Judecatoria medias
Sentinta civila - 762 / 14.04.2010
Domeniul social - contestatie la executare
Prin opozitia la executare inregistrata la Judecatoria Medias in data de 10.03.2010 sub nr. - /257/2010petentii H. P. H. R. au solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimatele B. C. C. SA Agentia M. si SC N. S SRL prin administrator judiciar B. I. , sa dispuna:
- anularea somatiei nr.27/01.03.2010, anularea procesului verbal incheiat la data de
01.03.2010 in dosar executional nr.27/2010 de catre executorul judecatoresc T. O. N.
- suspendarea executarii silite incepute in dosar executional nr.27/2010 de catre executorul judecatoresc T. O. N.. Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, legal timbrata, reclamantii arata ca impotriva lor s-a inceput
executarea silita in dosarul executional nr.27/2010 de catre executorul judecatoresc T. O. N. in intocmirea somatiei nr.27/2010 pentru un debit de 4.693.638,68 lei. Apreciaza ca actele de executare sunt nelegale, intrucat intimata a promovat procedurile de recuperare a creantei izvorate din contractul de credit ipotecar nr.69/19.09.2008 prin inscrierea la masa credala a debitoarei principale SC N.S SRL in dosar nr.-/85/2009 al Tribunalului Sibiu. Chiar mai mult, in vederea recuperarii acestei creante, intimata pe calea executarii silite a mai formulat doua cereri de executare silita in dosar de executare nr.26/2010 si dosar nr.28/2010 ale aceluiasi executor judecatoresc, sens in care apreciaza inadmisibila executarea silita care formeaza obiectului acestui dosar executional.
Mai mult, se arata de petenti, biletul la ordin este inapt de pus in executare, fiind inform intrucat lipseste semnatura unuia dintre avalisti, sens in care avalul nu prezinta nici un efect juridic fiind incalcate dispozitiile art.34 din legea 58/1934.
In sustinere a fost depusa somatia nr.27 din 1.03.2010 si copii ale biletelor la ordin in speta.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea cererii ca nefondata, aratand ca procedura de executare indeplineste conditiile de fond si de forma impuse de lege. De asemenea, a aratat ca petentii s-au obligat ca avalisti sa garanteze cu averea personala un imprumut facut de firma SC N.S SRL prin avalizarea unor bilete la ordin puse la dispozitia bancii. In dovedirea celor afirmate a depus contractul de credit incheiat ( fila 25).
Analizand actele dosarului instanta a retinut urmatoarele :
In ce priveste suspendarea executarii silite, instanta a pus in vedere petentilor sa achite cautiunea in cuantum de 10% din valoarea sumei executate, insa acestia nu s-au conformat. Asadar, cererea de suspendarea executarii a fost respinsa.
La data de 19.09.2008, SC N.S SRL a imprumutat de la B. C. C. SA A. M. suma de 1.080.000 euro pe un termen de 180 luni. Creditul a fost garantat prin mai multe ipoteci imobiliare, dar si de catre petentii in cauza, cu averea lor personala. In acest sens sunt relevante literele c, f, g ale articolului 6.1 din contractul incheiat (fila 28).
De asemenea, in art.6.2 se mentioneaza urmatoarele: ”Garantiile sunt indivizibile pana la rambursarea integrala a creditului, dobanzilor si celorlalte costuri aferente, garantii obligandu-se in mod solidar cu imprumutatul pentru intreaga suma datorata. Prin semnarea contractului de credit, garantii renunta in mod expres la beneficiarul de discutiune si la cel de diviziune, prev. in art. 1662 si 1667Cod civil”.
Pentru ca imprumutatul nu si-a indeplinit obligatiile de achitare a ratelor la termen, intimata a pornit procedura executarii silite, pe toate caile prevazute de lege. Avand in vedere ca petentii, garanti ai imprumutului, s-au obligat in solidar la restituire, banca este indreptatita sa porneasca executarea silita si impotriva lor, privind intreaga avere mobila si imobila.
Verificand actele de executare emise de BEJ T. O. N. (somatia de plata si procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare) instanta constata ca acestea indeplinesc conditiile de legalitate.
Faptul ca SC N.S SRL se afla in procedura de reorganizare judiciara, dosarul aflandu-se in prezent pe rolul Tribunalului Sibiu ( dosar -/85/2009) duce la suspendarea procedurilor judiciare impotriva societatii debitoare, insa nu si a garantilor care sunt persoane fizice si care s-au obligat la restituirea imprumutului, indiferent de soarta imprumutatului.
In ce priveste aspectul invocat in actiune, legat de nesemnarea biletului la ordin emis la data de 19.09.201008 (fila 8), acesta este nejustificat, deoarece in cuprinsul actului apare aceasta semnatura. De asemenea, ambii garanti, in calitate de soti au semnat contractul de imprumut in care se specifica foarte clar obligatia lor de restituire a imprumutului si faptul ca au garantat cu biletul la ordin in speta.
Prin urmare, instanta va respinge cererea ca nefondata.