Prin cererea inregistrata la data de10.02.2010 sub nr. 104/32/2010 pe rolul Curtii de Apel Bacau, reclamanta S.C. N.P. S.R.L. a formulat, in contradictoriu cu A.P.D.R.P. Bucuresti, contestatie prin care a solicitat anularea Procesului verbal de constatare nr. 24017/17.11.2009 a A.P.D.R.P. Bucuresti , anularea Deciziei nr. 25.912/16.12.2009 emisa de A.P.D.R.P., anularea scrisorii de notificare privind restituirea pentru neeligibilitate a proiectului „C.3.40618210400066/29.07.2005, Infiintare ferma melci H.P. , jud. Bacau.
S-a solicitat totodata suspendarea afectelor scrisorii de notificare si plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta arata ca intelege sa conteste actele avand in vedere ca pentru controale se emit delegatii de control semnate de reprezentanti legali, ceea ce nu a fost respectat in cadrul controlului la contestatoare. Mai arata deasemeni ca astfel de controale se anunta anterior, nu se fac inopinat.
Pe fondul cauzei arata ca intre APDRP - Program SAPARD, in calitate de Autoritate Contractanta si S.C. N.P. S.R.L., jud. Bacau, in calitate de beneficiar, s-a incheiat contractul nr. C 3. 40618210400066/29/07/2005, avand ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in cuantum de 117.703 lei pentru realizarea proiectului intitulat "INFIINTARE FERMA MELCI H.P. , JUD BACAU"
Programul SAPARD, prin care sunt alocate fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, (75%) si din partea statului roman (25% ) stabileste reguli obligatorii atat in relatia A.P.D.R.P. - Comisia Europeana, precum si in raportul A.P.D.R.P. - Beneficiar.
Dispozitiile legale privind desfasurarea activitatii de implementare a Programului SAPARD ( Legea nr. 316/2001, si O.G. nr. 79/2003, cu norme de aplicare) ca si clauzele contractului de finantare nr. C 3.40618210400066/29/07/2005, prevad eligibilitatea cheltuielilor. Aceasta este supusa verificarilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finantare ( perioada de executie a proiectului - care se poate intinde pe maxim 2 ani, la care se adauga o perioada de 5 ani de monitorizare, conf. art. 2 din contractul cadru), iar in cazul in care cu ocazia unui control aprofundat sunt descoperite si dovedite nereguli, cheltuiala respectiva este declarata neeligibila pe motiv de incalcare/fraudare a normelor si se procedeaza la constituirea debitului si recuperarea acestuia potrivit unor etape si formalitati riguros stabilite.
In cadrul controlului efectuat la S.C. N.P. S.R.L., s-a constatat ca:
a) se pastreaza amplasamentul activitati cofinantate conform Contractului si cererii de finantare, respectiv jud. Bacau- conform contractului de vanzare/cumparare al terenului,
b) utilajele si dotarile specifice achizitionate in cadrul programului SAPARD au fost identificate in totalitate. Beneficiarul a prezentat situatia amortizarilor mijloacelor fixe. In balanta de verificare la capitolul "instalatii tehnice si mijloace de transport figureaza cu valoarea de 21.344,51, lei valoarea utilajelor achizitionate. Au fost identificate utilajele achizitionate: motocultor, remorca 500 Kg, plug reversibil, sistem de cosit, freza pamant; aici se face precizarea ca nu au fost prezentate fisele mijloacelor fixe si utilajelor, nu au prevazute seriile acestora si nu sunt scrise pe factura.
Reclamanta arata ca exista fise pentru fiecare utilaj in parte, unde este inregistrat nr. de lucru, si, desi se constata ca utilajele au fost identificate, s-a gasit o "nerespectare a programului " aceea ca pe factura nu era inregistrata seria. Insa, utilajele exista, sunt inregistrate ca mijloace fixe, au fisa de lucru cu nr. de ore de functionare.
c) La acest punct au fost identificate urmatoarele lucrari: fosa septica, cladire
administrativa si constructie, toate acestea sunt verificate si sunt conforme
cu prevederile proiectului tehnic.
d) Straturile pentru cresterea melcilor erau imprejmuite cu plasa H. , stalpi de sustinere PVC, instalatiile de apa cu aspersoare care functionau.
Straturile de crestere erau in numar de 37, dar se precizeaza ca acestia sunt in numar mic. Reclamanta arata ca ar trebui explicat ce inseamna numar mic si care este numarul optim.
Precizeaza ca numarul melcilor era mic din cauza temperaturilor, specifice in Romania, ce determina sincope in evolutia productiva a acestor melci. Pentru o cheltuiala mai mica in timpul iernii si pentru a evita pierderi mari din cauza frigului si pentru reproductie se pastreaza un numar mai mic de melci
Acest lucru nu trebuie privit ca si aspect ce ar determina neeligibilitate. Comisia reproseaza ca nu s-a anuntat Agentia de aceasta situatie, dar potrivit Contractului cadru Agentia trebuia anuntata doar in situatii de " Forta Majora", ori aceste sincope nu pot fi apreciate ca forta majora, ci doar caz fortuit, situatie neprevazuta ca obligatie in contract.
In legatura cu afirmatia ca straturile prezentau diverse culturi, reclamanta arata ca la data controlului, activitatea era premergatoare iernii. Numai la inceputul primaverii se procedeaza la refacerea efectivului.
In final, concluzioneaza ca SC N.P. SRL, respecta conditiile de eligibilitate si considera in continuare ca proiectul este eligibil si viabil.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile OG nr. 79/2003, Legea 529/2003, prevederile Contractului Cadru de finantare, Legea 554/2004, art. 274, 242 al.2 art. 403 C pr. civ.
In dovedirea actiunii s-a depus la dosar bilant contabil, contract de finantare, contestatie, notificarea de restituire, deciziile emise de Agentie.
La data de 11.03.2010 a depus la dosar intampinare A.P.D.R.P., solicitand respingerea actiunii, motivat de faptul ca potrivit art. 17 al.2 paragraful ultim din Anexa I ( Prevederi generale) a Legii 316/2001 stipuleaza ca „In cazul in care se suspecteaza sau se dovedesc esecul unui beneficiar in ceea ce priveste respectarea obligatiilor legate de Program, precum si incercarile de a obtine de la Agentia SAPARD plati pentru care nu are nici un drept, Romania va urmari orice asemenea esecuri si incercari, conform procedurilor nationale legale, intr-un mod nu mai putin riguros decat in cazurile in care sunt implicate fonduri publice nationale.”
Celelalte aparari ale paratei vizeaza cererea de suspendare.
La termenul din 21.03.2011 reclamanta a renuntat la cererea de suspendare( fl. 12 dosar tribunal).
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul cadru nr. C.3.40618210400066/29.07.2005 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil in conditiile programului special de preaderare pentru agricultura si dezvoltare rurala SAPARD-ROMANIA , Agentia SAPARD a incheiat cu S.C. N.P.S.R.L. R. contractul de finantare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil
Prin procesul verbal de constatare incheiat la data de 17.11.2009 la capitolul 7 „ Prevederi legale si contractuale incalcate” se arata ca:
„Anexa I art 1(2) beneficiarul trebuie sa implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienta si vigilenta in conformitate cu cele mai bune practici in domeniul vizat si in concordanta cu acest contract.
Articolul 3.1 din Anexa I la contract prevede „Beneficiarul se obliga in mod ferm si irevocabil sa puna in aplicare proiectul aprobat de Autoritatea contractanta, cu respectarea pe toata perioada de valabilitate a prezentului contract, a criteriilor de eligibilitate si de selectie inscrise in cererea de finantare. Beneficiarul se obliga sa nu modifice substantial proiectul conform art. 14(2) al prezentului contract.
Articolul 14(2) din Anexa I la contract prevede „Proiectul ramane eligibil pentru cofinantarea Uniunii Europene numai daca nu sufera o modificare substantiala pe perioada de valabilitate a contractului. Modificarile substantiale la un proiect sunt acelea care:
- afecteaza natura si conditiile de implementare
- rezulta de asemenea dintr-o schimbare a naturii proprietatii unui articol din infrastructura sau o incetare sau schimbare in localizarea investitiei.
Sprijinul acordat va fi recuperat daca obiectivele finantate nu sunt folosite conform scopului destinat sau in cazul in care acestea au fost vandute sau inchiriate intr-o perioada de 5 ani dupa finalizarea proiectului ( data ultimei plati).
Beneficiarul trebuie sa notifica Autoritatea Contractanta la aparitia oricarei modificari de mai sus.”
In urma controlului pe teren s-a constatat ca beneficiarul nu respecta urmatorul criteriu de eligibilitate –EG2: „Proiectul trebuie sa demonstreze viabilitatea economico-financiara” conform angajamentelor asumate prin Cererea de Finantare.
Prin urmare, in temeiul considerentelor de fapt si de drept aratate Comisia de elaborare a procesului verbal de constatare apreciaza ca se impune recuperarea Sprijinului financiar nerambursabil aferent contractului C3.40618210400066/29.07.2005”
Impotriva procesului verbal de constatare incheiat la data de 17.11.2009, S.C. N.P. S.R.L. a formulat contestatie care a fost solutionata prin respingere, prin Decizia nr. 25.912/16.12.2009 a A.P.D.R.P..
Impotriva Deciziei de solutionare s-a formulat prezenta contestatie.
La solutionarea cererii instanta va avea in vedere urmatoarele:
In drept:
Potrivit art. 17 al.2 paragraful ultim din Anexa I ( Prevederi generale) a Legii 316/2001 „In cazul in care se suspecteaza sau se dovedesc esecul unui beneficiar in ceea ce priveste respectarea obligatiilor legate de Program, precum si incercarile de a obtine de la Agentia SAPARD plati pentru care nu are nici un drept, Romania va urmari orice asemenea esecuri si incercari, conform procedurilor nationale legale, intr-un mod nu mai putin riguros decat in cazurile in care sunt implicate fonduri publice nationale.”
In fapt, In urma controlului pe teren s-a constatat ca beneficiarul nu respecta urmatorul criteriu de eligibilitate –EG2: „Proiectul trebuie sa demonstreze viabilitatea economico-financiara” conform angajamentelor asumate prin Cererea de Finantare.
Potrivit Deciziei de solutionare a contestatiei impotriva procesului verbal de constare ( fl.213 dos Curtea de Apel) si Anexei I din contractul cadru, pentru ca proiectul sa fie eligibil pentru co-finantarea comunitatii pe o perioada de 5 ani de la data platii finale, trebuie sa fie respectate in principal urmatoarele cerinte:
-respectarea criteriilor de eligibilitate si selectie inscrise in Cererea de Finantare, pe toata perioada de derulare a contractului
-sa se pastreze localizarea
-sa se pastreze natura proprietatii asupra tuturor elementelor de infrastructura
-sa se pastreze natura proprietatii asupra echipamentelor de productie
-sa se pastreze conditiile de implementare prevazute in contract
-sa nu se acorde unei firme sau organism public un avantaj nejustificat
-sa se pastreze activitatea specifica prevazuta in contract si in cererea de finantare.
Potrivit cap IV Eligibilitatea contractorilor si contractelor si cheltuielilor (fl. 131 dosar Curtea de Apel) „ Pentru ca o cheltuiala sa fie eligibila pentru finantarea prin programul SAPARD, respectiva achizitie trebuia sa fie avizata in prealabil de BRIPS achizitia in urma depunerii documentatiei aferente achizitiei in conditiile stipulate in procedura Agentiei”.
Potrivit Raportului central ( fl. 151 dosar Curtea de Apel ) „Beneficiarul nu a demonstrat ca se pastreaza activitatea specifica prevazuta in contract si in cererea de finantare, nu a prezentat niciun document prin care sa justifice pierderile cauzate de conditiile climatice nefavorabile. Nu a fost prezentat nici un plan de redresare a activitatii de crestere a melcilor, activitatea nu se poate desfasura in conditii de eficienta economica.”
Desi in final, din toate actele analizate rezulta ca intimata a constatat ca nu a fost indeplinit criteriul de eligibilitate, in sensul ca nu a demonstrat viabilitatea economica, nu se precizeaza in ce constata aceasta viabilitate economica.
Este adevarat ca perioada de implementare a fost intre anii 2005-2007 insa intimata nu face dovada care ar fi trebuit sa fie veniturile.
Mai mult decat atat, potrivit art. 17 al.2 paragraful ultim din Anexa I ( Prevederi generale) a Legii 316/2001 In cazul in care se suspecteaza sau se dovedesc esecul unui beneficiar in ceea ce priveste respectarea obligatiilor legate de Program,….
Or, in cauza nu a fost dovedit esecul beneficiarului iar in ce priveste termenul de a suspecta, acesta inseamna „a banui pe cineva de ceva (rau). a se indoi de ceva, a pune la indoiala; a suspiciona.” Prin urmare, instanta apreciaza ca nu se poate ajunge la concluzia ca un program cu finantare SAPARD poate fi considerat neeligibil doar prin prisma unei formulari atat de ambigue.
Aceasta, in conditiile in care potrivit art. 4 al. 1 din Sectiunea B a Legii nr. 316/2001, „cheltuiala este eligibila numai in conditiile in care aceasta respecta atat dispozitiile Acordului multianual de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Comunitatilor Europene, cat si regulilor existente in legislatia nationala cu privire la eligibilitatea cheltuielilor”.
Intimata a precizat ca prin viabilitate economica se intelege obtinerea de performante financiare eficiente si abilitatea de a opera fara a recurge la sprijin public in activitatea sa operationala.
Prin urmare chiar si in conditiile in care s-a constatat ca a existat un grad ridicat de mortalitate in ce priveste melcii la nivelul unei ierni, intimata nu a facut dovada ca proiectul nu este eligibil.
Avand in vedere dispozitiile art. 17 al. 2 paragraful ultim din Anexa I ( Prevederi generale) a Legii 316/2001, instanta va admite contestatia, va dispune anularea procesului verbal de constatare nr. 24017/17.11.2009 a A.P.D.R.P. Bucuresti , anularea Deciziei nr. 25.912/16.12.2009 emisa de A.P.D.R.P., anularea scrisorii de notificare privind restituirea pentru neeligibilitate a proiectului „C.3.40618210400066/29.07.2005, Infiintare ferma melci H.P. , jud. Bacau.
Contestatie act administrativ fiscal
Sentinta civila nr. 363 din data de 06.02.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro