Asupra cererii deduse judecatii, instanta constata urmatoarele :
Recurent : S.C. P. S.R.L.
Intimat A.F.P. Bacau.
Obiectul cererii : Recurs impotriva s.c. 8652/180/2012 pronuntata de Judecatoria Bacau.:
Solutia instantei de fond
Judecatoria Bacau , prin sentinta recurata a respins contestatia la executare formulata de catre S.C. P. S.R.L. impotriva executarii Deciziei 40/22.10.2008 emisa de catre A.F.P. Bacau.
Pentru a da aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele :” Pentru obligatia restanta a SC A.I. SRL in cuantum de 1189919 lei, la care se adauga dobanzi de intarziere, a fost angajata raspunderea solidara a contestatoarei SC P. SRL, potrivit deciziei nr. 40/22.10.2008 emisa de intimata A.F.P. A MUN. BACAU (filele 8- 12).
Intimata a aratat prin intampinare faptul ca Tribunalul Bacau a inchis procedura falimentului, in dosarul nr. 7209/110/2009 si a dispus radierea SC A.I. SRL BACAU.
De asemenea, a invederat ca decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 40/2008 a fost verificata de instanta de contencios administrativ, nefiind modificata de instanta de control judiciar, aspect confirmat si de contestatoare.
Contestatoarea a sustinut ca la momentul radierii debitoarei falite datoriile fiscale ale SC A.I. SRL erau inexistente, potrivit bilantului de lichidare intocmit de lichidatorul judiciar al SC A.I. SRL.
Potrivit art. 24 din OG nr. 92/2003, creantele fiscale se sting prin incasare, compensare, executare silita, (…) prin alte modalitati prevazute de lege.
Contestatoarea a solicitat lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii deciziei nr. 40/2008.
Potrivit art. 172 al. 3 din OG nr. 92/2003, contestatia la executare poate fi facuta si impotriva titlului executoriu, in cazul in care acesta nu e o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de un alt organ jurisdictional si daca pentru constatarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
In speta, decizia nr. 40/22.10.2008 reprezinta actul de creanta al creditorului potrivit dispozitiilor art. 28 al. 3 din Codul de procedura fiscala.
Insa, impotriva deciziei nr. 40/22.10.2008 exista o procedura administrativa de contestatare, conform dispozitiilor art. 28 al. 6 din Codul de procedura fiscala.
Dispozitivul deciziei nr. 40/22.10.2008 este in concordanta cu considerentele actului fiscal, astfel incat efectele acesteia se intind impotriva debitorilor obligati in solidar pana la plata creantei.
Executarea silita se desfasoara pana la stingerea creantelor fiscale in titlul executoriu, inclusiv a dobanzilor, penalitatilor de intarziere, precum si a cheltuielilor de executare, potrivit art. 142 al. 5 din OG nr. 92/2003.
Potrivit art. 148 al. 4 lit. a din OG nr. 92/2003, executarea silita inceteaza daca s-au stins integral obligatiile fiscale prevazute in titlul executoriu, inclusiv obligatiile de plata accesorii, cheltuieli de executare si orie alte sume stabilite in sarcina debitorului, potrivit legii.
Masurile de executare silita aplicate in conditiile prezentului cod se ridica prin decizia intocmita in cel mult doua zile de la data la care a incetat executarea silita, de catre organul de executare (conform art. 148 al. 5 din OG nr. 92/2003).
In speta, se constata ca motivele de fapt invocate de catre contestatoare in actiunea principala nu se inscriu in conditiile care privesc contestatia la titlu (titlul de creanta fiscala devenit titlu executoriu fiind clar si lamurit in ceea ce priveste efectele sale).
Pe cale de consecinta, va dispune respingerea contestatiei la titlu, ca nefondata.
Va respinge actiunea conexa, procesul – verbal privind cheltuielile de executare silita nr. 129635 din 06.08.2012 nefiind criticat pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie, potrivit dispozitiilor art. 172 al. 1 Cod procedura fiscala.
Nefiind anulat actul de creanta fiscal si nefiind invocate vicii ale actului de executare silita, urmeaza a dispune respingerea cererii conexate.
Motivele recursului . Recurenta solicita admiterea recursului sustinand ca prima instanta a pronuntat sentinta recurata fara a tine cont de situatie de fapt probata . Arata ca anterior introducerii contestatiei , creanta fiscala inscrisa in Decizia nr. 40/22.10.2008 era in totalitate stinsa.
Arata ca prin contestatia la executare a solicitat posibilitatea executarii silite a titlului executoriu in situatia in care suma inscrisa in titlu s-a stins integral in timp. Considera ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii principale.
Arata ca prima instanta a ignora inscrisurile prin care a demonstrat ca debitul nu mai exista deoarece creanta a fost stinsa. Arata ca a depus inscrisuri din care rezulta ca nici ea, recurenta , nici S.C. A.I. S.R.L. nu figureaza cu datorii scadente la A.F.P. Bacau.
Arata ca odata stinsa creanta s-a retras si raspunderea solidara iar recurenta nu mai poate fi supusa executarii pentru recuperarea aceleiasi creante.
Apararile intimatei : Intimata, prin Intampinare, sustine ca sentinta recurata este temeinica si legala . Arata ca prin Decizia nr. 40 /22.10.2008 a fost stabilita raspunderea solidara a S.C. P. S.R.L. cu debitoarea principala, S.C. A.I. S,.R.L.. Decizia 40/2008 a fost contestata dar Curtea de Apel Bacau prin s.c. 147/10.10.2010 a respins contestatia, solutie ramasa irevocabila prin respingerea recursului S.C. P. S.R.L. de catre I.C.C.J. Bacau.
Mai arata intimata ca in dosarul de faliment nr. 7209/110/2009 T5ribunalul Bacau a inchis procedura falimentului S.C. A.I. S.R.L. si a dispus radierea societatii.
Sustine ca recurenta considera ca nici obligatia ei solidara nu mai exista deoarece debitoarea principala este radiata.
Solutia instantei de recurs : Analizand actele si lucrarile instanta de control judiciar retine ca prin Decizia nr. 40/2008 A.F.P. Bacau a angajat raspunderea solidara a A.S. P. S.R.L. impreuna cu debitoarea principala S.C. A.I. S.R.L.
Decizia a fost contestata dar contestatia a fost respinsa printr-o sentinta irevocabila prin respingerea recursului.
Debitoarea principala, S.C. A.I. S.R.L. a fost radiata ca urmare a inchiderii procedurii falimentului .
Recurenta a sustinut ti la fondul cauzei si in recurs, ca prin inchiderea procedurii, creanta a fost radiata si ca urmare nu mai are nici o obligatie fata de A.F.P. , deoarece debitoarea principala nu mai figureaza cu nici o datorie, fiind radiata.
A formulat contestatie la executare cu solicitand la primul capat de cerere lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii titlului executoriu respectiv a Deciziei 40 /2008 , adica a solicitat instantei sa precizeze daca titlul fata de ea, petenta, mai este valabil avand in vedere ca prin inchiderea procedurii falimentului debitoarea principala nu mai este inregistrata cu nici un debit, doar ca se foloseste termenul incetarii de drept a executarii.
Prima instanta a respins prin dispozitiv contestatia la executare in integralitatea ei, iar in considerente a tratat cele doua motive ale contestatiei separat si a respins separat contestatia la titlu.
Recurenta in recurs sustine ca datoria nu mai exista pentru a fi executata.
Instanta de recurs are in vedere ca Decizia nr. 40 /2008 stabileste o raspundere solidara a recurentei cu S.C. A.I. S,R.L. Raspunderea solidara nu dispare daca debitorul principal dispare. Acest lucru nu trebuie lamuri prin solutia instantei , acest lucru este de esenta raspunderii solidare , este unul din motivele pentru care este instituita , respectiv pentru a se evita riscul ca debitorul principal sa nu mai poata achita datoria inclusiv datorita disparitiei lui. O societate care nu exista nu mai poate avea datorii, si radierea debitoarei principale inseamna radierea datoriilor acesteia. Prin raspunderea solidara s-a stabilit o datorie si in sarcina recurentei, pentru acelasi debit si acesta nu a facut nici o proba prin care sa demonstreze ca debitul a fost achitat
Recurenta solicita de fapt o interpretare a deciziei fiscale , dar aceasta a fost analizata de o instanta competenta prin solutia data la contestatia pe care S.C. P. S.R.L. a formulat-o impotriva deciziei .
Ca urmare judecatoria a procedat in mod corect.
In ceea ce priveste legalitatea actelor de executare, prima instanta a retinut ca contestatoare nu a motivat acest capat de cerere.
Ca urmare, instanta va respinge recursul.
Contestatie la executare
Decizie nr. 907 din data de 23.04.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro