Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI. VALOAREA PRAG PREVAZUTA DE ART.3 PCT.12 DIN LEGEA NR.85/2006, REPREZINTA CUANTUMUL MINIM AL CREANTEI, PENTRU A PUTEA FI INTRODUSA CEREREA CREDITORULUI. MARIREA VALORII PRAG INTRE DATA INTRODUCERII... Decizie nr. 547 din data de 10.10.2011
pronunțată de Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Materie : RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI. VALOAREA PRAG PREVAZUTA DE ART.3 PCT.12 DIN LEGEA NR.85/2006, REPREZINTA CUANTUMUL MINIM AL CREANTEI, PENTRU A PUTEA FI INTRODUSA CEREREA CREDITORULUI. MARIREA VALORII PRAG INTRE DATA INTRODUCERII CERERII SI DATA PRONUNTARII JUDECATORULUI SINDIC ASUPRA CERERII INTRODUCTIVE NU POATE ATRAGE RESPINGEREA CERERII PENTRU NEATINGEREA VALORII PRAG, CATA VREME LA DATA SESIZARII INSTANTEI CUANTUMUL MINIM AL CREANTEI ERA CEL PREVAZUT DE LEGE LA DATA RESPECTIVA.

- art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.

Decizia nr.547/C/10.10.2011 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Prin sentinta nr.1500/F/2010, pronuntata de Tribunalul Satu Mare a fost admisa contestatia formulata de debitoarea SC S. SRL S. M. in consecinta:
S-a respins cererea formulata de creditoarea D. G. A F. P. S. M. impotriva debitoarei SC S. SRL, pentru deschiderea procedurii insolventei.
Fara cheltuieli de judecata.
Fata de probele de la dosar, instanta a apreciat ca cererea formulata de creditoarea D. G. A F. P. S. M., nu este intemeiata.
Din actele de la dosar rezulta ca initial creditoarea DGFP S. M. a solicitat deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea SC S. SRL, cu motivarea ca are o creanta certa, lichida si exigibila in suma de 54.738 lei.
Contestatoarea a solicitat respingerea cererii prin contestatia formulata, intrucat mentioneaza ca dupa depunerea cererii s-au mai facut plati catre creditoare si este de acord si cu plata restului debitului.
Creditoarea a comunicat ca la data formularii ultimei intampinari suma datorata era de 41.876 lei.
Raportat la toate probele administrate in fata instantei, judecatorul sindic a apreciat ca cererea creditoarei nu este intemeiata.
Potrivit art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, cu modificarile ulterioare, valoarea prag pentru deschiderea procedurii insolventei este de 45.000 lei insa tocmai din sustinerea creditoarei rezulta ca valoarea solicitata este sub acest prag, respectiv 41.876 lei.
In consecinta instanta a apreciat ca nu sunt indeplinite prevederile art.3, pct.1 lit.a, pct.6, pct.11, 22, 31 si 34 din Legea nr.85/2006 si s-a respins ca neintemeiata cererea formulata.
Impotriva acestei sentinte, in termen si scutit de plata taxelor judiciare de timbru a declarat recurs creditoarea D. G. A F. P. S. M. solicitand casarea acesteia si rejudecand cauza, a dispune respingerea contestatiei debitoarei si admiterea cererii de deschidere a procedurii insolventei impotriva acesteia.
In dezvoltarea motivelor de recurs s-a invederat ca, sentinta atacata este nelegala, deoarece in mod gresit instanta de fond a retinut ca valoarea de 41.876 lei solicitata pentru deschiderea procedurii insolventei, este sub valoarea prag de 45.000 lei prevazuta de lege, in conditiile in care, la data promovarii cererii valoarea prag impusa de Legea nr.85/2006, era de 10.000 lei.
Pe fondul cauzei recurenta a aratat ca, admisibilitatea cererii sale este justificata prin existenta creantei certe, lichide si exigibile de mai mult de 30 de zile, reprezentand obligatii fiscale neachitate la bugetul consolidat.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 Cod procedura civila, art.8 din Legea 85/2006.
Intimata desi legala citata nu a formulat intampinare si nici nu si-a exprimat pozitia fata de prezentul recurs.
Verificand hotararea atacata, prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, conform art.304 /1 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut urmatoarele: Prin cererea inregistrata la data de 21.09.2009, pe rolul Tribunalului Satu Mare, creditoarea D. G. A F. P. S. M. a solicitat a se dispune deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului SC S. SRL S. M., invocand fata de aceasta, o creanta in suma de 54.738 lei.
La data introducerii cererii de catre creditoare, valoarea prag prevazuta de art. 3 pct.12 din Legea nr.85/2006, actualizata, era de 30.000 lei, valoare care, in prezent este intr-adevar de 45.000 lei, ca urmare a modificarilor aduse prin Legea nr.169/14.07.2010.
Instanta de fond a solutionat cauza exclusiv pe cale de exceptie, retinand ca, valoarea creantei creditoarei, in suma de 41.876 lei, astfel cum aceasta a precizat prin intampinarea formulata la contestatia debitoarei, se situeaza sub valoarea prag de 45.000 lei prevazuta de textul de lege mai sus evocat.
Este adevarat ca, prin intampinarea depusa in dosarul de fond ( fila 46), inregistrata la 12.07.2010, creditoarea a recunoscut ca, debitoarea a achitat debitele principale existente la data promovarii cererii, insa aceasta nu a avut in vedere faptul ca accesoriile si debitele au continuat sa se acumuleze, astfel ca, la data de 5.07.2010, societatea figureaza in fisa sintetica cu obligatii la bugetul consolidat de stat in suma de 41.876 lei.
Aceasta este de altfel suma retinuta de catre instanta de fond ca fiind datorata de catre debitoare, insa, a respins cererea creditoarei, cu motivarea ca, aceasta se situeaza sub valoarea prag impusa de Legea nr.85/2006.
Rationamentul instantei de fond este insa eronat, deoarece, valoarea prag care trebuie avuta in vedere la solutionarea prezentei cauze, este aceea prevazuta de lege la data sesizarii instantei cu cererea de deschidere a procedurii insolventei si nu valoarea prevazuta de lege la data pronuntarii hotararii.
Pentru aceste motive si pentru a se analiza pe fond cererea formulata de catre creditoare, in temeiul art. 312 alin.5 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul de fata, iar pe cale de consecinta, a casat sentinta nr.1500/18 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, cu trimitere spre rejudecare aceleasi instante, tinand cont de considerentele prezentei decizii.

Sursa: Portal.just.ro