Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Salariat aflat in concediu medical. Legalitatea acordarii concediului de odihna. Sentinta civila nr. 2464 din data de 14.11.2012
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin actiunea principala si conexa se solicita de reclamantul B.V. in contradictoriu cu SC P. SA obligarea la plata sumei de 23160 lei - urmare a neacordarii concediului de odihna pe anul 2008 si plata cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca desi a solicitat efectuarea concediului de odihna aferenta anului 2008 cererea nu i-a fost aprobata intrucat figura pe lista persoanelor ce urmau a fi disponibilizate, invocandu-se dispozitiile art. 81 din Contractul Colectiv de Munca. Solicita acordarea ajutorului de vacanta.
Se arata ca baza de calcul pentru calcularea indemnizatiei de Concediu Medical aferenta perioadei 14.05. 2008 - 11.05.2010 a fost gresit calculata.
Prin completarea la actiune se solicita daune materiale in cuantum de 10.166 lei reprezentand contravaloarea concediului de odihna – 5083 lei si ajutor vacanta 5083 lei aferent anului 2008.
In detalierea motivelor indica modul de calcul al indemnizatiei Concediului Medical.
Se arata ca la 16.01.2008 a formulat cereri pentru concediu de odihna aferent anului 2007 si 2008, cereri care nu i-au fost aprobate si astfel a fost in imposibilitatea de a-si procura un bilet de tratament a carei contravaloare urma sa fie achitata in parte de unitate.
Se mai solicita acordarea daunelor morale.
In fapt prin refuzul nejustificat(din punct de vedere legal) al paratei de a-i acorda concediul de odihna pe anul 2008, in conformitate cu prevederile art. 81 alin. 2 din Contractul Colectiv de Munca, pe langa prejudiciul material aceasta i-a produs daune morale constand in grave suferinte psihice( sentimente de frustrare, inferioritate) fiind umilit in fata colegilor si familiei. Familia i-a reprosat faptul ca a sacrificat timp si sanatate pentru parata fiind plecat in delegatii in medie 6 luni pe an(Bucuresti, Iasi, Suceava, Vaslui, Braila, Ploiesti, etc.), creandu-i diverse animozitati in lupta pentru pastrarea integritatii patrimoniului SC P. SA iar acum este batjocorit prin neacordarea drepturilor cuvenite. Ca exemplu: in anul 2004 a constatat ca personalului muncitor(platit la ora) in cadrul SC P. SA i se calcula concediul de odihna la fel ca personalului T.E.S.A.(platit la luna), rezultand pagube in dauna societatii de zeci miliarde lei vechi anual. De acest fapt se faceau responsabili cei de la resurse umane, aceiasi care i-au refuzat concediul de odihna. Si exemplele pot continua.
Actiunea este legal scutita de plata taxei de timbru.
La dosar s-au depus acte, decizii concediere, extrase Contracte Colective de Munca aplicabile, fluturasi salarii, certificate medicale, copie carte de munca.
Prin intampinarea depusa se solicita respingerea actiunii cu urmatoarea motivare.
In fapt, conform Hotararilor Consiliului de Administratie P. din 05.07.2005 si 09.08.2005 si ale Planului social semnat la data de 21.04.2005 intre P. si Federatia Sindicatelor Libere si Independente din Industria Petroliera Romana ( F.S.L.I P. ) in vederea cresterii competitivitatii societatii si sustinerii dezvoltarii pe termen lung, s-a initiat un proces reorganizare a societatii, o consecinta necesara fiind restructurarea posturilor prin concediere colectiva.
In aplicarea procesului de reorganizare, potrivit Listei propunerilor pentru restructurare iunie 2007 in cadrul Zonei de operare Moinesti a SC OMV P. SA, este evidentiat si postul de economist in industrie.
Reclamantul ocupand postul de economist in industrie in cadrul Zonei de Operare Moinesti, s-a emis Decizia nr. 5.59 din 01.08.2007 de incetare a contractului individual de munca nr. 4264 din 30.12.1983.
Asa cum rezulta din continutul Deciziei de incetare a contractului individual de munca, temeiul legal al deciziei de concediere este art. 65 -67 si art. 73 -75 din Codul Muncii privind concedierea colectiva.
Totodata, in conformitate cu prevederile Planului social, in decizia de incetare a contractului individual de munca, s-a prevazut ca salariatul beneficiaza de dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice cu posibilitate de a absenta de la program, fora a fi afectate drepturilor salariale ( art. 3 ), indemnizatie de concediere in suma de 22.630 lei (art.6), plata tuturor drepturilor salariale pentru intreaga perioada aferenta calitatii de salariat si plata drepturilor banesti aferente concediului de odihna pe anul 2007 in conformitate cu art.93 alin. 3 din Contractul colectiv de munca ( art. 7 alin.2).
Prevederile art. 93 alin.3 din Contractul colectiv de munca in vigoare la
Data emiterii deciziei ( C.C.M din 2007) :

„In situatia desfacerii contractului individual de munca din initiativa angajatorului, ca urmare a unui proces de reducere de personal sau in caz de deces ui salariatului, drepturile concediului de odihna pe anul respectiv se acorda integral”.
In privinta incetarii raporturilor juridice de munca la art. 7 din decizia de incetare a contractului individual de munca, s-a prevazut ca la data incetarii termenului de preaviz stipulat la art.3, inceteaza raportul contractual de munca.
Urmare a deciziei de incetare a contractului individul de munca nr. 559 din 01.08.2007, in baza dispozitiilor art. 81 (2) din Contractul colectiv de munca, zilele de concediu de odihna au fost acordate reclamantului inainte de preaviz.
Astfel, incepand cu data de 06.08.2007 reclamantul a intrat in concediul de odihna. In cursul efectuarii concediului de odihna au intervenit perioade de incapacitate temporara de munca, si pe cale de consecinta concediul de odihna s-a prelungit pana in anul 2008, corespunzator perioadelor de concediul medical.
Incepand cu data de 21.03.2008, reclamantul a efectuat 54 zile de preaviz pana la data de 13.05.2008. intrucat incepand cu data de 14.05.2008 si pana la data de 11.05.2010 s-a aflat in concediu medical,. intervenind asadar aceeasi cauza legala de suspendare a contractului individual de munca, ultimele 6 zile de preaviz au fost efectuate de reclamant in perioada 12.05.2010-17.05.2010.
Deoarece raportul contractului de munca inceta la data expirarii termenului de preaviz conform art.7 (1) din Decizie, in deplin acord cu dispozitiile punctului 4 din Planul social incheiat intre OMV P. SA si F.S.L.I P., potrivit carora pachetele financiare acordate in anul 2005 ca urmare a procesului de reorganizare a companiei se majoreaza in anii urmatori direct proportional, cu acelasi procentaj cu care se majoreaza salariile prevazute in contractul individual de munca, s-a emis Decizia nr.55 din 28.01.2008 de modificare a art. 6 si art. 7 (2) din Decizia nr. 559 din 01.08.2007 de incetare a contractului individual de munca, majorandu-se indemnizatia de concediere la suma de 26.132 lei.
Urmare a perioadelor de incapacitate temporara de munca, in conformitate cu prevederile pct. 4 ale Planului social, prin Decizia nr. 56 din 10.05.2010, s-a modificat art. 6 si art.7 (2) din Decizia nr. 559 din )1 08.2007 de incetare a contractului individual de munca, majorandu-se indemnizatia de concediere la suma de 32.500 lei in privinta drepturilor salariale si a drepturilor banesti aferente concediului de odihna pe anul 2010. s-a mentionat ca se vor acorda la data incetarii contractului individual de munca, in conformitate cu prevederile art. 57 alin. 8 din Contractul colectiv de munca.
Prevederile art. 57 alin.8 din Contractul Colectiv de Munca in vigoare la data emiterii deciziei ( C.C.M din 2009):
“La incetarea contractului individual de munca, salariatul in cauza are dreptul /n :j indemnizatie de concediu si o prima de vacanta, calculate proportional cu perioada de munca prestata, si pentru care nu a beneficiat de acest drept. Prin exceptie in situatia in care contractul de munca a incetat prin concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, sau daca salariatul in cauza a decedat :i sau s-a pensionat, cel in cauza beneficiaza integral de drepturile aferente concediului de odihna pentru anul respectiv" (CCM din 2009).
Intrucat perioada de preaviz a expirat la data de 17.05.2010, contractul individual de munca a incetat la data de 18.05.2010 in baza Deciziei nr. 559 din 01.08.2007 conform inscrierii efectuate in cartea de munca a reclamantului, iar potrivit dispozitiilor art. 6 si art. 7 din decizie,subscrisa a platit in totalitate drepturile salariale cuvenite reclamantului, printre care si drepturile banesti aferente concediului de odihna pe anul2010.
Asa cum rezulta din documentul de plata a drepturilor salariale din luna mai 2010, in continutul drepturilor salariale platite de Subscrisa cu respectarea intocmai a Deciziei nr. 559 din 01.08.2007 de incetare a contractului individual de munca, astfel cum a fost modificata prin Decizia nr. 56 din 10.05.2010, din totalul sumei de 58.189,00 lei, suma de 5.465,00 lei reprezenta ,,indemnizatie concediu odihna" si suma de 5.465,00 lei reprezenta prima vacanta."
Se arata ca in cauza s-au respectat dispozitiile art. 140 Codul muncii privind calculul concediului de odihna.
Instanta analizand actele si lucrarile dosarului constata:
Reclamantul a avut calitate de salariat al societatii intimate fiind disponibilizat potrivit art. 65 – 66 Codul muncii in baza deciziei nr. 559/1.08.2007 situatie consemnata in cartea de munca fila 22 pag. 5 pozitia 68.
Reclamantul incepand cu 6.08.2007 a intrat in concediu de odihna si urmare a intreruperii acestuia prin intrarea in concediu medical pentru anul 2007,perioada de concediu de odihna s-a prelungit si in cursul anului 2008.
Astfel incepand cu 21.03. 2008 reclamantul a efectuat 54 zile preaviz pana la 13.05.2008, intrucat in perioada 14.052008 si pana la 11.05.2010 s-a aflat in concediul medical, Contractul individual de Munca fiind suspendat in conditiile art. 50 Codul muncii si astfel ultimele 6 zile preaviz au fost efectuate in perioada 12.05.2010 – 17.05.2010, Contractul Individual de Munca incetand la 18.05.2010 in temeiula rt. 65 si urmat. Codul muncii.
In cauza s-a dispus efec tuarea unei expertize contabile cu participarea expertului parte.
Potrivit actelor dosarului coroborate cu concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza, reclamantul a efectuat concediul de odihna pentru 2007, de asemenea acesta a efectuat integral cele 60 zile calendaristice preaviz pana la data incetarii Contractului Individual de Munca, respectiv 21.03.2008 – 31.05.2008 si 14.05.2010 – 17.05.2010.
In ce priveste indemnizatia de concediu de odihna aferenta anului 2008 expertul a stabilit ca reclamantul mai are dreptul la 3 zile corespunzatoare perioadei lucrate.
Neacordarea concediului de odihna integral si a primele vacanta aferente anului 2008 in cuantum total de 10.166.00 lei (Concediu de odihna in suma de 5.083.00 plus o indemnizatie egala cu cuantumul acestuia in suma de 5.083,00 lei cu titlu de prima de vacanta).
Conform prevederilor Contractului Colectiv de Munca art. 81 aliniat 1 „La desfacerea contractului individual de munca inainte de efectuarea concediului, salariatul in cauza are dreptul la un concediu platit, calculat proportional cu perioada de munca prestata si pentru care nu a efectuat concediu (cu exceptia salariatilor care se incadreaza in prevederile art. 93 aliniat (3) sau art. 165. Aliniat 2: La cererea salariatului zilele de concediu cuvenite pot fi acordate inainte de preaviz".
Prin solicitarea acordarii concediului de odihna pe anul 2008 prin cererea sa nr. B90/16.01.2008 in conditiile art. 81 aliniat 2 din Contractul Colectiv de Munca, reclamantul B.V. L. confirma ca avea cunostinta de faptul ca urmeaza sa fie disponibilizat. La data de 16.01.2008 prin cererea contestatarului nr. 690, acesta invoca fart 81 aliniat 2 din Contractul Colectiv de Munca solicitand acordarea concediului de odihna pentru anul 2008, la care a primit rezolutia sefului de sectie ing. I.V. "De acord daca este posibil".
Prin adresa nr 961/23.01.2008 emisa de SC P. SA, aceasta il informeaza pe contestatar ca "prin prezenta, va aducem la cunostinta, asa cum v-am comunicat si verbal ca cererea dvs. de efectuare a concediului de odihna aferent anului 2008. nu poate fi solutionata favorabil, deoarece va aflati pe listele de disponibilizare inca din anul 2007. De prevederile art. 81 aliniat 2 din Contractul Colectiv de Munca ati beneficiat la incordarea concediului de odihna aferent anului 2007 deoarece l-ati efectuat integral. Pentru anul 2008 veti beneficia de compensare in bani, conform art. 93 aliniat 3 din Contractul Colectiv de Munca, la data incetarii contractului individual de munca, odata cu celelalte drepturi banesti"
Decizia de disponibilizare nr. 559/01.08.2007 emisa de SC P. SA a contestatarului B.V. L., ca urmare a reorganizarii SC P. SA, nu a fost comunicata acestuia, drept pentru care se intocmeste o alta decizie cu nr. 55/28.01.2008, privind modificarea Deciziei nr. 559/01.08.2007, ambele fiind comunicate contestatarului prin executor judecatoresc B.E. la data de 11.02.2008 prin afisare pe usa Imobilului contestatarului, nefiind contestata de acesta.
Opinia expertizei contabile fata de cele aratate mai sus, este ca pentru anul 2008 drepturile in zile de concediu de odihna pentru B.V. L. sunt de cel mult 3 zile aferent perioadei lucrate (reclamantul a fost in concediu medical in perioada: septembrie – octombrie 2007 integral, 17 zile de concediu medical in luna noiembrie 2007 si 19 zile concediu medical in luna decembrie 2007; ianuarie 2008 - 17 zile concediu medical integral luna februarie 2008 concediu medical, 14 zile concediu medical in luna partie 2008, 13 zile concediu medical in luna mai 2008, integral concediu medical lunile linie-decembrie 2008. Perioada de concediu medical al reclamantului se continua pe tot parcursul anului 2009 si de asemenea, pana in luna mai 2010 cand are 7 zile de concediu medical), si nu 30 de zile de concediu de odihna, asa cum acesta sustine in mod eronat._La stabilirea celor 3 zile de concediu de odihna expertiza contabila a avut in vedere prevederile Codului muncii aferent anului 2008, respectiv: "Art. 140. (2) Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic. Astfel, conform prevederilor Codului Muncii, concediul de odihna se acorda pentru perioada efectiv lucrata, in conditiile in care acesta a fost in concediu medical tot anul 2008 (exceptie luna martie 2008 - 7 zile preaviz, luna aprilie 2008 - 21 zile preaviz si luna mai - 8 zile preaviz, deci un cuantum de 36 zile. Lucratoare/54 zile calendaristice) nu mai are dreptul la concediu de odihna integral in anul 2008.
In mod analog, conform prevederilor Contractului Colectiv de Munca, pe langa concediul de odihna, salariatul are dreptul si la o prima de vacanta, identica ca si suma cu cuantumul concediului de odihna acordat.
Motivat de faptul ca prin Hotararea Consiliului de Administratie al SC P. SA Bucuresti din data de 09.08.2005, acesta hotaraste: "se aproba programele de restructurare ale Departamentelor Rafinare, E&P si Marketing, asa cum au fost prezentate la sedinta Consiliului de Administratie din 07 iunie, respectiv 5 iulie 2005. Implementarea programelor de restructurare va fi convenita de catre management cu sindicatele", precum si a listei cu propunerile pentru restructurare iunie 2007. Zona de operare Moinesti - pozitia nr. 5, prin care i-a fost adus la cunostinta ca postul pe care-l ocupa la acel moment, de economist in industrie, va fi restructurat, incepand cu luna august 2007 reclamantul a efectuat concediul de odihna integral in anul 2007, exceptand patru zile, care, din cauza intreruperilor datorate concediilor medicale succesive ale reclamantului, s-au efectuat abia in luna ianuarie 2008.
Mentionam in acest caz prevederile Codului Muncii in anul 2008: Art. 141. (4) Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca. Si ale Art. 143. (1) Efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator".
Conform prevederilor legale "in perioada de preaviz, salariatul are dreptul sa absenteze de la program... fara ca aceasta sa ii afecteze salariul si celelalte drepturi" sau poate lucra efectiv.
Din aceste considerente, expertiza contabila concluzioneaza ca pentru anul 2008, SC P. SA ar fi putut sa-i acorde cel_mult trei zile de, concediu de odihna, precum si prima de vacanta aferenta conform prevederilor contractului colectiv de munca, in cuantum banesc, odata cu lichidarea drepturilor salariale la disponibilizarea sa efectiva din luna mai 2010.
Instanta constata: Dispozitiile art. 144 – 151 Codul muncii cuprind dispozitii de principiu referitoare la dreptul la concediul de odihna platit garantat tuturor salariatilor care se efectueaza in fiecare an calculul duratei concediului de odihna anual platit se face proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
In speta reclamantul s-a aflat incepand cu 14.05.2008 si pana la 15105.2010 in concediu medical imprejurare in care Contractul Individual de Munca a fost suspendat in temeiul art. 50 Codul muncii.
Instanta apreciaza ca reclamantului i se cuvenea concediul de odihna pentru anul 2008 integral cat si indemnizatia de concediu de odihna avand in vedere dispozitiile art. 7(1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizarii timpului de lucru care contine urmatoarea dispozitie”Statele membre iau masurile necesare pentru ca orice lucrator sa beneficieze de un concediu anula de cel putin 4 saptamani in conformitate cu conditiile de obtinere si de acordare a concediilor prevazute de legislatiile si practicile nationale”.
Instanta comunitara a subliniat ca directiva 2003/88 „ nu permite statelor membre sa excluda chiar nasterea unui drept acordat in mod expres tuturor lucratorilor” mai ales ca reglementarea comunictara” nu face nicio distinctie intre lucratorii care, in perioada de referinta sunr absenti de la serviciu pentru ca se afla in concediu medical si cei care au lucrat efectiv in perioada mentionata.
Concluzia Curtii de Justitie a fost ca, art. 7(1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca in ceea ce-i priveste pe lucratorii aflati in concediul medical legal, un stat ,membru nu poate conditiona dreptul la concediul anual platit conferit de aceasta directiva tuturor lucratorilor de obligatia de a fi lucrat efectiv in perioada de referinta stabilita de statul mentionat.
Deoarece in temeiul art. 267 din Tratatul de Funbctionare a UE, Curtea de Justitie este competenta sa se pronunte cu titlu preliminar cu privire la interpretarea actelor institutiilor uniunii, interpretare data de Curte art. 7(1) din Directiva 2003/88 este obligatorie pentru statele membre, inclusiv pentru instantele judecatoresti care aplica normele nationale de transpunere a dispozitiilor comunitare ca litigiile pe care le solutioneaza.
Procedand in sens contrar, salariatul ar fi privat de un drept necunoscut, asadar judecatorul national este obligat sa aplice legislatia interna, atunci cand este cazul, prin prisma normei comunitare, pentru a garanta afectivitatea deplina a directivei.
Raportat la concluziile experizei S.D. efectuata in cauza, instanta urmeaza a le inlatura, in ce priveste acordarea concediului de odihna si indemnizatie concediu de odihna aferenta anului 2008.
De asemenea va inlatura si apararile unitatii intimate intrucat prin contractele colective de munca nu pot fi reglementate dispozitii privind modul de calcul, acordarea, suprimarea concediului de odihna, drept ce se reglementeaza prin lege.
Instanta va inlatura si apararea intimatei potrivit careia sumele solicitate s-au acordat in anul 2010, cand a incetat perioada de incapacitate de munca a reclamantului si implicit incetarea Contractului Individual de Munca potrivit inscrisurilor din cartea de munca fila 22, pozitia 68, conform deciziei nr. 559/1.08.2007, intrucat insasi parata, cat si expertul desemnat arata ca sumele consemnate in titlu de indemnizatie, prima concediu de odihna, vizeaza drepturile pentru anul 2010( care nu formeaza obiectul dosarului).
Asadar reclamantul este indreptatit a primi indemnizatia de concediu de odihna si prima vacanta, aferenta anului 2008 respectiv 5083 + 5083 = 10166 Ron, din actele dosarului nerezultand efectuarea acestui concediu pentru 2008.
In ce priveste baza de calcul avuta in vedere la calcularea indemnizatiei de concediu medical pentru perioada de concediu medical, instanta de asemenea va inlatura concluziile expertului S.D. efectuate, instanta apreciind corect modul de calcul al expertului parte care a stabilit o diferenta indemnizatie Concediu odihna in cuantum de 12450 lei prin includerea in baza de calcul a celor doua sume ( 5083+5083) indemnizatie concediu de odihna si prima concediu de odihna pentru 2008.
In ce priveste plata sumei de 2470 lei reprezentand 65% din contravaloarea unui bilet de tratament, instanta urmeaza sa respinga cererea intrucat, potrivit dispozitiilor art. 155(1) Contractul Colectiv de Munca aplicabil se arata ca” repartizarea biletelor se face de catre sindicat, in speta reclamantul nu a facut dovada ca a formulat o cerere in acest sens si organele abilitate i-au refuzat solutionarea cererii si nici faptul ca ar fi achizitionat cu banii proprii un bilet de tratament in cursul anului 2008.
In ce priveste plata daunelor morale instanta urmeaza sa respinga cererea, intrucat in cauza nu s-a facut dovada suportarii unui prejudiciu .
Astfel pentru acordarea daunelor morale practica judiciara a statuat o serie de criterii, obiective majore pentru care cel in cauza dovedeste ca prestigiul, onoarea, reputatia sau demnitatea sa au fost afectate prin masura unitatii.
Prin urmare acordarea daunelor morale, actiune admisibila in principiu pe dispozitiile art. 998 Cod civil, ca urmare a clasificarii dihotomice a prejudiciului, trebui sa-si gaseasca suportul in prejudiciu moral suferit de salariat pe planul aprecierii sociale a conduitei sau priceperii profesionale a acestuia. Aceasta presupune in primul rand un probatoriu adecvat din care sa rezulte existenta prejudiciului moral, intinderea sa si gravitatea masurii luate sau cel putin toate acestea sa poata fi prezumate, lucru care in cauza nu s-a realizat.
Pentru considerentele aratate, instanta constata ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 269 codul muncii care stabileste ca „angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile, contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
In temeiul art. 39, 40, 141, 243, 269, 281, 285, 287 Codul muncii, dispozitiile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, dispozitiile Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate nr. 923/2007 urmeaza sa admita in parte actiunea principala si conexa urmand a dispune obligarea la plata indemnizatiei de concediu de odihna si primei de vacanta aferente anului 2008 in suma de 10166 lei indexata la data efectuarii expertizei 13.05.2012 si care vor fi actualizate la data platii efective.
De asemenea pentru considerentele aratate instanta va respinge cererile privind plata daunelor morale, plata sumei de 2470 ron reprezentand 65% contravaloare bilet tratament.

Sursa: Portal.just.ro