Ordin de protectie Decizie nr. 173 din data de 12.07.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau

Asupra apelului formulat impotriva sentintei civile pronuntata la data de 13.03.2013 in dosarul nr. 1113/260/2013 al Judecatoriei Moinesti, constata urmatoarele:
Prin sentinta mentionata a fost admisa cererea formulata de reclamanta B.A.C. in contradictoriu cu paratul N.R., s-a emis ordinul de protectia a reclamantei si a minorei N.M. S-a dispus ca timp de 3 luni de la data emiterii ordinului paratul N.R., sa respecte urmatoarele obligatii:
1. Sa pastreze fata de reclamanta B.A.C. o distanta minima de 200 de metri;
2. Sa pastreze fata de minora N.M. o distanta minima de 200 de metri;
3. Sa pastreze fata de resedinta reclamantei ( din jud. Bacau) o distanta minima de 200 de metri.
S-a interzis paratului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta.
A fost incredintat reclamantei copilul minor N.M. si s-a stabilit domiciliul acesteia alaturi de reclamanta in jud. Bacau pentru o durata de 3 luni.
In considerentele sentintei s-a aratat ca:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 217/2003 violenta psihologica se manifesta prin impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar, iar violenta fizica prin vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar.
Conform art. 23 alin. 1 din acelasi text de lege „persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie”.
Instanta a constatat ca paratul a venit de doua ori in Romania decis sa ia copilul de la reclamanta, fara a fi interesat de consecintele faptelor sale, fiind dispus sa recurga la orice modalitate pentru a lua minora, nefiind interesat nici macar de riscurile la care este supusa minora prin luarea sa fortata de la mama.
Prima intalnire dintre parti a avut loc la data de 15.02.2013 la ora 7 dimineata cand paratul a intrat in casa in care locuiesc reclamanta cu copilul, s-a constatat ca incidentul din interiorul locuintei a fost violent, cel putin verbal initial, ca paratul a luat copilul si a dorit sa plece cu el si doar datorita interventiei organelor de politie copilul a ramas la mama, incidentul devenind astfel violent si fizic prin impotrivirea paratului sa lase copilul si sa plece.
Astfel, exista un prim incident violent intre parti, asa cum este definit de art. 4 din Legea nr. 217/2003, agresorul, initiatorul incidentului, fiind paratul.
Cel de al doilea incident, de asemenea violent, a avut loc in data de 11.03.2013, cand paratul a blocat cu autoturismul sau masina in care se aflau reclamanta si fiica partilor, a luat cu forta copilul, l-a urcat la el in masina si a plecat, fiind depistat la Arad incercand sa paraseasca tara impreuna cu copilul.
La retinerea unui grad ridicat de violenta a acestui incident, instanta are in vedere atat faptul ca paratul a urmarit-o indeaproape pe reclamanta din moment ce in una din putinele ocazii in care aceasta a parasit locuinta impreuna cu copilul, paratul a ajuns din urma autoturismul in care se aflau cele doua si a procedat in maniera pe care am descris-o, cat si faptul ca la acea data paratul avea cunostinta ca pe rolul instantei se afla prezentul dosar, situatie in care un comportament de buna credinta ar fi fost de asteptare a solutionarii cauzei si nu de a incerca sa ia copilul pentru a evita pronuntarea unei hotarari nefavorabile.
Din declaratia martorului audiat in cauza, instanta a mai retinut ca si dupa primul incident paratul a mai asteptat cateva zile in fata locuintei reclamantei, celor din casa fiindu-le creata astfel o stare de teama.
Fata de toate aceste considerente, instanta a retinut ca paratul a exercitat acte de violenta in sensul prevazut de legiuitor, ca exista indicii ca prezinta un pericol pentru reclamanta, fiind dispus sa recurga la orice modalitate care sa ii asigure luarea copilului de la aceasta.
In privinta copilului instanta a constatat ca actele de violenta nu au fost exercitate direct asupra acestuia, dar avand in vedere varsta fetitei, faptul ca trebuie sa i se asigure un mediu stabil de crestere, ca exista intre parinti un conflict atat de grav incat duce la astfel de incidente ce pot avea urmari grave asupra dezvoltarii si integritatii copilului, se impune ca ordinul de protectie sa fie emis si cu privire la copil, urmand ca minora sa aiba domiciliul la reclamanta, cerere ce este admisibila in cadrul prezentei proceduri conform art. 23 alin. 1 lit. h din Lege.
De asemenea, deoarece din plangerea formulata in Italia de catre reclamanta rezulta ca paratul obisnuieste sa o apeleze telefonic si sa ii trimita mesaje de amenintare, realitatea acestora din urma fiind atestata chiar de catre organele de politie care au inregistrat plangerea, instanta a admite si capatul de cerere privind interzicerea oricarui contact cu reclamant, prin orice modalitate.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul, aceasta cale de atac fiind respinsa ca inadmisibila prin decizia civila nr. 554/17.05.2013 pronuntata de Tribunalul Bacau.
La data de 27.05.2013, aceeasi parte a formulat apel. In motivarea acestei cai de atac, s-a aratat ca:
- apelantului i-a fost incalcat dreptul la aparare. Astfel, acestuia nu i s-a comunicat cererea de chemare in judecata, iar la termenul din 13.03.2013 i s-a respins cererea de acordare termen pentru a-si angaja un avocat; Avocatul pe care apelantul l-a angajat, a refuzat sa ii acorde asistenta juridica la termenul de judecata fixat, iar aparatorul din oficiu nu cunostea cauza;
- instanta nu a tinut seama de faptul ca avocatul angajat, la care apelantul si-a ales domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedura, a reziliat contractul de asistenta, astfel ca actele de procedura au fost comunicate la sediul profesional al acestui avocat;
- prima instanta a ignorat hotararea unei instante din Italia prin care s-a dispus exercitarea autoritatii parintesti exclusiv de catre apelant;
- Legea 217/2003 nu este aplicabila in speta, intrucat partile nu convietuiesc;
- Ordinul de protectie este nelegal pentru ca nu identifica domiciliul intimatei si al copilului;
- Nu a fost probat nici un act de violenta impotriva intimatei reclamante. In realitate, aceasta este violenta si tot aceasta este cea care a rapit minora de la domiciliul sau din Italia;
- Nu au fost respectate dispozitiile Directivei 2011/99/UE din 13.12.2011.
In drept, apelantul a invocat dispozitiile art. 466-480 NCPC.
In sustinerea apelului, s-a solicitat prin cererea de apel proba cu martori, interogatoriu si ancheta sociala.
Apararea intimatei reclamante a fost asigurata potrivit art. 167 al. 3 din NCPC, de catre un curator desemnat de Baroul Bacau.
In apel nu au fost administrate probe.
Analizand actele si lucrarile dosarului, sub aspectul motivelor de apel formulate, instanta constata urmatoarele:
In mod neintemeiat sustine apelantul ca nu i s-a comunicat cererea de chemare in judecata atat timp cat la termenul din 26.02.2013 acesta a beneficiat de un termen tocmai pentru a lua cunostinta de cerere si cat timp la termenul din 05.03.2013 aparatorul ales a depus la dosar intampinare.
De asemenea, nu este fondata nici sustinerea conform careia i s-a incalcat dreptul la aparare intrucat la termenul din 13.03.2013 nu i s-a admis cererea de amanare a cauzei pentru angajarea altui avocat. Din cuprinsul incheierii din 12.03.2013 rezulta ca la acest termen de judecata s-a dispus amanarea cauzei pentru motivul ca aparatorul ales S.D. a reziliat contractul de asistenta. La termenul din 13.03.2013, s-a prezentat domnul avocat R.G., ca aparator desemnat din oficiu. La solicitarea acestuia, cauza a fost amanata la aceeasi data, orele 16,00, cand acelasi avocat s-a prezentat cu delegatie emisa in temeiul unui contract de asistenta cu paratul. Tribunalul apreciaza ca, fata de urgenta cu care se impune a se judeca o actiune pentru emiterea unui ordin de protectie, in mod corect prima instanta nu a procedat la amanarea judecatii intr-o alta zi, dand totusi posibilitatea partii si noului avocat ales sa studieze dosarul cauzei.
In ceea ce priveste motivul de apel referitor la comunicarea actelor de procedura dupa rezilierea contractului de asistenta cu domnul avocat S.D., tribunalul constata ca ulterior acestui moment instanta de fond nu a efectuat comunicari ale actelor de procedura la sediul profesional al acestuia. Chiar daca sentinta apelata nu i-a fost comunicata apelantului parat la domiciliul sau din Italia, apelantul nu a suferit nicio vatamare, acesta declarand calea de atac in termenul legal.
Cu privire la sustinerea apelantului conform careia prima instanta nu a tinut seama de o hotarare a unei instante italiene, tribunalul constata ca la dosarul cauzei nu a fost depusa o astfel de hotarare.
Nici motivul de apel conform caruia prima instanta a facut o gresita aplicare a legii nu este intemeiat, avand in vedere ca partile au convietuit o perioada de timp in Italia, fiind incidente dispozitiile art. 5 lit. c din Legea 217/2003.
De asemenea, instanta de apel apreciaza, contrar sustinerilor din cererea de apel, ca faptul ca lipsa datelor de identificare mai precisa a imobilului nu este de natura a duce la concluzia ca ordinul de protectie ar fi nelegal sau ca acesta nu poate fi pus in executare, atat timp cat prin sentinta apelata s-a precizat ca imobilul se afla in judetul Bacau si este resedinta intimatei reclamante.
In ceea ce priveste motivele de netemeinicie a sentintei, tribunalul constata ca prima instanta a interpretat corect probatoriul administrat in cauza, din inscrisurile depuse si din declaratiile de martori reiesind actele de violenta verbala si fizica pe care le-a efectuat apelantul parat asupra intimatei reclamante, precum si tentativa acestuia de a pleca cu copilul indiferent de consecintele ce s-ar putea produce.
Apelantul a mai sustinut ca prima instanta nu a tinut seama de Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene. Nici aceasta sustinere nu va fi insusita de instanta, avand in vedere ca directivele comunitare nu sunt de directa aplicare, fiind necesar sa fie transpuse in legislatia interna.
Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 480 NCPC, instanta va respinge apelul ca nefondat.