Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Litigii de munca. Declinare de competenta. Competenta facultativa prevazuta de art. 127 NCPC. Sentinta civila nr. 1594 din data de 15.11.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 19.08.2013, sub nr. 4047/110/2013, reclamanta C.E. a formulat, in contradictoriu cu parata C.A. BACAU, contestatie impotriva deciziei nr. 144/I/A/1/ 23.07.2013 emisa de parata, solicitand anularea deciziei, suspendarea efectelor acesteia pana la solutionarea fondului cauzei si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri reprezentand salariile indexate si reactualizate la data platii efective, precum si celelalte drepturi de care beneficiaza potrivit statutului personalului auxiliar din cadrul instantei.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat, in esenta, ca prin decizia contestata s-a constatat incetarea de drept a raportului sau de serviciu, conform art. 56, al. 1, lit. c din Codul Muncii, ca urmare a indeplinirii conditiilor cumulative pentru pensionare, respectiv varsta standard si stagiul complet de cotizare, insa temeiul de drept al deciziei nu subzista. Astfel, reclamanta este salariata Judecatoriei Onesti, avand functia de arhivar, iar vechimea necesara pentru pensionare este de 28 ani si 8 luni, or reclamanta are o vechime in munca de aproximativ 27 ani. Reclamanta mai arata ca pensionarea consecinte dramatice asupra nivelului sau de trai, din cauza cuantumului redus al pensiei, avand in vedere ca nu este casatorita, nu are niciun sprijin material si o are in intretinere pe mama sa, care sufera de diabet. Reclamanta mai arata ca decizia contestata este nula deoarece nu cuprinde elementele obligatorii, prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, respectiv situatia de fapt si de drept, modul si termenul in care se contesta, iar masura este nelegala deoarece la instantele din tara, precum si la Ministerul Justitiei exista pensionari care isi continua activitatea.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 268 din Legea mr.53/2003 si ale art. 211, al. 1, lit. a din Legea nr. 62/2011.
Cererea este legal scutita de plata taxelor judiciare de timbru.
La cerere, au fost atasate inscrisuri.
La solicitarea instantei, reclamanta a depus la dosar proces-verbal de informare privind avantajele medierii nr. 37/04.10.2013 (f. 71).
Parata C.A. Bacau a formulat intampinare, prin care a invocat necompetenta Tribunalului Bacau, in raport de dispozitiile art. 127, al. 1 si 3 N.c.p.c. si inadmisibilitatea actiunii in raport de dispozitiile art. 56 din Legea nr. 567/2004..
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii, deoarece continuarea activitatii reclamantei nu este posibila in absenta unui cadru legal care sa permita mentinerea in functie dupa indeplinirea conditiilor de pensionare, iar reclamanta nu a invocat niciun temei de drept in acest sens. La data la care reclamanta a solicitat continuarea activitatii nu fusese emisa decizia de pensionare, ulterior solicitandu-se de catre C.A. Bacau un punct de vedere Ministerului Justitiei, raspunsul fiind negativ, aratandu-se ca este posibil cumulul pensiei cu salariul doar dupa ocuparea postului prin concurs de catre o persoana care are calitatea de pensionar. Se mai arata ca prin decizia contestata se constata incetat de drept raportul de serviciu al reclamantei, iar dispozitiile art. 683 din Legea nr.567/2004 si ale art. 41, al 5 din Legea nr. 19/2000 au fost abrogate, astfel incat nu mai exista fundament pentru mentinerea in functie a grefierilor dupa varsta de pensionare. Imprejurarea ca reclamanta a fost eliberata din functie mai tarziu, ulterior datei indeplinirii conditiilor de pensionare, datorata necesitatii de a nu se perturba activitatea instantei pe perioada vacantei judecatoresti, este in favoarea acesteia, neputand constitui motiv de nulitate, iar celelalte motive de nulitate nu pot fi retinute, deoarece pot fi contestate doar deciziile de eliberare din functie prevazute de art. 2, lit.c-f .
La intampinare au fost atasate inscrisuri, in copie certificata.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare (f.102), prin care a solicitat declinarea competentei de solutionare a cauzei catre Tribunalul Mures, precum si respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii.
Ambele parti au solicitat judecata cauzei in lipsa.
La termenul de judecata din 15.11.2013, instanta a pus in discutie cu prioritate si a retinut spre solutionare exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bacau, pe care o apreciaza ca fiind intemeiata.
Astfel, dispozitiile art. 127, al. 1 din NCPC, desi au denumirea marginala de „competenta facultativa”, obliga reclamantul, in raport de calitatea sa de angajat/persoana care functioneaza in cadrul instantei competente sa solutioneze cauza, sa sesizeze una din instantele de acelasi grad din raza unei curti de apel invecinate. Caracterul imperativ al sesizarii unei alte instante decat cea competenta dupa normele de competenta teritoriala de drept comun rezulta din modul de formulare a textului legal - „va sesiza”-, diferit de cel folosit in cadrul alineatului 2, care se refera la calitatea de parat a acelorasi persoane, cand legiuitorul foloseste formula „poate sesiza”.
De-asemenea, instanta apreciaza ca art. 127 NCPC este aplicabil in speta, desi reclamanta a avut calitatea de salariat al Judecatoriei Onesti, avand in vedere ca notiunea de „instanta competenta sa solutioneze cauza” se refera la toate ciclurile procesuale ale judecatii, or parata ar fi instanta de recurs in speta de fata, iar finalitatea textului e de evita cazurile de banuiala legitima care duceau la formularea de cereri de stramutare sub vechea reglementare (de-altfel, reclamanta a si formulat in cauza o astfel de cerere).
Fata de cele expuse mai sus, avand in vedere ca prin raspunsul la intampinare, reclamanta a aratat ca intelege sa investeasca Tribunalul Mures cu solutionarea prezentei cauze, instanta admite exceptia necompetentei teritoriale si va declina competenta in favoarea acestei instante.

Sursa: Portal.just.ro