Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la tabelul preliminar al creditorilor. Notificarea creditorilor neidentificati in lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea nr. 85/2006 cu privire la deschiderea procedurii insolventei. Termenul limita pentru inregistrarea crean... Decizie nr. 114 din data de 28.01.2011
pronunțată de Curtea de Apel Bacau

Prin sentinta civila nr.820/30.06.2010 pronuntata in dosarul nr.3034/110/2009 Tribunalul Bacau a respins ca nefondata contestatia formulata de creditoarea B., la tabelul preliminar al creantelor.
Instanta de fond a retinut ca prin incheierea din data de 02.09.2009 pronuntata in dosarul nr. 3034/110/2009 s-a admis cererea debitoarei S.C. S. I. S.R.L. si s-a deschis procedura insolventei. Prin aceeasi sentinta a fost stabilit termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului 30.10.2009.
Creditoarea B. a formulat cerere de inscriere creanta la data de 09.04.2010. La solutionarea cauzei, instanta a avut in vedere ca sentinta de deschidere a procedurii a fost publicata in conformitate cu art. 61 al.3 din Legea 85/2006 in BPI si in intr-un ziar de larga circulatie si disp. art. 7 alin. (3) teza a II-a care statueaza ca, in ipoteza in care creditorii nu au putut fi identificati in lista prevazuta de art. 28 alin. (1) lit. c) intrucat la cererea pe care debitorul a introdus-o pentru deschiderea procedurii nu a atasat lista completa a creditorilor si a adreselor, indiferent de natura creantelor pe care o au, acesti creditori vor fi citati, prin exceptie de la exceptia consacrata de art. 7 alin. (3) teza I, prin Buletinul procedurilor de insolventa, revenindu-se astfel la situatia-regula consacrata de art. 7 alin. (1) teza I din lege.
In cauza termenul pentru depunerea cererii de creanta a fost 30.10.2009, iar cererea formulata de creditoare a fost depusa la posta la data de 09.04.2010.
Fata de aceste aspecte, constatand ca procedura de notificare a fost indeplinita in mod legal, iar administratorul judiciar in mod corect nu a inscris creanta, intrucat cererea fusese tardiv depusa, instanta a respins contestatia ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatoarea, considerand ca sentinta civila nr.820/30.06.2010, pronuntata de Tribunalul Bacau este nelegala, intrucat a fost pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art.61, art.62, art.28, art.20,si art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Recurenta sustine ca instanta de fond, omitand sa raporteze actul dedus judecatii la temeiul legal incident in cauza, a respins contestatia impotriva tabelului preliminar rectificat, ca nefondata, considerand in mod eronat ca a depus cererea de inscriere la masa credala tardiv. Prin considerentele sentintei civile recurate, instanta de fond a dat o interpretare gresita dispozitiilor art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006 si a retinut in mod eronat faptul ca „in ipoteza in care pentru creditorii care nu pot fi identificati in lista prevazuta la art.28 alin.1 lit. c procedura notificarii prevazuta de art.61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa”, facand abstractie de decizia nr.123/03.02.2009 a Curtii Constitutionale.
Prin decizia nr.123/ 03.02.2009, Curtea Constitutionala a statuat ca, printr-o decizie anterioara nr. 1137 din 4.12.2007 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, "Curtea a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art.7 din Legea nr.85/2006, in ansamblul lor, deci inclusiv a normei cuprinse in alin.3 teza a doua din acest articol", si in consecinta, exista obligatia practicienilor in insolventa de notificare a creditorilor conform dispozitiilor Codului de procedura civila. In lumina acestei decizii si conform art.61 alin. l si 3 coroborat cu art.62 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar, in urma deschiderii procedurii reglementata de legea insolventei, avea obligatia notificarii tuturor creditorilor, conform dispozitiilor legale, obligatie neindeplinita de administratorul judiciar.
Recurenta sustine ca pentru a putea opera sanctiunea tardivitatii unei creante, este imperios necesara nerespectarea termenelor stipulate in notificarea emisa in temeiul art.61 alin. l si 3 coroborat cu art.62 din Legea nr.85/21006 de administratorul judiciar si comunicata creditorului in cauza. Ori in speta dedusa judecatii aceasta notificare nu le-a fost comunicata, sens in care nu au termene de respectat, obligatia notificarii incubandu-i administratorului judiciar. In lipsa unei astfel de notificari in temeiul art.76 d) din Legea nr.85/2006, considera creanta cu care a solicitat a fi inscrisi la masa credala declarata in termen, la data de 07.04.2010 (data postei) si nu la data de 09.04.2010 asa cum in mod eronat a retinut instanta de fond.
Instanta de fond, prin considerentele sentintei, se raporteaza strict la dispozitiile art.7 alin.3 teza II, omitand a observa si constata faptul ca, creditorii pot fi cunoscuti si din lista depusa de debitoare conform dispozitiilor art.28 alin. l lit. b si nu numai din lista depusa de debitoare conform art.28 alin .l lit. c din Legea nr.85/2006, pronuntand astfel o sentinta cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente.
De asemenea, instanta de fond prin considerentele sentintei recurate arata faptul ca " sustinerile contestatoarei ca s-ar fi regasit sarcinile impuse de ea in lista bunurilor depusa de debitoare si ca nu a fost notificata excede cadrului legal si, in subsidiar, in lista bunurilor depusa de debitoare nu figura contestatoarea", sustinere, de asemenea eronata.
Conform dispozitiilor art.28 alin. l lit. c din L.85/2006, debitoarea are obligatia sa depuna odata cu cererea sa introductiva si o lista a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate. Depunerea incompleta sau eronata a actelor de catre debitoare, si neverificata in mod corespunzator de catre administratorul judiciar conform dispozitiilor art.20 alin. l lit. c, nu poate sanctiona creditorul cu decaderea din dreptul de a fi inscris la masa creditorilor.
Pentru creditorii care nu pot fi identificati in actele contabile, legiuitorul a instituit prezumtia notificarii in Buletinul procedurilor de insolventa, pentru asigurarea celeritatii procedurii, in conditiile in care existenta unor astfel de creditori ar trebui sa fie o exceptie pentru debitorii care isi indeplinesc intocmai obligatiile legale de a declara toti creditorii fie ei si garanti ipotecari sau fidejusori si de a tine evidentele contabile potrivit legii.
Raportat la scopul Legii nr.85/2006, instituit de legiuitor si anume acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, se observa faptul ca scopul debitoarei urmarit prin predarea unei evidente contabile incomplete si eronate, este denaturarea scopului legii, prin micsorarea pasivului inscris la masa credala.
Conform dispozitiilor art.20 alin. l lit. c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar prin prerogativele date de dispozitiile legale, are obligatia de ‘intocmirea actelor prevazute la art.28 alin. 1, in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inlauntru termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele respective, cand acestea au fost prezentate de debitor".
In lumina articolului mai sus precizat, administratorul judiciar avea obligatia legala de verificare a informatiilor cuprinse in actele depuse de debitoare in conformitate cu prevederile art.28 din L.85/2006, ocazie cu care a luat cunostinta de situatia juridica a bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei si de faptul ca anumite bunuri se afla ipotecate in favoarea creditoarei, astfel incat avea obligatia sa purceada la notificarea tuturor creditorilor debitoarei conform dispozitiilor L.85/2006.
Mai mult conform dispozitiilor Legii nr.7/1996, ipoteca se inscrie in Cartea Funciara pentru opozabilitatea ei fata de terti, ori, insasi din scopul urmarit de legiuitor prin dispozitiile legii enuntate, inscrierea ipotecii in cartea funciara da dreptul oricarei persoane interesate sa afle daca bunurile sunt grevate de anumite sarcini si in favoarea caror persoane, astfel incat administratorul judiciar cu ocazia verificarii listei depuse de debitoare in temeiul art.28 alin. l lit. b, avea posibilitatea sa cunoasca faptul ca recurenta avea calitatea de creditor.
Avand in vedere ca administratorul/administratorii statutari ai debitoarei nu s-au conformat obligatiei de a preda o evidenta contabila conform cerintelor stipulate de legiuitor prin dispozitiile art.7 alin. l din L.85/2006, apreciaza recurenta ca modalitatea de comunicare prin publicitate a sentintei de deschidere a procedurii nu poate fi asimilata unei notificari legale fata de aceasta, in vederea inregistrarii declaratiei de creanta.
Depunerea incompleta de catre debitoare la dosarul cauzei a actelor si informatiilor prevazute de art.28 alin. l din Legea nr.85/2006, nu poate avea consecinta inlaturarii dreptului creditorilor nenotificati de a cere includerea creantelor lor in pasivul debitoarei aflate in insolventa.
Mai sustine recurenta ca sentinta civila nr.820/30.06.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau este si netemeinica.
Instanta de fond a pronuntat incheierea recurata omitand a observa ca insasi din materialul probator administrat in cauza, rezulta fara drept de tagada culpa si reaua credinta a administratorului judiciar in exercitarea atributiilor stipulate de dispozitiile legale in materie in sensul neverificarii, necompletarii si necorectarii informatiilor depuse de debitoare conform prevederilor art.28 din Legea nr.85/2006 si de nenotificare in conformitate cu dispozitiile art.61 coroborat cu art.62 din L.85/2006, masura neobservata si nesanctionata de instanta de fond.
Instanta de fond nu a apreciat totalitatea materialului probator administrat in cauza, de unde ar fi putut constata faptul ca recurenta a depus toate diligentele in vederea valorificarii drepturilor ce deriva din legea insolventei in sensul depunerii declaratiei de creanta atunci cand a cunoscut deschiderea procedurii.
Nerespectarea dispozitiilor legale de catre practicienii in insolventa si, in speta dedusa judecatii, de catre administratorul judiciar numit in cauza (de neverificare, necorectare si necompletare a informatiilor depuse de debitoare in temeiul art.28 alin. l din legea insolventei, nenotificare conform art.61 coroborat cu art.62 din L.85/2006) si de catre administratorul statutar (de netinere a contabilitatii in conformitate cu legea) nu poate sanctiona creditorul de buna credinta care are un drept de creanta impotriva debitoarei si care intelege sa si-l valorifice prin inscrierea la masa credala in momentul in care a luat cunostinta de deschiderea procedurii impotriva debitoarei, fie el si ulterior expirarii termenului de inregistrare a creantei la masa credala.
In concluzie, solicita admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei civile nr.820/30.06.2010 in sensul admiterii actiunii si pe fond admiterea contestatiei impotriva tabelului preliminar rectificat in sensul inscrierii creantei in cuantum de 3.785.089,55 EUR, la care se adauga dobanzile calculate pana la data achitarii efective a creantei si mentinerea celorlalte dispozitii legale ale sentintei.
Intimatul administrator judiciar a formulat intampinare, prin care arata ca in lista depusa de debitoare, contestatoarea nu figureaza ca creditor, ca a notificat deschiderea procedurii insolventei in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr.4288/16.09.2009 si in ziarul „Adevarul” din 22.09.2009, ca anterior datei de 30.10.2009 a notificat contestatoarea cu privire la deschiderea procedurii, desemnarea administratorului judiciar si pastrarea dreptului de administrare al debitoarei, iar contestatoarea a primit aceste notificari, dovada fiind faptul ca pe extrasul de cont din 1.10.2009 apare mentiunea „S.C. S. I. S.R.L. societate in insolventa”.
Curtea, analizand actele si lucrarile din dosar si sentinta recurata, in raport de motivele de recurs invocate in conditiile art.3041 Cod procedura civila, constata ca recursul este nefondat, din urmatoarele considerente:
Judecatorul sindic a retinut ca prin incheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei debitoarei S.C. S. I. S.R.L. s-a stabilit ca termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului este la data de 30.10.2009. A mai retinut ca hotararea de deschidere a procedurii a fost publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa, ca recurenta a formulat cererea de inscriere a creantei la 9.04.2010, cerere tardiva in raport de dispozitiile art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006.
Recurenta sustine ca instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006, facand abstractie de decizia nr.123/3.02.2009, pronuntata de Curtea Constitutionala.
Analizand acest aspect, Curtea retine ca prin decizia nr.1137/4.12.2007, mentionata in cuprinsul deciziei invocata de recurenta, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art.7 din Legea nr.85/2006 si s-a constatat ca acestea sunt contrare prevederilor art.24 si 53 din Constitutie, in masura in care se interpreteaza ca prima comunicare a actelor de procedura catre persoanele impotriva carora se promoveaza o actiune in temeiul dispozitiilor Legii nr.85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se realizeaza num ai prin Buletinul procedurilor de Insolventa, iar nu si potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila. Aceasta decizie nu are incidenta in cauza, intrucat recurenta nu intra in sfera persoanelor vizate de aceasta decizie, respectiv persoane impotriva carora se introduce o actiune intemeiata pe dispozitiile Legii nr.85/2006.
Notificarea deschiderii procedurii are o reglementare generala, consacrata prin dispozitiile art.61 si 62 din Legea nr.85/2006. Potrivit art.61 alin.3, notificarea se realizeaza conform prevederilor Codului de procedura civila si se va publica, totodata, intr-un ziar de larga circulatie si in Buletinul procedurilor de insolventa. De la aceasta regula, legiuitorul a prevazut o exceptie in ceea ce priveste pe creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. 1 lit. c. In cazul acestora, potrivit dispozitiilor art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006, procedura notificarii prevazuta de art.61 se considera indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
Recurenta nu a fost mentionata in lista creditorilor depusa de debitoare si in aceasta situatie devine aplicabila teza a II-a a art.7 alin.3, procedura notificarii fiind considerata indeplinita prin publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa. In aceste conditii, recurenta avea obligatia de a formula cererea pentru inscrierea creantei pana la data de 30.10.2010, termenul stabilit prin hotararea de deschidere a procedurii.
Este adevarat ca debitoarea are obligatia de a depune odata cu cererea introductiva si o lista a bunurilor cu mentionarea datelor referitoare la sarcinile de care sunt grevate si ca aceasta lista poate oferi informatii cu privire la creditori, insa aceasta imprejurare nu poate fi opusa normei legale care prevede in mod expres, procedura notificarii creditorilor care nu sunt mentionati in lista depusa de debitoare in conformitate cu dispozitiile art.28 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
Criticile referitoare la activitatea administratorului judiciar nu pot fi analizate in acest cadru procesual, intrucat neindeplinirea obligatiei prevazute de art.20 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006 nu poate constitui temei pentru inlaturarea aplicarii art.7 alin.3 teza a II-a, ci poate fi analizata in cadrul unei cereri intemeiata pe dispozitiile art.22 alin.4 din Legea nr.85/2006.
In concluzie, Curtea retine ca procedura de notificare a recurentei a fost legal indeplinita prin Buletinul Procedurilor de Insolventa si ca aceasta avea obligatia de a depune declaratia de creanta pana la data de 30.10.2009.
In conditiile in care declaratia de creanta a fost depusa la data de 9.04.2010, judecatorul sindic a retinut in mod corect ca a fost depusa tardiv, hotararea pronuntata in acest sens fiind legala si temeinica.

Sursa: Portal.just.ro