comerciant trebuie dovedita.
Recurenta nu a realizat fapte obiective de comert, astfel incat nu poate avea calitatea de comerciant, in conformitate cu definitia data de lege.
Pe de alta parte, in literatura juridica de specialitate, s-a concluzionat ca elementul determinant care converteste natura civila a actului este al cauzei juridice (cauza proxima) care determina pe cumparator sa incheie operatiuni contractuale.
Intentia de a revinde si nu de a pastra pentru folosul propriu este cauza determinanta care schimba, converteste natura civila a actului. Intentia de revanzare trebuie sa existe la data incheierii contractului, nefiind relevant daca aceasta nu se realizeaza. Intentia de a revinde joaca asadar rolul principal iar nu accesoriu in atribuirea comercialitatii actului si trebuie sa fie manifesta.
Recurentei i se retine calitatea de comerciant pornind de la imprejurarea ca a incheiat mai multe contracte de vanzare-cumparare in calitate de vanzator, fara insa a se dovedi in vreun fel intentia de revanzare existenta la momentul cumpararii bunurilor.
Un alt aspect extrem de important se refera la natura bunurilor care pot face obiect acestei operatiuni.
Astfel, Codul comercial s-a referit in exclusivitate la bunurile mobile, corporale sau incorporale.
Legiuitorul a omis in mod intentionat bunurile imobile.
Asadar, au fost excluse de la caracterul de acte obiective de comert toate operatiunile imobiliare, de la aceasta regula de principiu fiind facuta o singura exceptie - cazul cand obiectul tranzactiei il constituie un imobil ce face parte din fondul de comert al comerciantului sau al societatii comerciale, or, este evident ca recurenta nu poate fi "acuzata" ca ar fi avut un fond de comert (persoana fizica fiind) sau ca ar fi societate comerciala...
- recurenta nu are calitatea de comerciant;
- nefiind comerciant, activitatile efectuate de catre aceasta nu intra in sfera activitatilor economice, potrivit art. 127 alin.2 din Codul fiscal;
- nedesfasurand activitati economice, nu poate fi considerata persoana impozabila, potrivit art. 127 alin. i Cod fiscal;
- nefiind persoana impozabila in sfera de TVA, nu ii revine nici obligatia de a se inregistra in scopuri de TVA, nici de a achita sumele stabilite de catre organul de control prin Decizia de impunere.
2. Pe de alta parte, nu poate fi acceptata nici teoria potrivit careia vanzarea-cumpararea de imobile se circumscrie exploatarii de bunuri corporale sau necorporale realizate in scopul obtinerii de venituri, incluse de art. 127 alin. 2 teza a doua din Codul fiscal in sfera activitatilor economice.
Astfel, vanzarea-cumpararea, ca si operatiune juridica, se circumscrie unei livrari de bunuri, in conformitate cu art. 128 alin. 1 Cod fiscal care defineste aceasta operatiune ca fiind "transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar".
Asa cum rezulta din cuprinsul Raportului de inspectie fiscala, organul fiscal a stabilit doua conditii cumulative care trebuie indeplinite pentru ca vanzarea-cumpararea de bunuri imobile sa fie o operatiune impozabila din perspectiva taxei pe valoarea adaugata, respectiv, tranzactiile sa fie cu caracter economic si sa aiba caracter de continuitate
Cu privire la caracterul de continuitate, Codul fiscal vorbeste despre aceasta chestiune doar in materia exploatarilor de bunuri corporale sau necorporale realizate in scopul obtinerii de venituri, incluse de art. 127 alin. 2 teza a doua din Codul fiscal in sfera activitatilor economice, iar nu a livrarii lor.
Exploatarea bunurilor se circumscrie unei prestari de servicii, avand in vedere dispozitiile art. 129 Cod fiscal, care prevad ca " se considera prestare de servicii orice operatiune care nu constituie livrare de bunuri, asa cum este definita la art. 128".
Asadar, in materia bunurilor imobile, exploatarea se circumscrie, din punct de vedere juridic, inchirierii, si nicidecum vanzarii.
Este astfel evident ca de la momentul aparitiei Codului fiscal si pana la data de 31.12.2009 nu a existat, in cuprinsul acestui act normativ, vreo prevedere care sa califice vanzarea bunurilor imobile in sfera activitatilor economice, sau care sa califice existenta unor activitati economice pornind de la numarul de vanzari de imobile efectuate de o persoana.
Imprejurarea ca, in Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, se face vorbire, in explicitarea art. 127 alin.2 din acest act normativ, despre "venituri obtinute de persoanele fizice din vanzarea de imobile" nu are nici un fel de relevanta, atata vreme cat aceste norme sunt menite sa interpreteze si nu sa modifice sau sa adauge la actul a carui interpretare o asigura.
De altfel, in Capitolul II al Codului fiscal - Interpretarea si modificarea Codului fiscal, la art. 3 se stabilesc ca si principii ale fiscalitatii : certitudinea impunerii, respectiv eficienta impunerii.
Din perspectiva acestor principii, rezulta cu claritate nu numai incalcarea lor de catre organul constatator, dar si faptul ca maniera de interpretare a organului fiscal este lipsita de fundament.
Este pentru prima data, de la aparitia Codului fiscal, cand, prin introducerea alin.2 ind.1 la art.127 Cod fiscal, incepand din ianuarie 2010, acest act normativ prevede posibilitatea ca, in anumite situatii, persoana fizica care efectueaza livrari de bunuri imobile sa devina persoana impozabila in sfera de TVA.
In practica insa, organul de control a procedat la aplicarea acestor dispozitii cu mult inainte de publicarea lor in Monitorul Oficial, si, deci, inainte de intrarea lor in vigoare.
Ca atare, reglementarea, in vigoare incepand cu ianuarie 2010, nu are nici un fel de relevanta sub aspectul perioadei 2008-2009, aferent careia s-a stabilit in sarcina recurentei obligatia de inregistrare in scop de TVA si de plata retroactiva a taxei pe valoare adaugata.
Incalcarea art. 3 Cod fiscal si art. 56 din Constitutia Romaniei este astfel evidenta.
Pe de alta parte, subliniaza faptul ca, asa cum este cunoscut, aferent tuturor tranzactiilor imobiliare, vanzatorii au fost obligati la plata impozitului pe profit, prin retinerea acestuia de catre notarul public care instrumenta actul, iar in masura in care organul fiscal avea reprezentarea faptului ca se impunea si plata taxei pe valoare adaugata aferent acestor tranzactii, este evident ca ar fi implementat un sistem similar de plata a acestei obligatii.
Identificarea tranzactiilor efectuate de catre recurenta s-a realizat pe baza informatiilor furnizate de notarii publici, respectiv a Declaratiei 208 pe care acestia o inregistreaza la organul fiscal in privinta tranzactiilor imobiliare cu incepere din iulie 2008, de unde rezulta ca organul fiscal avea cunostinta de la sfarsitul anul 2008 ca a depasit plafonul de 35000 euro, cu toate acestea nu procedeaza la inregistrarea din oficiu ca persoana fizica platitoare de TVA si nici nu o notifica in acest sens, pentru a putea sa faca modificarile de rigoare, conditii in care culpa nu ii apartine, iar majorarile si penalitatile puteau fi calculate din 01.01.2010 nu din 2009 asa cum a calculat parata.
In drept, a invocat art. 304 Cod Procedura Civila.
Intimata, legal citata, nu a depus la dosar intampinare.
Instanta de recurs, analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, a retinut ca acesta este nefondat, astfel ca in baza prevederilor articolul 312 Cod Procedura Civila a dispus respingerea lui si mentinerea in tot a sentintei atacate pentru urmatoarele considerente:
Corect a dispus prima instanta respingerea ca nefondata a actiunii formulate de reclamanta R. L. pentru anularea deciziei de impunere si a raportului de inspectie fiscala, pe motiv ca, acesta nu se exonereaza de la plata accesoriilor fiscale, fiind culpabila pentru nerespectarea termenului legal de inregistrare in scopuri de TVA la organul fiscal.
S-a retinut in Decizia de impunere ca recurenta, impreuna cu familia, in perioada 01.01.2008 - 31.12.2009, a realizat 39 de tranzactii imobiliare, din care 23 de tranzactii in valoare totala de 1.335.334 lei in anul 2008 si 16 tranzactii in valoare totala de 692.141 lei in anul 2009. Astfel, s-a retinut ca in luna decembrie 2008 cifra de afaceri realizata de persoana fizica R. L. din tranzactii imobiliare a fost in suma de 106.226 lei, depasind astfel plafonul de scutire de 119.000 lei (echivalentul a 35.000 euro) prevazut de art. 152 alin.(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fara a solicita organului fiscal inregistrarea in scopuri de TVA incepand cu data de 01.02.2009.
In speta, sunt incidente dispozitiile art.126 alin.1 lit. c) din Codul fiscal, potrivit carora sunt operatiuni impozabile in Romania, printre altele si "livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), actionand ca atare", respectiv ale art.127 alin.1 Codul fiscal, potrivit carora, este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati. (2) In sensul prezentului titlu, activitatile economice cuprind activitatile producatorilor comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate."
De asemenea, in conformitate cu pct.3 alin.1 din HG nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de catre acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu exceptia situatiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfasurata in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal."
Raportat la aceste texte de lege, in mod corect a retinut organul fiscal si prima instanta ca, activitatea recurentei de efectuare a tranzactiilor imobiliare este una economica, indeplinind conditiile cumulative ale art.126 alin.2 din Codul fiscal, fiind astfel tratate ca operatiuni impozabile din punct de vedere al TVA.
Apararea recurentei in sensul ca intentia de revanzare a imobilelor trebuia sa fie manifesta pentru ca faptele acesteia sa poata fi integrate in categoria faptelor de comert in concordanta cu prevederile art.127 alin.2 din Codul fiscal este nefondata, modul in care s-au incheiat aceste tranzactii caracterizat si prin frecventa acestora fiind relevant in acest sens.
Recurenta a mai arata ca, in speta, singurul text de lege care stabileste obligativitatea platii taxei pe valoare adaugata in cazul livrarilor de bunuri imobile ar fi textul art.127 alin.2/1, potrivit carora "situatiile in care persoanele fizice care efectueaza livrari de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme", text care, insa, a intrat in vigoare abia din ianuarie 2010, astfel incat nu-i este aplicabil, atata vreme cat tranzactiile s-au efectuat anterior, in anii 2008-2009. Curtea a constatat ca, textul de lege invocat nu face decat sa precizeze faptul ca, astfel de situatii in care persoanele fizice care efectueaza livrari de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme, fapt care nu exclude obligativitatea platii taxei pe valoare adaugata a unei asemenea persoane anterior intrarii in vigoare a acestui text, exonerarea de la plata acestei taxe trebuind sa fie prevazuta expres si limitativ de lege, ceea ce nu este cazul in speta.
Nu a putut fi retinuta nici apararea recurentei in sensul ca, atata vreme cat, organul fiscal avea cunostinta de la sfarsitul anului 2008 ca recurenta a depasit plafonul de 35.000 euro, trebuia sa procedeze la inregistrarea din oficiu ca persoana fizica platitoare de TVA si sa notifice recurenta in acest sens, atata vreme cat art.152 alin.1 si 6 din Codul fiscal instituie in sarcina acesteia obligativitatea de a solicita inregistrarea in scop de TVA la organul fiscal in termen de 10 zile de la data depasirii plafonului, culpa pentru neinregistrarea depasirii acestui plafon revenindu-i acesteia.
Pentru aceste considerente, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamanta R. L. in contradictoriu cu intimata parata D. G. A F. P. B. impotriva sentintei nr. 3711/CA/2011 din 13 decembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Bihor in dosar nr. 1771/111/2011, pe care a mentinut-o in totul.
S-a constatat ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata in recurs.