Prin cererea inregistrata sub nr. 1812/110/2009, reclamanta SC C SA in contradictoriu cu paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea in totalitate a H.C.L nr.8/23.01.2009 privind trecerea unei parti din imobilul Bloc 7/IV-respectiv Tronsonul „C” situat in municipiul Bacau, B-dul Unirii, nr.32, din domeniul privat in domeniul public, completandu-se H.C.L nr.111/2007 prin care s-a insusit inventarul domeniului public al municipiului Bacau-initiator Primarul Municipiului Bacau si suspendarea executarii actului administrativ contestat.
S-a achitata taxa de timbru de 4 lei. S-au anulat timbre judiciare de 0,15 lei.
In motivarea actiunii s-a aratat ca prin adoptarea H.C.L nr.8/23.01.2009 i se aduc grave prejudicii, fiindu-i vatamat dreptul de proprietate cat si interesul sau legitim, deoarece s-a ignorat situatia reala a imobilului –constructie BL 7 respectiv „Tronsonul C” situat in municipiului Bacau in sensul ca nu s-a avut in vedere faptul ca societatea a suportata in exclusivitate costurile privind conservarea acestui imobil, respectiv lucrarile de executare in vederea finalizarii acestei constructii, incepand cu anul 2003.
S-a mai aratat ca pentru imobilul – constructie, detine urmatoarele acte care dovedesc calitatea de proprietari (inclusiv extras de carte funciara) astfel:
De asemeni, H.C.L nr. 8/23.01.2009 este lovita de nulitate absoluta prin nerespectarea normelor imperative prevazute de legislatia in vigoare, neavand in vedere situatia faptica, juridica, reala si actuala a imobilului cat si valoarea lucrarilor executate de catre societate pana in prezent, iar prin mentinerea ca legala a acestei hotarari se afla in imposibilitatea de a-si valorifica investitia suportata in exclusivitate de societate cat si terenul aferent acestui tronson de bloc, situatie ce ar incalca dreptul sau de proprietate ocrotit de legislatia in vigoare si ar reprezenta un abuz contra intereselor sale legitime conform art. 246 Cod penal.
Reclamanta a mai mentionat ca prin hotararea contestata s-a procedat la o expropriere fortata, in mod abuziv fara acordarea unei juste si prealabile despagubiri, fiind incalcata Constitutia Romaniei, Legea nr. 213/1998, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, O.G nr.35/30.01.2002, Legea nr. 393/2004, Legea nr.215/2001.
In sustinerea actiunii au fost depuse inscrisuri.
Paratul nu a formulat intampinare, dar a invocat oral la termenul din data de 22.04.2009 exceptia tardivitatii actiunii, iar la termenul din data de 24.06.2009 exceptia lipsei de interes, solicitand suspendarea judecarii cauzei in baza art. 244 (1) pct.1 Cod pr civila pana la solutionarea de catre Judecatoria Bacau a cauzei de iesire din indiviziune.
Tot la termenul din data de 24.06.2009 instanta a pus in discutie cererea de suspendare a executarii H.C.L nr.8/23.01.2009, pentru acest capat de cerere reclamanta achitand o cautiune in cuantum de 1000 lei conform recipisei de consemnare seria nr. 24.06.2009 la CEC Bank
Prin sentinta civila nr.640/01.07./2009 instanta a respins exceptiile: tardivitatii actiunii, a lipsei de interes si cererea de suspendare a judecatii cauzei in baza art. 244 (1) pct.1 Cod pr civila, admitand capatul doi al cererii de chemare in judecata, suspendand executarea H.C.L nr.8/23.01.2009 pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. .
Pe fondul cauzei, instanta a retine urmatoarele:
Prin H.C.L nr.8/23.01.2009 s-a aprobat trecerea unei parti din imobilul – Bloc 7 situat in municipiul Bacau din domeniul privat in domeniul public al municipiului Bacau si inscrierea acestuia in inventarul domeniului public, completandu-se H.C.L nr.111/2007, prin care s-a insusit inventarul domeniului public al Municipiului Bacau, cu motivarea ca in conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996-Legea locuintei, locuintele de serviciu se pot finanta din bugetul de stat sau bugetele locale si pentru ca aceasta finantare sa fie posibila, locuintele respective trebuie sa fie in domeniul public.
Insa, instanta retine faptul ca in primul rand aceasta hotarare a Consiliului Local Bacau s-a data cu incalcarea H.G nr. 1138/2003 privind transmiterea unei parti dintr-un imobil aflat in domeniul privat al statului si in administrarea Ministerului Administratiei si Internelor in domeniul privat al municipiului Bacau si in administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacau.
De asemeni, conform art. 3 din H.G nr.1138/2003, la darea in folosinta a acestui imobil M.A.I urma sa redobandeasca dreptul de administrare asupra unui numar de apartamente, cu statut de locuinta de serviciu, avand o suprafata locuibila proportionala cu ponderea valorii actualizate a lucrarilor executate prin bugetul propriu din valoarea finala a obiectului, suma platilor efectuate de catre M.A.I pana la data transferului fiind de 4.689.606. 000 ROL, aspecte despre care nu se vorbeste nimic in H.C.L nr. 8/23.01.2009.
Mai mult decat atat, emitentul acestei hotarari, a ignorat dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care este amplasat Blocul de locuinte 7 Bacau, fapt atestat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria 03.06.1994 (fila 10-11 dosar), extras de Carte funciara (fila 44 dosar).
Faptul ca terenul in discutie este proprietatea particulara a reclamantei conform certificatului mentionat anterior , este recunoscut de Primaria Municipiului Bacau in Certificatul de Urbanism nr. (fila 12 dosar) si in Autorizatia de construire nr. (fila 13 dosar), iar in ceea ce priveste dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului-constructie Bloc 7 situat in Bacaurezulta din extrasul de Carte funciara, Autorizatiile de Construire nr. 31.08.2001 si nr. 13.05.2008 emise de Primaria Municipiului Bacau, situatiile de lucrari, procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 27.01.2009 (fila 67-209 dosar).
Ca urmare, prin emiterea H.C.L nr.8/23.01.2009 s-a incalcat dreptul de proprietatea al reclamantei, drept garantat de Constitutia Romaniei cat si de legislatia europeana (primul Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului - art. 1 „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de nulitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generate ale dreptului international”, procedandu-se practic la o expropriere fortata si in mod abuziv fara acordarea unei juste si prealabile despagubiri.
Ca urmare, fata de motivele de fapt si de drept, instanta urmeaza a admite actiunea si a dispune anularea H.C.L nr.8/23.01.2009.
Anulare act emis de autoritati publice locale
Sentinta civila nr. 113 din data de 17.02.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro