LIPSA CAPACITATE DE FOLOSINTA PRIMARIE

Decizie nr. 39 din data de 13.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacau

LIPSA CAPACITATE DE FOLOSINTA PRIMARIE

Decizia civila nr. 39 din 13 aprilie 2009

Prin sentinta civila nr. 952 din 5 nov.2008 a Tribunalului Bacau, s-a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta si s-a respins actiunea civila avand ca obiect Legea nr. 10/2001 formulata de reclamantii M.T. prin procurator M.S. in contradictoriu cu Primaria M.B., ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de capacitate de folosinta, luandu-se act de renuntarea la judecata in contradictoriu cu paratii: M.V., P.S. si S.C R.O.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca prin cererea introductiva reclamanta M.T. a chemat in judecata parata Primaria M.B. pentru a-i face oferta de restituire prin echivalent, la o valoare stabilita pe baza de expertiza, dupa valoarea de circulatie a terenurilor in suprafata de 2000 mp, situate in Bacau, str. Nufarului nr. 34 si constatarea nulitatii absolute a contractelor de concesiune incheiate intre Primaria M.B. si paratii M.V., P.S. si S.GR.O.
S-a retinut ca, reclamanta a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, solicitand restituirea terenului mentionat, care la data notificarii era liber, si in prezent pe teren sunt edificate constructii de paratii M.V., P.S. si S.GR.O.
La termenul din 25 iunie 2008, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii de chemare in judecata solicitand anularea dispozitiei emise de Primarul M.B., la data de 8 februarie 2008, cerere ce a fost respinsa de instanta prin incheierea din 24 septembrie 2008, intrucat a fost depusa dupa prima zi de infatisare.
Instanta de fond a apreciat ca parata Primaria M.B. nu are capacitate de folosinta intrucat ca structura institutional administrativa nu se incadreaza in niciuna din categoriile de persoane juridice prevazute de art. 26 lit. d - e, respectiv art. 26 lit. e din Legea nr. 215/2001, care nu a reglementat acordarea de personalitate juridica primariilor, situatie in care s-a considerat ca actiunea trebuie respinsa fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de capacitate de folosinta.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamanta, apelul fiind declarat in termen, motivat si scutit de plata taxei de timbru, conform art. 55 din Legea nr. 10/2001.
In motivarea recursului se arata in esenta ca in mod eronat si vadit contradictoriu instanta a retinut in incheierea de sedinta ca reclamanta a inteles sa se judece cu Primaria M.B., reclamanta intelegand sa se judece cu autoritatea publica emitenta a Dispozitiei din 08 februarie 2008 - respectiv cu Primarul M.B..
Sustine recurentul ca gresit instanta nu s-a pronuntat asupra scoaterii din cauza a celorlalte persoane fizice si juridice mai intai asa cum s-a cerut si s-a pronuntat mai intai asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale a Primariei M.B.
De asemenea, arata apelanta ca in considerentele sentintei, instanta este in contradictie, intrucat desi arata obiectul corect al cererii reclamantei, respinge gresit dezvoltarea motivelor de fapt si de drept ale cererii reclamantei, care impunea desfiintarea dispozitiei din 8 februarie 2008 si ca instanta a schimbat vointa interna a reclamantei preluand o eroare a grefei care in loc de Primar scrie Primarie.
Mai sustine apelanta ca argumentatia in drept a instantei este gresita, fiind vorba de Legea nr. 186/6 iulie 2006 de modificare a Legii nr. 215/2001 si nu de Decretul nr. 215/2001 si ca, prin solutia pronuntata prima instanta nu a permis administrarea probelor, situatie in care solicita administrarea probei cu expertiza.
Examinand cauza sub aspectul motivelor de apel invocate Curtea de Apel retine urmatoarele:
Referitor la primul motiv de apel invocat privitor la retinerea eronata in incheierea de sedinta ca reclamanta ar fi inteles sa se judece cu Primaria M.B., se va aprecia ca nu poate fi retinut, intrucat apelanta nu a facut nici o dovada in acest sens.
Verificand preambulul hotararii pronuntate se constata ca reclamanta prin aparator a precizat in mod expres ca intelege sa se judece doar cu Primaria M.B., renuntand sa se judece cu ceilalti parati.
Desi instanta, in sedinta publica invoca exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei Primaria M.B., aparatorul reclamantei avand cuvantul pe exceptia invocata - solicita doar respingerea acestei exceptii, fara insa a face vorbire de o eventuala eroare cu privire la parata mentionata in cauza.
Nu vor putea fi retinute nici celelalte sustineri ale apelantei intrucat, cererea depusa de reclamanta la data de 25 iunie 2008 nu a constituit doar o dezvoltare in fapt si in drept a motivelor actiunii initiale, ci a constituit o modificare a actiunii, modificare ce a fost respinsa de instanta, fiind formulata dupa prima zi de infatisare, iar paratii s-au opus acestei cereri.
Este adevarat ca in aceasta cerere de modificare s-a solicitat anularea dispozitiei emise de Primarul M.B. la data de 8 februarie 2008, insa aceasta modificare a fost respinsa, iar din actiunea introductiva rezulta ca reclamanta face vorbire doar de obligarea Primariei M.B. sa-i faca oferta de restituire.
Apelanta a incercat prin motivele de apel sa sustina ideea ca actiunea introductiva implica si desfiintarea deciziei emise de Primarul M.B. la notificarea formulata de apelanta, insa acest aspect nu va putea fi retinut intrucat actiunea a fost introdusa la data de 6 septembrie 2007, iar decizia s-a emis de Primarul M.B. la data de 8 februarie 2008 astfel incat la data promovarii actiunii nu se putea avea in vedere solutia ce urma a fi adoptata in cuprinsul deciziei ce urma a fi emisa de Primarul M.B.
De asemenea, apelanta nu a dovedit in nici un mod existenta unei eventuale greseli cu privire la mentionarea Primariei M.B. in loc de Primarul M.B., cum sustine.
Referitor la motivarea in drept a solutiei pronuntate, cu referire la Decretul 215/2001 se va aprecia ca aceasta este doar o eroare, intrucat textul la care face referire instanta de fond se regaseste in cuprinsul Legii nr. 215/2001, legea administratiei publice locale care prevede la art. 21 al.3 ca, in justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, dupa caz de primar sau de presedintele consiliului judetean. Se va mai preciza referitor la Legea nr. 286/2006 invocata de apelanta, ca aceasta este o lege de modificare si completare a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 care a fost republicata, dandu-se textelor o noua numerotare si in care, Primaria ca structura institutional administrativa nu se incadreaza printre persoanele juridice prevazute de aceasta lege.
De asemeni, se va aprecia si ca in mod corect instanta s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor conform art. 137 Cod procedura civila si de asemeni in mod legal a luat act de renuntarea reclamantei la judecata cu privire la ceilalti parati, conform art. 246 Cod procedura civila.
Respingandu-se actiunea pe exceptie, in mod corect nu s-au mai administrat probe, fiind de prisos cercetarea in fond a pricinii in raport cu exceptia admisa de instanta.
Avand in vedere situatia retinuta Curtea de Apel in baza art. 296 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro