Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Reincredintare minor Sentinta civila nr. 807 din data de 04.10.2010
pronunțată de Judecatoria Buhusi

Tip speta: sentinta civila
Titlu: reincredintare minor
Data speta: 04.10.2010

Prin cererea inregistrata sub nr.807/199/2010, reclamanta I. M. a chemat in judecata pe paratul O. I., solicitand reincredintarea minorei G. A., spre crestere si educare reclamantei, obligarea paratului la plata pensiei de intretinere pentru minora si la plata cheltuielilor de judecata.
Cererea a fost legal timbrata cu 6 lei taxa de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr.569/27.09.2007, Judecatoria Buhusi a dispus desfacerea casatoriei dintre ea si parat, minora fiind incredintata spre crestere si educare acestuia. La acea data, era in interesul minorei sa fie crescuta in tara, pana ce reclamanta reusea sa se stabileasca in Italia si sa-si realizeze o conditie materiala suficienta pentru cresterea unui copil. La aceasta ora, are toate conditiile necesare pentru cresterea si educarea ei, fiind pregatita sa-si creasca copilul, tinand cont ca nici pe perioada de la pronuntarea divortului pana in prezent copilul n u a fost lipsit de grija materna, chiar daca a fost bine ingrijit si de catre familia paterna.
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.100 Cod familie raportat la art.42 Cod familie, art.107, art.86 si art.94 Cod familie.
In dovedirea actiunii a solicitat interogatoriul paratului, ancheta sociala, martori, acte.
Reclamanta si-a precizat actiunea in sensul ca nu solicitata obligarea paratului la plata pensiei de intretinere.
Reclamanta a fost reprezentata la instanta de aparator ales.
Prezent la instanta, paratul a fost de acord cu actiunea.
In cauza a fost audiata martorul T.V..
Cererii de chemare in judecata i-a fost anexata sentinta civila 569/27.09.2007 a Judecatoriei Buhusi.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.569/27.09.2007 a Judecatoriei Buhusi s-a dispus desfacerea casatoriei incheiate intre parti, minora fiind incredintata paratului spre crestere si educare.
In prezent, minora se afla la reclamanta in Italia.
In conditiile art.44 al.1 Cod familie, instanta poate modifica masurile luate, cu privire la drepturile si obligatiile personale ale parintilor cu privire la copii, in masura in care a avut loc o schimbare de ansamblu a imprejurarilor care au determinat instanta sa dispuna incredintarea minorului spre crestere si educare uneia dintre parti.
Instanta, constata ca in cauza exista probe in sensul,modificarii imprejurarilor ce au determinat incredintarea minorei G.-A. catre parat.
Din referatele de ancheta sociala si relatarile martorului rezulta ca minora se afla in Italia, cu reclamanta, unde are conditii corespunzatoare, fiind bine ingrijita.
Paratul, a fost de acord cu reincredintarea minorei catre reclamanta.
Fata de cele ce preced, instanta va admite actiunea si va dispune reincredintarea minorei spre crestere si educare reclamantei.
Va constata ca reclamanta nu solicita obligarea paratului la plata pensiei de intretinere.
Va sista efectele sentintei civile 569/2007 a Judecatoriei Buhusi cu privire la incredintarea minorei, pensia de intretinere si stabilire vizita minor.
In temeiul art.274 Cod pr.civila si 129 al.6 Cod pr.civila va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Sursa: Portal.just.ro