SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. SECHESTRU JUDICIAR. CONDITII PENTRU ADMITEREA CERERII.
- art. 598 Cod procedura civila.
Conditia necesitatii luarii masurii sechestrului pentru conservarea dreptului trebuie dovedita prin mijloace de proba, simplele afirmatii ale recurentului potrivit carora exista pericolul instrainarii actiunilor nefiind suficiente.
Prin Incheierea nr.675/COM/12.12.2008 Tribunalul Bihor a respins cererea formulata de reclamantul V.M.L. impotriva paratilor N.N., SC P. A. si ASOCIATIA P.A., avand ca obiect instituirea sechestrului judiciar asupra actiunilor apartinand paratului N.N. reprezentand 32,5 % din capitalul social al SC P.A. SA si numirea unui administrator sechestru pana la judecarea definitiva si irevocabila a actiunii ce formeaza obiectul dosarului nr. 4362/111/2008 al Tribunalului Bihor.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca reclamantul n-a dovedit existenta pericolului instrainarii actiunilor de catre parat, ca interesele acestuia n-ar fi afectate chiar daca paratul ar instraina o parte din actiuni, intre timp capitalul social al paratei majorandu-se substantial, ca actiunile nominative nu au fost individualizate decat printr-un procent si ca in actul de cesiune nu este indicat pretul cesiunii, astfel ca in lipsa altor probe nu se poate aprecia cuantumul eventualului prejudiciu ce s-ar produce reclamantului.
Impotriva acestei incheieri a formulat recurs reclamantul, solicitand modificarea ei in totalitate, in sensul admiterii cererii sale, astfel cum a fost formulata, fiind invocate prevederile art. 304 pct.9 Cod Procedura Civila.
In motivarea recursului sau, reclamantul a aratat ca apararile de fond ale intimatilor vizand nevalabilitatea actului de cesiune precum si exceptiile invocate exced sfera prezentului litigiu, neavand nici o legatura cu necesitatea instituirii masurii sechestrului judiciar.
In ce priveste necesitatea luarii masurii, a aratat ca alaturi de parat au calitatea de actionari tatal si fratele acestuia, situatie in care devine extrem de facila transferarea actiunilor detinute de intimat pe seama acestor persoane, fara ca drepturile sale in societate sa fie afectate, registrul actionarilor se gaseste la dispozitia SC P.A. SA, fiind in imposibilitate de a avea acces la el, nu dispune de nici un mijloc legal de avertizare a tertilor cu privire la caracterul litigios al actiunilor ce formeaza obiectul dosarului de fond, nesinceritatea manifestata de intimat si manevrele de zadarnicire a recunoasterii dreptului sau legal, aspecte ce rezulta din intampinarea depusa la dosar.
Recurentul a mai invederat ca instituirea masurii sechestrului judiciar nu ar aduce nici o atingere activitatii societatii, intimatul putand dispune in continuare de aceste actiuni, fara a le putea instraina, fiind de acord cu numirea lui ca administrator sechestru.
Intimatii SC P.A. SA si N.N.E prin intampinarile depuse in sedinta publica si calificate ca fiind concluzii scrise, au solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca in speta, intre altele, nu este indeplinita conditia existentei pericolului instrainarii actiunilor.
In aceeasi sedinta publica, recurentul a invocat si nulitatea incheierii recurate, cu motivarea ca in condica de sedinta din 12.12.2008 apare numerotata sentinta nr.675, iar in dosar apare incheierea din 12.12.2008, fara numar, existand eroare cu privire la natura hotararii pronuntate in speta, fata de existenta Incheierii nr.28/02.12.2008.
Verificand aceasta exceptie sunt de retinut ca, din xerocopia condicii sedintelor de judecata din 12.12.2008 a Tribunalului Bihor precum si din fisa dosarului listata din programul ECRIS, rezulta ca in dosarul nr.5412/111/2008, avand ca obiect sechestru judiciar, s-a pronuntat Incheierea nr. 675/COM/2008 prin care s-a respins cererea.
Incheierea nr.28/COM/2008 s-a pronuntat in alt dosar respectiv nr.5439/111/2008 in 02.12.2008, neexistand nici o eroare intre numerotarea celor doua incheieri.
Cum incheierea din 12.12.2008 a fost numerotata atat in condica de sedinta cat si in fisa si pe coperta dosarului cu acelasi numar 675, este clar ca acesta este numarul ei real, chiar daca la tehnoredactare grefierul a omis sa-i treaca numarul, considerente pentru care exceptia nulitatii a fost respinsa ca neintemeiata.
Verificand incheierea recurata prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 304 ind.1 si 306 Cod Procedura Civila , pe baza materialului si lucrarilor dosarului, s-a constatat ca aceasta este temeinica si legala.
Potrivit art.598 Cod Procedura Civila ori de cate ori exista un proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun, proprietate comuna, instanta competenta pentru judecarea cererii principale va putea sa incuviinteze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv.
Din interpretarea acestui text de lege rezulta ca pentru instituirea sechestrului judiciar trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii :
- sa existe un proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun, proprietate comuna ;
- sa existe o cerere a persoanei interesate de punere sub sechestru judiciar a bunului ;
- masura instituirii sechestrului judiciar sa fie necesara pentru conservarea dreptului respectiv.
In speta este necontestat ca primele doua conditii sunt indeplinite.
Referitor la cea de-a treia conditie a necesitatii luarii masurii pentru conservarea dreptului, nu s-a dovedit cu nici un mijloc de proba existenta vreunui pericol al instrainarii actiunilor, faptul ca intimatul are rude actionare la aceeasi societate, ca registrul actionarilor se afla la societate, ca recurentul nu poate avertiza tertii asupra caracterului litigios al actiunilor, conduita intimatului, care ar rezulta din motivarea intampinarii, neconstituind motive care sa atraga casarea sau modificarea incheierii.
In ce privesc apararile de fond ale intimatilor vizand nevalabilitatea actului de cesiune, ele nu au fost cenzurate de instanta de fond.
Fata de toate aceste considerente, in baza art.312 raportat la art. 316 Cod Procedura Civila, instanta a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
(Decizia nr.114/C/25.03.2009 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).