Minori

Prin INCHEIEREA din 5.11.2013 pronuntata de Judecatoria Onesti in dosarul nr.6466/270/2013 s-a dispus:
In baza art. 1491 alin 9 C.p.p. s-a respins propunerea formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti privind arestarea preventiva a inculpatului V.C.V.
In baza art. 1491 alin. 12 C.p.p. cu referire la art. 146 alin 111 C.p.p. s-a dispus luarea fata de inculpatul V.C.V. a masurii obligarii de a nu parasi localitatea, fara incuviintarea instantei, pe o perioada de 30 de zile incepand cu data de 05.11.2013 pana la data de 04.12.2013, inclusiv.
In baza art. 145 alin 11 din C.p.p. pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea inculpatul a fost obligat sa respecte urmatoarele obligatii:
-sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
-sa se prezinte la sectia de politie in a carei raza teritoriala locuieste conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
-sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
-sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
S-a dispus ca o copie de pe incheiere sa se comunice inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste acesta, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor de frontiera, organelor competente sa elibereze pasaportul.
S-a atras atentia inculpatului ca incalcarea cu rea-credinta a obligatiilor impuse va atrage inlocuirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea cu masura arestarii preventive.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 05.11.2013 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti sub nr. 6466/270/2013 propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti privind luarea masurii arestarii preventive pe o durata de pana la 20 de zile fata de inculpatul V.C.V..
In sustinerea propunerii de arestare preventiva s-a aratat ca inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de talharie, fapta prevazuta de art. 211 alin. 1, 2 lit. c si alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 99 si urmatoarele C.pen., retinandu-se in sarcina inculpatului, ca in ziua de 04.11.2013, in urma unei intelegeri prealabile, in timp ce invinuitul minor B.V.I. a asigurat paza, invinuitul minor V.C.V. a deposedat-o prin violenta de o geanta si o poseta in care se aflau actul de identitate, carduri bancare si suma de 2.400 lei, apartinand numitei D.T., in timp ce se afla pe scara imobilului din Onesti.
S-a retinut de Parchet ca in cauza este incident cazul prevazut de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p.
Instanta a constatat ca in cauza, din materialul probator administrat pana la acest moment procesual, rezulta probe care sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi comis infractiunea pentru care este cercetat, respectiv proces verbal de prindere in flagrant, declaratie parte vatamata, declaratiile inculpatului, declaratii de martori, proces verbal de conducere in teren, toate coroborate cu cele aratate de inculpat in fata instantei, acesta recunoscand savarsirea faptei.
Cu toate acestea, instanta a retinut ca in cauza nu sunt indeplinite in mod cumulativ conditiile prevazute de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., pe care se intemeiaza propunerea formulata. Astfel, desi fapta pentru care inculpatul este cercetat este sanctionata cu o pedeapsa ce depaseste 4 ani, asa cum este prevazut in prima parte a textului legal indicat, cea de a doua conditie prevazuta de acest text („exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica”) nu mai este indeplinita.
Astfel, in concret, infractiunea de a carei comitere este banuit inculpatul nu prezinta o asemenea gravitate incat sa justifice privarea de libertate a acestuia, putand fi aplicata o alta masura prevazuta de lege, cunoscut fiind ca masura arestarii preventive are un caracter exceptional, avand in vedere inclusiv faptul ca inculpatul este minor.
Instanta a considerat ca nu este necesara si nici proportionala luarea unei masuri privative de libertate fata de inculpat, masura arestarii fiind cea mai grava masura dintre masurile preventive. Astfel raportat la circumstantele personale ale inculpatului care este minor, a recunoscut faptele, se afla la primul conflict cu legea penala, nefiind cunoscut cu antecedente penale, instanta a retinut ca prin lasarea in libertate a acestuia nu s-ar crea o stare de pericol pentru comunitate.
Asadar, desi in mod concret fapta retinuta in sarcina sa poate fi privita generic ca infractiune cu un grad de pericol ridicat, instanta a apreciat ca in cauza concreta fapta nu prezinta o asemenea gravitate pentru comunitate pentru a justifica privarea de libertate a inculpatului, aceasta intrucat comiterea de infractiuni, chiar de o gravitate deosebita – reflectata de exemplu prin natura si cuantumul sanctiunii, nu constituie, prin ea insasi temei pentru privarea de libertate a invinuitului sau inculpatului in forma detentiei preventive.
Existenta pericolului concret pentru ordinea publica se impune a se stabili atat in functie de circumstantele reale ale faptei, cat si de elemente ce tin de persoana inculpatului, astfel dupa cum acestea sunt prevazute de art. 136 alin. 8 Cod procedura penala.
Reamintim si constatarile jurisprudentiale ale Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia arestarii preventive, cu relevanta in cauza concreta ce face obiectul prezentei propuneri:
- nu se poate supune unei evaluari abstracte caracterul rezonabil al unei detentii, fiind de datoria instantelor judecatoresti sa justifice in mod concret, pe baza faptelor, motivele pentru care publicul ar fi efectiv amenintat in cazul in care acuzatul ar fi cercetat in stare de libertate (Patsouria c. Greciei din 6 noiembrie 2007;,
- privarea de libertate a unei persoane este o masura atat de grava incat ea nu se justifica decat atunci cand alte masuri, mai putin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detentia (cauza Witold Litwa c. Poloniei);
- pericolul de impiedicare a bunei desfasurari a procedurii penale nu poate fi invocat in mod abstract de autoritati, ci trebuie sa se bazeze pe probe faptice (Becciev c. Moldovei, din 4 octombrie 2005; Calmanovici c. Romaniei);
- prin aceea ca nu au prezentat fapte concrete in ceea ce priveste riscurile antrenate in caz de punere in libertate a acuzatului si prin faptul ca nu au tinut cont de masurile alternative, precum si prin faptul ca au ales sa se sprijine in principal pe gravitatea faptelor comise si sa nu analizeze individual situatia reclamantului, autoritatile nu au oferit motive "relevante si suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l mentine in arest preventiv ( Calmanovici c.Romaniei).
Instanta a retinut si ca buna desfasurare a procesului penal nu presupune in mod automat privarea inculpatului de libertate.
Fata de cele expuse mai sus, in baza art. 1491 alin 9 C.p.p. s-a respins propunerea formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti privind arestarea preventiva a inculpatului V.C.V..
Fiind intrunite conditiile prevazute de art. 143 alin. 1 din C.p.p., raportat la imprejurarile in care este banuit inculpatul ca ar fi savarsit fapta, pentru a pastra un control asupra acestuia, instanta a dispus luarea fata de inculpatul V.C.V. a masurii obligarii de a nu parasi localitatea, fara incuviintarea instantei, pe o perioada de 30 de zile incepand cu data de 05.11.2013 pana la data de 04.12.2013, inclusiv.
In baza art. 145 alin 11 din C.p.p. pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea inculpatul a fost obligat sa respecte urmatoarele obligatii:
-sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
-sa se prezinte la sectia de politie in a carei raza teritoriala locuieste conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
-sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
-sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti.
S-a criticat hotararea instantei de fond pentru netemeinicie sub aspectul gresitei respingeri a propunerii de arestare preventiva, avandu-se in vedere ca in cauza sunt indeplinite conditiile art.148 lit.f din Codul de procedura penala, in sensul ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa este mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea inculpatului in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Fata de aceste motive s-a solicitat admiterea recursului si casarea incheierii recurate.
Tribunalul examinand actele si lucrarile dosarului, in raport de motivele invocate si din oficiu, constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul apreciaza ca masura arestarii preventive nu se impune a fi luata fata de inculpatul V.C.V. intrucat nu sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 148 lit. f Cod procedura penala, care au fost retinute ca temei al propunerii de luare a masurii arestarii preventive, respectiv pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani inchisoare, respectiv nu rezulta din probe existenta unui pericol public concret pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea in libertate a acestuia.
Privitor la prima conditie, este de netagaduit ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile pentru care este cercetat, este mai mare de patru ani.
In ceea ce priveste cea de a doua conditie instituita de art. 148 lit. f Cod procedura penala, respectiv ca lasarea in libertate a inculpatului sa prezinte pericol concret pentru ordinea publica, tribunalul apreciaza ca aceasta conditie nu este indeplinita avand in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, detentia este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planeaza unul dintre urmatoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto” pentru fiecare caz in parte: pericolul de savarsire a unor noi infractiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de disparitie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata ordinea publica. In acelasi sens s-a pronuntat si Comitetul de Ministri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede ca detentia provizorie nu poate fi ordonata decat daca persoana in cauza este banuita ca a savarsit o infractiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista unul sau mai multe dintre urmatoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstructionare a cursului justitiei, ori acela ca acuzatul sa nu comita o noua infractiune grava. Punctul 4 al Recomandarii specifica in plus ca, daca existenta nici unuia dintre pericolele enuntate nu a putut fi stabilita, detentia provizorie s-ar putea, totusi, justifica, in mod exceptional, in anumite cazuri in care se comite o infractiune deosebit de grava.
Din actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nu exista dovezi privind existenta vreunui caz apreciat, atat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cat si de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luarea masurii arestului preventiv pentru inculpatul V.C.V. .
Mai mult, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp(cauza Letellier contra Frantei). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent si suficient, decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca eliberarea inculpatului ar tulbura in mod real ordinea publica.
Or in prezenta cauza, apreciind in concret necesitatea luarii masurii arestului preventiv fata de inculpat, tribunalul constata ca nu se impune detentia provizorie, chiar daca se presupune a fi fost comisa o infractiune grava de talharie.
Raportat la imprejurarile concrete in care se presupune ca a fost savarsita fapta, conduita inculpatului,varsta acestuia, care este minor, lipsa antecedentelor penale, Tribunalul apreciaza, prin prisma dispozitiilor art. 136 alin. 8 Cod procedura penala, ca nu exista un pericol concret si actual pentru ordinea publica.
Arestarea este o masura preventiva care atinge grav libertatea individuala, ea avand consecinte nebanuite asupra reputatiei persoanei, a vietii inculpatului si familiei sale.
In principiu in cursul desfasurarii procesului penal, invinuitul sau inculpatul trebuie sa se afle in stare de libertate si numai in cazuri deosebite in stare de detinere.
Infractiunea pentru care inculpatul V.C.V. este cercetat, este o fapta penala grava, dar in speta avand in vedere imprejurarile comiterii ei, precum si pericolul social concret al faptei, masura arestarii preventive nu se justifica pentru acest inculpat.
Din examinarea dosarului nu reiese ca ar exista vreo proba certa din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului V.C.V. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.
Prin introducerea masurii arestarii, legiuitorul a mai urmarit ca aceasta sa fie in interesul urmaririi penale, ori din verificarea actelor si lucrarile dosarului, nimic nu justifica un interes al urmaririi penale pentru ca inculpatul sa fie cercetat in continuare in stare de arest preventiv.
Instanta de fond in mod corect a apreciat ca pentru buna desfasurare a procesului penal, in sensul asigurarii prezentei inculpatului in fata organelor de cercetare penala si a instantei de judecata sa aplice acestuia o masura preventiva restrictiva de libertate aceea a obligarii de a nu parasi localitatea avand in vedere natura faptei de care este suspectat, sfera relatiilor sociale lezate, rezonanta sociala a faptei date fiind gravitatea acesteia, imprejurarile in care se presupune a fi fost savarsita.
Toate aceste aspecte coroborate conduc la concluzia ca se impune aplicarea acestei masuri preventive inculpatului V.C.V. pentru a asigura ordinea publica si securitatea cetatenilor.
Pentru toate aceste considerente urmeaza ca in baza art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedura penala sa se respinga ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA ONESTI impotriva incheierii din 5.11.2013 pronuntata in dosarul nr.6466/270/2013 al Judecatoriei Onesti.
Conform art.192 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.
Se va constata ca inculpatul a fost asistat de aparator din oficiu.