Omor Sentinta penala nr. 313/D din data de 19.10.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau nr.667/P/2009 din 25.01.2010 s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inc.B.S., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 174 - 175 lit.c C.pen., constand in aceea ca, in ziua de 26.10.2009, deoarece banuia ca fiul sau, B.M.I., ar rezulta din relatia sotiei sale, B.I.L., cu un alt barbat, 1-a lovit pe acesta cu pumnii, picioarele si o coada de matura in zona capului, toracelui, precum si peste maini, acesta decedand.
Cauza a fost inregistrata la Tribunalul Bacau la nr.361/110/2010 la data de 25.01.2010, iar, potrivit dispozitiilor art. 300 indice 1 C.pr.pen. s-a procedat la verificarea starii de arest preventiv odata cu primirea dosarului la instanta de judecata, fiind mentinuta aceasta masura procesuala la data de 28.01.2010 considerand ca subzista in continuare temeiurile ce au dus la luarea acesteia,in speta fiind intrunite dispozitiile art. 148 lit.f c.pr.pen.
Ulterior, periodic, potrivit dispozitiilor art.300 indice 2 C.pr.pen. a fost mentinuta starea de arest a inculpatului, acesta exercitand de fiecare data calea recursului impotriva incheierilor, si respinse de instanta de control judiciar, pana la data de 22.09.2010 cand a fost revocata masura arestarii preventive de catre Tribunalul Bacau, iar Curtea de Apel Bacau, prin admiterea recursului promovat de procuror a inlocuit masura arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, la data de 24.09.2010.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti, pana la data de 03.02.2009 au fost audiati; inculpatul B.S.– fila 34, 176, martorii: G.M., D.C., etc…. (filele 45, 46, 47, 48, 64, 65, 92, 143 , 144, 145, 170 , 171, 172, 173, 174, 175, 214dosar).
Inculpatul, in declaratiile ce i-au fost luate de catre instanta, nu recunoaste savarsirea faptei, nu recunoaste faptul ca ar fi luat cu el la taiat lemne, in padure, pe ambii copii,- in seara zilei de 24.10.2009 - ci doar pe fiul sau mai mare B.A.V., minorul B.M.I. (victima) a ramas la locuinta lui B.E. sa se joace cu ceilalti copii.
In apararea sa inc. a solicitat a fi audiati marotrii S.G., B.M., B.A., I.A., A.C., au fost depuse la dosar extrase din convorbirile purtate in data de 01.11.2009, la locuinta lui B.E. intre aceasta din urma si S.G. impreuna cu G.R. si inculpatul.
S-au depus xerocopii ale „Rapoartelor de monitorizare” intocmite de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei com.O. – filele 118-123 , privind conditiile de trai, modul cum sunt ingrijiti cei doi copii minori, doar de tatal lor – inculpatul- in lipsa mamei lor, plecata pentru a trai in concubinaj cu un alt barbat.
Actul de sesizare al instantei , rechizitoriul retine ca situatie de fapt, ca: In ziua de 26.10.2009 inculpatul B.S. 1-a lovit pe fiul sau B.M.I., in varsta de 2,5 ani cu pumnii, picioarele si o coada de matura, in zona capului, toracelui precum si peste maini, acesta decedand.
La inceputul urmaririi penale inculpatul B.S. a afirmat ca in ziua de 24.10.2009 fiul sau B.M.I. a cazut din caruta in timp ce venea de la padure, fiind insotit de B.N.G. si B.G.C.. Acest lucru se confirma, dar in urma cazaturii din caruta, B.M.I. nu a suferit leziuni, lucru confirmat de martorii B.E. si B.V..
La data de 26.10.2009, B.S., cu caruta si cei doi copii ai sai, B.V. in varsta de 4 ani si B.M.I. in varsta de 2 ani si jumatate, a mers la sora sa B.V. din corn una O., iar aceasta fiind audiata declara ca minorul M.I., nu prezenta leziuni.
Cu ocazia audierii inculpatul B.S. a recunoscut ca in ziua de 26.10.2009,1-a lovit cu pumnii, picioarele si o coada de matura, in zona capului, toracelui si a bratelor pe fiul sau B.M.I., dar la prezentarea materialului de urmarire penala inculpatul declara ca i-ar fi aplicat doar doua palme.
Inculpatul B.S. 1-a lovit pe fiul sau B.M.I. deoarece banuia ca minorul ar fi rezultatei urma relatiei sotiei sale, B.I.L., cu un alt barbat. Cei dofo|i sunt despartiti in fapt de aproximativ 8 luni.
Dupa raportul medico legal nr. 3239/2009 al SML Bacau rezulta ca moartea numitului B.M.I. a fost violenta si s-a datorat compresiunii cerebrale exercitata de un hematom subdural survenit printr-un politraumatism, avand si componenta toraco-abdominala (ruptura dezinsertie de mezogastru si hemiperitoneu, contuzie splenica) precum si fractura ambele oase antebrat stang, multiple contuzii corporale.
Leziunile, dupa tipologie si topografie sugereaza un mecanism de producere prin loviri cu si de corpuri si suprafete dure. intre leziunile cranio cerebrale si deces exista legatura directa de cauzalitate. Leziunile abdominale (ruptura dezinsertie de mezenter, contuzie splenica) au fost de asemenea grave, avand potential tanatogenerator.
Leziunile, dupa aspectul macroscopic au vechime de circa 48 de ore.
In timpul urmaririi penale, inculpatul B.S. a fost supus testului poligraf, iar din raportul de expertiza privind detectia comportamentului simulat nr.288247/2009 al I.P.J. Bacau, rezulta ca in evolutia diagramelor poligraf corespunzator raspunsurilor inculpatul B.S., la intrebarile critice ale cauzei, au fost evidentiate modificari ale stresului emotional, semnificativ caracteristicilor indiciilor comportamentului simulat.
Pentru retinerea acestei situatii de fapt s-a avut in vedere probatoriul administrat in aceasta faza procesuala, respectiv: procesele verbale intocmite de organele de urmarire penala ; raportul medico legal de necropsie nr. 3239/2009 al SML Bacau, raportul de expertiza privind detectia comportamentului simulat nr.288247/2009 al I.P.J. Bacau, planse fotografice, declaratiile martorilor: B.V., B.E., D.C., B.G.C., etc…. declaratiile de recunoastere ale inculpatului B.S..
Asa dupa cum am indicat mai sus, acest probatoriu a fost reluat, si completat, pe parcursul cercetarii judecatoresti cu probe in apararea inculpatului.
Acesta, prin avocatul sau ales, a solicitat achitarea sa, considerand ca nu se face vinovat de decesul fiului sau minor B.M.I..
Instanta impartaseste apararea formulata, bazandu-se pe urmatoarele argumente:
Principalele depozitii de martori audiati la urmarirea penala B.E., G.R., B.N.G., B.G., expun situatia de fapt ce a dus la decesul micutului, accea ca inculpatul B.S. a plecat la padure la strans lemne pentru G.R., - in data de 24.10.2009 spre seara - impreuna cu cei doi fii ai sai, de patru anisori B.A.V., si victima B.M.I. si cei doi frati B.N.G., B.G.C. Ca la intoarcere prin cateva manevre de franare a carutei, copilul cel mic, V. a cazut din caruta, ca inculpatul l-a luat in brate, si-au continuat drumul, au descarcat lemnele la destinatie, au zabovit acolo putin cat a mancat ceva inculpatul, dupa care el a plecat la locuinta sa impreuna cu cei doi copii.
Aceeasi martori au fost audiati la instanta , filele 170, 172, 173 si 214. Cei doi martori B.N.G., B.G.C. au expus o situatie de fapt cu totul opusa celei ce le-au declarat organelor de urmarire penala, Au revenit in fata instantei si au spus clar ca „la urmarirea penala am fost cu inculpatul cu cei doi copii la padure de frica sa nu ma aresteze si pe mine., adevarul l-am spus astazi in instanta iar ceea ce este scris in declaratia de la fila 35 ds. urm. penala este o minciuna”. Asadar, minorul M.I. a ramas la locuinta lui B.E. si s-a jucat cu fiii si nepotii acesteia, cu B.M. si A.
S-a dezvaluit instantei, o imprejurare de fapt noua, aceea ca in timpul jocului lor, copii s-au urcat pe o scara a casei lui B.E., o scara foarte inalta de aproximativ 2 m. si ca de acolo minorul s-ar fi rostogolit si cazut pe scari si apoi a ajuns jos. Cica in urma cazaturii copilul a inceput sa sangereze la nas si buza. Este incert daca a fost sau nu sters de sange de catre una din cele doua femei B.E. si G.R., insa copilul a fost urcat si asezat in caruta de catre B.A., fetita cu care s-a jucat pana atunci minorul. In tot acest timp, inc. s-a aflat la masa fiind invitat de B.E. sa manance ceva, timp in care, relateaza inculpatul – copilul a fost urmat in caruta, fara ca el sa-l poata vedea cum arata in acel moment , fiind si intuneric afara. Faptul ca l-a invitat in casa , afirma inculpatul s-a facut in mod intentionat, pentru a nu-l putea el observa pe copilul sau ca este lovit si-i curge singe de la nas si gura.
Cele doua martore B.E. si cu G.R. neaga faptul ca minorul s-ar fi urcat pe prispa fiindca niciodata nici un copil nu se urca acolo, fiindca le-a interzis ea. Ori aceasta afirmatie nu are putere, nu rezista atata vreme cat fiica acesteia – I.A. – fila 174 ds. instanta – care afirma ca „mai merg si eu la mama la Eugenia pe acasa cu copii insa nu-i prea las sa se joace impreuna….cred ca ei adica Madalin si A. se urca pe prispa , si o fata de a mea acum doi ani a cazut de pe prispa insa nu a patit nimic si de atunci nu-i las pe nici unul din ai mei sa se urce acolo” . Asadar depozitia martorei B.E. nu poate fi considerata a fi sincera cu atat mai mult cu cat nu a stat in permanenta sa-i supravegheze pe copii la joaca, nu avea de unde sa stie daca in joaca lor s-au urcat sau nu pre prispa.
Exista si declaratia minorului B.M., unul din trei copii cu care s-a jucat minorul, care declara in prezenta mamei sale,aceeasi B.E., ca nu s-a urmat pe prispa copilul cel mic,insa confirma ca la un moment dat sangera de la gura si nas. Acelasi martor minor, in alte imprejurari, in afara instantei, a relatat bunici sale B.A. si matusii sale S.G. si B.M. cum ca M. ar fi cazut de pe prispa. Astfel in fata instantei, au depus declaratie de martori si acesti din urma martori, sustinand ceea ce le-a povestit M. in casa la ei, in lipsa mamei sale. Asadar, trebuie sa privim cu suspiciune sinceritatea celor relatate de M. in fata instantei, cu atat mai mult cu cat chiar el spune ca ii este frica de mama sa, iar din constatarile personale ale instantei, din relatarile mamei sale, avem de-a face cu un copil cu un usor deficit psihic, care are varsta de 12 ani si nescolarizat.
Din continutul acelei transcrieri a discutiilor ambientale purtate intre membrii familiei B. si inculpat, rezulta ca martora B.E. nu a declarat initial la urmarirea penala, in fata politistului faptul ca inculpatul nu a plecat la padure cu copilul cel mic la politie nu ai spus ca copilul a ramas la matale?. / E.: NU”.- fila 70 ds. instanta.
Legat de veridicitatea, de forta probatorie a acestor inregistrari, instanta urmeaza sa le retina cu circumspectie atata vreme cat ele nu au fost luate in conditii de autorizatie legala data de judecator, nu au fost transcrise in conditii de fidelitate, lasand loc de dubiu in legatura cu autenticitatea lor.Totusi, potrivit art. 91 ind. 6 alin.2 C.pr.pen.”Inregistrarile prevazute in prezenta sectiune, efectuate de parti sau alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii”.
Conchidem, asadar ca minorul B.M.I.nu a fost plecat la padure cu cei doi frati B.N.G. si B.G. , alaturi de inculpat si de fiul sau de patru ani, ca nu a cazut din caruta in timpul transportului la intoarcerea acasa. Minorul a fost lasat in grija lui B.E..
Mai sustine rechizitoriul ca inculpatul i-ai fi aplicat minorului mai multe lovituri cu pumnii si picioarele si cu o coada de matura in zona capului, toracelui si peste maini. Se bazeaza aceasta acuzatie pe concluziile si constatarile expertizei medico-legale care retine ca leziunile sau putut produce prin loviri cu si de corpuri si suprafete dure. Daca minorul nu a fost plecat la padure si nu a cazut din caruta, este forate probabil ca leziunile prezente sa fi fost produse urmare a caderii pe care a suferit-o baitul de pe prispa lui B.E.. Se vorbeste de o scara inalta de doi metri, cu trepte de pe care este posibil sa fi cazut copilul, rostogolindu-se (asa cum a patit si fiica lui I.A. cu cca. doi ani in urma) producandu-se in acest mod leziunile pe intreg corpul sau.
Raportul medico-legal de necropsie a fost intocmit de Serviciul de Medicina Legala, la data de 27.10.2009 si in concluziile acestuia se mentioneaza ca „moartea poate data din 25/26.10.2009”, ceea ce coincide cu situatia de fapt din dosar.
In legatura cu declaratiile de recunoastere ale inculpatului pe parcursul urmaririi penale, instanta are in vedere ca acest mijloc de proba nu constituie proba de vinovatie intrucat atitudinea acestuia este subiectiva, este o persoana excesiv de emotiva. In conformitate cu prevederile art. 69 C.pr.pen. declaratiile inc. facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.. Deci declaratiile oscilante ale acestuia, date pe parcursul urmaririi penale nu pot avea forta probanta daca nu coincid cu probatoriul administrat in ansamblu, fiind rupt de celelalte probe. Declaratia inc. are valoare probanta conditionata de existenta unor alte probe care sa confirme veridicitatea ei. Ori atata timp cat pe parcursul cercetarii judecatoresti, inculpatul a revenit asupra recunoasterilor anterioare facute la urmarirea penala, coroborate cu noua situatie de fapt relevata instantei, suntem obligati a lua in considerare noua conexiune dintre noile relatari ale inculpatului cu revenirile asupra depozitiilor de martori.
Declaratia inc. de recunoastere nu constituie regina probelor, practica judiciara si doctrina a statuat, fara nici un dubiu ca nu se poate fonda op hotarare de condamnare doar pe declaratia de recunoastere a inculpatului. Hotararea de condamnare poate interveni daca recunoasterea este confirmata de declaratia a cel putin unui martor, de datele constate la locul faptei cu ocazia cercetarii la fata locului, a reconstituirii de gasirea de corpuri delicte asupra inculpatului, de identificarea urmelor sa satge de aceste.
In cauza de fata, probatoriul acumulat la urmarirea penala, asa cum am aratat mai sus, se fundamenteaza,pe - procesele verbale intocmite de organele de urmarire penala ; raportul medico legal de necropsie nr. 3239/2009 al SML Bacau, raportul de expertiza privind detectia comportamentului simulat nr.288247/2009 al I.P.J. Bacau, planse fotografice, declaratiile martorilor: B.V., B.E., D.C., B.G.C. etc… declaratiile de recunoastere ale inculpatului B.S..
Dupa cum am aratat mai sus, depozitiile de martori sunt total contradictorii- cele date in fata instantei raportat la cele date la urmarirea penala.Raportul de expertiza medico-legala – insotite de plansele foto - releva doar semnele de violenta constatate pe corpul victimei, presupunerea modului cum s-au putut produce, data probabila a mortii, fara a putea produce vreo proba legat de autorul faptei.
Legat de recunoasterea inculpatului in faza de urmarire penala, rechizitoriul retine ca elocvente concluziile expertizei privind comportamentul simulat al inc. care releva modificari ale stresului emotional semnificativ caracteristic indiciilor comportamentului simulat. Ori, asa cum am indicat mai sus, in lipsa unei sustineri a unei concordante cu alte probe, concluziile acestei expertize nu pot prezenta relevanta. S-a putut constat pe parcursul desfasurarii cercetarii judecatoresti, pozitia labila psihica a inculpatului, usurinta cu care se lasa influentat de sustinerile altor persoane si de lipsa de fermitate de care a dat dovada la urmarirea penala. Astfel ca rezultatele astei expertize privind comportamentul simulat vin sa intareasca convingerea instantei privind starea sa excesiv de emotiva.
Inculpatul recunoaste la urmarirea penala unele acte de violente pe care le-a exercitat asupra copilului sau, insa pe data de 25 sau 26.10. 2009, - a doua zi dupa caderea copilului – ca l-a lovit cu o coada de matura peste maini si picioare, cu pumnii in zona capului si a toracelui. Martori oculari la asemenea manifestari violente nu au fost, ramane numai declaratia de recunoastere a inculpatului.
Dimpotriva, la dosar s-au depus „Rapoarte de monitorizare” intocmite de referentul social G.T. (audiata si ea in instanta, fila 92 ds.) din cadrul Primariei com.O., care a avut in supraveghere pe cei doi copii minori ai inculpatului – filele 118-123 ds. instanta, - din care rezulta ca inculpatul a dat dovada de maxima diligenta, atat cat este el in stare, ca sa ingrijeasca, sa-i educe, sa-i creasca pe baietii lui, in lipsa mamei. Aceasta a plecat, parasind domiciliul conjugal si pe cei doi copii minori, ducandu-se sa traiasca in concubinaj cu un alt barbat, - din depozitiile martorilor stiindu-se ca ar fi chiar ruda cu membrii aceleiasi familii B. Toti martorii ce au fost audiati in cauza au relatat comportamentul si grija deosebita pe care a avut-o inculpatul fata de copii sai, de faptul ca ii lua cu el peste tot unde trebuia sa mearga la munca, ca si copiii erau foarte atasati de el. Martora A.C. a aratat ca a dorit chiar ea sa ia macar unul din copii in ingrijirea sa, insa inculpatul nu a vrut s-a aratat dispus sa munceasca, sa se straduie sa le asigure tot ce au nevoie numai ca sa fie impreuna cu ei. De asemenea, a aratat cum „inculpatul este nestiutor de carte si cu toate acestea a fost in stare sa administreze un antibiotic cand a fost nevoie”. –fila 175 dosar instanta.
Afirmatia din chiar dispozitivul rechizitoriului, cum ca inculpatul ar fi recurs la astfel de acte de violente s-ar fi datorat faptului ca minorul este rezultatul unei relatii extraconjugale si ca in acest mod s-a razbunat pe micut, nu are nici un fel de sustinere probatorie, ea contravine chiar cu ceea ce am expus anterior, cu privire la grija paterna manifestata de inculpat fata de cei doi copii ai sai, de constatarile rapoartelor de monitorizare intocmite de referentul social (in cuprinsul acestora nu se mentioneaza ca se constata vreo urma de leziune de violente exercitate de inc. asupra copiilor).
Toate aceste argumente, bazate pe mijloacele de proba administrate in cele doua faze ale procesului penale, pana in prezent – urmarire penala si cercetare judecatoreasca pe fondul cauzei – sunt de natura sa convinga instanta de faptul ca prezumtia de nevinovatie a acestui inculpat nu a fost desfiintata, nu a fost demontata. Daca la momentul sesizarii instantei, se putea contura probabilitatea comiterii unei astfel de infractiuni de catre inculpat –temeiuri care au fost avute in vede si cu prilejul arestarii preventive, ulterior a prelungirii si mentinerii starii de arest preventiv, potrivit art. 300 ind. 1 si art. 300 ind.2 C.pr.pen, de la data de 11.12.2009 si pana la data de 24.09.2010 - instanta de judecata odata cu aparitia acelor alte „indicii temeinice” ca nu inculpatul s-ar face vinovat de infractiunea ce-i este retinuta in sarcina, nu a mai avut puterea sustinerii ideii ca intr-adevar acest om a comis fapta pentru care este cercetat, astfel ca prezumtia de nevinovatie nu a fost in final inlaturata.
Prezumtia de nevinovatie decurge din cerinta ca nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, constituind o garantie ca in lipsa probelor de vinovatie aceasta nu poate fi trimisa in judecata si condamnata.
Ratiunea acestei prezumtii „se bazeaza pe faptul ca nu toate acuzarile sunt adeva­rate, dovada ca atatea procese se termina cu achitare sau inainte de judecata cu neurmarire sau scoatere de sub urmarire. Deci cum ar putea fi considerat cineva vinovat, pe baza acuzatiei, inainte de a se sti daca aceasta este adevarata, dovedita? Ori, chiar acuzarea isi propune ca sa dovedeasca existenta infractiunii si vinovatia inculpatului, si tot restul procesului este cercetarea si constatarea acestor chestiuni; si abia apoi hotararea penala cuprinde concluzia in aceasta privinta. Deci cum ar putea fi considerat vinovat inculpatul atata timp cat se cerceteaza vinovatia lui, si judecata inca nu s-a pronuntat? Si o judecata dreapta, impartiala, nu ar putea porni la desfasurarea procesului penal, cu ideea preconceputa asupra vinovatiei inculpatului.
In doctrina s-a aratat‘ ca si in situatia in care in adancul sufletului lor judecatorii ar fi convinsi de vinovatia inculpatului, trebuie sa ramana deschisi la posibilitatea schimbarii opiniei ca urmare a analizei tuturor probelor administrate. Judecatorilor le este interzis sa faca ori sa spuna ceva, inainte de pronuntarea hotararii, de natura a sugera ca inculpatii au fost deja condamnati. Problematica vinovatiei sau nevinovatiei persoanei acuzate de savarsirea unei infractiuni, ce reprezinta esenta procedurii, trebuie sa ramana deschisa, chiar daca probele administrate impotriva acuzatului par a fi covarsitoare.
Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa isi dovedeasca nevinovatia, putand uza de dreptul la tacere. Sarcina probei incumba organelor de urmarire penala, care sunt obligate sa administreze probele necesare pentru dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existentei faptei, a elementelor constitutive ale infractiunii, sub aspect subiectiv si obiectiv, precum si a lipsei vreunui impediment la punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale, prevazut de art. 10 C.proc.pen.
Nevinovatia nu trebuie, asadar, inteleasa numai ca neindeplinirea conditiilor privind latura subiectiva a infractiunii (mens rea), ci ca absenta vreuneia dintre trasaturile esentiale ale infractiunii prevazute de art. 17 C.pen.
Astfel, prezumtia de nevinovatie permite a se restabili un anumit echilibru intre acuzator si acuzat.
In faza de urmarire penala, organele de urmarire penala au obligatia, potrivit art. 200 si art. 202 alin. (1) si (2) C.proc.pen., de a strange probele necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, in scopul aflarii adevarului si lamuririi cauzei sub toate aspectele. Organele de urmarire penala trebuie sa administreze probele atat in favoarea, cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului, chiar daca acesta recunoaste savarsirea infractiunii.
De asemenea, potrivit art. 262 C.proc.pen., procurorul dispune trimiterea in judecata a inculpatului, cand din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, a fost savarsita de inculpat si ca acesta raspunde penal, in cazul in care constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existand probele necesare si legal administrate.
Instanta sesizata de catre procuror procedeaza la administrarea probatoriului in faza cercetarii judecatoresti in scopul lamuririi cauzei sub toate aspectele. Potrivit art. 287 C.proc.pen., instanta de judecata isi exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii si isi formeaza convingerea pe baza probelor administrate in cauza. Potrivit art. 345 alin. (2) C.proc.pen., instanta poate pronunta condamnarea in situatia in care constata din toate probatoriile administrate in cauza ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. …
In doctrina si in practica judiciara s-a aratat ca prezumtia de nevinovatie poate fi inlaturata numai prin administrarea de probe care sa stabileasca cu certitudine vino­vatia. Prezumtia nu este inlaturata in caz de indoiala cu privire la stabilirea situatiei de fapt, care profita invinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo). Exista indoiala doar atunci cand din coroborarea tuturor probelor nu se poate retine cu certitudine nici vinovatia, nici nevinovatia celui in cauza. In acest caz, indoiala care ramane este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie ce conduce la achitarea inculpatului de catre instanta sau la scoaterea de sub urmarire penala dispusa de catre procuror.
In cazul cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, putand solicita administrarea de probe in aparare, in plus, sarcina probei apartine invinuitului sau inculpatului care invoca o cauza ce inlatura caracterul penal al faptei, ce fusese anterior dovedita de catre organele de urmarire penala (spre exemplu, iresponsabilitatea, betia involuntara completa, legitima aparare), fara ca in acest fel sa existe o incalcare a prevederilor art. 6 parag. 2 din Conventia europeana.
Avand in vedere ca, la pronuntarea unei, condamnari, instanta trebuie sa-si inte­meieze convingerea vinovatiei inculpatului pe baza de probe sigure, certe si intrucat in cauza probele in acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasand loc unei nesigurante in privinta vinovatiei inculpatului, se impune a se da eficienta regulii potrivit careia «orice indoiala este in favoarea inculpatului» (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul in care principiul aflarii adevarului, consacrat in art. 3~C.proc.pen., se regaseste in materia probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, in masura in care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie indoielnica tocmai cu privire la vinovatia faptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritatile judecatoresti penale nu-si pot forma o convingere care sa se constituie intr-o certitudine si, de aceea, ele trebuie sa concluzioneze in sensul nevinovatiei acuzatului si sa-1 achite.
Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta pe probabilitate ci pe"certitudinea dobandita pe baza de probe decisive,complete, sigure in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii).
Numai asa se formeaza convingerea, izvorata din dovezile administrate in cauza, ca realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii) este, fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii) este fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea construita ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar daca in fapt s-au administrat probe in sprijinul invinuirii, iar alte probe nu se intrevad ori pur si simplu nu exista, si totusi indoiala persista in ce priveste vinovatia, atunci indoiala este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie si deci inculpatul trebuie achitat.
Orice persoana aflata in cadrul procesului penal, indiferent de faza procesuala, beneficiaza de respectarea dreptului la prezumtia de nevinovatie pana la pronuntarea unei hotarari penale definitive prin care se stabileste vinovatia sa (quilibet praesumitur bonus, usque dum probatur contrarhim), indiferent daca aceasta hotarare este de con­damnare, de achitare (pentru ca fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni) sau de incetare a procesului penal (de exemplu, ca urmare a interventiei prescriptiei raspunderii penale, amnistiei sau a existentei unei cauze de nepedepsire). Rezulta, asadar, ca prezumtia de nevinovatie nu este o prezumtie absoluta, ci una relativa, care poate fi rasturnata prin probe certe de vinovatie a inculpatului.. ci supune dezbaterii partilor si procurorului in conditii de publicitate si de contradictorialitate incadrarea juridica, in scopul efectuarii unei aparari efective de catre inculpat cu privire la toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei.
Dupa pronuntarea unei hotarari definitive de achitare, nevinovatia unei persoane devine din prezumtie o certitudine opozabila erga omnes astfel incat se poate considera ca acest drept garantat de Constitutie si de art. 6 parag. 2 din Conventia europeana este incalcat, daca in declaratiile sau actele publice emise de organele de urmarire penala sau de alte autoritati publice sau judiciare se sugereaza sau se afirma explicit ca in cauza ar fi trebuit sa fie pronuntata o hotarare de condamnare sau se repune in discutie nevinovatia.
Pentru toate aceste argumente, singura solutie legala si temeinica in aceasta cauza, in opinia instantei n u este decat achitarea inculpatului B.S. intrucat fapta nu a fost savarsita de inculpat, asa cum este stipulat de dispozitiile art. 11 pct. 2 lit.a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit.c C.pr.pen.
Neavand intrunite conditiile prevazute de art. 143 C.pr.pen. si art. 148 C.pr.pen., consideram ca in cauza nu mai poate subzista masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, dispusa de Curtea de Apel Bacau, prin decizia nr. 575/24.09.2010.
Potrivit art. 143 C.pr.pen. „(1) Masura retinerii poate fi luata de procuror ori de organul de cercetare penala fata de invinuit sau inculpat, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.” si potrivit art. 148 C.pr.pen.”(1) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre urmatoarele,cazuri: f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.”
Urmare a solutiei dispuse pe latura penala a cauzei, instanta apreciind ca nu inculpatul este autorul faptei, rezulta deci lipsa de plano a conditiilor cerute de art. indicate mai sus, in speta, indiciile comiterii unei fapte penale, ca inculpatul este autorul ei si ca lasarea sa in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica. Pentru aceste considerente urmeaza ca in baza art. 350 C.pr.pen. sa dispunem revocarea masurii obligarii de nu parasi tara luata asupra inculpatului la data de 24.09.2010.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, pe de o parte s-a stabilit in cursul cercetarii judecatoresti ca nu s-a constituit nimeni parte civila in cauza, intrucat inculpatul in calitatea sa de parinte, s-a ocupat de toate cheltuielile prilejuite de decesul, pomenile si obiceiuri si alte ritualuri specifice, iar pe de alta parte, solutia dispusa pe latura penala , respectiv achitarea in baza art. 10 lit. c C.pr.pen. nu lasa loc nici unei posibilitati de acordare a despagubirilor – chiar de ar fi fost ,instanta fiind obligata sa respecte prevederile aratate in mod clar de art. 346 alin.3 C.pr.pen.
In temeiul art.109 C.pr.pen. se va dispune pastrarea mijloacelor materiale de proba ridicate , respectiv:PLICUL NR. 1 - ce contine 1 (una) pereche de papuci negri cu inscriptia „Caugzujinbu", marimea 23;PLICUL NR. 2 - ce contine 2 (doua) sosete de culoare mov cu verde;PLICUL NR. 3 - ce contine 1 (una) bluza bleu-marin cu maneci roii si guler cu nasturi;PLICUL NR. 4 - ce contine 1 (una) pereche pantaloni de culoare albastra cu dungi albe si bleu;PLICUL NR. 5 - ce contine 1 (una) pereche de pantaloni 3/4 de culoare rosie;PLICUL NR. 6 - ce contine 1 (una) bluza (pulover) albastra avand pe eticheta inscriptia „SPORTS", marimea 12;PLICUL NR. 7 - ce contine 1 (una) bluza de culoare crem, cu nasturi pe umarul stang si cu desene (spirale si ursuleti);PLICUL NR. 8 - ce contine 1 (un) recoltor exudat faringian cu proba de sange recoltat de la cadavru - proba de referinta. si aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacau.
In privinta cheltuielilor judiciare, potrivit dispozitiilor art. 192 alin.3 C.pr.pen. singura varianta este lasarea lor in sarcina statului, avand in vedere solutia de achitare ce s-a dispus.
In temeiul art. 11 pct. 2 lit.a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit.c C.pr.pen. achita inculpatul B.S. pentru savarsirea infractiunii de „omor calificat”, prev. de art. 174-175 lit.c C.pen. intrucat fapta nu a fost savarsita de inculpat.